Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Familia. Copiii. Educaţia. VocaţiaNr. vizualizari: 641

Petrecerea burlacilor ‒ ultimul moment de libertate?

Tags: casatorie; Taina Cununiei; familie;
 

Occidentul pare, în mod special în ultimele veacuri, că a trimis și trimite invitații de imitare către Răsărit. În vechime, când Apusul nu se dezvoltase ca civilizație, se întâmpla exact invers. Apusul împrumuta civilizația din Răsărit. Cât de stranii sunt lucrurile!

Un nou obicei a apărut în ultimii ani în Occident. În dezcreștinatul și consumeristul Apus a început o nouă „tradiție”. Aceasta are numele de petrecerea burlacilor (sau a burlăcițelor) și are loc cu o zi înainte de săvârșirea Tainei Nunții.

Ce este această petrecerea a burlacilor? Este o serbare, am zice noi, în cinstea viitorului mire sau a viitoarei mirese, într-un local de distracție nocturn sau, în unele cazuri, într-una dintre casele prietenilor. O astfel de petrecere nu are nicio legătură cu vreun tip de petrecere decent, cum ar fi de exemplu ziua de naștere, ci are legătură cu o intenție foarte vicleană, de pervertire sexuală. Organizatorii acestor petreceri, gândindu-se în ce mod ar putea distra pe viitorul mire și pe mireasă, îi invită în ultima noapte dinaintea nunții lor să se deconecteze și, pentru ultima oară, să flirteze liber sau poate chiar să desfrâneze cu o altă persoană, având ca circumstanță atenuantă „încătușarea” lor de mâine prin căsătorie.

Desigur că, de multe ori, astfel de petreceri sunt organizate chiar cu scopul ca toți participanții să desfrâneze. Vă dați seama ce pericol sufletesc poate să aibă o astfel de „petrecere”!

Ca și duhovnic, de multe ori am auzit sub epitrahil spovedanii ale unor tineri care au păcătuit grav chiar cu o zi înainte de săvârșirea Tainei Nunții lor.

În fața acestei denaturări, se impune o luare de poziție față de un astfel de obicei împrumutat din Occident, având ca temelie învățătura ortodoxă și Sfânta Tradiție a Bisericii noastre Ortodoxe.

Sfânta Taină a Nunții este darul lui Dumnezeu. Ca urmare, nu poate cineva să se apropie de ea cu superficialitate și fără pregătire duhovnicească. Așadar, înainte de Taina Nunții trebuie ca mirii să treacă printr-o perioadă de cunoaștere duhovnicească. Aceasta se impune între duhovnic și viitorii miri și, desigur, între mire și mireasă.

În primul caz, este necesar ca viitori miri să dezvolte o relație apropiată cu duhovnicul lor. Acest lucru înseamnă o luptă duhovnicească comună, o practică, o cumpătare, rugăciune, împărtășire comună cu Sfintele Taine.

În al doilea caz, între viitorii miri este nevoie neapărat de răbdare, luptă comună, înțelegere deplină unul față de celălalt, respectarea poruncilor lui Dumnezeu, cunoașterea celuilalt pe teme legate de suflet, de credință, familie, rude și prieteni.

Pentru o foarte bună trăire a Tainei Nunții și a slujbei de Cununie, se impune din partea viitorilor miri o anumită pregătire pentru participarea la Preacuratele Taine. Apropierea de Taina Nunții impune nu doar o curățire exterioară, ci în primul rând una interioară – duhovnicească.

Această pregătire înaintea căsătoriei este primită cu bucurie de Dumnezeu. În caz contrar, diavolul este cel care se bucură când reușește ca membrii botezați ai Bisericii să se abată și să participe la astfel de ospețe demonice, orgii și manifestări deșarte care, în loc să conducă spre o unire trupească și sufletească a viitorilor miri, conduc spre viitoare despărțiri și divorțuri.

În concluzie, Biserica Ortodoxă vede pregătirea pentru căsătorie ca pe un lucru sfânt, mântuitor, ce îi conduce pe viitorii miri la acea dragoste care durează până la moartea lor biologică și mai departe, în veșnicie. Căsătoria nu este o distracție care are dată de expirare! Cu alte cuvinte, odată cu terminarea nunții și a distracției, atenție mare să nu urmeze divorțul și multe alte tulburări.

Din acest motiv, deoarece tradiția petrecerii burlacilor nu are absolut nicio legătură cu gândirea ortodoxă patristică și cu Tradiția Bisericii noastre, pentru că este o greșeală și o iluzie înfrumusețată a păcatului, recomandăm evitarea acesteia, în calitate de tradiție străină și nepotrivită în Biserica noastră Răsăriteană și în cadrul Sfintei Tradiții. De asemenea, povățuim pe tinerii noștri, aceia care iubesc și își pun nădejdea în Sfânta Treime, să nu participe la astfel de petreceri ispititoare.

În plus, notăm aici câteva experiențe personale ale unor ucenici. Unii tineri care au fost părtași la astfel de petreceri, deși erau din timp pregătiți prin Taina Spovedaniei să se împărtășească cu Preacuratele Taine, au ajuns sufletește ca niște „zdrențe” în fața Tainei Nunții lor. Alții iarăși, viitori miri, pocăiți din cauza căderii lor trupești dinainte de căsătorie, au alergat la duhovnicul lor cu puțin timp înainte de săvârșirea Tainei Nunții cu mustrări de conștiință, să-și mărturisească abaterile lor trupești, pierzându-și astfel dispunerea sufletească frumoasă, pe care ar fi vrut să o aibă pentru căsătoria lor. S-a întâmplat ca odată unui mire care, în loc să se bucure de unicul și irepetabilul moment al vieții lui, nunta lui, să-i fie somn în timpul celebrării slujbei, iar ochii lui să se închidă de la distracția nocturnă, de la băutură și de la desfrâul trupesc.

Dar, din păcate, astăzi societatea noastră aprobă tot mai mult astfel de dezmățuri și adoptă fără discernământ obiceiuri din acestea. Părinții, duhovnicii, toți care au frică de Dumnezeu, trebuie să-i sfătuiască pe tineri și să-i îndrume să evite aceste probleme. Justificarea unor astfel de petreceri, în loc să ajute, intensifică problema societății noastre alterate, în care scade alarmant numărul căsătoriilor, crește numărul divorțurilor, dar și numărul legăturilor infidele ale soților cu alți parteneri.

Părintele Themistocle Hristodoulos

Sursa: http://doxologia.ro

03-07-2022
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu