- Coperti cartonate.
Înainte de a dărui cititorului această ediție a Sinaxarului, încredințându-ne rugăciunilor părintelui nostru Nicodim de la Sfântul Munte și ale celorlalți sfinți hagiografi, îndrăznim să-i spunem, dimpreună cu Sfântul Nil de la Sora:
Mă rog pentru cei care vor citi sau vor auzi acestea, pentru ca să se poată folosi de ele. Asemenea să binevoiască și dânșii a se ruga pentru mine, pentru dragostea lui Dumnezeu, ca să găsesec har la El, că mult m-am ostenit pentru lucrarea aceasta. Aceasta este pentru mine plinirea poruncii de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele meu. Fie ca și noi, primind Viețile Sfinților Părinți, să ne umplem de râvnă pentru faptele lor și să dobândim dimpreună cu ei viața veșnică.
Citeste si: | |