Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 74

Al treilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros

Tags: Sf. Nichifor Leprosul;
 
Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.  Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum… Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi. Slavă… Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm. Și acum… Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul: Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Slavă… Și acum… Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni). 
Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul glasul al 3-lea Podobie: De frumusețea… Minunatu-s-au Îngerii de luptele tale și de statornica bărbăție arătată întru nevointe, Sfinte Părinte Nichifor, căci urmând Dreptului Iov ți-ai câstigat răbdarea în îndelungi pătimiri, cunoscându-L pe Dumnezeu, Cel Care a răbdat Cruce și moarte pentru învierea noastră. Pentru aceea și  Domnul te-a împodobit cu darul facerii de minuni, iar noroadele pământului se veselesc de darurile tale și îti cântă cu recunoștință: bucură-te, dumnezeiesc povătuitor al monahilor; bucură-te, purtător al Luminii nezidite; bucură-te că sfintele tale moaște sunt izvor de bună mireasmă și neîncetate minuni!
Condacul glasul al 2-lea: Trecând ca un viteaz prin durerile si cumplitele schilodiri ale leprei, te-ai avântat în întâmpinarea cuvintelor Evangheliei, Sfinte Nichifor, si te-ai făcut sălas al Preasfintei Treimi, prin necurmata rugăciune si stăruintă în răbdare. Pentru aceea te-ai si învesmatat cu slava cea dumnezeiască si nematerialnică, purtând în trupul tău mult pătimitor strălucirea cea atotbiruitoare a Învierii lui Hristos. Doamne miluiește (de trei ori), Slavă… Şi acum…
Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele, șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacul 1:  Ai călătorit în această viață purtând mulțime de poveri și pătimiri, însă cunoscând dragostea cea dumnezeiască a Crucii, L-ai iubit pe Cel care te-a iubit desăvârșit și, încredințându-te voii Lui celei sfinte, ai biruit ca un multpătimitor noianul de suferințe ce ți-ai covârșit zilele. Pentru acestea și ceata celor credincioși se umple de voioșie, văzând surâsul tău și îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Icosul 1: Răsărind ca o binecuvântare în ostrovul Cretei, dumnezeiescule Nichifor, ai cunoscut de timpuriu durerea de a fi orfan și, făcându-te iubitor de osteneală, ai învățat a-ți câștiga cele de trebuință, spre a nu împovăra pe nimeni, Însuși Domnul ferindu-te prin aceasta de moleșeala cea stricătoare de suflet a traiului desfătat. Pentru aceasta și noi cei care ne-am robit îndulcirilor pământești, îndrăznim a-ți cânta:
Bucură-te, pahar plin cu seva veșniciei, din care se adapă toți cei istoviți,
Bucură-te, izvor de lacrimi, prelins din muntele cel sfânt al suspinelor,
Bucură-te, pâine fărâmată cu tăișul multor pătimiri și lupte lăuntrice,
Bucură-te, dragoste curată prin care Fiul lui Dumnezeu Se lasă îmbrățișat,
Bucură-te, dar al milostivirii, la care aleargă toți cei ce flămânzesc a primi bucurie,
Bucură-te, candelă ce veghează în noaptea întunecată a învârtoșărilor noastre,
Bucură-te, străfulgerare a curăției, în care lumea se vede cu ochi primenitori, Bucură-te, vorbă domoală, care a dobândit putere de Sus spre a temelui suflete,
Bucură-te, fluture cu aripi de azur, care știe să culeagă nectar din mărăcinii faptelor noastre,
Bucură-te, floare înveșmântată cu purpura pătimirilor, care strălucește cu raze de lacrimi,
Bucură-te, clinchet al bunătății, care prin alinare trage clopotele deșteptării sufletești,
Bucură-te, porumbel care își găsește odihna în cuibul sihăstresc al rugăciunii, Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 2: Ucenicind spre a învăța înfrumusețarea chipului trupesc, nu ți-ai închis mintea în deprinderea frizeriei și a bărbieriei, ci dintru acestea te-ai ridicat mai apoi către cunoștința frumuseții chipului dumnezeiesc din om, spre a ajunge prin multe ostenei și nevoințe la măsura bărbatului desăvârșit, care întru Duhul se face asemenea lui Hristos. Pentru aceea și noi te rugăm: curăță, spală și înfrumusețează-ne chipul lăuntric cu meșteșugul tău cel dumnezeiesc, prin care lumina privirii lui Hristos începe să strălucească și în ochii noștri, spre a-I cânta cu bucurie: Aliluia!
Icosul 2: Prin bunăvoința iubitorilor de Hristos, ai ajuns în tinerețe să te închini la Sfintele Locuri, precum făcuse și mama ta Glicheria și, primind întru cunoștință cuvântul Crucii, ai încredințat durerile tale lui Dumnezeu, învățând calea de taină a mântuirii. Pentru aceasta și noi, cei apăsați de povara fricilor și spaimelor, alergăm către tine spre a-ți aduce această cântare: Bucură-te, bărbier care, dincolo de chipul dinafară, ai văzut chipul dumnezeiesc din om, 
Bucură-te, minune a frumuseții lăuntrice, tăinuită prin lepră în acest veac pământesc,
Bucură-te, ciripit al primăverii veșnice, împletit cu seninătatea zborului sufletesc,
Bucură-te, fericire îngropată cu sămânța Învierii și udată cu lacrimi, în trup multpătimitor,
Bucură-te, frumusețe încrustată în duh, descoperită lăuntric de iscusita daltă a rugăciunii, Bucură-te, tânguire adâncă ce retează nebunia cea cumplită a nădăjduirii în sine,
Bucură-te, domolire a asprimii păcatului, dobândită prin dragostea purtării Crucii,
Bucură-te, milă pătrunsă de rădăcinile cele sfinte ale milostivirii dumnezeiești,
Bucură-te, cale a Ierusalimului, găsită prin pașii sărăciei, fecioriei și ascultării,
Bucură-te, pâine a poruncilor Evangheliei, care dospește și se coace în curăția minții, 
Bucură-te, văzduh în care se adună albinele ce poartă feciorelnic nectarul harului,
Bucură-te, busuioc care se lasă adulmecat doar prin înnoirea simțurilor sufletești,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 3: Când n-ai mai putut ascunde nicidecum lepra, Cuvioase Nichifore, ai încredințat taina ta unui arhiereu al lui Hristos și, primind sfătuirea lui cea bună, ți-ai îndreptat pașii spre leprozeria din ostrovul Chiosului, unde te-a întâmpinat îmbrățișarea cea dumnezeiască a Sfântului Antim. Pentru aceea ai și voit a urma blândeții lui, întru care dăinuia viața cea plină de pace a smereniei și puterea făcătoare de viață a Sfintei Liturghii, prin care se dăruiește lumii Trupul și Sângele Domnului, pentru ca toți să putem cânta: Aliluia!
Icosul 3:  Cu zâmbetul buneivoiri și întru psalmodiile inimii ți-ai făgăduit sufletul lui Dumnezeu și, primind chipul cel monahicesc prin mâinile Sfântului Antim, Părintele tău duhovnicesc, te-ai înnoit cu înnoire nepieritoare, în care harul Duhului Sfânt lucrează cu putere neasemănată. Iar noi, veselindu-ne de biruința ta în Dumnezeu, îți cântăm cu inima recunoscătoare:
Bucură-te, frizer care te-ai lăsat tuns spre unire deplină cu Mirele Hristos,
Bucură-te, monah care prin ascultare și îndelungă răbdare ai dobândit veșnica biruință,
Bucură-te, măreție dumnezeiască ce înveșmântează neputința omenească,
Bucură-te, jar aprins prin suflarea Duhului Sfânt, tăinuită în numele Fiului, Bucură-te, mormânt în care au fost îngropate vânările lucrurilor materialnice,
Bucură-te, străpungere a umilinței, care știe să arunce sulița țintirii mândriei,
Bucură-te, prohodire a părerii de sine, care deschide ușa vederii Duhului, 
Bucură-te, lanț ce încătușează lătrătura cea cumplită a necuratelor patimi,
Bucură-te, jertfelnic sfânt arătat din cuprinderea Evangheliei în odaia inimii,
Bucură-te, grai de clopot, care răsună limpede în tăcerea rugăciunii lui Iisus, Bucură-te, lumină a minții care răzbate în cohorta de patimi a multor suflete,
Bucură-te, zăpadă ce mi se topește în inimă, nimicindu-mi smoala nesimțirii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!     
Condacul 4: Cortul trupului tău a încept să fie sfârtecat de tăișurile necruțătoarei lepre, încolțindu-te cu neputințele multor dureri și pătimiri, dar tu, Sfinte Nichifor, ți-ai trăit toate suferințele cu Dumnezeu, sorbind veșnicia în vremelnicia ostenelilor trupești și făcându-te mult ostenitor în truda metaniilor și a privegherii minții. Iar Duhul cel Preasfânt, văzând stăruința ta mucenicească, a început a-ți descoperi tainele făpturii și ale mântuirii omului, spre a-ți încredința alinarea din suspinul cel Sfânt: Aliluia!
Icosul 4: Ai poposit în leprozerie știind că îți va fi temniță până la sfârșitul vieții, dar ai aflat aici corabia mântuirii, în care urcându-te cu mijlocirile Sfântului Antim, ți-ai început călătoria spre zări și țărmuri care sunt cu totul necunoscute celor ce pe ei înșiși s-au robit vieții trupești. Iar noi, pricepând ca în ghicitură unele ca acestea, cu șchiopătate cuvinte te lăudăm așa:
Bucură-te, iubire de cuvinte sfinte, în care a poposit tăria de nebiruit a Evangheliei,
Bucură-te, foc ceresc ascuns în trup năpădit de valurile multor neputințe și dureri,
Bucură-te, țarină în care arătura s-a făcut în adâncul ce odrăslește sămânța Înverii,
Bucură-te, limpezire a lacrimilor, care spală funinginea cea întunecată a păcatului,
Bucură-te, zăbrele purtate o jumătate de veac pentru slobozenia dumnezeiască, Bucură-te, sicriu în care s-au îngropat cu tine spre Înivere, stelele, luna și soarele, 
Bucură-te, miez al noptii nuntit cu privegherea întru numele lui Dumnezeu,
Bucură-te, turmă a cugetelor binecuvântate, care cunosc glasul Păstorului,
Bucură-te, temerar oștean al lui Hristos, acoperit cu zalele cuvintelor Evangheliei,
Bucură-te, cheie prin care ni se deschide poarta îndelungii-răbdări în Dumnezeu,
Bucură-te, rădăcină a Pomului vieții, care ne fură inimile din pământul plăcerii,
Bucură-te, sfântă risipire a împrăștierii minții, prin semințele Numelui Fiului,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 5: Te-a învrednicit Dumnezeu a te face ucenic de sfânt, Preacuvioase Nichifor, izbăvindu-te de truda vătămătoare a urmării celor ce mint lui Dumnezeu și oamenilor, socotindu-se pe ei înșiși aleși învățători și făcându-se precum niște dumnezei pământești, ce au înnebunit în învârtoșarea mândriei și a orbirii lor. Miluiește-ne și pe noi cei care, din pricina patimilor noastre și de nenumărate ori, am nimerit în plasa cea mincinoasă a celor care fățărnicesc evlavia și cunoștința lui Dumnezeu, neștiind să cânte în adevăr: Aliluia! 
Icosul 5: În cântarea inimii tăinuindu-ți privegherea, ai lăsat să se vadă în afară doar neputințele și pătimirile, Sfinte Nichifor, ascunzând comoara venirii Duhului Sfânt, spre a nu fi călcată în picioare de cei care nu s-au curățat încă de noroiul patimilor. De aceea te rugăm să ne miluiești acoperindu-ne și pe noi cu bunăvoința ta, spălându-ne cu ploi de lacrimi de toate întinăciunile iubitoare de materie, spre a-ți putea cânta:
Bucură-te, cuptor încins al nenumăratelor pătimiri, strălucind cu Lumina de Sus,
Bucură-te, hrană plină de saț dumnezeiesc, care satură mulțime de oropsiți ai lumii,
Bucură-te, ușă care se deschide spre dumnezeiasca priveliște a smereniei lui Hristos,
Bucură-te, nestricăciune nepământească, dobândită pe crucea stricăciunii leprei,
Bucură-te, cântare ce răsună ca un ecou în adâncurile înalte ale Dumnezeirii,
Bucură-te, sete care a sorbit întru sine toate bubele și puroaiele păcatelor lumii,
Bucură-te, vultur ce nu și-a părăsit cuibul decât zburând în Dumnezeu,
Bucură-te, lacrimă a surâsului, zămislită din milioane de lacrimi de pocăință,
Bucură-te, masă întinsă și prea bogată a ospățului bunătăților privegherii,
Bucură-te, răstimp dăruit nouă pentru a ne întinde cu bunăvoie brațele pe Cruce,
Bucură-te, clipită strălucind în Duhul Sfânt, arătându-ne neclătinarea veșniciei,
Bucură-te, aur înlăcrimat al vederii lui Dumnezeu, adunat bob cu bob în jitnițele Împărăției,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!    
