(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 168

Merinde duhovnicesti despre vesnicie, rugaciune, impartasanie

Tags: Iisus Hristos; rugaciuni;

 

Să ne lăsăm în mâna lui Hristos

Hristos a fost osândit din toate părţile: de către Imperiul Roman în zelul acestuia pentru legalitate şi ordine; de Biserica Vechiului Testament, întemeiată pe Legea lui Moise, primită pe Muntele Sinai; de mulţimea care primise atât de mult bine din mâinile Sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lăsat singur, condamnat şi pe cale de a Se pogorî la cei ce şedeau în întunericului iadului. Hristos e o minune ce întrece înţelegerea. Este revelarea atotdesăvârşită a lui Dumnezeu. E de asemenea arătarea atotdesăvârşită a omului.

Fiecare dintre noi va fi adus cândva la hotarul nevăzut dintre timp şi veşnicie. Ajungând la acest hotar spiritual, va trebui să ne hotărâm viitorul în lumea ce se află înaintea noastră, şi să ne hotărâm dacă suntem sau nu împreună cu Hristos, întru asemănarea Lui, sau să ne depărtăm de El. Odată făcută pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu Hristos sau de a-L refuza –, prin voinţa noastră liberă, timpul nu va mai funcţiona pentru noi. Până în acea clipă a deciziei însă, cât timp suntem încă în această viaţă, vom şovăi în autodeterminarea noastră, ezitând dacă să împlinim poruncile sau să dăm frâu liber patimilor. Treptat, pe măsură ce luptăm, taina lui Hristos ni se va descoperi, dacă ne predăm în întregime ascultării de poruncile Sale. Va veni clipa când inima şi mintea vor fi atât de copleşite de vederea sfinţeniei şi smereniei infinite a lui Hristos-Dumnezeu, că întreaga noastră fiinţă se va ridica într-un elan de iubire către Dumnezeu. -Arhimandritul SofronieRugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 110-111

Când se împlinesc rugăciunile noastre

„Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare şi nici vreo deznădejde nu ne-a slobozit încrederea, ci am simțit din însăşi revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, să fim si­guri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Atât va merita să fie auzit şi să obțină cineva, cât va crede că poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu îi poate da. Domnul nu-şi tăgăduieşte aceste cuvinte: «Când vă rugați, să credeți că veți primi ceea ce cereți şi vi se va da vouă». Ghermanus: Credem că izvo­răş­te dintr-o inimă curată nădejdea că rugăciunile noastre vor fi auzite. Dar noi, a căror inimă este încă înțepată de spinul păcatelor, pe baza căror merite vom putea avea această încredere că vom fi auziți? Isaac: Mărturiile evanghelice şi profetice ne spun că există diferite căi de a fi auzite rugăciunile noastre, determinate de diferitele stări ale sufletului. Va fi auzită rugăciu­nea care porneşte din două inimi unite, precum o dovedesc înseşi cuvintele Domnului: «Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru tot ceea ce vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu care este în ceruri». Ai şi o altă dovadă de împlinirea rugăciunii, asemă­nată cu un grăunte de muştar: «Dacă veți avea credință cât un grăunte de muştar, veți spune acestui munte: mută-te de aici şi se va muta şi nimic nu vă va fi vouă cu neputință». Este auzită, de asemenea, rugăciunea stator­nică pe care cuvântul Domnului, pentru stăruința ei, a numit-o îndrăzneală: «Acum zic vouă, că dacă nu pentru prietenie, măcar pentru îndrăzneala lui se va ridica şi-i va da cât va avea nevoie». O asemenea roadă o dă şi mila: «Închide mila ta în inima săra­cului, şi ea însăşi se va ruga pentru tine în timpul deznădejdii». Tot o astfel de dovadă o dau şi îndrep­tarea vieții, şi milostenia: «Sfărâ­mă lanțurile neevlaviei, lasă jos greutatea care te apasă». După câteva cuvinte, prin care este mus­tra­tă nevrednicia unui post prea aspru, se spune: «Atunci vei chema şi Domnul te va auzi şi va zice: iată, aici sunt». Uneori, prea multele dureri fac să fie auzite cuvintele, precum se spune: «În durerea mea strigam către Domnul şi m-a auzit», sau: «Nu-l prigoniți pe cel străin, că, dacă va striga către Mine, îl voi auzi, fiindcă milos sunt». Vedeți, aşadar, în câte moduri se obține harul împlinirii rugăciunii; de aceea nimeni să nu-şi piardă nădejdea că va dobândi cele mântuitoare şi veşnice. Privind nenorocirile noastre, putem spune că suntem lipsiți de toate virtuțile pe care le-am amintit, (…) dar oare nu putem să avem măcar îndrăzneală? Şi de aceea, lăsând la o parte orice ezitare şi neîncredere, să stăruim în rugă­ciuni, fiind siguri că prin ele vom obține de la Dumnezeu tot ce cerem.” - Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXXII, Cap. XXXIII, Cap. XXXIV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 471-472

Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem

Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine, nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos – viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta.

În acelaşi timp, dorim să căpătăm de la Domnul viaţa nouă ce izvorăşte, străbate cu prisosinţă şi ni se dăruieşte, căci atunci când vine Hristos la noi şi ne uneşte cu Sine, viaţa veşnică ne cucereşte şi intră în noi. Însă această nouă viaţă nu o primim: dorim să-i trăim bucuria, dar nu dorim să-i purtăm povara: pe pământ, această viaţă veşnică este şi tragedie şi povară, nu doar bucurie triumfătoare. Începem, pe de o parte, să trăim cu viaţa veacului ce va să fie, însă doar atunci această viaţă rămâne în noi, când ne depărtăm de faptele răului, de viaţa întunericului, a stricăciunii şi a morţii, când ne depărtăm conştient, printr-un efort al voinţei, prin neîndurare faţă de sine, de slăbiciunile noastre; când alimentăm această viaţă cu rugăciune şi cu trăirea evanghelică, adică cu fapte ce nu constituie o ocară a acestei vieţi în sine. Mai există un aspect: îl rugăm pe Dumnezeu să ne unească cu Sine, să ia toată povara vieţii noastre şi să o ducă împreună cu noi; în acelaşi timp, trebuie să fim pregătiţi să luăm asupra noastră soarta Fiului Întrupat al lui Dumnezeu, să aparţinem Cerului, lui Dumnezeu, dreptăţii, cu toate consecinţele ce pot surveni de aici: mai întâi de toate, cu lupta lăuntrică cu nedreptatea şi moartea ce sunt în noi; apoi, cu hotărârea de a apăra dreptatea lui Dumnezeu, taina Împărăţiei Sale, dragostea Dumnezeiască pe pământ faţă de alţi oameni, chiar şi acolo unde asta înseamnă să sacrifici ceva, să te sacrifici pe tine însuţi.
Şi, în sfârşit, cu hotărârea de a fi, pentru această dreptate, renegat, oropsit, străin pentru cei ce, conştient sau nu, se ridică împotriva ei. Astfel, pregătindu-ne de împărtăşirea cu Sfintele Taine, vom fi cât se poate de atenţi şi de reculeşi, ne vom pregăti de o mărturisire conştientă pentru a ne dezice de nedreptatea din noi, pentru a ne întoarce de la ceea ce poate să ne robească. Ne vom pregăti ca, după mărturisire şi unirea cu Hristos, să începem să trăim cu viaţă nouă, oricât ne-ar costa asta. Dacă vom face astfel, atunci darul Sfintei Împărtăşanii, unirea cu Hristos, râvnirea harului Duhului Sfânt, acele noi, nespuse relaţii ce se creează între noi şi Tatăl Ceresc, iar prin El – cu toţi oamenii, vor aduce roadă. În caz contrar, ne vom mâhni de faptul că, apelând la Dumnezeu, rămânem fără ajutor şi puteri – nu pentru că Dumnezeu nu ne oferă acest ajutor şi nu pentru că nu avem putere, ci pentru că cele date de Dumnezeu le irosim cu atâta uşurinţă în deşertăciunea vieţii. De aceea, să purcedem acum cu bucurie spre viaţa cea noua, cei ce s-au împărtăşit şi cei ce au încă în faţă acest triumf şi această bucurie de nedescris, şi să trăim astfel ca, prin noi, Cerul să trăiască pe pământ, iar Împărăţia Cerului din noi să cucerească totul din jurul nostru, de la cele mai mărunte la cele mai mari. Amin. -  Mitropolitul Antonie Bloom, Blogul Sfântul Munte Athos

 

06-07-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu