Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Biserica. Neamul. Politica. LumeaNr. vizualizari: 20

Ascensiunea profeților mincinoși - interviu cu Ilie Bădescu

Tags: ;
 

Ascensiunea profeților mincinoși. Profețiile răsturnate (mincinoase)

Al doilea dialog despre primejdiile lumii noastre, în exclusivitate pentru Activenews:

Victor Roncea: Am început un dialog despre primejdiile lumii la ceasul acesta al istoriei. Ați sugerat că lumea însăși este în primejdie și ați propus să continuăm dialogul pe această temă, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Intru direct în subiect: ce alte fațete are primejdia veacului nostru?

Ilie Bădescu: Una dintre fațete, anunțată chiar de Dumnezeu, este triumful minciunii, al profețiiilor răsturnate și deci asensiunea la cârma lumii a profeților mincinoși. Toții gânditorii lumii noastre anunță, unii cu fast, alții apocaliptic, desăvârșirea globalizării ca pe un triumf planetar al lumii deschise. Este prima monumentală minciună, profeție răsturnată, fiindcă, în realitate, globalizarea în esența ei reprezintă o multiplicată închidere a lumii, o scufundare în solipsism homofren [sinele prin el însuși – nota. red.]. Iată, în pură enumerare, fațetele multiplicatei închideri induse de globalizare, ca expresii ale acesteea:

1) închiderea omului în sine însuși, rupt de Dumnezeu, unica și tainica oglindă a chipului uman și deci singura șansă a omului ca ființă dialogală. Ruptura de Dumnezeu înseamnă triumful monologului, a narcisismului, a solipsismului, a omului paranoic, fiindcă nu-și mai poate controla trufia;

2) închiderea față de semen, atomizarea și abstractismul, induse de universul digital, de comunicarea virtuală: aceasta anulează frumusețea și eficacitatea chipului, comunicarea totală, față către față;

3) închiderea omului față de lumea naturală în ciuda intensificării turismului. Turismul este expresia omului rupt de natură, fiindcă peste tot unde apare drumeția, călătoria, în forma ei turistică, apar în ritm precipitat hotelul, entertainment-ul turistic, încât întâlnirea cu natura naturans (cu mirificul natural) este ratată;

4) închiderea individului în cutia de imagini a televizualului și a facebook-ului etc. fiind astfel ratată socializarea în forma ei genuină, precum interacțiunea cotidiană dintre soți, dintre părinți și copii etc. (fiecare în parte este absorbit de cutia televiziuală ori de canalele social media fiind mutat instantaneu din familie în alte câmpuri, într-un mod arbitrar, tiranic);

5) cerebelizarea activității creierului, care este redusă la dinamismele cerebelului, ale creierului arhaic, ca urmare a rupturii punților interemisferice, adică a sinapselor care leagă cele două emisfere cerebrale; o asemenea ruptură induce o contracție a funcțiilor creierului prefrontal etc.;

6) contracția creierului social sau mediocrizarea lui prin abstractismul relațiilor virtuale;

7) închiderea comunicării prin contracția sau ruptura de comunicarea naturală în favoarea comunicării virtuale; h) ruptura popoarelor de propria lor ființă profundă, fiind atrase spre moduri de viață hedoniste, superficiale și omogenizante, care comprimă conștiința de sine în favoarea tiraniei plăcerilor. Acestea au semnificația tehnicilor care ne scot din relația cu sinele nostru mai adânc spre a ne livra dependenței ludice, de feluritele plăceri, preschimbând astfel obiectele, bunurile rîvnite, în stăpânii noștri capricioși;

8) închiderea elitelor prin ruptura totală de popoarele peste care superfetează fără de nici o considerare a realităților care transcend socotințele proprii: când 5% dintre bogații lumii își însușesc 95% din rodul bogăției popoarelor avem dovada acestei monstruoase rupturi. Globalizarea nu numai că n-a deschis relațional societatea dar a accentuat polarizarea săracilor și a bogaților, a generalizat subdezvoltarea la scară planetară, astfel că mondializarea capitalistă n-a adus și mondializarea dezvoltării ci globalizarea subdezvoltării. Este evident că lumea este prost întocmită și că globalizarea n-a reparat proasta tocmire ci a agravat închiderea universurilor sociale, a generalizat fracturile, a finalizat închiderea planetei într-un sistem de tip concentraționar;

9) generalizarea închisorii datoriei. Îndatorarea a devenit stăpâna lumii, încât nu există colț al planetei liber de îndatorare. Creditul monetizat a concentrat puterea în posesia celor ce stăpânesc mașina de bani, care alimentează datoria, umflând-o la proporții astronomice. Lumea este toată închisă în celula sufocantă a îndatorării. Etc. Exemplificările pot continua.

Lumea lui Orwell și „vocile de sirenă” ale falșilor profeți

V.R.: Înțeleg că profeția mincinoasă se folosește de tehnica „întoarcerii pe dos”: a face din negru alb, din închidere deschidere etc. , ceea ce noi trăim zilnic prin mass media și politicul actual: lumea lui Orwell...

I.B.: Exact. Concluzionând pentru discuția noastră, vom sesiza că toate acestea ne arată că globalizarea definită de aproape toate teoriile globalizării ca deschidere planetară ilustrează, în realitate, unul dintre modurile extreme ale profețiilor mincinoase, semnul înfricoșătoarei ascensiuni a profeților mincinoși. Aceștia falsifică și universul vieții obișnuite, proorocind ambigenismul, o expresie luciferiană a mitului omului androgin. Transgenismul, adică schimbarea identității de gen, și răspândirea acestui fenomen reprezintă o exemplificare.

V.R.: În dialogul anterior v-ați referit la primejdia care vine prin negarea postulatului național sugerând că în spatele oricărui postulat identitar pulsează îndrumări nescrise pentru conduita noastră. Ați vrea să reveniți, pentru cititorii noștri?

I.B.: Primejdia cu adevărat înfricoșătoare vine, într-adevăr, de la dărâmarea postulatelor care sunt pilonii gândirii ordonate și maxim economicoase. Genul, socialitatea, naționalitatea, în genere, identitățile sunt realități postulate, adică asumpții la care nu se cere demonstrație, sunt primite ca atare, instantaneu, complet etc. fiind folosite ca fundamente pentru ceea ce urmează a fi demonstrat sau dovedit. Ce sunt identitățile și de ce este primejdios să mistificăm caracterul postulat al asumpției identitare? Identităție sunt referențialele noastre „naturale” postulate. Când te înfățișezi cuiva cu identitatea ta de gen, de vârstă, de neam etc., nu ți se cere să dovedești asta. Ești acceptat ca atare. Dar, ca să răspund la întrebarea ta, voi preciza că identitățile sunt cele care se exprimă prin noi, în toate actele noastre, ca un fel de îndrumători, de învățători tăcuți, din fundalul gândurilor noastre. Precum am discutat în dialogul nostru anterior, prin faptul că împărtășim spontan toate categoriile conștiinței colective (naționale), religioase, mitologice etc., facem dovada legăturilor noastre cu acel învățător și sfătuitor tăcut încât putem spune cu neostructuraliștii că atunci când formulăm enunțuri cruciale despre noi și despre semeni și vremuri, nu noi vorbim, ci Dumnezeu și poporul din care facem parte vorbesc prin noi. Atunci când „vocea” îndrumătorului ceresc nu răzbate sub bolta conștiinței noastre este semn de mare primejdie. Vocea lui Dumnezeu și a poporului răzbat la noi sub forma vocației, a harului, a sentimentului datoriei, a jertfei de sine, a credincioșiei, a inspirației etc. 

Această „inspirație” din fundalul gândurilor noastre este singura energie capabilă să susțină apariția unei elite organice sau „adevărate”, adică în stare să răspundă eficient (în consens cu marele număr) marilor întrebări ale timpului. Într-un atare unghi de înțelegere a chestiunii, experți ai Băncii Mondiale au avertizat atâția analiști închipuiți că cei mai buni specialiști ai sărăciei sunt săracii înșiși. Dintre aceia prin care se propagă energia națională se pot recruta, prin filtrele înaltei chemări (ale vocației), elitele organice sau naționale. Ele vor intra fatalmente în conflict cu toți cei ce ascultă „vocile de sirenă” ale falșilor inspiratori care superfetează deasupra popoarelor doar spre a se folosi de ele nu spre a le sluji. Aceștia sunt falșii profeți și când privim lucrurile din acest unghi ne dăm seama cât de primejdioasă este falsa propovăduire, falsa îndrumare. Ea intră în conflict cu îndrumările așezate de Dumnezeu în matricea persoanei umane prin postulatele identitare.

Condiția popoarelor-pivot

V.R.: Postulatul are sens normativ și de normalitate...

I.B.: Întocmai. Postulatul este un fel de regulă universală a conduitei noastre, care menține omul în comuniune cu cele zidite de Dumnezeu pentru buna conviețuire. Aceasta este regula asumării apartenenței la dumnezeire și la comunitatea spirituală a poporului (iudeo-creștin, în cazul Europei), regula comuniunii. Despre ticăloși, omul obișnuit spune că sunt prototipul „omului fără Dumnezeu”. „Ăsta n-are nici un Dumnezeu”, este sentința gândirii colective în dreptul unui asemenea om. Forma pe care-o capătă comuniunea cu poporul este «spiritul național» și oricine-l contestă se condamnă la rătăcire și expune colectivitatea la riscuri. Negarea, neasumarea postulatului identitar are însă și un neașteptat înțeles geopolitic, la care nu ne-am referit. O asemenea neasumare slăbește puterea timpului fiindcă rupe omul de tradiții și deci de trecut diminuîndu-i puterea de propulsare în timpul ce va să vină, fiindcă cel fără de trecut este ca omul fără umbră, o făptură spectrală. Popoarele care au reușit să îmbine învățăturile revelației cu ansamblul tradițiilor proprii devin, prin aceasta, popoare pivot ale unei regiuni. În Europa de Sud-Est, popoarele de substrat au realizat o asemenea sinteză pe care Mircea Eliade denumit-o „creștinism cosmic” fără de care nu se poate zidi nimic durabil în cadrul acestei subregiuni europene. Mai la nord, succesele rușilor în spațiul eurasiatic se leagă, probabil, în mare măsură, de condiția lor de popor pivot al regiunii și numai în al doilea rând de condiții și particularități politice, militare sau demografice. Ori de câte ori această unitate dintre învățăturile revelate și etnocultură este afectată, urmează fenomene ale declinului. Condiția de popor-pivot a evreilor se explică în mare măsură prin tenacitatea cu care-au știut să apere o asemenea unitate (noologică) zidită ab originem pe fundamentul Pentateuhului. Ridicarea unui popor la condiția de popor pivot în istorie este principala datorie a elitelor și unicul criteriu prin care pot fi ele judecate istoricește. «Drama neamurilor», cum o numea Iorga (sau a «popoarelor», am putea spune), se joacă în mare măsură pe cartea elitelor. În și prin ele se propagă ori se blochează «inspirația etnică» a marilor colectivități și deci se pavează drumul destinului creator al popoarelor.

Îndemnul crucial al Școlii Gusti: "nu înceta niciodată să gândești rostul sociologiei în strânsă legătură cu postulatul național"

V.R.: Sociologia și geopolitica românească au aprofundat aceste idei dar a și pătimit pentru ele, dacă ne referim la gândim la sociologi ai Școlii lui Gusti care a dat și martiri ca Mircea Vulcănescu și Anton Golopenția, ca să dăm doar două exemple. Puteți explicita?

