Predici istorice la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie 2020

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a exprimat marţi recunoştinţa faţă de pelerinii care au participat la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

„În modul cel mai călduros, vă mulţumim dumneavoastră, iubiţi pelerini, care aţi participat la Slujbele de Priveghere, la Sfintele Liturghii. Vă mulţumim şi pentru răbdare, dar şi pentru înţelepciune, pentru că în mod exemplar aţi arătat rânduială”.

„În această situaţie dificilă de pandemie, credincioşii pelerini s-au adaptat, au respectat regulile sanitare cerute de autorităţi, au păstrat distanţa fizică şi au purtat mască; au fost foarte înţelegători”, a spus Patriarhul în ziua de cinstire a Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Preafericirea Sa şi-a manifestat părerea de rău pentru cei care şi-au propus să participe la sărbătoarea Sfântului Dimitrie 2020, dar nu au reuşit din motivul crizei sanitare.

„Regretăm că alţi credincioşi decât bucureştenii nu au reuşit să participe din cauza condiţiilor sanitare impuse. Sperăm ca anul viitor să nu mai avem această situaţie limitativă şi întristătoare pentru cei care nu au putut participa în mod direct”.

Părintele Patriarh a vorbit la superlativ despre pelerini.

„Sunt oameni care caută în lumea aceasta [realitatea] ce nu se află în lumea aceasta, dar care realitate are semne ale prezenţei sale în lumea aceasta”.

„Împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, însă Împărăţia lui Dumnezeu prin Iisus Hristos s-a apropiat de lumea noastră, a oamenilor, de aceea, predica Sa, ca şi a Sfântului Ioan Botezătorul, începe cu aceste cuvinte: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4:17)”, a afirmat Preafericirea Sa.

Patriarhul, de Sf. Dimitrie: Dumnezeu lucrează delicat prin sfinții săi, dar „nu se lasă batjocorit”!

În predica rostită marți, Patriarhul Daniel a prezentat două aspecte ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume prin Sfântul Dimitrie cel Nou: pe de o parte delicatețea și ajutorul minunat oferit credincioșilor, iar pe de altă parte, „medicamentele amare” administrate pentru îndreptarea oamenilor.

Patriarhul României a subliniat că „lucrarea Împărăției lui Dumnezeu în lume se vede în mod deosebit prin viețuirea sfinților, prin credința lor dreaptă și viețuirea lor curată, potrivit voii lui Dumnezeu. De aceea, psalmistul a putut spune, profetic ‹Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!›”.

„Ceea ce vedem în viața Sfântului Dimitrie cel Nou este exact modul de lucrare al Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta. Împărăția lui Dumnezeu nu este izbitoare, nu frapează, nu face zgomot, ea vine tainic în sufletul omului”.

Părintele Patriarh a explicat că poarta de intrare a Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta este inima fiecărui om, de aceea sfinții cuvioși au practicat cel mai mult rugăciunea inimii („Doamne Iisuse…”).

„Acești sfinți cuvioși, de Dumnezeu purtători – cum îi numește calendarul sau cărțile noastre de slujbe, sunt receptaculele cele mai sensibile ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume”.

„Această Împărăție vine tainic, nu forțează libertatea omului, nu intimidează, nu sperie, ci este o prezență blândă, smerită. De aceea, Mântutorul Iisus Hristos spune că ‹Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru›”.

Cât de delicat și sensibil a fost Sfântul Dimitrie

Vorbind despre viața Sfântului Dimitrie, care a fost păstor de oi și de vite, Patriarhul a adus în atenție o întâmplare ce arată delicatețea și sensibilitatea cuviosului:

„Se spune că a fost atât de sensibil și de milos încât odată, când din greșeală a călcat cu piciorul un cuib de pasăre și a strivit un pui, s-a autopedepsit: timp de trei ani nu s-a mai încălțat. A mers desculț…”.

„El trăia mult în natură. A înțeles că cerul și pământul sunt creația lui Dumnezeu și casa lui Dumnezeu pentru oameni și de aceea considera că toate făpturile sunt iubite de Dumnezeu care le menține în existență”.

Minunile Sfântului Dimitrie

Preafericirea Sa a evidențiat faptul că deși în timpul vieții a fost necunoscut, după moarte Sfântul Dimitrie a fost foarte cinstit pentru că a ajutat mulțime de oameni prin minunile sale.

Moaștele sfântului au fost aduse în țara noastră în timpul Războiului ruso-turc, în 1774.

„De atunci și până acum, moaștele sale au fost pavăză, scut, izvor de bucurie și de pace, de mângâiere și de binecuvântare pentru locuitorii orașului și pentru toți cei care au venit să-l cinstească aici”, a spus Patriarhul.

„Minunile sale erau izvorâte din iubire milostivă față de oamenii aflați în suferință”, a spus Patriarhul.

„De pildă, în anul 1814, în vremea domnitorului Ioan-Vodă Caragea orașul București a fost cuprins de o puternică epidemie de ciumă. Atunci, moaștele sfântului au fost scoase din biserică, a fost înconjurat orașul cu ele și, începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă victime”.

„În anul 1827, în vremea domnitorului Grigorie Ghica al 4-lea a fost o secetă îndelungată și foametea amenința orașul și împrejurimile. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Racla sa a fost scoasă în procesiune și, ca urmare, Dumnezeu a dăruit ploaie din belșug”, a amintit Părintele Patriarh.

„În 1831, orașul București a rămas aproape pustiu din cauza molimei, sau epidemiei de holeră. În 15 septembrie 1831, de asemenea, moaștele au fost scoase la Câmpia Filaret – Parcul Carol de astăzi, unde Generalul Pavel Kiseleff (…) a organizat o mare procesiune religioasă. Sfântul a fost purtat de clerici pe această câmpie Filaret, astfel încât, prin rugăciunile adresate lui, numărul morților, care până atunci atingea un total de 160 pe zi, a scăzut repede, în cele din urmă încetând molima”.

”Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că „lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai comunismului, când Biserica era persecutată”.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora”.

Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).

„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”,a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.

---

Liturghia de marți a fost punctul central al pelerinajului de Sf. Dimitrie desfășurat în acest an în condiții speciale. Au slujit alături de Patriarh doar cei trei episcopi vicari din București, câțiva preoți și diaconi.

Au putut participa doar credincioși din municipiul București. Aproximativ 200 de persoane au putut lua parte la slujbă în spațiul special amenajat conform măsurilor sanitare de siguranță. În jur de 30.000 de persoane au reușit să aducă cinstire sfintelor moaște.

Pe lângă cinstitele moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfinților Dimitrie, Nectarie, Constantin și Elena – au fost aduse în acest an și moaștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.

• “Nu-i mai răbda, Sfinte Dimitrie! Nu-i mai răbda!” – STAREȚUL ANTIM DAVID MUSTRĂ CU ÎNDRĂZNEALĂ, la Trinitas TV : “Autoritățile şi-au cam întrecut măsura, şi la pelerinajul de la Iași şi la cel din Bucureşti

Transcrierea unor fragmente:

 

[…] Constantin Bacalbaşa, un parlamentar liberal la vremea respectivă, care a scris nişte memorii absolut superbe, Bucureştii de altădată – este tipărit în cinci volume, le găsiţi în librării, şi ar trebui să le citească fiecare bucureştean, să vadă cum arăta viaţa acestui oraş şi, în primul rând, viaţa duhovnicească – relata ce se întâmpla concret dpdv spiritual în oraş. Şi încheie tot episodul acesta al Primului Război Mondial, că pe bucureşteni două lucruri i-au scos din răbdări: în primul rând furarea moaştelor Sfântului Dimitrie – şi pe buzele tuturor a stat la vremea respectivă cum Sfântul Dimitrie era să-i părăsească, iar atunci, la întoarcerea moaştelor înapoi, ca să-şi arate evlavia faţă de sfântul, trei zile şi trei nopţi au stat moaştele în curtea catedralei şi după aia încă o lună pelerinaj la sfintele moaşte ale Sfântului Dimitrie ca fiecare să-şi ceară iertare de la sfântul ocrotitor şi să-i ceară în continuare protecţia. Adică să le rămână alături în această legătură de suflet care se stabilise. Deci asta i-a scos pe bucureşteni din minţi, nu faptul ca oraşul era devastat. Şi încă ceva mai spune Constantin Bacalbaşa: rechiziţionarea clopotelor. Pentru ca să se facă tunuri şi să poată avea maşinăria de război gloanţe şamd, clopotele din Bucureşti au fost luate şi topite. Una dintre frumuseţilor oraşului, descrie Bacalbaşa, era că la 8 dimineaţa, duminică sau în sarbătoare, când începeau să sune toate clopotele oraşului, să auzi acel sunet de clopot la atâtea sute de biserici în acelasi timp. Deci asta era supărarea bucureştenilor: cum de i-a părăsit Sfântul Dimitrie. Nu alte lucruri, ce s-a întâmplat sau nu cu palatul sau clădirea nu-ştiu-care sau celelalte lucruri.

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este marcată aşa în Bucureşti de la 1774. Unele momente au fost de efervescenţă duhovnicească mai mare şi altele mai estompate, cum a fost perioada comunistă. Dar să nu uităm că şi atunci hramul Sfântului Cuvios Dimitrie se ţinea în Bucureşti, chiar dacă Marea Adunare Naţională era în aceeaşi curte cu catedrala şi erau restricţii de tot felul.

De pildă, ţin minte că Patriarhul Teoctist, Dumnezeu să-l odihnească, povestea cum în 1989, înainte de căderea regimului comunist, în octombrie, la pomenirea Sfântului Dimitrie, comuniştii au cerut evacuarea sfintelor moaşte din curtea Patriarhiei, ca să nu se ţină în acelaşi timp şi în acelaşi loc hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cu Congresul al XIV-lea al patridului. Îmi aduc aminte, eram atunci licean şi noi am fost scoşi în faţa televizorului pentru că era o tovarăşă reprezentantă a comunei noastre şi trebuia să vedem cum se desfăşoară. Nu ni se spunea nimic despre Sfântul Dimitrie, dar credincioşii veneau. Şi atunci au venit şi ţin minte că mi-au povestit câţiva dintre bătrânii oraşului, care urcau colina Patriarhiei să se închine permanent la Sf. Dimitrie, şi îmi spuneau: Părinte, eram în mulţimea aceea care însoţea procesiunea de la catedrala patriarhală la Biserica Sf. Nicolae Vlădica, biserica din spatele catedralei, de pe bd. 11 Iunie de astăzi. Şi îmi povesteau cum, la vremea respectivă, bucureştenii care însoţeau procesiunea respectivă au început să strige: “Nu-i mai răbda, Sfinte Dimitrie! Nu-i mai răbda!”, încât unii, mai fricoşi, au început să fugă, să iasă din rând, de teama represaliilor, de teama anchetelor. Şi acest lucru l-au strigat în perioada Liturghie de la hramul din 1989. Şi n-a mai fost mult şi s-au dus. S-au dus, pentru că Sf. Dimitrie nu rabdă lucrurile de genul acesta.

[…]

Bucureştenii vin la sfinţi şi dacă presa reflectă lucrurile într-un fel sau în altul. Nu m-am uitat zilele acestea la ştiri, ca să pot să-mi fac o părere, o imagine. Legat însă de atitudinea autorităţilor, eu nu sunt atât de binevoitor cu ei, aşa cum este domnul Bănescu. Are toate motivele domnia sa. Din punctul acesta de vedere, eu aş dori să scot în evidenţă că şi la pelerinajul de la Sfânta Parascheva şi la cel din Bucureşti, şi-au cam întrecut măsura. În sensul în care, sigur, avem o societate secularizată, înţeleg până într-un punct şi vreau să fac un exerciţiu ca să pot înţelege ce se întâmplă cu adevărat. Însă, vedeţi, sunt două păreri aici discordante in joc: e vorba de părerea creştinilor ortodocşi care vin în zilele acestea sau în orice zi de pelerinaj şi se închină şi ştiu că nu se îmbolnăvesc, ba, din contră, vin să se tămăduiască de bolile sufleteşti şi trupeşti, şi o părere mai atee de la autorităţile laice, cum le numiţi dvs., care nu mai cred în Dumnezeu şi care, sigur, văd răspândiţi microbi prin trupul sfântului şi de acolo mai departe, adică nu cred nimic din ceea ce inseamnă harul lucrător al Duhului Sfânt prin sfintele moaşte. Şi de aici toată grija aceasta câteodată supărătoare, supărătoare de-a dreptul…

Pentru că, dacă este să ne uităm în istoria minunilor pe care le-a săvârşit Sf. Dimitrie aici, în oraşul acesta, tocmai acest lucru trebuie să-l scoatem în evidenţă: că în momentele de grea cumpănă, de încercare, prin care a trecut oraşul acesta în ultimele sute de ani de când il ocroteşte, tocmai intervenţia sa miraculoasă a făcut ca poporul să arate o evlavie şi mai mare faţă de cel care i-a ocrotit, i-a scos din multe rele. Şi, dacă ar fi să ne gândim aici numai la epidemia de ciumă din timpul lui Caragea. Când domnitorul Caragea ajunge atunci la Bucureşti, într-o noapte, când ajunge, arde reşedinţa domnească, apoi de a doua zi începe epidemia de ciumă, boală necruţătoare de altfel, şi omul acesta, a cărui imagine a fost asociată, până la urmă, cu ciuma – „ciuma lui Caragea” – a înţeles repede că Sfântul Dimitrie este cel care poate salva oraşul. Şi atunci a scos repede moaştele Sfântului Dimitrie în oraş. Avem mărturii ale vremurilor respective, cum Sf. Dimitrie a făcut această minune negrăită a contenirii numărului de îmbolnăviri în oraşul Bucureşti. Şi putem continua cu minunile de genul acesta pe care Sfântul Dimitrie le-a făcut.

Omul de rând înţelege lucrurile acestea. Omul de rând înţelege că vine să se vindece şi că sfântul nu poate să împrăştie microbi. Ateul sau mai puţin credinciosul nu poate să înţeleagă lucrurile acestea şi de aici măsurile acestea exagerate. Poate vina noastră, a autorităţilor bisericeşti, de data aceasta, este că le-am dat prea mult loc să se bage în sufletul nostru.

Credinţa se manifestă. Dacă credem cu adevărat că sfântul este cel care ne vindecă de bolile de genul acesta, atunci unde mai încap microbii? Ar fi trebuit ca, în aceste vremuri, autorităţile să lase pe fiecare credincios în parte şi să vină şi să se închine liber şi nestingherit la sfintele moaşte.

Deci logica aceasta, pe care o văd drăcească – iertaţi-mi duritatea termenului, dar e drăcească – atâta vreme cât crezi că vii până la Sfântul Dimitrie şi de acolo te îmbolnăveşti şi de acolo crezi că mai este sau nu mai este ceva şi te duci acasă într-un autocar ticsit sau mai puţin ticsit şi iarăşi te îmbolnăveşti – nu face bine nici pe departe nimănui.

[…]

Trebuie să ne întărim noi credința, să întărim credința și în ceilalți și să determinăm și autoritățile să înțeleagă o dată pentru totdeauna că un pelerinaj nu poate fi îngrădit. Pentru că tocmai aici stă secretul: oamenii aceștia vin să se tămăduiască, aceasta este credința lor, iar dacă credința aceasta este vie și lucrătoare, nu ai cum să o îngrădești cu niște măsuri din acestea laice. Dacă spunem că suntem credincioși, și persoanele care reprezintă puterea laică trebuie să înțeleagă că în astfel de momente trebuie să aibă măcar bunul-simț să se oprească acolo unde trebuie și să-i lase pe oameni să se manifeste liniștit în credința lor, chiar dacă ei [autoritățile] cred mai puțin sau chiar deloc”. Sursa - Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor – Ediție specială la Trinitas TV, 26.10.2020, cu Iulian Bobârnea – invitat Arhim. Antim David, starețului Schitului Măgureanu, București

 

• PS Părinte Episcop Macarie: „Să strângem în inima noastră, precum furnica, merinde duhovnicească pentru iarna care se apropie!”
  (Sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, 27 oct. 2020, Mănăstirea Ikast, Danemarca)

  „[…]… Nu întâmplător Cuviosul Dimitrie cel Nou a îngăduit ca moaștele sale să fie așezate în București atunci, în acele vremuri de restriște, în acele vremuri de încercare, nu doar pentru războiul dintre frați, pentru acel război cumplit, ci și pentru faptul că Bucureștiul de atunci a fost greu încercat printr-o molimă, printr-o ciumă, printr-o boală molipsitoare. Și tocmai moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou au fost așezate atunci în cetatea Bucureștilor pentru a aduce tămăduire și alinare celor care erau bolnavi. Și hagiograful ne mărturisește că atunci când au fost așezate moaștele în București, și ciuma a încetat. Așadar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou are și această harismă, de a izbăvi de boli molipsitoare, de epidemii pe cei care sunt greu încercați.

  Iată, tocmai de aceea, alergăm cu și mai multă osârdie la moaștele sale în aceste vremuri de criză, de restriște, de încercare, însă ne întristăm că și de data aceasta s-au pus bariere. Nu toți credincioșii pot să ajungă la moaștele sale în București, ci numai cei care au domiciliul în capitală. Ne doare faptul că s-a pus această îngrădire credincioșilor pelerini, însă sigur, avem certitudinea că harul sfinților nu poate fi îngrădit. Însă iată, s-a întâmplat ca nu toți credincioșii care doresc să primească alinare și tămăduire în aceste vremuri de încercare să poată ajunge și să se închine moaștelor pline de har și de mireasmă ale Cuviosului Dimitrie cel Nou.

  Sfântul Dimitrie face parte din istoria noastră și din identitatea noastră. Nu putem concepe Bucureștiul fără Sfântul Dimitrie cel Nou, așa cum nu putem concepe Iașiul fără Sfânta Cuvioasă Parascheva. Fiindcă moaștele acestor doi sfinți sunt dătătoare de rod și de binecuvântare și de tămăduire. Aceasta este credința noastră, aceasta este mărturisirea noastră.

  În aceste vremuri grele, tot mai mulți sunt obligați să poarte măști. Paradoxal este că, oamenii fiind obligați să poarte măști, multe măști cad. Fiindcă omul este o ființă socială. Omul este făcut pentru comuniune. Noi avem nevoie de om cu chipul întreg, așa cum l-a creat Dumnezeu. Pentru că chipul celuilalt oglindește și ne oglindește. Chipul celuilalt se oglindește și ne oglindește și avem nevoie de celălalt în lumină cu chipul lui întreg, pentru că suntem făcuți să ne privim unii pe ceilalți.

  Îmi amintesc că un occidental a ajuns în Muntele Athos și a văzut icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos Pantocrator Atotțiitorul în cupola centrală a bisericii mănăstirii în care se închina. Și l-a întrebat pe un călugăr bătrân îmbunătățit:  „Părinte, așa arată Dumnezeu, așa cum Îl vedem în icoană? – Da, așa arată. – Și când dorim să-L vedem, trebuie să-L privim în icoană? – Da”.

  Îl privim în icoană, dar trebuie să ne privim și unii pe alții, fiindcă cu toții purtăm chipul Său, ca să ajungem în dragoste frățească la asemănarea cu El. Iată, mai spunea bătrânul, Hristos îmi vorbește acuma prin tine. Prin tine îl văd pe El atunci când îți privesc fața, pentru că însuși psalmistul ne spune: Fața Ta, Doamne, am căutat.”

  Așadar privim la icoană cu nădejde, la icoana Mântuitorului și la icoana tuturor celor care au purtat chipul lui Hristos și au ajuns la semănarea cu El, Maica Domnului și toți sfinții mijlocitori pentru noi, în frunte cu Sfântul Dimitrie cel Nou. Sfântul Dimitrie să ne ajute să putem da neîncetat o bună și dreaptă mărturie spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea sufletelor noastre.

  Și, așa cum spuneam și ieri la Liturghia de la Esbjerg, să strângem în inima noastră orice mărturie adevărată, orice bob de rugăciune, orice bob al dragostei noastre, orice lacrimă de pocăință. Toate să le strângem, pentru că aceasta este merindea noastră duhovnicească. Să strângem așa cum strânge furnica merinde pentru a trece iarna fiindcă și noi avem nevoie de această merinde duhovnicească pe care s-o strângem pentru iarna care se apropie.

  Sfântul Dimitrie cel Nou să ne ajute ca să putem să le biruim pe toate, toate greutățile, toate ispitele, toate încercările, și să ajungem cu toții la limanul cel neînviforat al mântuirii. AMIN!”