Condacul 6: Desăvârșindu-te în ascultare și agonisind vitejia ostășiei Duhului, ai început a cunoaște cercetările de taină ale lui Dumnezeu, dobândind puțin câte puțin din necuprinsa măsură a înțelepciunii lucrătoare a Preasfintei Treimi. Pentru aceea ai și cufundat mintea ta în cuvintele Evangheliei, ca ridicându-te înnoit prin puterea lor dumnezeiască, cea care curăță cu focul ceresc toată legătura pătimașă a amorțirii sufletești și a risipirii minții, să biruiești toate bântuielile vrăjmașului, cel care a uitat frumusețea ascunsă în cântarea: Aliluia! 
Icosul 6: Răbdând cu bărbăție toată osteneala nevoințelor și împuternicindu-te cu dumnezeiasca Euharistie, sfântul leac al întristării, ai pășit către biruința smereniei Domnului, pe al Cărui Nume îl purtai neîncetat pe buzele inimii. Unele ca acestea văzându-le, foarte ne veselim de lucrarea pe care Domnul o tăinuiește în robii săi adevărați, și îți cântăm cu voioșia recunoștinței:
Bucură-te, minte îndumnezeită care poartă în sine cugetele Domnului Hristos,
Bucură-te, sudoare de sânge, înșiruind în metanii, boabele sfinte ale trezviei,
Bucură-te, noian al harului, care în valuri vine și cuminte ne spală picioarele,
Bucură-te, doctor ce vindeci hoitul cel putrezit al multelor mele împătimiri,
Bucură-te, văpaie a isihiei, care primești și rugăciunea mea abia șoptită,
Bucură-te, vâltoare în care e curățată viitura plină de necurății a fărădelegilor mele,
Bucură-te, ușurare a durerilor pământului, prin unirea Ta cu Hristos în Ghetsimani,
Bucură-te, fulger ce spintecă luminând cerul cel plin de beznă al minților noastre,
Bucură-te, trâmbiță al cărei sunet se face auzit celor care au asurzit în pătimașe plăceri,
Bucură-te, jăratec dogoritor în care e ascunsă în lume căldura dragostei lui Hristos,
Bucură-te, punte care se avântă pe malul Împărăției pentru mulți  credincioși,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 7: Poartă a Vieții s-a făcut inima ta, căci Domnul intrând cu putere prin chemarea Numelui Său, a adus cu Sine sălășluirea Tatălui și a Sfântului Duh, iar Lumina Lor cea nezidită te-a cuprins întru mărturia cea vie a Împărăției, în care se împărtășesc tainele cele mai presus de fire ale vederilor și lucrărilor dumnezeiești. Pentru aceea, toți cei care cheamă numele tău, Sfinte Nichifor, gustă după putere din mângâierea pe care o dăruești cu mărinimie, întru cunoștință cântării: Aliluia! 
Icosul 7:  Bunătatea ta degrabă întâmpină suspinul omenesc, topind în focul rugăciunii durerile viețuirii pamântești și purtându-le către izvorul veșnicei izbânzi - Crucea pe care a murit Domnul Hristos. Cu pecetea acestei biruințe însemnându-ne și noi, ne întărim întru nădejde și îți grăim plini de recunoștință, unele ca acestea:
Bucură-te, venire lină a încredințării neîncetatei mile a Fiului lui Dumnezeu,
Bucură-te, jertfire a nădăjduirii în sine, al cărei prinos aduce smerenie lucrătoare,
Bucură-te, bucurie înfiripată în inimile a mulțime de popoare credincioase,
Bucură-te, ochi neadormit, care e destoinic a desluși toată lucrarea înșelăciunii,
Bucură-te, înfrigurare topită în Duhul, pentru mulțimea fărădelegilor noastre,
Bucură-te, făptuire a dragostei Evangheliei, ce împrăștie în lume sfinte semănături,
Bucură-te, braț întărit cu vitejia care învârte, întru Duhul boabele metaniilor,
Bucură-te, nesupărare limpede, revărsată peste cei ce îi disprețuiesc pe neputincioși,
Bucură-te, început al sfârșitului nebuniei noastre iubitoare de patimi și plăceri,
Bucură-te, oțet și fiere băute dimpreună cu Hristos, pe crucea leprei tale,
Bucură-te, floare preacurată a Învierii, ce are în sine toată frumusețea cea de Sus, Bucură-te, postire în care le-ai lepădat pe toate ale lumii, spre a-L îmbrățișa pe Dumnezeu, 
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!
Condacul 8: Zvârcolindu-se întru deznădejdea pizmei, s-a năpustit diavolul asupra ta, socotind că arătându-se de față te va tulbura de la rugăciune, Sfinte Nichifor, însă nimic izbândind și-a înfipt ghearele în mâna ta cea dreaptă, cu care te pecetluiai cu semnul Sfintei Cruci. Iar tu, ca un viteaz, te-ai luptat cu el înfrângându-l cu puterea lui Hristos, Care sălășluia întru tine, ajungând necuratul să fie rușinat de un om purtător al neputinței trupului, însă biruitor prin părtășia sa la dumnezeiasca fire, întru care se face cunoscută taina cântării: Aliluia!
Icosul 8: Nedezlipindu-ți mintea de Numele lui Hristos Dumnezeu, ai cuprins în îmbrățișarea ta pe tot omul, mistuind întunericul nostru, pe care Domnul ți l-a încredințat spre a te face părtaș întru lucrare la rugăciunea Sa din Ghetsimani. Pentru aceea cu toții alergăm către tine, rugându-te să ne cureți de drojdia minciunilor lăuntrice, dar și de cele care din afară se rostogolesc năvalnic peste noi, asurzindu-ne mintea spre a nu-ți putea cânta:
Bucură-te, seceră prin care se ridică în Cer snopii rugăciunii lui Iisus,
Bucură-te, sfârșit al păcătuirii, adeverit și în netrebnicia simțurilor noastre,
Bucură-te, uimire și strigare, îngropată în tăcerea adâncurilor lui Dumnezeu,
Bucură-te, neputință a mișcării, care ai luat asupra ta înțepenirea noastră în păcat,
Bucură-te, însângerare în lupta cu dracii, care spulberă tot întunericul minciunii, Bucură-te, scară mucenicească cu cincizeci de trepte, care te-a făcut lăcaș al Treimii,
Bucură-te, căutare și aflare a strălucirii cuvintelor dumnezeiești temeluite în făpturi,
Bucură-te, noapte a omorârii morții, în care se aprind toate stelele rugăciunii strălucitoare, 
Bucură-te, războinic care l-a rușinat pe diavolul cu flamura biruințelor în Dumnezeu,
Bucură-te, sabie care se ascute în focul neîncetatei trezvii, fiind bătută pe nicovala răbdării,
Bucură-te, ardere de tot a subțirimilor mândriei, spre intrare în luminarea desăvârșirii,
Bucură-te, minunare și voioșie a Dreptului Iov, pentru covârșitoarea ta lepădare de sine,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 9: Adâncindu-te cu inima în Dumnezeu, te-ai desprins cu totul de cele pământești și, fiind purtat de Duhul întru dumnezeiască vedere și cunoștință, a mărturisit și trupul pogorârea de taină a rugăciunii tale, căci prin darul lui Dumnezeu ai început a pluti în văzduh, întinzând brațele spre Cer pentru a primi îmbrățișarea părintească. Pentru aceea și firea oamenilor, care îndeobște e aplecată spre cele trupești, se veselește că încă un fiul al ei a biruit preaîmpuțita mândrie și cântă în Duh și în Adevăr: Aliluia!
Icosul 9: Ucenicul cel care s-a învrednicit a vedea măsura rugăciunii tale, Sfinte Nichifor, a sorbit în suflet Lumina cea dumnezeiască ce împodobea chipul tău, veselindu-se cu băutura cea vie a strălucirii celei neapuse. Iar noi, cei care ca niște bezmetici ne preumblăm prin nisipurile mișcătoare ale necredinței și ale poftelor după născocirile pământești, cu umilință îndrăznim a-ți aduce aceste graiuri de laudă:
Bucură-te, cetățean al tuturor inimilor, întru care șoptești frumusețile Ierusalimului de Sus,
Bucură-te, cruce care ne cheamă să iubim alegerea tâlharului celui de-a dreapta,
Bucură-te, gospodar sărac în cele pământești, dar nespus de darnic întru cele cerești,
Bucură-te, răbdare mucenicească ce prin sfârtecarea leprei ai înnoit omul cel lăuntric,
Bucură-te, rostire întru Duhul, a cuvântului prin care ai fost adus la ființă și viață,
Bucură-te, piron ce țintuiești toată jalea și sfârșeala cu sângele lacrimilor tale,
Bucură-te, ostășie a râvnei pentru dobândirea păcii desăvârșite a veacului viitor,
Bucură-te, nebiruită cetate a inimii, înălțată prin credința în cuvintele Evangheliei,
Bucură-te, trup prin care a trecut mulțimea de piroane a neîncetatelor pătimiri,
Bucură-te, curaj de a zbura spre noi cu aripile smereniei și ale milei pocăinței,
Bucură-te, istorie a sfințeniei care a biruit toate furtunile duhurilor potrivnice,
Bucură-te, neînfricare în fața morții, odrăslită din surâsul Învierii lui Hristos,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 10: Lumina Împărăției se arată în chip văzut celor care trudesc a dobândi mintea lui Hristos și, ostenind până la sânge întru lucrarea poruncilor și pomenirea Numemui Fiului, se aduc deplin lui Dumnezeu. Între aceștia te-ai numărat și tu, Sfinte Nichifor, și prin iconomia Preasfintei Treimi ai fost descoperit lumii ca vas ales și plin de bogăția unirii și mișcării întru slava Duhului. Iar noi, minunându-ne de revărsarea de daruri cuprinse în sufletul tău, cântăm cu recunoștință Domnului: Aliluia!  Icosul 10: Întunericul dintru noi nu rabdă  a fi vădit de strălucirea cea dumnezeiască a feței tale, Sfinte Nichifor, însă lumina bucuriei tale șoptește lin în inimile noastre vestea cea bună a Evangheliei, cea care ne poate strămuta din moarte la viață, înnoindu-ne simțirile și învrednicindu-ne a-ți cânta așa:
Bucură-te, răstignire a graiului, care și-a înveșmântat tăcerile în mintea lui Hristos,
Bucură-te, zvârcolire în dureri ascunsă de oameni, dar arătată deplin lui Dumnezeu,
Bucură-te, ciorchine de neputințe, care a fost stors în teascul jertfelnicului ceresc,
Bucură-te, fior al sudorilor de rugăciune, care ne curăță de întinăciunile trupești,
Bucură-te, curăție a chipului omenesc, nebiruită de urâciunile schingiuirii leprei,
Bucură-te, îngenunchere plină de bărbăția celui care s-a arătat deplin Duhului,
Bucură-te, nefățarnică tânguire, care trage sorbind întru sine toate durerile lumii,
Bucură-te, însingurare sfântă în care ne-ai privit pe fiecare în parte în ochii inimii,
Bucură-te, izbândă de negândit pentru toți cei ce se înfig ca râmele în pământul plăcerii,
Bucură-te, împrumutare a păcii sufletești, dăruită celor ce lucrează poruncile Evangheliei,
Bucură-te, praznic în care saltă de bucurie inimile și privirile celor iubitori de Dumnezeu,
Bucură-te, vin plin de lumina Soarelui Dreptății, pe care îl sorbim în lacrima inimii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 11: Adăstând în noimele dumnezeiești, ai dobândit strălucirea cea veșnică a inimii și dintru acest izvor ceresc ai revărsat râuri de apă vie, dăruind cuvinte de mângâiere, sfat și luminare tuturor celor care te cercetau în odăița ta, preschimbată în vistierie a bogățiilor duhovnicești. Vino cu mila ta cea lucrătoare și în întortocherile pătimașe ale minții noastre și, descâlcindu-ne din hățișul îndulcirilor materialnice, învață-ne a cânta Domnului întru cunoștință: Aliluia!
Icosul 11: Trupul tău era frânt de pătimirile îndelungate ale leprei, dar sufletul ți se ridica cutezător peste toate durerile firii pământești, îmbrățișând cu împreună-pătimire tot suspinul și toate suferințele oamenilor. Pentru aceea și Duhul Sfânt te-a preamărit cu slava Sa și a făcut cunoscut Bisericii darul cu care ai fost încununat, prin mulțime de minuni, pentru care și noi îți cântăm cu veselie unele ca acestea:
Bucură-te, săptămână de înșeptiți ani, petrecută în sihăstria mucenicească a leprei,
Bucură-te, zdrobire a inimii în umilință, spre a măcina grâul cuvintelor Evangheliei,
Bucură-te, mireasmă a Luminii, ce vădește putorile și puroaiele păcatelor mele,
Bucură-te, sfătuire plină de sfințenie și har, care vede veșnicia sufletelor noastre,
Bucură-te, nevinovăție care ia asupra sa prihana minților noastre pline de întinăciuni,
Bucură-te, întâlnire cu semenii în neîncetata îmbrățișare a Preasfântului Duh,
Bucură-te, sihăstrie făurită în odaia leprozeriei, în care s-au adunat toate durerile lumii,
Bucură-te, strălucire a chipului, care ne uimește cu dumnezeiasca sa asemănare,
Bucură-te, martor surâzător și tăcut al biruinței lui Hristos în neputința omului,
Bucură-te, spic al suspinelor lumii, care a crescut întru dogoarea Soarelui Învierii,
Bucură-te, strugure a cărui dulceață și mireasmă aduce gustul focului dumnezeiesc, Bucură-te, brațe deschise spre Cer, în care se pogoară Lumina îmbrățișării părintești, 
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!    
Condacul 12: Ungere de bună mireasmă ți s-a făcut îndelunga ta răbdare, Preacuvioase Părinte Nichifor, căci trupul ți s-a înnoit în cuptorul cel cu colți de văpaie al leprei, strălucind cu slava cea nepieritoare a Învierii lui Hristos. Spulberă întunecările noastre de gând, care ne strică cu moarte alcătuirea trupului, iar prin cuvioasa ta adormire ajută-ne să pricepem că plină de nemăsurată milă este dragostea lui Dumnezeu, cea care preface în sfinte moaște trupurile celor care Îl iubesc și Îi cântă în adevăr: Aliluia! 
Icosul 12: Milă fără de margini se aprinde în privirea ta, minunate Părinte Nichifor, căci cunoscând mulțimea pătimirilor omenești, vii degrabă în întâmpinarea suspinelor pământenilor, arătându-te și celor care nu te cunosc, însă ție îți sunt cunoscuți deplin întru Duhul Sfânt. Pentru aceea și noi cei netrebnici voim a-ți cânta:
Bucură-te, rană unită cu rănile lui Hristos, spre vindecarea multor suflete rănite,
Bucură-te, schilodire a trupului, întru care s-a sălășluit slava Preasfintei Treimi,
Bucură-te, paralizie purtată cu recunoștință, întru care ne tămăduim sufletul paralitic,
Bucură-te, mugur care își deschide bobocul nepătimirii înaintea privirii lui Dumnezeu,
Bucură-te, șipot al izvoarelor de lacrimi, prefăcute în nor dumnezeiesc al Slavei,
Bucură-te, mireasmă a sfințeniei care susură limpezime în sfintele tale moaște,
Bucură-te, grâu însutit, adunat din holda de aur crescută sub soarele Evangheliei,
Bucură-te, lumină neumbrită de amărăciunea nesimțirii și uitării omenești,
Bucură-te, sfâșiere a inimii pentru toți cei ce suspină nemângâiați în veacul pământesc,
Bucură-te, miel înjunghiat cu cuțitul îndelungatelor pătimiri pentru dragostea lui Hristos,
Bucură-te, lucrare adâncă a mântuirii, moștenită de cei care te cunosc în duh,
Bucură-te, leac tăinuit în miresmele cele lucrătoare ale ierburilor tămăduitoare, 
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Codacul 13: O, Preacuvioase Părinte Nichifor, răstignirea ta întru răbdare cutremură sufletele noastre, iar tăcerea ta cea grăitoare întru adâncurile rugăciunii, ne umple de nădejdea cea curată a bunăvoinței Preasfintei Treimi. Pentru aceea și noi cei care călătorim prin furtunile lumești, alergăm către tine, cerându-ți sănătate trupului și sufletului, spre a putea cânta lui Dumnezeu și acum și pururea: Aliluia! (de trei ori)
Icosul 1: Răsărind ca o binecuvântare în ostrovul Cretei, dumnezeiescule Nichifor, ai cunoscut de timpuriu durerea de a fi orfan și, făcându-te iubitor de osteneală, ai învățat a-ți câștiga cele de trebuință, spre a nu împovăra pe nimeni, Însuși Domnul ferindu-te prin aceasta de moleșeala cea stricătoare de suflet a traiului desfătat. Pentru aceasta și noi cei care ne-am robit îndulcirilor pământești, îndrăznim a-ți cânta:
Bucură-te, pahar plin cu seva veșniciei, din care se adapă toți cei istoviți,
Bucură-te, izvor de lacrimi, prelins din muntele cel sfânt al suspinelor,
Bucură-te, pâine fărâmată cu tăișul multor pătimiri și lupte lăuntrice,
Bucură-te, dragoste curată prin care Fiul lui Dumnezeu Se lasă îmbrățișat,
Bucură-te, dar al milostivirii, la care aleargă toți cei ce flămânzesc a primi bucurie,
Bucură-te, candelă ce veghează în noaptea întunecată a învârtoșărilor noastre,
Bucură-te, străfulgerare a curăției, în care lumea se vede cu ochi primenitori,
Bucură-te, vorbă domoală, care a dobândit putere de Sus spre a temelui suflete,
Bucură-te, fluture cu aripi de azur, care știe să culeagă nectar din mărăcinii faptelor noastre,
Bucură-te, floare înveșmântată cu purpura pătimirilor, care strălucește cu raze de lacrimi,
Bucură-te, clinchet al bunătății, care prin alinare trage clopotele deșteptării sufletești,
Bucură-te, porumbel care își găsește odihna în cuibul sihăstresc al rugăciunii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 1:  Ai călătorit în această viață purtând mulțime de poveri și pătimiri, însă cunoscând dragostea cea dumnezeiască a Crucii, L-ai iubit pe Cel care te-a iubit desăvârșit și, încredințându-te voii Lui celei sfinte, ai biruit ca un multpătimitor noianul de suferințe ce ți-ai covârșit zilele. Pentru acestea și ceata celor credincioși se umple de voioșie, văzând surâsul tău și îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru! 
Rugăciune către Sfântul Nichifor cel Lepros
O, dumnezeiescule Părinte Nichifor, luminându-se sufletele noastre dintru strălucirea chipului tău, ca unii care am dobândit alinare sufletească și am cunoscut puterea ta dumnezeiască, cu umilință îți cerem: dăruiește-ne luminare minții, sănătate trupului și ne îndreaptă viețile către cugete de pocăință și statornicie în apropierea cu trezvie de Sfintele Taine. Vindecă-ne lepra păcatului care ne macină sufletele, dăruindu-ne râvnă pentru dumnezeieștile porunci ale Evangheliei. Tămăduiește-ne lepra minții care ne îmbolnăvește toate puterile sufletului și ale trupului și toate cugetele. Curăță-ne de lepra fărădelegilor trupești, care ne pângăresc deopotrivă întreaga alcătuire, umplându-le de împuțiciunea necurăției. Nimicește-ne lepra urâciunii față de aproapele, dăruindu-ne dragoste nefățarnică și plină de simțire pentru trebuințele semenilor. Izbăvește-ne de lepra neiubirii de osteneală și a închinării la confort, dăruindu-ne și nouă sârguință și luare aminte în vremea rugăciunii. Scapă-ne degrabă de lepra compătimirii bolnave de sine și a nejertfelniciei, dobândite prin tăvălirea neîncetată în mocirla lucrurilor materialnice. Mântuiește-ne de lepra puterii morții, deschizându-ne, ca un înaintemergător, cărarea ostenelilor prin care tu însuti ai ajuns la sfințenia Învierii. Si fie ca pe tine avându-te călăuzitor, să ne dobândim sănătatea cea veșnică a sufletului și a trupului, întru cunoștința Fiului lui Dumnezeu, Căruia să Îi aducem slavă, dimpreună și Tatălui și Duhului Sfânt. Amin Si se face otpustul: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Nichifor cel Lepros și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin. Sursa: Sfântul Nichifor cel Lepros, Văd surâsul lui Dumnezeu, Viata Acatistul Paraclisul

Sursa: corortodox.blogspot.com
19-09-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Sf. Nichifor Leprosul,