I.B.: Sociologia românească s-a înălțat în istoria afirmării sale la un prag de referință universală prin două mari experiențe ale ei: aceea a lui Spiru Haret și aceea a Școlii lui Dimitrie Gusti. Inspirat de teoria sociologică a rolului ce revine factorului intelectual în evoluția civilizației umane, Spiru Haret a creat primul sistem coerent de formare și promovare a elitelor organice ale statului român și astfel a influențat decisiv destinul istoric al latinilor carpatici pe lunga durată modernă. Fără de sistemul haretian putem presupune că statul român ar fi fost un edificiu mult prea vulnerabil în fața încercărilor prin care-a trecut poporul carpato-danubiano-pontic pe durata unui singur secol. Presiunea acestui secol cu evenimentele și bulversările lui, marile dezastre colective, de la cele naturale la războaiele barbarelor imperii de substituție ale acestei părți de lume, au fost biruite toate printr-o extraordinară putere de reacție și de renaștere a statului, grație unui fond moral la edificarea căruia contribuise major haretismul. Ce-ar fi fost satul românesc fără de exemplaritatea celor două figuri – pivot ale lui, dascălul și preotul, nu e greu să ne imaginăm, căci avem azi atâtea sate în care după ce comunismul a lovit edificiul haretist al statului român, a urmat o rătăcire pe care-o măsoară azi fenomenele dezastrului rural: sate părăsite, sate îmbătrânite, sate care pot fi etalate ca tot atâtea eșantioane asupra progresului nefiresc al bolilor, alcoolismului și al mortalității. Rezumatul reformelor învățământului din ultimii 30 de ani ne descoperă continuitatea de maximă alarmă a schimbărilor care zădărnicesc orice șansă de reconstrucție a edificiului haretist în statul român, sporindu-i astfel vulnerabilitatea. Al doilea mare moment de glorie, al sociologiei românești se leagă de numele lui Dimitrie Gusti și a celor care s-au adunat în jurul lui, în frunte cu Henri H. Stahl, cu Anton Golopenția, Mircea Vulcănescu, Traian Herseni, Ernest Bernea, Constantin Brăiloiu și lista include atâtea alte nume ilustre, pe care, vai, generațiile mai tinere le știu tot mai puțin și nu le comemorează mai niciodată. Arareori se regăsesc în procesele formative ale specialiștilor domeniului aceste nume mari, ideile și paradigmele propuse prin opera lor. De momentul Dimitrie Gusti se leagă prima mare mișcare sociologică dedicată cunoașterii și promovării comunităților locale și primul avertisment asupra importanței și gravității postulatului național în știința societății. Suntem chemați să reexaminăm cu maximă urgență condiția unei științe și a unei comunități profesionale în lumina acestui postulat socotind și noi astăzi ca și Dimitrie Gusti ieri că datoria axială a sociologului și a sociologiei este aceea față de comunitatea națională care devine astfel însăși rațiunea existenței acestei științe și a unei asemenea profesii. Exemplul paradigmatic gustian conduce la îndemnul crucial: nu înceta niciodată să gândești rostul sociologiei în strânsă legătură cu postulatul național. Intensificarea proceselor de globalizare și escaladarea feluritelor strategii integraționiste confirmă convingerea că postulatul național rămâne cel mai puternic temei al sociologiei într-o lume ca cea în care ne este dat să trăim. Sociologul este dator să cerceteze în câte forme și cu ce gravitate este încălcat acest postulat într-o lume împinsă în primejdioasele deconstrucții (derive) ale globalizării. Redescoperirea insemnătății subiectivității umane într-un atare proces confirmă actualitatea imperativă a postulatului național în toate tipurile de manifestări ale unui stat responsabil. Într-un asemenea context vom discuta chestiunea crucială a războaielor culturale ale popoarelor pe care o abordare geopolitică este datoare să le cerceteze. Asupra acestei chestiuni putem dialoga în viitor nu înainte de a examina o altă fațetă a primejdiei care vine prin propovăduirea mincinoasă și anume aceea a celui prin care vine sminteala în lume. La această chestiune îți propun să ne referim în dialogul următor pentru a insista apoi asupra războaielor culturale ale românilor.

V.R.: Vă mulțumim!

10-10-2020


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu