(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 197

Spicuiri din Scrisorile pastoralele adresate la Sfintele Pasti 2021 - mangaiere și intarire la vremi de restriste

Tags: pastorala; pastoratie; an omagial;
 
  • Din Pastorala IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Sfintele Paști 2021: 
„Hristos a înviat!
Cu mult dor am așteptat această noapte plină de lumină. Ne-am dorit mult să nu mai trăim experiența anului trecut, ci să fim împreună, în biserici, la acest „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”. Cât de dureroasă este despărțirea! Cât de grea este depărtarea! Câtă bucurie aflăm în a fi împreună, mai ales în noaptea Învierii Domnului! În același timp, știm bine că necazurile și încercările n‑au încetat și nu vor înceta să ne asalteze. Suferința și durerea sunt mereu prezente. Constatăm însă o bucurie cu totul aparte care ne cuprinde de Paști. Această bucurie se arată mai ales prin rugăciune și prin mulțumire. Bucuria, rugăciunea și mulțumirea devin stare sufletească în mulți dintre noi. Ea se manifestă printr‑o mai mare deschidere față de semenii noștri, prin mai multă dărnicie, printr‑o inimă mai ușoară. „Bucurați-vă pururea” – ne spune Sfântul Apostol Pavel. De ce să ne bucurăm? Pentru că Hristos a înviat! Ne bucurăm pentru că Hristos a biruit moartea, dușmanul nostru cel mai mare. Prin Învierea lui Hristos, moartea și‑a pierdut din tragismul său. Moartea și mormântul nu mai au ultimul cuvânt. Ele devin trecere – Paște – de la această viață la viața cea veșnică și nepieritoare. (...)
Iubiți frați și surori întru Hristos-Domnul,
În zilele Sfintelor Paști ne bucurăm de lumina Sărbătorii, de prezența celor dragi, de faptul că lumea este, parcă, mai bună. În același timp, știm bine că mulţi semeni de-ai noştri sunt cuprinşi de suferinţă. În spitale sunt mulți bolnavi, în lume există multă tristețe, lipsă de rugăciune și stare de nemulțumire. Multele răni din minți și din suflete completează tabloul unei lumi care suferă sub presiunea propriilor neputințe, orgolii și boli. În fața unei asemenea realităţi, ce avem noi, creștinii, de împlinit? Fiecare, prin cuvânt şi prin faptă, să mărturisească înainte de toate că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” Apoi, avem datoria implicării în ocrotirea sănătății sufletești și trupești, atât în viața proprie, cât și în cea a semenilor noștri. Ajutorul și respectul pentru ostenitorii din spitale, sprijinirea celor bolnavi, împlinirea cu onestitate a obligațiilor legate de familie și profesie aduc mult bine societății. Acestea toate pot fi împlinite cu adevărat doar dacă le întemeiem pe credința și bucuria în Învierea Domnului Hristos, dacă viaţa noastră devine rugăciune și dacă avem gând de mulțumire. Bucuria, rugăciunea și mulțumirea sunt întreitul medicament care contribuie în mod real la vindecarea proprie și a lumii. Ele sunt roade ale Duhului Sfânt de care lumea are imensă nevoie pentru a rămâne în echilibru şi pentru a-şi afla sensul. Rog pe Dumnezeu, împreună cu dumneavoastră, să ne dăruiască puterea bucuriei în Înviere, adâncimea rugăciunii celei smerite și mulțumirea cea din inimă! Să nu ne pierdem nădejdea, căci mai mare și mai puternic este Cel ce este cu noi, adică Dumnezeu, decât cei ce sunt vrăjmașii Bisericii, ai Adevărului, ai Neamului. Lumina Învierii să ne cuprindă pe noi și întreaga lume, mărturisind până la marginile pământului că Hristos a înviat!
 
Al vostru împreună frate și Părinte întru Hristos,
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei”
 - Integral la Doxologia
  • Din Pastorala IPS Mitropolit Laurenţiu la praznicul Sfintelor Paşti 2021:
Sinaxarul utreniei este o mărturie vie a tradiției patristice, care a văzut în Maica Domnului primul martor al Învierii, ca una care a fost plină de credinţă şi de bărbăție şi a stat cu multă trezvie lângă mormânt, fără hrană, fără somn, așteptând Învierea Fiului ei. În vremea Pătimirilor Domnului, aşa cum îi prorocise dreptul Simeon, prin sufletul ei a trecut sabia durerii (Lc 2, 35), însă în mijlocul acestei suferințe nedescrise ea nu s-a clătinat în credinţă şi, cu mintea ei curată şi luminată de Sfântul Duh, a putut înțelege prin experiere Taina Crucii şi a Învierii şi fără frică a rămas lângă mormânt pentru a vedea Învierea Mântuitorului. Ei i-au fost încredințate tainele iconomiei mântuirii şi de aceea, stând lângă mormânt, ea a văzut totul: cutremurul, venirea îngerului, rostogolirea pietrei celei mari, amorţirea străjerilor, iar mai apoi Însuși Fiul ei i S-a arătat şi a încredințat-o de Învierea Lui, a umplut-o de lumina Învierii Sale, făcând din Preacurata Sa Maică primul şi cel mai de preţ martor al sculării Sale din morți.
În ultima cântare a canonului Învierii o lăudăm şi o cântăm pe Maica Domnului cu cuvintele prorocului Isaia ca fiind chip al Bisericii„noul Ierusalim” şi „Sionul” cel tainic şi cel plin de lumină peste care slava Domnului a răsărit. De aceea, şi în cea de a doua parte a troparului, ne adresăm direct Preacuratei cu aceste cuvinte: „iar tu, Curată, de Dumnezeu-Născătoare, veseleşte-te, întru învierea Celui Născut al tău”. (...)
Învierea Domnului dă sens vieţii noastreMaica Domnului nu doar ne învaţă acest lucru prin exemplul vieţii ei, dar ne şi ajută să înțelegem şi să trăim această tainică realitate: Fără răstignire, fără omorârea eului egoist, fără curățire de patimi, nu există Înviere! În Biserică avem tot ceea ce ne trebuie ca să trăim veșnic în lumina Învierii, în tainicul Ierusalim, în Sionul desfătării bunătăţilor cerești. Pentru a putea fi veșnic cu Dumnezeu trebuie să încetăm a mai săvârși păcatul şi atunci, plini de curaj, vom înțelege că toate suferințele, necazurile şi încercările lumii acesteia sunt îngăduite de Cel care proniază în chip înțelept viaţa noastră, pentru a ne întoarce prin pocăinţă sinceră la El. Această pedagogie dumnezeiască noi nu o înțelegem pentru că iubim toate cele ale lumii (Iac 4, 4), şi nu pe cele ale Împărăției Cerurilor. De aceea, Mântuitorul nostru ne mai dă şi o ultimă şi negrăită șansă de a nu pierde calea şi ne-o face pe Maica Sa preacurată mama noastră, pedagogul nostru, ajutătoarea şi nădejdea noastră. Spre ea să alergăm cu umilință şi cu căldură cerând mila şi ajutorul ei. Spre ea să ne punem toată nădejdea, crezând cu tărie că, dacă ne vom schimba viețile, dacă ne vom opri de a săvârși păcatul, ea ne va ajuta şi ne va scăpa de toate necazurile lumii acesteia.”

 - Pastorala integrală în format pdf poate fi descărcată de pe siteul mitropoliaardealului.ro.

  • Din  scrisoarea pastorală transmisă de PS Ambrozie al Giurgiului la sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (2021): 
„Vă privim în seara aceasta binecuvântată și, mai presus de toate, dăm slavă lui Dumnezeu pentru bucuria aceasta a reîntâlnirii. Nu sunt cuvinte îndeajuns pentru a înfățișa durerea preoților care au slujit Paștile trecute singuri, departe de credincioșii lor. Știm că inimile v-au fost aproape, unele de celelalte, avem încredințarea că toate cele ale Paștelui s-au săvârșit, însă, dincolo de strădaniile noastre, tristețea a părut să-și facă loc în suflet. De aceea, astăzi nu putem să mai lăsăm duhul acesta al tristeții să ne țină înrobiți, ci mai degrabă se cuvine să ne ridicăm glasurile împreună și să mulțumim pentru toate, înțelegând că Dumnezeu, Cel în Treime Slăvit, nu și-a întors fața de la noi, ci ne-a întărit și ne-a dăruit puterea pentru a trece peste această tulburare.
Ne-a fost dat să petrecem vremuri pe care nu ni le-am fi închipuit vreodată. Neliniștea și tulburarea, spaima și necunoașterea, îndoiala și necredința s-au înfățișat fără de rușine lumii acesteia, cerând cu glas mare să ne cearnă și să ne alipească de partea osândei și a pieirii. Mulți s-au lăsat îngenunchiați, însă și mai mulți s-au ridicat, cu nădejde înnoită în puterea dumnezeiască. Unii au strigat „Unde este Dumnezeu?”, neînțelegând apropierea Sa de noi și au ales să privească în altă parte, oriunde li s-a părut că pot afla păsuire pentru propriile neputințe. Nu au căutat înlăuntrul lor, nici în cei de lângă ei, nici în frumusețea lumii ce nu încetează vreodată să ne uimească. Încetul cu încetul, aceste glasuri s-au reunit într-un cor al necredinței și al hulei, al raționamentelor reci și al micimii sufletești. Au căutat și au aflat propovăduitori ai neadevărului, gata oricând să le liniștească tulburarea cu tot felul de sfaturi la îndemână, să le ofere soluții pline de ușurătate și să le adoarmă conștiința. Nu au cercetat însă Adevărul ce a rămas mereu lângă ei, ce le-a străjuit cu bunătate fiecare clipă a vieții, iar neadevărul înveșmântat în haină sclipitoare a cunoașterii a rodit, precum buruienile în jurul spicului de grâu, astfel că taina mântuitoare a morții și învierii lui Hristos a devenit prilej de sminteală, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, o credință învechită a unei vremi de curând apuse, rămășiță a unei conștiințe prea puțin deprinsă de cunoștința lumii acesteia noi. În Dumnezeiasca Liturghie au văzut doar o rânduială de neînțeles, Sfânta Împărtășanie-doar o părere ce se poate altera oricând, prin răspândirea molimei, iar Botezul- prilej de hulă și sminteală. Mulți se vor întrarma cu necredința și batjocura, socotind că astfel slujesc adevărul, uitând că acesta nu este doar o idee la îndemâna oricui, ci Calea, Adevărul și Viața sunt Hristos Domnul (Ioan 14: 6), ce se câștigă prin trudă și credință mărturisitoare.
În această zi a Învierii să iertăm toate, în așa fel încât, cum ne povățuiește Sfântul Ioan Gură de Aur în ziua aceasta, „să intrăm toți în bucuria Domnului nostru” și, mai ales, să rămânem tari și uniți întru dreapta credință. Plecați genunchii inimilor și cereți de la Hristos Domnul să vă dăruiască putere de înțelegere și ajutor, mărturisiți-vă duhovnicilor și ascultați de îndrumarea Bisericii. Nu vă smintiți de cei ce îndrăznesc să hulească dreapta credință, ci, mai degrabă, feriți-vă de ei, pentru ca ura să nu prindă rădăcini.
Preaiubiți frați întru Hristos,
Sunt mulți care contestă astăzi valoarea jertfei Mântuitorului, valoarea muceniciei, preferând o abordare în duhul acestei lumi secularizate. Uităm însă că adevărata măsură după care ne vor fi judecate faptele nu face parte din categoriile omenești, ci dumnezeiești. Mai mult, Hristos - Dumnezeu și Om ne va judeca din singura perspectivă adevărată a comuniunii cu Dumnezeu. În afara ei nu avem de-a face decât cu forme fără consistență și fără valoare. Mulți vor susține că martirajul face parte din epoca primelor secole creștine. Cu toate acestea, asistăm astăzi, mai mult decât oricând, la o campanie intensă de denigrarea a valorilor Ortodoxiei. Nu sunt copiii noștri învățați că Biserica și rânduielile ei țin de o mentalitate învechită? Nu ni se propun și, adesea, se impun norme pe care nici cel mai elementar bun simț nu le-ar putea accepta? Ei bine, acestea sunt condițiile ce creează premizele martiriului modern. De aceea, cu stăruință vă îndemn să nu lăsați neputința și deznădejdea să vă tulbure cugetele. Când veți slăbi în rugăciune, să aveți încredințarea că cei ce vă sunt cu adevărat aproape se roagă împreună cu voi, ca să nu cădeți în ispită. Deschideți larg inima înaintea părinților duhovnici și îngăduiți-le să taie cu bisturiul povățuirii înțelepte ceea ce voi înșivă, singuri fiind, nu mai puteți înlătura. Nu pierdeți nădejdea în puterea dumnezeiască, nu dați uitării mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților celor bineplăcuți lui Dumnezeu, amintiți-vă că acolo unde ne vom afla adunați întru credință, și Hristos va sta în mijlocul nostru. Iar dacă, din prea multă slăbiciune sau necunoștință vom cădea, să îndrăznim a ne ridica, nădăjduind în îndreptare, știind că nimeni nu ne va putea sta împotrivă, de vreme ce Domnul Dumnezeu Cel iubitor de oameni este împreună cu noi (cf. Romani 8: 31).
Cu cât durerea și slăbiciunea vor înainta, neputința își va face și ea sălaș în inimile noastre, dorind ca astfel să ne prindă cu totul în mrejele ei. Atunci, doar credința va fi cea care ne va izbăvi dintr-o asemenea cădere, căci doar prin credință vom înțelege că nu moartea și suferința ne au în stăpânire, ci noi le suntem biruitori, întru Învierea Domnului. Nu aceasta este, oare, învățătura pe care este temeluită viața noastră în Biserică? Murim împreună cu Hristos și înviem împreună cu El, ca făpturi noi și fii preaiubiți ai Părintelui Ceresc. Biruința lui Hristos nu este vremelnică, ci veșnică; nu aduce robie, ci dezrobește; nu ne umple de tulburare, ci ne dăruiește nădejde. Cu dreptate, unul dintre marii mărturisitori ai vremurilor noastre, vlădica Nicolae Velimirovici, ne învăța astfel: „Victoria Lui Hristos nu este înălțare de Sine, ci iubire; nu e luare, ci dăruire. Cuceritorii pământului câștigă biruința; Hristos este singurul care o aduce altora. Niciun învingător din lume n-ar vrea să-i scape din mână biruința și s-o ia altul; singur Domnul Cel Înviat dă biruința cu mâinile-I amândouă fiecăruia dintre noi; singur El nu se mânie, ci Se bucură când, prin biruința Lui, suntem noi mai bogați, mai slăviți, mai puternici” (2). Cuvintele acestea au fost rostite în vreme de aspră prigoană a Bisericii și ele s-au adeverit întru totul, făcând cunoscută puterea dumnezeiască atotcuprinzătoare, pe care nici porțile iadului nu o vor putea birui. Ele sunt la fel de folositoare și astăzi ca atunci, pentru că, într-adevăr, în spatele îndrăznelii bolii, putem întrezări războiul nevăzut întru apărarea credinței în Hristos Domnul, Cel mort și înviat pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.
Despre ce victorie vom vorbi, însă, câtă vreme omenirea pare mai degrabă îngenuncheată? Sunt multe chipuri ale acesteia, iar cei ce iau aminte la învățătura Bisericii vor înțelege deplin. Înainte de toate, este victorie împotriva păcatului și a morții, în care omul se afundase prin neascultare și mândrie. Se va spune, totuși, că și păcatul, și moartea există încă și nu este greșit cuvântul. Greșită este perspectiva din care privim realitatea aceasta. În Adam, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, iar în Hristos devenim făpturi noi, chemați către lumină și nu oameni orbi, înrobiți propriilor neputințe. Despre o astfel de biruință grăim, o biruință cum nu a mai fost și nu va mai fi. Singura ce ne aduce nu doar slava, ci și îndreptarea și desăvârșirea. Singura întru care și prin care devenim oameni noi și fii ai lui Dumnezeu preaiubiți.
Drept aceea, suntem chemați să ne bucurăm, însă cu bucurie plină de credință, întărită prin curăție și mărturisire. Aceasta este arma cea mai potrivită împotriva duhului de tulburare al acestui veac, o armă încercată de părinții noștri, vădită prin focul prigoanelor și al hulelor. Mărturisirea credinței nu vine să dezbine, ci să aducă pace. Nu va arunca niciodată piatra, ci va mângâia, va tămădui și va ierta. Credința nu este potrivnică cugetării, ci este sprijinul acesteia și ceea ce omul a izbândit prin puterea minții, credința vine să așeze în bună rânduială. Luați aminte la viața Dumnezeieștilor Părinți și Mărturisitori, iar dacă vi se vor părea prea îndepărtate veacurile acelea, priviți la Mărturisitorii zilelor noastre. Îi pomenim cu evlavie pe cei ce au avut tăria să se ridice împotriva necredinței în vremurile acestea - părintele Dumitru Stăniloae, părintele Ilie Cleopa, părintele Gherasim Iscu, părintele Arsenie Boca, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, sau chiar părintele profesor Florian Boitan – și lor li se adaugă un hrisov mult mai mare de părinți monahi, ierarhi, preoți și diaconi, dar și laici cu mare evlavie, care nu au pregetat să-și pună în slujba Adevărului chiar și propria viață, devenind, astfel, icoane ale mărturisirii. Căci ce altceva este icoana, după spusele Sfântului Ioan Damaschin, decât „chipul văzut al mărturisirii credinței și al lucrării lui Dumnezeu prin oameni, în lumea aceasta” (3).
Pe temelia suferinței și jertfei lor se înalță slujirea și misiunea celor ce petrec în acest vremuri atât de tulburi. Sigur că ne va fi greu multora dintre noi să ajungem la înălțimea duhovnicească a acestora, însă putem învăța multe din lucrarea lor: tăria credinței și dragostea pentru Hristos, iubirea de dreptate, dorința de bună-rânduială și de pace, curajul de a rosti adevărul, chiar și în împărăția minciunii. 
Drept-măritori creștini,
Anul acesta ne aducem aminte, dincolo de încercările bolii, de cei plecați departe, în căutarea unui rost mai bun. Mai ales acum, când distanța și separarea au devenit în multe situații obligatorii, dorul de cei plecați de acasă este și mai mare. Sunt mulți românii ce au luat drumul străinătății și la fel de mulți părinții și copiii rămași acasă, cu dorul după cei dragi, aflați departe. Pe aceștia Biserica nu i-a dat uitării, ci s-a făcut punte și vestitoare a gândurilor, bucuriilor și tristeților lor. Răspândiți în toate colțurile lumii, românii nu s-au regăsit decât în Biserică și Biserica le-a devenit a doua casă. Acolo și-au plâns părinții plecați din lumea acesta și la căpătâiul cărora nu au putut veni grabnic, acolo și-au botezat copiii, în rânduiala și limba lor, acolo au găsit alinare și sprijin, acolo au putut râde sau plânge, acolo au putut vorbi nestingheriți românește. Alături le-au fost preoții și de la ei au învățat că biserica este, înainte de toate, o familie mare și binecuvântată. Nevoile lor sunt la fel de multe ca ale noastre, ale celor rămași în țară și, sub vălul părelnic al unei vieți mai bune, se ascunde dorul de casă, de mamă și de tată, de copii. Pentru a-l ostoi, nu bunăstarea a fost leacul, ci viața în biserică, rânduielile săvârșite ca acasă, prin satele și orașele noastre, portul popular purtat cu mândrie, colindele și „Hristos a înviat!”, rostite în cea mai curată limbă românească. Pe toți aceștia nu trebuie să-i uităm, ci, cu gândul măcar, să le fim alături, pentru ca pribegia să le fie mai ușoară și să le aducă aminte că acasă au mereu ușa larg deschisă.
De asemenea, tot în acest an, facem aducere aminte despre cei răposați în dreapta credință și despre locurile de veci în care aceștia odihnesc. Nu este o comemorare a morții, ci a Învierii, căci fiecare mormânt din cimitirele noastre este o ușă către Împărăția lui Dumnezeu. La căpătâiul celor adormiți ne plângem dorul și singurătatea, acolo aprindem candela și lumânarea cu nădejdea revederii în ceata celor drepți, acolo punem o părticică din sufletul nostru, lângă crucea mamei sau a tatălui, lângă crucile bunicilor și bătrânilor noștri, lângă crucile celor ce și-au dat viața pentru ca noi să petrecem într-o lume mai bună. Se cuvine, așadar, mai ales în momentele acestea, să ne aducem aminte de cei adormiți, pentru ca țărâna din care suntem alcătuiți să devină pământ roditor întru nădejdea Învierii. Fiecare Sfântă Liturghie este un prilej prin care sunt pomeniți ierarhii Bisericii, ctitorii, miluitorii și binefăcătorii sfintelor lăcașuri, eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, precum și toți cei adormiți din neamurile noastre. Să nu ne înstrăinăm, așadar, niciodată de credința în care au fost botezați și au adormit strămoșii noștri, pe care ne-au lăsat-o ca pe o moștenire sfântă.
