Fertilizarea in vitro - copiii nu sunt lucruri care se fac

„Pentru ca să se dea lor viaţă cumpătată şi naştere de prunci buni spre folos, Domnului să ne rugăm.” (Slujba Cununiei)

În completarea îndemnurilor părinteşti ale ÎPS Laurenţiu Streza adresate familiilor care se confruntă cu infertilitatea de cuplu de a nu recurge la mijloacele moderne de „reproducere umană asistată”, sau la „fertilizarea in vitro”, preluăm parţial şi cu observaţiile noastre un articol pe aceeaşi temă, publicat pe doxologia.ro de către Irina Nastasiu. Dorim ca argumentele de mai jos să fie spre consolarea tinerilor care sunt în suferinţă sufletească pentru că din motive independente de voinţa lor, nu pot avea copii, dar şi un punct de reflecţie înainte de a lua decizii cu urmări ireversibile. Să avem mereu în minte cuvintele din Slujba Paraclisului Maicii Domnului: „Nu mă încredinţa ajutorului omenesc, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robului tău, că necazul mă cuprinde si nu pot răbda săgetările diavolilor… Pururea fiind biruit, mângâiere nu am afară de tine, Stăpâna lumii; nădejdea si folositoarea credincioşilor, nu-mi trece cu vederea rugăciunea, ci fă ceea ce este de folos.” 

„În România se realizează cam 5000 de fertilizări in vitro în fiecare an, numărul copiilor care se nasc vii pe această cale este, însă, cu mult mai mic. Astfel, din 7-8 ovule fertilizate in vitro, 3-4 embrioni sunt implantaţi în uterul femeii. Din aceştia, doi sau trei sunt apoi avortaţi prin reducţie embrionară, pentru ca măcar unul să aibă şanse de a se naşte. Embrionii în exces sunt de obicei distruşi, criogenaţi sau folosiţi în diferite experimente medicale… Indiferent de modul în care a fost conceput embrionul, a pune capat intenţionat unei sarcini în orice moment al ei implică un act ilicit de avort, întrucât el distruge o persoană umană în curs de dezvoltare. „Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani.”  (ÎPS Laurenţiu Streza) 

Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii, în mai 2011, organizţiile pro-vita din România arătau că fertilizare in vitro este “o tehnologie periculoasă şi experimentală, cu riscuri mari şi eficienţă minimă, ale cărei costuri împiedică dezvoltarea şi aplicarea unor soluţii preventive, ieftine, la care să poată apela cuplurile în dificultate, şi este totodată o precondiţie pentru experimentele pe embrion. Prin aceste tratamente FIV vor fi omorâţi un număr foarte mare de embrioni, ceea ce înseamnă moartea multor fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor.” 

Iată ce declara într-un interviu părintele profesor Andrei Lorgus, decanul Facultăţii de Psihologie a Universităţii Ortodoxe Ruse „Sf. Ioan Teologul” (Federația Rusă). „Copiii nu sunt un lucru oarecare, care „să se facă”, se procură, ca o maşină, ca o vilă. Copiii nu „se fac” pur şi simplu, pe ei poţi doar să-i primeşti, să-i întâlneşti. Naşterea propriului tău copil este o întâlnire cu o nouă personalitate, şi nu re-producerea ta proprie. Interviul complet poate fi citit aici.”

Pe de altă parte, fertilizarea in vitro deschide uşile incestului. Un caz care a zguduit lumea întreagă s-a petrecut luna trecută (n.n. martie 2013), în S.U.A., fiind relatat de jurnalista Emily Yoffe, coordonatoarea unei rubrici de dialoguri cu cititorii la revista „Slate”, în care se arată drama unui cuplu format din tineri adoptaţi, care au descoperit după ce s-au căsătorit şi au dat naştere la doi copii că au acelaşi tată biologic, un donator de spermă la o clinică privată americană. Situaţiile de acest tip se vor înmulţi dramatic după recenta legalizare a adopţiilor de către cuplurile homosexuale, cu atât mai mult cu cât se doreşte ca în viitor să poată fi „cumpăraţi” chiar embrioni „gata făcuţi”, „rămaşi” de la cuplurile care au recurs la fertilizarea in vitro. Detalii, aici.

Amintim care este poziţia Bisericii Ortodoxe Române cu privire la avort, în conformitate cu învăţătura privind apariţia vieţii în general şi a vieţii umane, în special: „Dacă viaţa şi, mai ales, viaţa omenească nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vieţii umane nu este efectul întâmplării şi nici exclusiv produsul eforturilor omeneşti. Viaţa omului este de la Dumnezeu şi se perpetuează prin intermediul fiinţelor omeneşti, potrivit celor rânduite de Dumnezeu. Omul se bucură de viaţă şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia lui Dumnezeu. Revelaţia (consemnată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este fiinţă omenească (nu simplu "produs de concepţie"), care nu exclude grija lui Dumnezeu şi care trebuie să se bucure de respectul datorat demnităţii umane. Cum Biserica are o grijă deosebită faţă de fiinţele umane neputincioase şi fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinţe omeneşti, embrionii umani şi pruncii nenăscuţi.”