Istorisirea Icoanei Maicii Domnului Lidianca, cea nefacuta de mana omeneasca

În fiecare an, pe data de 12 martie, Biserica noastră îi pomenește pe doi Cuvioși – Cuviosul Simeon Noul Teolog și Cuviosul Teofan Mărturisitorul -, pe Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, cel care a pus în scris Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite, săvârșită în zilele Postului Mare, dar ne amintește și de cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Lida sau „Lidianca”, o reprezentare deosebită a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu doar din punct de vedere iconografic sau stilistic, cât mai degrabă datorită istorisirii care o însoțește încă din prima clipă a zugrăvirii ei și o face cunoscută, veacuri de-a rândul, până în zilele noastre.

Cu acest prilej, ne-am gândit ca în preajma sărbătorii sale, să adunăm la un loc câteva lucruri pe care, probabil, mulți dintre noi nu le cunoaștem despre Icoana „Lidianca” a Maicii Domnului sau, cel puțin până în acest moment, nu am avut bunul prilej de a le întâlni în multele minuni și mărturii închinate ei. Vă invităm să le lecturați, așadar, în rândurile de mai jos.

Trebuie să menționăm încă de la început că, această Icoană a Maicii Domnului este una dintre cele mai importante Icoane ale Ortodoxiei, pentru că face parte din categoria Icoanelor „nefăcute de mână omenească”, puține la număr în toată lumea ortodoxă. Istorisirea Icoanei Maicii Domnului „Lidianca” urcă în timp până în anul 35, fiind legată în mod direct de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Facem o scurtă paranteză și spunem, pentru cei care nu cunosc acest detaliu, că dacă la început, Sfânta Evanghelie fusese vestită poporului ales, prin Întruparea, minunile și proorociile Mântuitorului, Sfântul Apostol Petru a primit, apoi, revelaţia că sosise vremea ca „Vestea cea Bună” să fie dusă dincolo de Israel, la neamuri, și să fie răspândită în toată lumea. Până la acest moment, însă, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au predicat în orașul Lida, lângă Ierusalim, unul dintre cele mai vechi orașe din lume (astăzi, un oraș din Israel cu populație mixtă evreiască și arabă). În această cetate, vestind ei Cuvântul cel cu mult folos al Evangheliei, au zidit o Biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Au pus piatră pe piatră și s-au ostenit fără masă și odihnă trupească până când sfântul locaș a fost gata. Apoi, cu bucurie, au dat de veste tuturor că Biserica urmează a fi sfințită și au mers degrabă la Ierusalim ca să o anunțe pe Maica Domnului și să o roage să binecuvânteze Biserica nou-ridicată și să o sfințească prin venirea sa.

Maica Domnului i-a trimis înainte, cu binecuvântare, promițându-le că va veni ca să încununeze jertfa lor. Întorși acasă, cei doi Sfinți Apostoli s-au oprit la Biserică, pentru a aranja câteva lucruri, însă intrând înăuntru, au rămas fără de cuvinte: pe un stâlp care întărea sfântul locaș au zărit, ca și cum ar fi fost real, chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zugrăvit nu de mână omenească, ci de Dumnezeu, având cu totul asemănarea cinstitei ei feţe, asemenea şi a cinstitelor ei haine. Sinaxarul ne spune că, mergând după aceea Preasfânta Născătoare de Dumnezeu acolo singură şi văzându-şi chipul său şi mulţimea de popor care crezuse în Hristos, s-a veselit cu duhul şi a dat acelei Icoane darul şi puterea de a face minuni.

Trecând generații de-a rândul, la conducerea imperiului a ajuns împăratul Iulian Apostatul (361-363), care, deși primise o educație creștină aleasă, a încercat să readucă Imperiul Roman de la creștinism la păgânism. Auzind el, așadar, despre Icoana Maicii Domnului din Lida, despre minunile ce se săvârșesc înaintea ei și despre pelerinajul nesfârșit al creștinilor din acele părți, s-a hotărât să distrugă Icoana, fiindu-i mintea întunecată și inima cuprinsă de ură. Însă, scrierile bisericești ne spun că meșterii trimiși de împărat nu au reușit să ducă planul la îndeplinire. Mai mult decât atât, cu cât ciopleau Icoana, culorile ei pătrundeau și mai adânc în piatră, ca și cum ar încerca să se ascundă de „tortura” daltelor. Imediat după acest moment, vestea s-a răspândit în tot ținutul și, la scurt timp, mai mulți credincioși decât înainte au venit să cinstească Icoana Maicii Domnului.

După câteva secole, în anul 665, Sfântul Gherman al Constantinopolului a mers într-un pelerinaj la Sfântul Mormânt și, cu acest prilej, a văzut Icoana Maicii Domnului din Lida. Impresionat de frumusețea ei, a plătit câțiva meșteri dintre cei mai pricepuți și i-a rugat să picteze o Icoană exact după cea originală, iar pe verso să zugrăvească chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, originar tot din cetatea Lida. Vreme de 555 de ani, Icoana a stat la Constantinopol și a ascultat rugile fierbinți ale celor de demult, iar în contextul persecuției iconoclaste desfășurată sub împăratul Leon al III-lea, Icoana a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea. Documentele istorice o prezintă iarăși în paginile lor în jurul anului 1400, când împăratul Manuel Paleologul, fiind în vârstă, își dorea ca fiul său, Andronic Paleologul, să îi urmeze la conducerea imperiului. În drumul său de la cetatea Beciu spre Constantinopol, Andronic a trecut prin Țara Moldovei, fiind întâmpinat cu cinste de către domnitorul Alexandru cel Bun și de Mitropolitul Iosif, alături de un mare sobor de preoți, încredințându-l că dorința lui se va împlini. În semn de recunoștință, acesta i-a dăruit Mitropolitului două Icoane: a Maicii Domnului Lidianca și a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie.

Între anii 1844-1845, Icoana Maicii Domnului „Odighitria” a fost îmbrăcată în argint aurit și ornamentată cu multe pietre prețioase, așa cum se păstrează până în zilele noastre.

Din punct de vedere iconografic, Icoana „Lidianca” de la Neamț aparține tipului iconografic „Odighitria” sau „Îndrumătoarea”, în care Maica Domnului este reprezentată cu Pruncul în brațe și arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu și spre mântuire. De asemenea, merită menționat și faptul că, pe verso-ul Icoanei este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghie, în uniforma sa de ostaș, cu capul descoperit, stând pe scaun cu balaurul sub picioare, în mâna dreaptă având sulița, iar în cea stangă purtând sabia pe care o cunoaștem din toate celelalte Icoane ale sale.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro