Mesajul Părintelui Iustin Pârvu pentru poporul român
Recent externat de la un spital din Cluj Napoca, Părintele Iustin Pârvu s-a întors la chilia de la Mînăstirea Petru Vodă, al carei stareţ este. Starea sa de sănătate este fragilă, conform ştirilor de presă emise de mănăstire, părintele, în vârstă de 94 de ani, suferind de o tumoră gastrică cu metastaze pulmonare. Zilnic, la patul părintelui se face slujba Sf. Maslu. Cu prilejul participării la Taina Sf. Maslu a ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, prin intermediul căruia, Părintele Iustin a transmis un mesaj poporului român.
„«Ce mesaj lăsaţi pentru poporul român, părinte?», l-a întrebat ÎPS Teofan. Iar Părintele Iustin a răspuns: «Pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stapân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea e fericită, are de toate, dar nu are cine să le încălzească inima, nu are cine ţine poporul într-o unitate». Mitropolitul Teofan a mai întrebat ce mesaj să transmită fraţilor arhierei şi Prea Fericitului, iar Părintele Iustin a răspuns: «Au o răspundere cum nu a mai existat în lupta aceasta a noastră duhovnicească. Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparaţie în periodul istoric cu ceea ce a fost şi ceea ce este în istorie şi toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi suntem în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană... Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care nu are soluţie, nu există... rezoluţii şi situaţii. Din noaptea aceasta şi până mîine noapte să rezolvăm problemele pe planul cel duhovnicesc, spiritual şi administrativ. Dacă nu va exista această unitate şi întelegere atunci nu putem face nimic. Să fim mulţumiti, bucuroşi, să stăm drepţi, chivernisitori cu răspundere înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, câte le-am făcut în viaţă. Dumnezeu să-i ocroteasc㻓, se arată în comunicatul Mănăstirii Petru Vodă.
Valeriu Gafencu NU rămâne cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna
În ședința Consiliului Local Târgu Ocna de joi, 30 mai 2013, s-a supus la vot
proiectul de retragere a titlului de cetățean de onoare al orașului acordat lui Valeriu Gafencu, în urma solicitării Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - "Elie Wiesel". După o pledoarie de 40 de minute a teologului Danion Vasile și intervențiile d-nei judecător Carmen Păduraru, ale tânărului Alexandru Costache, reprezentantul Asociației Foștilor Deținuţilor politic și ale părintelui din Tg. Ocna s-a supus la vot, fiind nevoie de 10 voturi pentru a i se retrage titlul. Rezultatul votului a fost următorul: 8 voturi pentru retragerea titlului, 6 contra și 3 abțineri. Astfel, acest atac a fost sortit eșecului, Domnul neîngăduind pătarea memoriei Sfântului Mucenic Valeriu Gafencu și minciunile la adresa Mișcării Legionare. Considerăm că nu titlul de cetățean de onoare a fost apărat, cât adevărul despre jertfa și credința noilor mărturisitori din temnițele comuniste. (sursa:
www.apologeticum.wordpress.com)
Dar, pe 21 iunie, s-a votat din nou şi s-a hotărât, cu 16 voturi din 17, că Valeriu Gafencu NU rămâne cetăţean de onoare al oraşului. Aşa se votează în România toate actele normative cu care poporul nu era de acord: se amâna şi apoi se votează în ascuns, pentru ca nimeni să nu vină şi să susţina cauza poporului.
Aleşii românilor au ajuns slugile străinilor. Valeriu Gafencu a fost legionar şi de aceea i s-a retras titlul. Organizaţia legionară nu a fost declarată ca fiind nazistă, dar lobby-ul evreiesc e mult mai puternic decât românismul aleşilor noştri. Şi lobby-ul german e mai puternic: guvernul român a restituit unei organizaţii naziste din Sibiu proprietatea confiscată în 1944 prin decret regal (nu de comunişti). Suntem bătaia de joc a celor ce se consideră civilizaţi şi avansaţi, dar fără suflet, fără inimă sau netăiaţi împrejurul inimii.
În aceste condiţii, canonizarea lui Valeriu Gafencu de către BOR pare greu de crezut. Şi-au arătat însă disponibilitatea Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove, Biserica Ortodoxă Sârbă şi chiar cea Rusă. Într-o Biserică Universală nu contează cine îl canonizează. Dintre toţi conducătorii noştri, doar Dumnezeu este şi un Bun Român! (I.C.)
Lista consilierilor locali din Tg.Ocna care au votat retragerea titlului de Cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, conform „Napoca News” din 22.06.13: NUŢU COSTACHE - PSD; GROZAVU IOAN- PSD; BARNA LILIANA - PSD; DRĂGĂNUŢĂ NECULAI - PSD; ISAIC RĂDUCU GEORGE - PSD; BUCUR AUREL - PSD; AGHINEA LUMINIŢA - PSD; DĂNILĂ FLORIN - PP-DD; ADAM BENONE VALERIU - PP-DD; PĂSCĂLIN VALENTIN - PP-DD; PANTIRU CRISTINEL - PP-DD; IVANOF FLOAREA - PDL; ILIE IONEL - PDL; RUSU MIHAI - PDL; ANTOHE CRISTIAN - PNL; BIRI DANIELA TEODORA - PNL; DAVID MARICEL - PNL.
Memorial anticomunism - un picior al Sighetului la Bucureşti
“Lipsa de interes e principalul obstacol în cunoaşterea istoriei comunismului din România” – spune la RFI disidenta Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică. Organizaţia a inaugurat în Bucureşti un spaţiu expoziţional permanent al Memorialului Sighet – singurul muzeu al comunismului din România, deschis în 1993. Spaţiul din Capitală e situat în centru, între Piaţa Universităţii şi Romană, şi se vrea un loc de dezbateri şi expuneri cu privire la istoria recentă. Expoziţia e deschisă la 20 de ani de la inaugurarea Memorialului Victimelor Comunismului şi la aproape 24 de ani de la căderea comunismului.
„Este un spaţiu expoziţional permanent – deocamdată chiar despre Memorialului de la Sighet – dar aici vor avea loc şi alte expoziţii temporare. De exemplu, în 20 mai vom găzdui o expoziţie realizată de CNSAS-ul maghiar despre gulagul din Ungaria. Apoi, sper să funcţioneze ca un mic club. Să punem câteva zeci de scaune şi să facem o dezbatere. E un picior al Sighetului pus în Bucureşti. Sigur că visul nostru ar fi să facem un muzeu; nu ca la Sighet, unde avem 60 de săli, dar măcar 20 de săli amenajate, care să reprezinte esenţa Sighetului… Nu avem bani pentru asta; pe de altă parte, ce am făcut până acum e un miracol - nu aveam datele pentru a reuşi – deci ne obrăznicim să visăm în continuare, pentru că Dumnezeu a ţinut cu noi“, spune Ana Blandiana. (sursa:
www.rfi.ro; interviul audio poate fi ascultat aici:
Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită menţionarea în Constituţie a familiei ca uniune între bărbat şi femeie
Întrunit în ziua de 20 iunie 2013, în şedinţa anuală de lucru la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României (potrivit Statutului care prevede preşedinţia prin rotaţie), Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită menţionarea în textul Constituţiei României a instituţiei familiei naturale şi tradiţionale ca uniune dintre un bărbat şi o femeie. Această poziţie este susţinută de toate cultele membre, cu excepţia Bisericii Unitariene din Transilvania. (sursa: basilica.ro)
Patriarhia Română exprimă solidaritate cu Patriarhia Antiohiei
Văzând că din ziua de 22 aprilie 2013, când Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit PAUL de Aleppo şi Alexandretta din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte GREGORIOS YOHANNA IBRAHIM de Aleppo din Patriarhia Siriană a Antiohiei şi a Întregului Orientau fost răpiţi în timp ce acordau asistenţă spirituală comunităţii creştine de limbă arabă din zona de graniţă a Siriei, cei doi ierarhi n-au fost eliberaţi nici până acum, Biserica Ortodoxă Română este solidară cu Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient şi Patriarhia Siriană a Antiohiei şi a Întregului Orient se roagă şi are speranţa eliberării celor doi ierarhi ca un act de respect faţă de comunităţile de credincioşi pe care aceştia le păstoresc. În acest sens, Patriarhia Română susţine apelul recent al Preafericitului Părinte IOAN al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient pentru eliberarea celor doi ierarhi, se roagă şi speră că în această parte a Orientului Mijlociu vor fi restabilite cât mai curând pacea şi buna-înţelegere între oameni de credinţe şi culturi diferite. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române; sursa:
www.basilica.ro)
Fermierii români îşi vor putea cultiva mai departe soiurile tradiţionale de seminţe
Afirmaţia aparţine comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. În plus,
agricultorii români vor putea înregistra atât soiurile deja existente pe piaţă, cât şi pe cele noi într-un registru separat, fără nicio cheltuială în plus. Totodată,
micii producători vor putea face schimb de seminţe între ei, fără piedici. Comisia Europeană a propus iniţial eliminarea seminţelor neomologate. Ulterior, cabinetul comisarului Dacian Cioloş a propus o serie de modificări, astfel încât şi micii producători să aibă şansa de a fi prezenţi pe piaţă. "Am creat, cred, prin această propunere, condiţiile ca această parte a producţiei şi comercializării de seminţe realizată de micii producători să poată fi realizată fără oprelişti. Acum, proiectul de regulament va merge la Consiliu şi la Parlamentul European, dar eu sunt convins că şi colegul meu, comisarul Tonio Borg (comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor - n.r.) care este responsabil de acest domeniu, a integrat deja toate aceste aspecte privind micii producători şi circulaţia liberă a seminţelor pe piaţă şi că aceste idei vor fi susţinute de el în continuare şi în negocierile cu PE şi cu Comisia", a explicat Dacian Cioloş, informează Agerpres. Măsura de protejare a micilor fermieri este necesară, în condiţiile în care zece corporaţii controlează aproape 70% din piaţa mondială a seminţelor - n.red.: seminţe în majoritate modificate genetic. (sursa:
www.evz.ro)