Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Tema luniiNr. vizualizari: 1025

Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal

Tags: ;
 

La Mănăstirea Putna a avut loc în această vară un eveniment centrat pe redefinirea idealului de unitate națională, indiferent de locul unde trăiesc românii azi. Evenimentul are la bază reeditarea Marii Serbări de la Putna din 15 august 1871, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie. Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, la care s-au asociat tinerii români de pretutindeni, „Serbarea de la Putna” a însemnat, cu precădere, definirea idealului unității naționale, realizate câteva decenii mai târziu.

La 150 de ani de la eveniment, într-o altă epocă, într-o „altă Românie”, se impune să redefinim idealul re-unirii românilor, al regăsirii într-o lume și într-o istorie în reașezare, notează organizatorii.

Un comitet de inițiativă, alcătuit din reprezentanți ai asociațiilor tinerimii române, ai mediului cultural și spiritual românesc, a gândit „Serbarea de la Putna – 2021” în termenii continuității unui ideal: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”, indiferent unde trăiesc, în România sau în alt colț de lume. Pusă sub autoritatea culturală a Academiei Române, „Serbarea de la Putna – 2021” își propune să fie un moment decisiv în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și „a împreună lucrării” spre binele comun al poporului român. De serbarea în sine, programată în data de 15 august 2021, sunt legate mai multe evenimente.

Expoziția „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”

Itinerariul „Pe urmele lui Eminescu”

Congres Studențesc

Simpozionul „Eminescu și Putna”

De asemenea, sunt organizate concursuri de creație literară, discursuri, creație plastică și creație video. Vezi mai multe detalii pe site-ul serbareputna150.ro sau urmărește pe rețelele de socializare hashtag-ul #serbareputna150. 

 

Prezentăm mai jos principalele știri de la acest eveniment istoric, marcant pentru epoca noastră:

 

  • Mesajul Patriarhului la „Serbarea de la Putna – 150”: Aniversare și comemorare pentru mai multă comuniune românească - Basilica
  • Ioan-Aurel Pop îi îndeamnă pe tineri să studieze în România: Rătăcindu-ne din calitatea de român, ne pierdem rostul - Basilica
  • Să fim naționali, cu fața spre universal: Declarația Congresului Studențesc Aniversar din 16 august 2021 -
  • Serbare Putna – 150: Tinerii au organizat o retragere cu torțe de pe Dealul lui Ștefan (FOTO) - Basilica
  • „Serbarea de la Putna – 150” reia chemarea sfântă de a lucra la continuitatea idealului de unitate românească - Basilica
  • Serbarea de la Putna – 150: Hramul Sf. Voievod Ștefan cel Mare a reunit români „de la Nistru pân’ la Tisa” - Basilica
  • Serbare Putna – 150: Ce ne-ar spune un participant la serbarea românilor de pretutindeni organizată în 1871 - Basilica
  • Serbare Putna – 150: Studenții vor dona o candelă de argint pentru mormântul Sf. Domnitor Ștefan cel Mare - Basilica
  • Serbarea de la Putna – 150: Ioan-Aurel Pop se întâlnește cu studenții români de pretutindeni - Basilica
  • Serbarea de la Putna: De ce au ales tinerii acest loc pentru a exprima idealul de unitate al românilor - Basilica
  • Patriarhul a vorbit în deschiderea „Putna – 150” despre o binecuvântată coincidenţă: Dumnezeu lucrează în mod surprinzător - Basilica
  • În imagini | Serbare Putna – 150: Starețul a întâmpinat sutele de studenți veniți din țară și diaspora -Basilica
  • Arhim. Melchisedec către tinerii veniți la Serbarea de la Putna: „Simțim că voiți cu adevărat a avea un viitor” - Basilica
  • Expoziția „Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal”: Patriarhul l-a numit pe Ștefan cel Mare „monah încoronat” - Basilica
  • Patriarhul: Candela Aniversară a Serbării de la Putna va răspândi lumina chemării spre unitate întru sfințenie - Basilica
  • Patria noastră să fie credința noastră. Biserica noastră este egală cu națiunea română: Ioan-Aurel Pop la Putna - Basilica
  • Putna: Ctitorii mănăstirii şi fondatorii serbării de la 1871, pomeniţi de Patriarhul Daniel - Basilic
  • Românii în Europa: între identitate și integrare. Discursul câștigător la concursurile Serbării de la Putna -
  • Un grup de tineri participanți la Serbarea de la Putna din acest an au făcut un film despre serbarea din 1871 - Basilica
  • Patriarhul s-a întâlnit cu copiii premiați la concursul „Spune-mi o poveste pentru suflet” dedicat Serbării de la Putna - Basilica
  • Ioan-Aurel Pop îi îndeamnă pe tineri să studieze în România: Rătăcindu-ne din calitatea de român, ne pierdem rostul - Basilica
  • Expoiția „Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal” | Galerie Foto - Basilica
  • Patriarhul, către pelerinii de la Putna: Credincioşii simt iubirea de mamă a Maicii Domnului / Ea este rugătoare pentru toată lumea - Basilica
  • A.D. Xenopol, actual după 150 de ani: Ștefan cel Mare lupta cu dușmanii din afară, noi cu dezbinarea interioară - Basilica
  • Au fost premiați câștigătorii Concursurilor Serbării de la Putna - Basilica
  • Avem mult mai multe de făcut decât generația care a pus bazele României Mari: Silvian Man, la Putna - Basilica
  • În imagini | Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a ctitorilor sfinți ai Mănăstirii Putna - Basilica
18-08-2021


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu