Prezentare Cum ne mântuim în secolul XXI:
Dilemele și problemele epocii noastre asediate de ispite tot mai mari sunt sporite continuu de neputința de a înțelege și practica sfaturile Sfinților Părinți din vechime. Nădejdea pare a nu se afla decât în descoperirea părinților și sfinților contemporani nouă, pentru care rostul vieții pământene înseamnă mântuirea sinelui și a întregii lumi.
Un asemenea părinte este şi autorul acestei cărţi, ieromonahul Serghie Rîbko, ale cărui îndemnuri, inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau apropiat nouă, stau ca o stavilă împotriva ademenirilor și încercărilor acestor zile „rele” (cf. Efes. 5, 16).
Ancorat temeinic în etosul Tradiției ortodoxe și al Sfinților Părinți, discursul său este actual, respirând înnoire și libertate în Hristos. Prospețimea duhovnicească a cuvintelor sale izvorăște dintr-o viață trăită în Dumnezeu, care deschide neîntârziat ușile pocăinței și îndrumă sufletul râvnitor pe cărările mântuirii.
Citeste si: | |