Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 2750

Ştiri interne pe scurt (aprilie 2013)

Tags: ;

Va încăpea în Constituţia României Dumnezeu Cel Neîncăput?

La 23 aprilie, data prăznuirii Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, Asociaţia pentru Demnitate Naţională (ADN) a lansat iniţiativa de revizuire a Constituţiei României prin referendum naţional, plecând cu gândul că suntem „răspunzători în fața lui Dumnezeu și recunoscători celor care s-au jerfit pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”. Propunerile ADN, pot fi citite integral aiciDintre ele, spicuim:

“Biserica Ortodoxă Română este recunoscută ca fiind Biserica tradiţională a poporului român şi în această calitate este sprijinită şi protejată de stat”;

Dreptul copilului la viaţă şi demnitate este inviolabil. Viaţa embrionară şi fetală este protejată din momentul concepţiei”;

„Familia se întemeiază pe casatoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora în faţa legii şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Statul ocroteşte şi sprijină familia ca element natural şi fundamental al societăţii”;

„Resursele naturale de apă potabilă, pământul arabil și pădurile țării sunt considerate rezerve strategice.”

      Menţionăm că şi Patriarhia Română, precum şi Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în şedinţa din 5 martie 2013, a hotărât "să fie iniţiate acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu şi care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara granielor ţării."

 “Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău!”

Consiliul Naţional al Audiovizualului a asigurat, în perioada 1- 5 aprilie 2013, în cadrul programului “Şcoala altfel”, prezenţa a 100 de experţi în mai multe şcoli şi licee din toate sectoarele municipiului Bucureşti care au desfăşurat activităţi de informare, sensibilizare şi responsabilizare a elevilor din ciclul de învăţământ primar, gimnazial şi liceal cu privire la efectele violenţei din programele audiovizuale. Parteneriatul dintre sistemul de educaţie şi audiovizual vizează cunoaşterea de către elevi a drepturilor şi libertăţilor lor, atunci când au calitatea de telespectatori sau de personaje ale unor programe audiovizuale, conştientizarea efectelor actelor de violenţă fizică, verbală, emoţională şi simbolică din audiovizual şi invitarea minorilor să apeleze numărul de TelVerde lansat de CNA, precum şi eliminarea din programele audiovizuale a prezentării violenţei în şcoli. Serviciul telefonic este gratuit şi este destinat semnalării cazurilor de încălcare a protecţiei copilului în domeniul audiovizualului. (sursa: cna.ro)

           

Limba latină s-ar trage din limba română străveche

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul dintre oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină - n.r.)”. Declaraţia poate fi văzută pe internet, la adresa www.youtube.com/watch, minutele 52.30 - 53.11. Cu alte cuvinte, teoria conform căreia romanii au cucerit o parte din Dacia, iar dacii, inclusiv cei din teritoriile necucerite de Roma, şi-au abandonat limba strămoşilor lor şi au început să vorbească latina e falsă. Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori: vorbeau deja limba din care se născuse chiar latina. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, ar rezulta că şi romanii ar fi fost neam tracic.  Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003 şi 2006, a arătat că, genetic, românii sunt daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă. Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş, specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă. Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic. (sursa: revista Viaţa Cultelor, aprilie 2013) . În sprijinul acestei afirmaţii vine şi cartea „Româna, limba vechii Europe”, a Dr. Lucian Iosif Cueşdean: http://solif.wordpress.com/2010/05/07/r/.

 

Câteva zeci de organizaţii non-guvernamentale au cerut boicotarea colegiului bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti din cauza propagandei homosexuale din această şcoală
            36 de organizaţii non-guvernamentale, între care Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Dascălilor din România, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România (compusă din 13 organizaţii), Asociaţia „Familia Ortodoxă”, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi, Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, Asociaţia „Sfântul Grigorie Palama”, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filialele Tg. Jiu şi Suceava, Asociaţia „Darul Vieţii”, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Fundaţia Creştină „Arsenie Boca”, Asociaţia Umanitară „Neagoe Basarab”, Asociația WorldTeach România, Fundaţia „Bridge to Europe”, au lansat la 16 martie curent o scrisoare-apel prin care îi îndeamnă public pe părinţi să evite înscrierea copiilor lor la Colegiul Naţional bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti.
            Motivaţia apelului la boicot este dată de un cumul de factori, dintre care cei mai importanţi sunt legați de proliferarea în această şcoală a promiscuităţii sexuale şi a imoralităţii.
            Este vorba de o propagandă homosexuală făţişă, deja de notorietate, derulată în ultimii 3 ani de unii dintre profesori prin „platforma de activism LGBT” (homosexual-lesbian-bisexual-transsexual). Pintre activităţi se numără şi „primul Gay Pride dintr-o şcoală publică din România”, cu participarea elevilor inclusiv din ciclul gimnazial; de organizarea şi interpretarea unei piese de teatru pornografic, având ca actori şi spectatori eleve şi profesoare (inclusiv fosta directoare, Ilinca Buciu); de promiscuitatea sexuală, cazurile de corupere de minori şi relaţii sexuale profesor-elev.
            În acest colegiu, li se inoculează elevilor ideea falsă că asemenea comportamente sunt fireşti şi că pot constitui o alternativă viabilă, dacă nu optimă, în parcursul lor către statutul de adult. Deloc întâmplător, unii dintre profesori desfăşoară activitate infracţională; precum fosta directoare, Ilinca Buciu, care este cercetată penal pentru delapidare.
            Asociaţiile semnatare ale scrisorii apel sunt nemulţumite de răspunsul vag şi lipsit de substanţă al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) la solicitarea lor de a li se comunica rezultatele anchetei pe care a efectuat-o la această unitate de învăţământ, în urma reclamaţiilor părinţilor şi îi consideră pe responsabilii educaţiei româneşti părtaşi, cel puţin parţial şi tacit, la perpetuarea acestor fenomene grave. Ele atrag atenţia oficialilor din Ministerul Educaţiei că „activismul LGBT” este o activitate de propagandă cu finalitate politică, mascată prin aparenţe culturale. Acesta nu are ca scop, aşa cum se afirmă, „respectarea drepturilor omului” sau „toleranţa” – termeni utilizaţi cu scop manipulator - ci fabricarea şi impunerea unor drepturi inventate, inexistente în documentele internaţionale, şi anume „dreptul la căsătorie” şi „dreptul la adopţie de copii” pentru cuplurile de acelaşi sex, precum şi incriminarea, după un tipar totalitar, a oricărei forme de critică la adresa acestui comportament. Aceste obiective politice, cu profunde implicaţii asupra societăţii, sunt, de altfel, asumate în mod deschis de organizaţiile „minorităţilor sexuale”, care se folosesc de toate pârghiile politice şi sociale, inclusiv de elevi, profesori şi fonduri publice, citim în comunicatul primit la redacţie din partea asociaţiilor semnatare.(VIAŢA CULTELOR, Anul XXI, nr. 979-980, 31 Martie 2013)
05-04-2013


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu