Creștinii din întreaga lume sunt chemați la reflecție și acțiune în pandemia de Covid-19
Un document propus anul trecut de Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) și Consiliul Pontifical pentru Dialog Inter-Religios (PCID) încurajează comunitățile și organizațiile creștine să reflecteze la solidaritatea inter-religioasă și interconfesională într-o perioadă marcată de pandemia de Covid-19. Documentul, intitulat „Slujirea unei lumi rănite prin solidaritate inter-religioasă: O chemare creștină la reflecție și acțiune în pandemia de Covid-19 și dincolo de aceasta”, menționează dificultățile psihologice, economice, politice și religioase produse de pandemie. Oamenii nu pot participa la slujbe religioase, unii nu au avut parte de slujba cuvenită de înmormântare, alții vor fi înfometați în viitorul apropiat, din cauza opririi economiei, violența domestică a crescut, iar izolarea duce la anxietate și depresie. Documentul își propune să reflecte deschiderea și responsabilitatea creștină a instituțiilor emitente de a se angaja într-un dialog cu credincioșii altor tradiții religioase. În acest scop, propune câteva principii călăuzitoare „pentru a sluji aproapele într-o lume rănită, împreună cu toți oamenii care au credință și bunăvoință”. „Fie ca, deschizându-ne inima în dialog și mâinile ca expresie a solidarității, să construim împreună o lume a vindecării și speranței”, scriu autorii. Sursa: basilica
SUA: Mitropolitul Tihon: Să oferim soluții de ieșire din criză tinerelor mame
Ierarhii Bisericii Ortodoxe a Americii participă anual la Marșul pentru viață de la Washington. Deoarece anul acesta evenimentul s-a desfășurat online, în seara dinaintea lui, joi, 28 ianuarie, Biserica Ortodoxă a Americii a organizat propriul marș pentru viață, adresat credincioșilor din Biserică. Traducerea integrală a cuvântului Mitropolitului Tihon la Marșul pentru viață virtual organizat de Biserica Ortodoxă a Americii poate fi urmărit la sursă. Ierarhul a vorbit despre nevoia de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, dar și pentru tinerii bărbați care au nevoie să-și asume reponsabilitatea. – Sursa: stiripentruviata
SUA: Ortodocșii au organizat un Marș pentru viață și au scris o slujbă pentru victimele avortului
De câțiva ani, în Biserica Ortodoxă a Americii a fost instituită o Duminică pentru Sacralitatea Vieții, când se înalță rugăciuni pentru victimele avortului și pentru cei care se străduiesc să salveze vieți de copii și să le sprijine pe mame să aleagă viața. A fost conceput textul unei slujbe în acest scop, la care sunt pomenite și victimele avortului: în română aici; în engleză aici. Marșul pentru viață de la Washington se organizează an de an, neîntrerupt, în ianuarie, de aproape patru decenii, pentru a marca data legalizării avortului la cerere în SUA (22 ianuarie 1973). Mișcarea cere protecția vieții copiilor nenăscuți și sprijin pentru femei. În această țară, avortul este permis din orice motiv și în orice stadiu al sarcinii, până înainte de naștere. Mișcarea s-a internaționalizat, evenimentul fiind organizat din America de Sud și până în Japonia. În 24 ianuarie s-a desfășurat, fizic și online, a 17-a ediție a Marșului pentru viață 2021 de la Paris. Rata avortului înregistrează în SUA o puternică tendință descrescătoare, apropiindu-se pentru prima dată de nivelul dinaintea legalizării acestuia (1973). Sondajele arată că majoritatea americanilor nu susțin avortul și finanțarea lui din bani publici. Mișcarea pro-viață din SUA a înființat numeroase centre de sprijin pentru femeile care se gândesc să apeleze la avort în lipsa unei mâini întinse. Acestea sunt de trei ori mai numeroase decât clinicile de avort din această țară. – Sura: basilica
IRLANDA: Scriitorul Paul Kingsnorth, botezat la mănăstirea românească din Irlanda
Paul Kingsnorth, unul din cei mai importanți scriitori englezi în viață, s-a botezat ortodox la mănăstirea românească din Shannonbridge, Irlanda. L-a botezat duhovnicul său, Părintele Tudor Ghiță, parohul comunității românești din Galway. „Mă așteaptă o călătorie de o viață. Dar mă simt de parcă am ajuns deja acasă”, spune scriitorul. „Prima dată m-am întâlnit cu Ortodoxia cu patru ani în urmă, când am pășit într-o bisericuță bucureșteană. Experiența a fost atât de puternică, încât m-a marcat pentru totdeauna. Desigur, nu-mi puteam da seama că avea să mă conducă într-o călătorie la capătul căreia voi deveni membru al Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat Paul Kingsnorth pentru Basilica.ro. Părintele Tudor Ghiță a povestit că nu a încercat nicio clipă să-l convertească pe Paul Kingsnorth. Dar cei doi s-au întâlnit adesea la mănăstire și au stat mult de vorbă. Deși a avut multe căutări spirituale, Paul Kingsnorth nu a fost niciodată botezat în altă denominație creștină. Căutările sale spirituale anterioare l-au dus mai degrabă către religiile orientale și neopăgânism. „În 2020, în timp ce lumea era întoarsă pe dos, și eu m-am simțit la fel. În mod neașteptat, inițial împotriva voinței mele, m-am trezit împins cu determinare către creștinism”, a povestit el. „Am început anul ca un neopăgân a cărui inimă tânjea cu un dor neclar și l-am terminat practicând creștinismul.” – Sursa: basilica
ISRAEL: O inscripţie veche de 1500 ani a fost descoperită: „Hristos născut din Maria”
O inscripție în limba greacă veche de 1500 ani, care cuprinde menţiunea „Hristos născut din Maria”, a fost descoperită în satul et-Taiyiba din Valea Iezreel. Descoperirea a fost făcută la finalul lunii ianuarie în timpul unor săpături arheologice efectuate de Autoritatea pentru Antichități din Israel. Inscripția este parte a ancadramentului ușii de la intrarea unei biserici bizantine care datează din secolul 5. „Nu știam la ce să ne așteptăm înaintea lucrărilor, dar știam că aceasta era o zonă în care au fost găsite rămășițe arheologice. Când am descoperit inscripția, am știut că este o biserică ”, a declarat pentru The Jerusalem Post arheologul Yardenna Alexandre. Potrivit dr. Leah Di Segni, cercetător la Institutul de Arheologie al Universității Ebraice din Ierusalim, inscripţia cuprinde următorul text: „Hristos născut din Maria. Această lucrare a temătorului de Dumnezeu şi evlaviosului episcop [Theodo]sie şi a smeritului Th[oma] a fost construită din temelii. Oricine intră să se roage pentru ei”. Teodosie a fost arhiepiscop al oraşului Beit She’an (din Nordul Israelului), fiind apropiat al Sfântului Ioan Gură de Aur. – Sursa. basilica
Linkuri la știri:
Voci africane: nu vrem finanțare pentru avort, nu este prioritatea noastră - Știri pentru Viață
Povești de viață ale tinerilor din diaspora - Basilica