Iubiții mei,
Vremurile acestea sunt, într-adevăr, vremuri de încercare, însă nu lui Dumnezeu trebuie să-i cerem socoteală pentru toate cele ce ni se întâmplă, ci nouă înșine. Boala și suferința nu vin de la El, ci de la noi și de la purtarea noastră. De aceea, înainte de toate, să fim încredințați că lupta pe care o avem de dus este cea cu propria noastră purtare. Trebuie să ne îndepărtăm de tot ceea ce aduce dezbinare și ură, să fim cu luare aminte la noi înșine, înainte de a-i judeca pe ceilalți. Suferința ar trebui să ne întărească în dragoste și bunătate, nu în izolare și în ură. Pe acestea din urmă se cuvine să le dăm de-o parte și să înțelegem că, atâta vreme cât ne socotim drept-credincioși, nu putem viețui ca și cum singurele care ar conta sunt doar viețile noastre. Hristos nu este doar în noi, ci și în cei de lângă noi, copii sau bătrâni, și în sufletul fiecăruia sădește sămânța Învierii.
De aceea, vă îndemn, cu părintească dragoste, să nu-i uitați pe cei aflați în nevoie și în suferință. Nu-i uitați nici pe medicii care îi îngrijesc pe cei bolnavi, pe învățătorii și profesorii care se ostenesc să ne învețe copiii, nu-i uitați pe toți cei ce se ostenesc să trecem cu bine peste aceste încercări. Nu vă uitați preoții și puneți la inimă cuvintele lor, fiind încredințați că povața lor vă este spre sprijin și mântuire. Înțelegeți că rugăciunile lor trebuie însoțite de rugăciunile voastre, ale tuturor, pentru că doar astfel vom putea simți cu adevărat puterea și lucrarea harului dumnezeiesc. Peste toate, rămâneți tari în credință, mărturisiți Adevărul, purtați-vă cu bună cuviință și nu uitați că, de vreme ce „Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8: 31).
Vă îmbrățișez cu părintească dragoste, purtându-vă în inimă și în rugăciune, încredințat fiind că, prin voia Domnului, cu mijlocirea Maicii Domnului și a tuturor sfinților, ne vom regăsi pacea și liniștea, sănătatea și bucuria cea duhovnicească a vieții. Hristos a Înviat! Al vostru către Domnul rugător și de tot binele doritor,
† AMBROZIE
 EPISCOPUL GIURGIULUI”
- Sursa: Episcopia Giurgiului
  • Din Pastorala transmisă la sărbătoarea Învierii Domnului (2021) de ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei: 
„Iubiți credincioși și credincioase, Hristos a înviat!
Înainte de a vă împărtăși gândurile și urările mele cu prilejul Praznicului Învierii Domnului din anul mântuirii 2021, se cuvine, mai întâi, să-I mulțumim cu recunoștință Mântuitorului nostru Iisus Hristos că ne-a învrednicit să fim din nou împreună, în noaptea Sfintelor Paști, când toaca și clopotele răsună cu și mai multă veselie în acest an, armonizându-și sunetul și ritmul cu solemnitatea muzicală și intensitatea intonării imnului pascal: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le”. Toți cei prezenți la această sfântă și mare prăznuire, arhipăstor, preoți, monahi, monahii și dreptcredincioși creștini, ne exprimăm public, cu bucurie, demnitate și fermitate, credința strămoșească mântuitoare, întemeiată pe adevărul incontestabil al Învierii lui Hristos din morți, minunea și evenimentul istoric de cea mai mare importanță pentru întreaga umanitate. Îi mulțumim, de asemenea, Milostivului Dumnezeu că le-a dăruit înțelepciune și gânduri bune celor ce conduc vremelnic destinele acestui popor binecredincios, de a nu-i priva, și anul acesta, pe cetățenii creștini de bucuria comuniunii cu Hristos Cel jertfit și înviat, ce nu poate fi experiată deplin decât prin participarea lor fizică, conștientă și responsabilă, la slujba Învierii și, mai ales, la cea mai înălțătoare Sfântă Liturghie din anul bisericesc, când credincioșii pregătiți duhovnicește prin post, rugăciune, pocăință și spovedanie, prezenți în sfintele lăcașuri, primesc de la arhiereu și preoții slujitori Sfânta Lumină a Învierii și se împărtășesc cu Sfintele și Preacuratele lui Hristos Taine.
După experiența amară de anul trecut, când călătoria duhovnicească a Postului Mare ne-a fost împovărată de restricțiile austere impuse de autorități, când am fost nevoiți să serbăm Paștile izolați unii de alții, cu inimile și sufletele copleșite de durere, teamă și îngrijorare, din pricina pandemiei ce a pus stăpânire pe întreaga planetă, iată, anul acesta, ne-a binecuvântat Dumnezeu să parcurgem cele șapte săptămâni de Post în condiții relativ normale și să prăznuim Învierea lui Hristos așa cum au prăznuit-o dintotdeauna strămoșii noștri, chiar dacă pericolul contaminării cu temutul virus SARS-CoV-2 nu a trecut încă. În calitate de creștini, credem și mărturisim că tămăduirea celui afectat de orice boală trupească depinde nu numai de știința medicală, de vaccinurile și medicamentele administrate – care, fără îndoială, au valoare și eficiență doar atunci când sunt verificate în timp –, ci, mai ales, de credința curată și neîndoielnică în Hristos Iisus, Doctorul, prin excelență, al sufletelor și trupurilor noastre. Avem convingerea că, atâta timp cât slujitorii din așezămintele spitalicești și sfintele lăcașuri de cult, respectiv medicii, asistenții medicali și preoții Bisericii, vor coopera cu credință și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu și, mai ales, cu iubire jertfelnică față de omul bolnav, necăjit și întristat, cu certitudine, actul terapeutic va fi preponderent cel scontat, adică restaurarea deplină a sănătății trupești și sufletești. (...)
Din nefericire, trăind într-o lume din ce în ce mai secularizată, dominată de lăcomia, egoismul și setea de putere a unei oligarhii mondiale, slujită de adepții ideologiei neomarxiste ateiste, răspândiți în tot mai multe țări creștine, a rămâne statornic în credința strămoșească mântuitoare și a-ți păstra nealterată identitatea națională, culturală și spirituală a devenit un deziderat tot mai dificil de împlinit. Poporul român se află de mai mulți ani sub asediul concertat al așa-zișilor progresiști, promovați de diferite televiziuni comerciale, ai căror slujbași propovăduiesc de pe „amvonul minciunii” tot felul de idei materialiste și concepte filosofice, străine ethosului românesc, atentând la însăși unitatea națională a acestui neam, zdruncinată în chip vizibil de discursurile pline de ură și dispreț ale unor demnitari publici sau formatori de opinie, prin care se inoculează duhul dezbinării în sufletele românilor.
Nicicând n-au fost atât de mediatizate și încurajate minciuna, ipocrizia, impostura, aroganța, jignirea, blasfemia, calomnia, ofensa religioasă, dezinformarea și manipularea conștiinței umane ca în ultimii ani, iar aceasta, chipurile, în numele libertății de exprimare. Cu alte cuvinte, într-o societate așa-zis democratică, unii au dreptul și libertatea de a batjocori valorile perene ale acestei națiuni, iar alții au obligația de a suporta umilințe, nedreptăți și defăimarea demnității umane. Dar acestea se întâmplă din pricina slăbirii credinței și a înmulțirii fărădelegii, ce au ca efect răcirea iubirii dintre oameni (Matei 24, 12), cum a profețit Însuși Mântuitorul. De aceea, se impune, măcar în al doisprezecelea ceas, să ne revenim din rătăcirea minții, să medităm cu onestitate asupra rostului viețuirii noastre pământești și să înțelegem că numai împreună, uniți prin credință și fapte de iubire creștinească, putem birui ispita dezbinării cu care ne încearcă vrăjmașul diavol, pentru a ne păstra sănătatea mintală, culturală și spirituală. Pentru aceasta, va trebui ca fiecare dintre noi să-și întărească voința de a evita răul și a săvârși binele, iar Dumnezeu Cel iubitor de oameni ne va dărui puterea de a rezista tuturor atacurilor ce vin de la vrăjmașul.
Întrucât nu mai trăim în firescul originar – acela al omului bun creat de Dumnezeu „la început” –, ne-am obișnuit să ne îndreptățim pe noi înșine ori de câte ori ripostăm cu rău la fapta rea îndreptată împotriva noastră de unii semeni, ignorând cu bună știință porunca iubirii aproapelui, inclusiv a vrăjmașilor noștri. Or, Mântuitorul Hristos S-a pronunțat clar împotriva acestei mentalități, în Predica de pe munte, prin faimoasele cuvinte: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” (Matei 5, 44-45). „De ce a poruncit acestea?”, întreba Sfântul Maxim Mărturisitorul; și tot el a răspuns: „Ca să te slobozească pe tine de ură, de întristare, de mânie și de ținerea minte a răului, și să te învrednicească de cea mai mare avuție, care este dragostea desăvârșită. Căci e cu neputință să o aibă pe aceasta cel ce nu iubește pe toți oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubește pe toți oamenii la fel și «vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină» (I Timotei 2, 4)”. Iar răsplata pe care o primesc cei ce cred în Hristos și se luptă cu patimile din ei, precum și cu ispitele din afară, biruind răul cu binele (Romani 12, 21), constă în aceea că redobândesc calitatea de fii ai lui Dumnezeu Cel Preaînalt, „fiind fii ai Învierii” (Luca 20, 36).
Iubiți credincioși,
Iată, de mai bine de un an de zile, suferim cu toții din pricina pandemiei de Covid-19 și ne încurajăm unii pe alții, cu speranța că vom depăși momentele dificile ale vieții sociale. Până în prezent, Dumnezeu ne-a ajutat să trecem relativ bine peste necazurile generate de această criză medicală fără precedent, ne-a întărit întru răbdare și ne-a binecuvântat cu bucuria Învierii, în această sfântă zi de Paști. Însă, pentru a ne împărtăși cu adevărat de roadele Crucii și Învierii lui Hristos, de Lumina dumnezeiască ce izvorăște, an de an, din Sfântul Său Mormânt, suntem datori să ne purtăm și noi crucea vieții personale cu responsabilitate și demnitate creștină și să-L mărturisim pe Mântuitorul nostru cu faptele credinței lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6), având grijă ca nu cumva mintea noastră să fie contaminată de „virusul” periculos al urii față de semeni, care a îmbolnăvit deja pe foarte mulți, tocmai din cauza secularizării crescânde a societății contemporane. Se cuvine să fim solidari unii cu alții și să oferim o rază de lumină și bucurie celor suferinzi și întristați, aflați, poate, în stare de confuzie și deznădejde, din pricina pierderii unor persoane dragi, împărtășindu-le iubirea lui Hristos cea roditoare de iertare și cântând împreună: „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem «fraților» și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere.
Or, Sărbătoarea Sfintelor Paști este momentul cel mai potrivit pentru a înțelege că, în vremuri de restriște, altă nădejde de scăpare nu avem decât pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Ce, prin propria moarte, a învins moartea, a zdrobit puterile iadului și ne-a încredințat că iubirea, totdeauna, învinge ura, iertarea alină suferința sufletească, lumina risipește întunericul, bunătatea topește răutatea, credința dreaptă și statornică întărește unitatea, iar nădejdea ne hrănește dorința comuniunii cu Dumnezeu, în Împărăția cerurilor. Prin urmare, într-o astfel de zi, „nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.
Cu aceste gânduri despre semnificația Învierii Domnului, înțeleasă ca biruința Vieții asupra morții, și cu speranța că nu ați primit în zadar harul lui Dumnezeu (II Corinteni 6, 1), prin Taina Sfântului Botez, ci îl veți face lucrător prin faptele iubirii față de toți oamenii, vă dorim tuturor un Paști binecuvântat, rugându-L pe Mântuitorul Hristos, „Care este viața voastră” (Coloseni 3, 4), să vă dăruiască sănătate deplină, bucurie sfântă, lumină și pace în suflete.
Hristos a înviat!
Al vostru de tot binele doritor și către Hristos Domnul rugător,
† C i p r i a n
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei 

„Mai nou, puterea nu se mai vrea încorsetată de granițe și imperii trecătoare, ci, ca o culme a „progresului”, se dorește globalistă. Și dacă tot și-au propus să stăpânească lumea, mai marii ei de astăzi urmăresc să o schimbe cu totul, clădind-o pe baze și legi noi. Așa se face că, după ce mai întâi „L-au ucis pe Dumnezeu” – iudeii pe cruce, romanii și popoarele barbare prin persecuții programate, iluminiștii și marxiștii prin ideologii atee –, acum a venit rândul epigonilor acelora: al neo-progresiștilor. După ce, în veacurile trecute, a fost interzis mai întâi numele lui Dumnezeu (la noi, în comunism), de curând, printr-o rezoluție a Parlamentului European, au fost interzise, pur și simplu, cuvintele „mamă”, „tată”, „gen masculin și feminin” etc., într-o campanie sinistră de deconstrucție a societății omenești și improvizarea unei lumi „altfel”.

De ce, dragii mei, se dorește această resetare a lumii? De ce, adică, se vrea „demolarea” celei de acum și „construirea” alteia? De ce se urmărește globalizarea lumii pe alte baze decât cele naturale, biologice, normale, tradiționale?

Pentru că lumea aceasta nu este atât de ușor de „controlat”?…

Pentru că „tronul” ei este deja ocupat de un STĂPÂN, iar cei ce se pretind noii ei conducători nu se mulțumesc cu locurile din spate?

Sau, poate, pentru că învățătura creștină le deconspiră planul lor diabolic de deconstruire a lumii, câtă vreme clamează:

– „zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” (Psalm 13, 1);

– „cel ce voiește să fie întâi între voi să se facă slugă tuturor!” (Mc. 10, 44);

– „mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția Cerurilor” (Lc. 18, 25)?

Ce au parlamentarii europeni cu familia naturală, normală, firească? Ce le-o fi venit să interzică cel mai sfânt nume de pe pământ – după cel al lui Dumnezeu și al sfinților Lui -, acela de MAMĂ? Chiar nu se mai putea conduce lumea în condițiile unei mame naturale și ale unui tată biologic? Ne trebuiau numaidecât părinți „amestecați” și biologie falsificată? Nu vi se pare halucinant ca în luna martie a acestui an, în pragul așa-zisului val trei al pandemiei, când o lume întreagă aștepta măsuri eficiente de combatere a virusului Corona, Parlamentul European să se arate preocupat taman de… interzicerea cuvintelor „mamă”, „tată”, „gen masculin”, „gen feminin” ș.a.? Acestea sunt prioritățile Europei? Ce legătură este între pandemie și ideologia aceasta – pe cât de sinistră, pe atât de agresivă?!

Ei bine, legătura între acestea nu poate fi alta decât RESETAREA LUMII. Și pandemia, dar și rezoluțiile de felul celei tocmai promulgate de către Parlamentul European par să servească unui singur scop – acela de demolare a actualei ordini a lumii și instaurarea alteia, noi: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen, fără „gust”, fără „miros”… Asta își propun cei care vor lumea „altfel” (acest „altfel” atât de preferat de unii în ultima vreme). Au și recunoscut-o, de fapt! Vă aduceți aminte că abia începuse pandemia, anul trecut, și s-au și grăbit să ne prevină că „lumea nu va mai fi niciodată ca înainte”?Că va fi „altfel”? Cum anume va fi „altfel”? „Mascată”, corectă politic și ideologic (apropo de corectitudinea politică), tot mai militarizată și, oricum, resetată pe valori și principii – pe cât de artificiale, pe atât de stranii?…

Și atunci, pentru cine mai înviază, în lumea aceasta, Hristos?

Socotesc că doar pentru aceia care mai cred, încă, în El și în Împărăția Lui, în valorile și în Legea Lui; pentru cei conștienți că omul nu-I va putea lua niciodată locul lui Dumnezeu, că nu va putea construi nicicând o lume mai bună decât cea pe care a zidit-o El, câtă vreme Dumnezeu este Binele Suprem, Care a creat lumea și S-a jertfit pe Sine pentru ea din iubire.

Cum va arăta o lume construită pe ideologie, în loc de iubire? Pe dorință de stăpânire, în loc de slujire responsabilă a semenilor? Pe război economic, în loc de solidaritate umană? Pe forme extreme de autoritarism, în loc de democrație autentică sau teocrație? Pe corectitudine politică, în locul unor politici oneste și cu adevărat corecte? Pe teroare instituțională și control, în loc de conviețuire fraternă și empatie cu poporul?…

De aceea, se cuvine, cred, la o zi ca aceasta, să ne propunem să facem tot ce ține de noi pentru a ne păstra Dumnezeul, credința, Biserica, familia, celelalte valori și principii de viață integre și neîntinate de ideologii sinistre, care amestecă genurile umane și inventează limbaje artificiale pentru că nu mai sunt în stare să le înțeleagă și să le prețuiască pe cele naturale. Să rămânem credincioși Scripturilor sfinte și să ne punem speranța în Dumnezeu, pe Care nu-L vor putea schimba niciodată, oricât de obsedați de schimbare s-ar arăta unii.

Să avem nădejde neclintită în Hristos Domnul, Care a biruit moartea, căci acesta este sensul sărbătorii de astăzi – biruința morții și viața cu El. Să trăim în litera și duhul învățăturii Lui și să sperăm în ajutorul și ocrotirea Sa, valori și daruri pe care nimeni și niciodată nu le va putea răpi de la noi!

Hristos a înviat!

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților”

 

  • Din Pastorala la Învierea Domnului 2021 a Preasfințitului Părinte Epicop Macarie al Europei de Nord:
„Preaiubiții mei,
În aceste vremuri am văzut multe lucruri pe care cu un deceniu sau două în urmă nu le gândeam a fi posibile. Este negată însăși firea omului, sunt contestate rânduielile vieții, memoria sfinților și a eroilor este batjocorită. Tot ce este demn, nobil, frumos, virtuos, stârnește cumplite împotriviri. Tot ce este de rușine, blasfemic, mincinos și viclean, este promovat. Mai rău decât atât, ni se cere tot mai insistent nu doar să tolerăm, dar să și aderăm și noi la aceste blestemății. Cei care se socotesc pe ei că sunt conducători și filantropi ai popoarelor au o viziune din care Dumnezeu lipsește și în care creștinismul e o povară pentru progresul pe care ei îl făgăduiesc celor mulți. În lumea pe care ne-o propun, nu există loc pentru libertate și demnitate. În nesăbuința lor, ei caută să reîntemeieze lumea, să procedeze la o „mare resetare” și să formeze un „om nou”, dezrădăcinat de cer, separat de semenii săi și controlat de sisteme inteligente tehnologice. Însă doar Unicul Dumnezeu, Creatorul acestei lumi, este Cel Care o poate „reseta”. A făcut astfel când, din pricina stricării rânduielii oamenilor, a vărsat potopul peste întreaga lume, păstrându-l în arcă pe Noe cu familia, pentru reîntemeierea acesteia. Întruparea, Răstignirea și Învierea Domnului sunt, de asemenea, înnoirea întregii creații, iar adevăratul om nou este cel „după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4, 24).
Ultima mare reîntemeiere a lumii va avea loc la Parusie, când Hristos se va arăta, așa cum a spus sinedriului mincinos care L-a osândit la moarte, pe norii cerului, de-a dreapta Celui Atotputernic (Marcu 14, 62). Atunci va avea loc Judecata de Apoi sau de obște, care va face dreptate pentru veșnicie și va institui un „cer nou și pământ nou” (Apocalipsa 21, 1). Atunci, întreaga creație va fi transfigurată de focul harului. Aceasta ne este credința pentru care au dat mărturie norul de sfinți, vechi și noi, din toate neamurile pământului. Aceasta este făgăduința pe care ne-a adus-o Hristos și pe care a făcut-o posibilă Învierea Sa. Să nu ne lăsăm amăgiți, nici intimidați, iubite frate și iubită soră. „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze” (Ioan 14, 27). Să rămânem întru dragostea lui Hristos, până la capăt, iar El va rămâne alături de noi, în orice împrejurare. Să păstrăm pacea harului Crucii și Învierii.
Mai cu seamă, să nu facem compromis cu minciuna și viclenia care se înstăpânesc peste lume. Să nu spunem răului bine și binelui rău. Să nu fim de acord cu cele care sunt împotriva Sfintelor Scripturi și să nu devenim „tovarăși de drum”, „aliați” ai celor care vor să pângărească creația lui Dumnezeu. Iubite frate și iubită soră, tu ești „sarea pământului” (Matei 5, 13). Ce faci tu are reverberații în întregul cosmos. Toate gândurile și faptele tale cântăresc cât o veșnicie. Știind acestea, să lucrăm cu sârguință la mântuirea noastră și a aproapelui nostru.
Dragii mei,
Să fiți lumină pentru cei din jurul vostru, cultivându-vă inima și mintea cu frumusețea duhovnicească, cu memoria înaintașilor, cu noimele dumnezeiești. Să clădiți sanctuare ale păcii și adevărului, retrăgându-vă în catacombele inimii. Să fiți generoși, cuviincioși, netemători. Să nu disprețuiți pe nimeni și să nu lăsați pe cineva dintre voi în urmă, uitați și părăsiți. Nu vă temeți! (Matei 28, 10)așadar, de nicio înfățișare a răului, oricât de cumplită și fără de scăpare ar părea. Nu vă temeți când vedeți că norii negri ai unor noi vremuri de persecuție se adună deasupra capetelor noastre. Nu vă temeți când sunteți puțini și disprețuiți, căci vouă v-a făgăduit Hristos Împărăția. Nu vă temeți, căci Hristos a înviat și El este Mântuitorul și Judecătorul!
Să strângem rândurile și să ne ținem aproape de Hristos – Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul. Amin !
Al vostru împreună slujitor, părinte, frate și prieten,
de tot binele voitor și fierbinte rugător către Domnul,
†  Episcopul Macarie”
- Dată în Reședința episcopală din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2021.
 
  • Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie la slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, anul mântuirii 2021:
„Dreptslăvitori creștini,
Din nefericire, omul zilelor noastre are tendința de a transforma totul în spectacol, în circ și gălăgie, încât cel care urlă mai tare are deja impresia și pretenția că tot ceea ce rostește devine un adevăr de neocolit pentru absolut toți ceilalți. Astfel, cel care se plasează vehement întotdeauna în opoziție față de opinia bunului simț crede că are și dreptate. Paradoxal, cel care se arată mai vulgar, crede că este și simpatic. Să nu aveți încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiți animați de intenții bune sau benefice pentru societate. Cei care urlă frenetic și pătimaș, de fapt suferă de micime sufletească și de trufie egocentrică. Sunt vicleni și vor, cu orice preț, ca toate reflectoarele națiunii să se abată peste umila și palida lor viață, care, din păcate, nu are nici măcar pentru ei o umilă semnificație. Vor să smulgă, de multe ori prin minciună, ipocrizie și manipulare, popularitate ieftină, care cred ei că le conferă legitimitate.
Feriți-vă de cei care se hrănesc cu stridențe. De cei care simt nevoia să prefacă toate compartimentele vieții omului într-un spectacol urât și poluat de superficialitate. Pentru aceștia, viața devine un imens spectacol, în care toate rufele se spală în văzul și auzul tuturor. Cu lejeritate uimitoare sunt deversate în spațiul sau mediul public toate vulgaritățile, care dintr-odată par absolut necesare pentru a atinge cota maximă de rating sau de vizualizări. Pentru aceștia, însăși credința devine tema unui spectacol de prost gust, în care își asumă autoritarist rolul de proprietari privilegiați ai adevărului și în care sărbătorile sunt transformate în ocazii de benchetuială și celebrări triumfaliste și festiviste, lipsite de smerenia și liniștea dătătoare de frumusețe și deschidere față de tainele și semnificațiile profunde pe care le implică orice zi de praznic sfânt. Învierea Domnului Hristos ne învață că doar ceea ce este trăit în taină și rugăciune, în smerenie și delicatețe, în iubire și frumos, poate schimba fața lumii și inima omului. Că Paștile sunt adevărată sărbătoare doar pentru cel care are ochi să vadă cele nevăzute, doar pentru cel care are inimă să simtă pulsul harului dumnezeiesc și doar pentru cel care are suflet să se hrănească cu lumina lui Hristos.
Rogu-vă, lăsați-vă purtați de taina praznicului Învierii Domnului, ca la rându-vă să fiți purtați de lumina, frumusețea și bucuria negrăită a unei vieți trăite în liniște și în iubirea lui Hristos.
Fie-vă sărbătorile pline de lumină, de bucuria celor dragi ai dumneavoastră și pline de dor după Hristos, sensul și adevărata împlinire a fiecărui om.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Al vostru părinte și frate de tot binele voitor și fierbinte rugător,
05-05-2021
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu