Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 661

STIRI EXTERNE - Mai 2022

Tags: ;
 
GRECIA: Sfântul Munte ATHOS se roagă pentru pace în Ucraina 

Sfânta Chinotită a Muntelui Athos a transmis marți un comunicat referitor la situația din Ucraina. Reprezentanții comunităților monahale din Sfântul Munte își exprimă compasiunea pentru victimele conflictului din această țară și afirmă că se roagă neîncetat pentru pacea lumii, transmite Agenția Basilica. Reprezentanții Sfântului Munte își exprimă „profunda întristare pentru pierderea atâtor frați ai noștri” și își afirmă compasiunea pentru victimele conflictului „care se desfășoară din 2014 între frați care au fost uniți timp de secole prin aceeași credință și aceeași istorie întru Hristos”. „Sfântul Munte, ca societate monastică de peste un mileniu, urmând poruncile date de Domnul nostru Iisus Hristos prin Evanghelie și prin Biserică referitoare la iubirea și fraternitatea dintre oameni, se roagă neîncetat zi și noapte pentru pace în toată lumea și în special pentru zonele care se confruntă cu războaie”, precizează comunicatul. În încheiere, reprezentanții Sfântului Munte Athos invocă sprijinul Maicii Domnului și al tuturor sfinților, ca să mijlocească la Hristos cel Înviat pentru instaurarea păcii mult-dorite.

UCRAINA: Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a declarat deplina independență și autonomie față de Patriarhia Rusă

Biserica Ortodoxă ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunțat vineri ruperea de aceasta, după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-și "deplina independență", relatează AFP, citată de ȘtiripeSurse. "Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce privește războiul în Ucraina", a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, la finalul conciliului consacrat "agresiunii" ruse împotriva țării sale, pronunțând "deplina independență și autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene". În afară de Biserica Ortodoxă ucraineană, care era până acum subordonată canonic Patriarhiei Ruse, în Ucraina mai există și Biserica Ortodoxă a Ucrainei, care și-a obținut autocefalia în 2019. "Consiliul a adoptat completările și amendamentele corespunzătoare la Carta privind conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care atestă autonomia și independența deplină a Bisericii Ortodoxe Ucrainene", se arată în documentul distribuit de UOC. De asemenea, Consiliul și-a exprimat dezacordul cu poziția Patriarhului Kirill al Moscovei și al întregii Rusii cu privire la războiul din Ucraina. Rezoluția notează că o parte semnificativă a refugiaților ucraineni care se află în străinătate se adresează Mitropoliei de la Kiev a UOC cu cereri de a deschide parohii ortodoxe ucrainene în străinătate. "În acest sens, Consiliul își exprimă convingerea profundă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu-și poate lăsa credincioșii fără tutelă spirituală, ea trebuie să le fie alături în încercările lor și să organizeze comunități bisericești în diaspora. Este necesar să se dezvolte în continuare misiunea în străinătate în rândul ucrainenilor ortodocși pentru a le păstra credința, cultura, limba și identitatea ortodoxă", se arată în document. Biserica Ortodoxă Ucraineană invită Biserica Ortodoxă schismatică din Ucraina (OCU) să reia dialogul. Documentul notează că UOC ar trebui să fie conștientă de faptul că statutul canonic al bisericilor și parohiilor, "așa cum este fixat în Carta UOC, este de fapt neautocefal și este semnificativ inferior libertăților și oportunităților în implementarea activităților bisericești, care sunt prevăzute de Carta privind managementul UOC". O altă condiție pentru dialog în cadrul UOC a fost "soluționarea problemei canonicității ierarhiei OCU, deoarece pentru UOC, precum și pentru majoritatea bisericilor ortodoxe locale, este destul de evident că, pentru a recunoaște canonicitatea ierarhiei OCU, este necesar să se restabilească succesiunea apostolică a episcopilor săi." "Consiliul își exprimă convingerea profundă că cheia succesului dialogului ar trebui să fie nu doar dorința de a restabili unitatea bisericii, ci și dorința sinceră de a-și construi viața pe baza conștiinței creștine și a purității morale", se arată în rezoluție. "Consiliul percepe existența unei schisme [în Ortodoxia ucraineană] ca pe o rană profundă și dureroasă în trupul bisericii. Dar chiar și în astfel de circumstanțe de criză, Consiliul nu-și pierde speranța pentru reluarea dialogului", se arată în rezoluția Consiliului, potrivit surselor citate.

REP. MOLDOVA: Peste 100 de deputați și personalități din Basarabia cer președinților de la București și Chișinău (Re)UNIREA Republicii Moldova cu PATRIA-MAMĂ

Un număr de 92 de foști deputați din Republica Moldova, împreună cu o serie importantă de personalități basarabene, afirmă într-o Scrisoare Deschisă adresată președinților României și Republicii Moldova, Klaus Iohannis și Maia Sandu, că în fața riscului unei invazii ruse reale soluția este reîntoarcerea Basarabiei române la Țara-Mamă, România, respectiv REUNIREA. Între personalitățile basarabene se numără marele compozitor Eugen Doga, eminescologul Mihai Cimpoi, membru al Academiei Române și a celei de la Chișinău, foștii deținuți politic de la Tiraspol Alexandru Leșco, Tudor Popa și Andrei Ivanțoc care au câștigat la CEDO procesul împotriva Federației Ruse, istorici și scriitori. - Activenews

AUSTRIA: Moaștele Sf. Nicolae și ale Sf. Constantin Brâncoveanu au ajuns la trei parohii

 

Moaștele Sf. Ier. Nicolae și ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sf. Gheorghe-Nou” din București au ajuns, în perioada 20-22 mai, la trei parohii românești din Austria. Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Nicolae din tezaurul bisericii bucureștene a călătorit împreună cu icoane în care au fost încrustate fragmente din sfintele moaște ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu și care au fost dăruite celor două parohii din Austria aflate sub ocrotirea Sfinților Brâncoveni. Pelerinajul a adus multă bucurie și creștinilor ortodocși de alte naționalități, dar și celor romano-catolici, care îl cinstesc în mod deosebit pe Sfântul Nicolae, al cărui mormânt se află, din 1087, în localitatea Bari din Italia. Cu această ocazie, ei au aflat despre martiriul impresionant al Sfântului Constantin Brâncoveanu și al familiei sale din 15 august 1714.

SCANDINAVIA: Tot mai multe Botezuri de adulți în Episcopia Europei de Nord

În zilele de 21 şi 22 mai 2022, Preasfinţitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie şi a botezat doi adulţi: un suedez şi o chinezoaică. Duminică, în Biserica Paraclis Episcopal din Copenhaga, Regatul Danemarcei, PS Macarie a botezat-o pe tânăra chinezoaică Utto Xia Wu care a primit la Sfânta Luminare numele Maria. „Atunci când ne botezăm, ne naştem la o viaţă nouă. Ne naştem cu o viaţă pământească, istorică, însă renaştem în Taina Botezului cu o naştere eternă din apă şi din duh. Tocmai de aceea cristelniţa simbolizează pântecele Maicii Bisericii”. „Aşa cum omul se naşte o dată din pântecele mamei sale, aşa renaşte sau se naşte din nou din pântecele Maicii Bisericii. Ne naştem trupeşte, însă ne naştem din nou duhovniceşte în taina Sfântului Botez”, a subliniat la eveniment Episcopul Europei de Nord. Cu referire la tânăra chinezoaică nou botezată, Episcopul a spus: „Cu toate că ea este la maturitate acum, ea chiar s-a născut din nou, s-a îmbrăcat în Hristos şi este fericită şi bucuroasă”. Tânăra a vorbit despre bucuria convertirii la credinţa ortodoxă. „Este o binecuvântare şi totodată o mare bucurie pentru mine să primesc Sfântul Botez în Biserica Ortodoxă. Sunt recunoscătoare Preasfinţitului Părinte Macarie pentru sprijin şi ajutor”, a mărturisit Maria. Sâmbătă, în Biserica Paraclis Episcopal din Göteborg, Regatul Suediei, Episcopul Macarie l-a botezat pe adultul suedez Constantin Zettergren care a primit la Botez numele marelui Împărat Constantin. Preasfinţitul Părinte Macarie a botezat anul acesta 8 adulţi care au îmbrăţişat credinţa ortodoxă: suedezi, români, o chinezoaică, precum şi un tânăr evreu. - Basilica

ITALIA: Nou proiect mediatic în Episcopia Italiei. Seria „Chipuri Misionare”

Realizate sub formă de interviu, materialele prezintă povestea mai puțin evidentă a realității misionare românești în peninsula italică, se precizează pe site-ul eparhiei. „Serialul Chipuri Misionare vă propune să descoperiți povestea mai puțin evidentă a realității misionare românești în peninsula italică”. „Vă mărturisim că, luând aceste interviuri, am trăit împreună cu fiecare interlocutor experiențe la o intensitate care ne-a surprins: am râs, am plâns și, mai ales, am învățat  multe.  Am descoperit istorii pline de emoție, pilde de jertfelnicie și de o nebănuită frumusețe”. „Vă invităm să cunoașteți 20 de profiluri, 20 de vieți, 20 de Chipuri Misionare, în circa 25 de episoade, ce vor fi difuzate săptămânal, cu publicare în fiecare zi de luni”, au transmis organizatorii. Primul episod al „Chipurilor Misionare” prezintă povestea începuturilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei prin cuvintele Preasfințitului Părinte Siluan. Proiectul „Chipuri Misionare” este rodul colaborării dintre Departamentul Cultural și Departamentul Editorial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Episoadele vor fi difuzate pe canalul YouTube THEOFANIA Media și pe pagina de Facebook a Episcopiei.

GERMANIA: Necesitatea mentoratului, confirmată la întâlnirea preoteselor

Participantele la întâlnirea preoteselor din Arhiepiscopia Germaniei au confirmat necesitatea mentoratului prin colaborarea dintre cele cu experiență și cele aflate la început de misiune. Au fost propuse modalități de schimb de experiență. Întâlnirea a fost coordonată de doamna preoteasă Cristina Benga și s-a desfășurat în paralel cu Adunarea Eparhială, la din Nürnberg, în perioada 29-30 aprilie. În prima zi, preotesele s-au întâlnit cu Părintele Mitropolit Serafim, cu Părintele Episcop-vicar Sofian Brașoveanul și Părintele Episcop Siluan al Italiei. Cu acest prilej, preotesele din Italia și-au prezentat activitățile și modalitățile prin care găsesc sprijinul necesar pentru ca misiunea lor alături de soții lor, preoții, să fie utilă pastorației credincioșilor ortodocși români din diaspora. A fost subliniat și rolul fundamental pe care îl are preoteasa în viața de familie a preotului, dar și în viața comunității parohiale.

În continuare, doamna preoteasă Cristina Benga a prezentat activitatea grupului de preotese Sfânta Nona și misiunea lui. „Întrucât activitatea misionară a preoteselor are un caracter specific, este necesară o abordare diferită a provocărilor cu care se confruntă acestea. Înțelegerea, acceptarea și continuarea lucrării în susținerea și transmiterea credinței ortodoxe presupune o pregătire aparte și o adaptare a nevoilor personale la nevoile comunității la a cărei consolidare sunt chemate.” Pe parcursul discuțiilor au fost propuse noi proiecte care să consolideze legăturile de prietenie și colaborare dintre preotesele din eparhie. În felul acesta comunicarea se îmbunătățește și schimbul de experiență devine mult mai flexibil și mai bogat. A fost subliniată și nevoia unor cursuri de formare teologică și duhovnicească, întrucât multe doamne preotese nu au o pregătire teologică și din punct de vedere administrativ  nu dețin informații cu privire la modalitatea de instituire și funcționare a unei parohii. A fost confirmată ca o necesitate majoră colaborarea dintre preotesele cu experiență și cele aflate la începutul misiunii.

 

Linkuri la știri:

Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu” este expusă pentru prima dată la un eveniment de specialitate din Olanda - Basilica
 
Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei cere organizarea unui tribunal bisericesc internațional împotriva Patriarhului Kirill - Activenews

 

 

30-05-2022


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu