Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 214

Prin credinta, postul si rugaciunea aduc vindecarea noastra

Pr. Georgian Păunoiu
Tags: credinta; post; rugaciunea; Invierea Domnului; Postul Mare; Iisus Hristos;
 

Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul) Marcu 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

Postul

Cu fiecare zi a Postului Mare, într-un ritm pe care doar rugăciunea Bisericii îl poate împărtăși, adâncim taina vieții în Hristos, neuitând să alergăm spre țintă, spre „posibilitatea însăși a sărbătorii”, praznicul Învierii lui Hristos. Pentru că sfinții sunt rodul unei vieți răstignite, Biserica a rânduit ca în Duminica a patra a Postului ­Mare să fie pomenit Sfântul Ioan Scărarul. La începutul secolului al XIX-lea, traducând Scara, ­Mitropolitul Veniamim Costachi îndemna: „Citiți-o des și cu luare aminte; ea este ca toiagul lui ­Moise, care desparte marea vieții și a patimilor”.

Într-una din catehezele sale rostite în perioada Postului ­Mare, Sfântul Simeon Noul Teolog învăța: „Postul, acest medic al sufletelor noastre, obișnuiește să domolească unuia fierbințelile și mișcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezește râvna, altuia îi curăță mintea și o face din nou liberă de gândurile rele, altuia îi domolește limba nedomolită și o reține ca și cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească cuvinte nefolositoare și putrede; altuia nu-i lasă ochii să se mai poarte cu curiozitate încolo și încoace, și îl învață să se privească pe sine însuși și să-și aducă aminte numai de păcatele și lipsurile sale. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în ­care nu răsare, ci pururea strălu­cește Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru”.

Oglindirea în cuvintele Scripturii, prin lumina Tradiției ­Bisericii, ne cheamă să coborâm ușor-ușor în viața noastră, ca ­într-o regăsire surprinzătoare în care, prin harul lui Dumnezeu și prin osteneala postirii, începem să privim altfel viața. Într-o omilie rostită chiar în Duminica a patra din Postul Mare, Sfântul Grigorie Palama amintește contextul vindecării fiului lunatic, punând în lumină experiența rugăciunii unite cu postul: „Căci zice Evanghelia că, luând pe ucenicii cei aleși, S-a suit în munte ca să Se roage și a strălucit ca soarele și, iată, s-au arătat, grăind cu El, Moise și Ilie, cei care s-au nevoit aproape mai mult decât toți oamenii cu rugăciunea și cu postul, arătând prin prezența lor în timpul ­rugăciunii armonia și deplina potrivire dintre rugăciune și post, astfel încât postul vorbește cu rugăciunea, care se află la rândul ei în convorbire cu Domnul”. Atunci când Hristos, străbătând satele din Galileea și mirându-Se de necredința oamenilor, îi trimite pe ucenici să propovăduiască pocăința și le dă „putere asupra duhurilor necurate”, ucenicii se întorc câști­gându-și reputația de exorciști. Iată că aici, la poalele Taborului, ei nu au reușit să fie suficient de puternici. Să fi îngăduit Dumnezeu acest eșec pentru ca ei să priceapă, pe de o parte, că nu scot demonii cu puterea lor, ci în numele și cu puterea lui Hristos, iar pe de altă parte că rugăciunea și postul sunt esențiale în lupta duhovnicească? Împreună cu ucenicii, și noi avem încă un prilej să înțelegem că a avea credință înseamnă a fi conștient de puterea dumnezeiască a lui Hristos, de purtarea Lui de grijă față de oameni și de lume, clipă de clipă.

Dumnezeu Se apropie de sufletul omului

Dacă Vechiul Testament lăsase convingerea că suferința copiilor este cauzată de păcatele părinților, ca o pedeapsă dumnezeiască, Mântuitorul Hristos arată că boala este un semn de alienare a omului. Chiar și în cea mai adâncă suferință, ultimul cuvânt nu îl are răul, căci acolo unde este dragostea lui Dumnezeu, moartea nu are loc. De aceea, Dumnezeu nu scrutează sufletele de departe, ci Se apropie, Se face Emanuel, pentru că nu vrea să îl lase singur pe cel care suferă. Coborând din „muntele înalt” al Schimbării la Față, Hristos este întâmpinat de un om care I-l înfățișează pe fiul său lunatic, având un duh mut și necurat, pătimind cumplit. Nu uită să amintească faptul că a zis ucenicilor să-l vindece, dar ei nu au putut. Detaliul este grăitor: le-a spus, dar nu le-a adresat rugăminte, în chip smerit și încrezător. De altfel, nici pe Domnul nu Îl roagă. Cunoscând suferința tatălui pentru copilul său, Mântuitorul nu îl dojenește, ci mustră pe toți cei prezenți pentru necredință. Învățăm din grija cu care Domnul vorbește, fără să umilească, fără să judece, având numai dorința de a ajuta să se ridice, de a trezi conștiința fără a o răni, de a renaște credința din suflete împietrite. Zicând „dacă poţi ­ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi”, tatăl nu este deloc convins că Iisus ar putea să-i vindece fiul. Totuși, Îi cere ajutorul, nu numai pentru copil, ci pentru ei toți, gândind la întreaga familie. Domnul nu Se supără, ci îl călău­zește cu blândețe: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Deci, nu doar un lucru, ci toate! Înțelegând că vindecarea ține și de credința lui, tatăl strigă cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”. Prin mărturisirea lui, tatăl crede că Hristos poate să-i tămăduiască fiul, dar poate să vindece totodată și necredința sa, dacă și el vrea. 

Hristos ne eliberează de tot ceea ce alienează și robește

Cât de minunată este lucrarea Domnului! Ea cuprinde totul și nu lasă nimic străin de lumină, de har și de sens: tămăduiește pe copil și alungă pe demon, îl vindecă pe tată de îndoială și incertitudine, iar pe ucenici de puținătatea credinței și „nepricepere duhovnicească”. Auzind cuvintele Evangheliei, în care ­Iisus învață „ca unul care are putere”, puterea adevărului, omul de astăzi poate să vadă, chiar și cu uimire, doar o vindecare și o eliberare de forțele răului, acum două mii de ani. Dacă însă ar fi sincer, el ar recunoaște că își pierde tot mai mult libertatea, robit de dorințe și griji, de proiecții exterioare și preocupări inutile, un întreg univers de la care așteaptă un sens. Întotdeauna vrem ceva de la Dumnezeu, dar nu pe El Însuși. Cu iubire milostivă, Hristos ne eliberează de tot ceea ce alienează și ro­bește, ne ia de mână, ne ridică, într-un gest care arată învierea și renașterea la un nou mod de viață. Pentru că omul este un drum care urcă mereu, perioada postului ne învață să murim față de egoismul nostru și de comoditate, să renunțăm la orice dependență. Hristos ne învață că nu în noi stă puterea, nu ­osteneala în sine este cheia, ci apropierea de Dumnezeu, intrarea într-o logică a iubirii Lui. Asumând jertfa conștientă a postirii, timpul rugăciunii este un timp câștigat, iar postul devine o stare de libertate. Să nu ne pierdem în mulțimea care, poate cu o oarecare sensibilitate, privea pătimirea Mântuitorului, ci, printr-o „nevoință a iubirii”, să luăm parte la taina răstignirii Sale, căci El vindecă firea omului prin Cruce și o înnoiește prin ­Înviere.

Viața lumii nu a fost niciodată ideală, însă avem conștiința că „acolo unde este Biserica, acolo este Duhul Sfânt și toată plinătatea harului” (Sfântul Irineu de Lyon). În Biserică suntem asemenea unei familii care, trecând prin încercări, rămâne unită, și totul este mai ușor. Trăim vremuri în care ajungem să ne tulburăm, îngrijorându-ne pentru semeni și familiile noastre. Suntem precum ucenicii care își pierdeau nădejdea în mijlocul furtunii, deși Hristos era cu ei în corabie. Fericitul Augustin ne încredințează că acea corabie în care doarme Hristos este „inima în care doarme credința. Apostolul Pavel spune astfel: Hristos să Se sălășluiască prin credință în inimile voastre (Efeseni 3, 17). Atunci când este prezentă cre­dința, este prezent Hristos; atunci când credința stă de ­veghe, stă de veghe Hristos; când credința este uitată, Hristos doarme. Trezește-te, omule, ­pune-te în mișcare, strigă: Doamne, pierim! Iubiți, așadar, legea lui Dumnezeu și nu vă tulburați! Vă rugăm, vă implorăm, vă îndemnăm: fiți blânzi, suferiți împreună cu cei suferinzi, ajutați-i pe cei bolnavi! Creștinii să facă ce le poruncește Hristos!”.

Ziarul Lumina

04-04-2022
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Credinta, Post, Rugaciunea, Invierea Domnului, Postul Mare, Iisus Hristos,