Cele mai vechi icoane ale Maicii Domnului

Încă de la începuturile existenței Sale, Biserica a mărturisit și a întărit adevărul revelat că Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu, ocupând astfel locul central în planul mântuirii și devenind povățuitoare către Hristos. Recunoscându-i mijlocirea și ajutorul ei pentru noi, Biserica Ortodoxă i-a închinat, din cele mai îndepărtate timpuri, laude, rugăciuni și diferite denumiri ca: „Împărăteasă”, „Stăpână”, „Doamnă”, „Mireasă, pururi fecioară”, „Biserică Sfințită”, „Stâlp al fecioriei”, „Rai cuvântător”, „Rug nears”, „Scară a Raiului” și altele. Mai mult, pe parcursul anului, îi sunt închinate patru sărbători mari – praznice împărătești – și anume: Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (15 august), Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (8 septembrie).

Dar locul pe care-l ocupă Maica Domnului atât în dogmă și în viața liturgică, cât și în inimile credincioșilor este recunoscut de Biserică, în special, prin marea varietate de icoane închinate ei. Icoana Maicii Domnului ocupă locul imediat următor după icoana Mântuitorului Hristos.

Învățătura despre Maica Domnului este la fel de veche ca și creștinismul. La început, mulți creștini care veneau în catacombe, se adunau în case și în Biserici pentru rugăciune împreună, nu știau să citească și de aceea istorisirile biblice li se înfățișau prin picturi, ajutându-i, astfel, să înțeleagă tainele mântuirii lumii. La jumătatea secolului al IV-lea, Biserica începe să iasă din catacombe, construindu-și propriile bazilici.

Împrejurările și necesitățile diferitelor perioade istorice au evidențiat progresiv caracterul sacru al imaginii, au dus la dispariția simbolurilor primitive și au detașat arta creștină de elementele străine, care îi mascau conținutul. Tradiția Bisericii menționează existența unei icoane a Mântuitorului încă din vremea vieții Sale pe pământ – imaginea de pe năframa Veronicăi -, iar a icoanelor Sfintei Fecioare pictate nu mult după aceea, mai exact după Pogorârea Sf. Duh.

Reprezentări din secolul al II-lea

Cele mai vechi și cele mai numeroase fresce reprezentând-o pe Maica Domnului s-au descoperit în catacombele Romei, care erau folosite de creștini la începuturi pentru a-și îngropa morții, în cimitirele obișnuite interzicându-li-se acest lucru.

De asemenea, reprezentări ale Maicii Domnului aflăm și pe pereții catacombei Domitillei (proorocul Isaia și Fecioara cu Pruncul – secolul al III-lea), pe pereții catacombei Sfinților Petru și Marcelin (Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi – secolul al III-lea) și pe pereții Cimitirului Ostrian (Fecioara Orantă cu Pruncul – secolul al IV-lea).

Adesea, Maica Domnului era reprezentată singură, ca Orantă (rugătoare). Pe numeroase vase liturgice, găsite în catacombe, erau reprezentați alături de ea și Apostolii Petru și Pavel sau mama ei, Sfânta Ana.

În secolul al Vl-lea, icoanele Sfintei Fecioare deveniseră foarte răspândite. Și în Apus se aflau, în acest timp, câteva reprezentări ale Sfintei Marii, cum este Fecioara Orantă (rugătoare) din cimitirul „Sf. Agnes” din Roma și din biserica „Sf. Maria Maggiore” sau de pe porțile Sf. Sabina. O astfel de icoană se află la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedu sau Iviron.

Sfântul Evanghelist Luca, primul iconograf

Prima reprezentare în icoană a Maicii Domnului aparține Sfântului Evanghelist Luca.

Tot părintele Adrian Dinu, a cărui lucrare de doctorat s-a referit la cultul Maicii Domnului, ne-a explicat că potrivit Tradiției, sunt trei icoane ale Maicii Domnului pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, după Pogorârea Sfântului Duh: Maica Domnului Odighitria – „Îndrumătoarea”, în care este reprezentată cu pruncul în brațe, amândoi stând cu fața spre cel care privește la icoană; Maica Domnului Eleusa – „Mângâietoarea” (dulce-iubitoare). Pruncul este strâns lipit cu fața lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o îmbrățișează. Chipul mamei este îndurerat, prevestind suferințele viitoare ale Fiului. A treia icoană este Maica Domnului Oranta – „Rugătoarea”, fără pruncul Iisus. Apare în Deisis rugându-se Mântuitorului pentru omenire.

Se pare că Sfântul Evanghelist Luca a pictat aceste icoane în urma unor revelații. Potrivit Tradiției, el n-a pictat numai icoanele Maicii Domnului, ci și icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel și poate și altele. Alți iconografi l-au urmat apoi, pictând pe Maica Domnului, însă aceștia sunt aproape necunoscuți.

Originalele picturilor realizate de Sfântul Evanghelist Luca nu s-au păstrat până astăzi, însă ele au devenit prototipuri pentru iconografia bizantină de mai târziu.

Afirmațiile, potrivit cărora Sfântul Evanghelist Luca este primul iconograf se fundamentează pe mărturia lui Theodor Studitul (sec.VI), care spune că împărăteasa Eudoxia ar fi trimis Pulheriei un portret al Maicii Domnului, Theotocos, pictat de evanghelistul Luca. Și textele liturgice confirmă tradiția că Sfântul Evanghelist Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului, pomenindu-l adesea: „Zugrăvind prea cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfățișat pe Ziditorul a toate pe brațele tale”.

De asemenea, în Biserica Patimilor (Martyrion sau Martyrium), construită de Constantin cel Mare pe Golgota, pelerinii din secolele IV-VI puteau admira, printre alte relicve sfinte, și o frumoasă icoană a Sfintei Fecioare, devenită celebră prin rolul determinant pe care l-a avut în convertirea Sfintei Maria Egipteanca.

O icoană pictată la începuturi, probabil din secolul al V-lea, se păstrează și astăzi în biserica Santa Maria Maggiore din Roma.

Cea mai veche icoană a Maicii Domnului

Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului, cunoscute nouă, se află în catacomba Sfânta Priscila din Roma și este socotită ca datând din veacul al II-lea. Pentru că în această catacombă au fost foarte multe reprezentări ale Maicii Domnului, ea a fost numită Catacomba sau Cimitirul Mariei.

Pr. lect. dr. Adrian Dinu, preot spiritual la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, ne-a arătat că, pentru a indica faptul că femeia zugrăvită este Maica Domnului, alături de ea este zugrăvit un prooroc din Vechiul Testament, care ține în mâna stângă sulul cu proorocia privitoare la Maica Domnului, iar cu mâna dreaptă arată la steaua zugrăvită deasupra capului Maicii Domnului. Această reprezentare a Maicii Domnului este, în același timp, un chip simbolic și istoric.

Alături de această frescă, mai sunt două reprezentări ale Sfintei Fecioare: Buna Vestire și Închinarea magilor. În prima scenă, Maria stă pe scaun, iar lângă ea, în picioare, se află Sfântul Arhanghel Gavriil, sub chipul unui tânăr fără aripi. În a doua, Maria este așezată pe un tron, ținând Pruncul pe genunchi, iar magii îi oferă daruri. Reprezentările acestei scene din urmă erau foarte frecvente, datând din perioada secolelor II-IV.

În Biserica Ortodoxă cinstim icoana nefăcută de mână omenească a Maicii Domnului. Despre „icoana cea nefăcută de mână”, a cărei copie se află, printre altele, în Rusia în orașul Kazan, aflăm din slujba zilei de 22 octombrie, când se cinstește praznicul icoanei numită Kazanskaia.

Sfinții Petru și Pavel, aflați în orașul Lida, lângă Ierusalim, au rugat-o pe Sfânta Fecioară să vină la sfințirea Bisericii de aici. Ea le-a promis că va fi acolo și i-a trimis înapoi la Lida. Întorși la Biserica ce urma a fi sfințită, sfinții apostoli au găsit, pe un perete, zugrăvit chipul Maicii Domnului. În timpul prigoanei iconoclaste, patriarhul Constantinopolului a trimis la Roma o copie a acestei icoane, ceea ce a făcut ca astăzi să poată fi încă cunoscută în întreaga lume creștină. De aceea, icoana Maicii Domnului din Lida s-a mai numit și „romană”, fiind sărbătorită la 26 iunie.

De-a lungul timpului, tradiția a reținut mai multe tipuri de icoane ale Sfintei Fecioare Maria: cele trei amintite, la care se adaugă „Cea care tronează” – Pantanassa; „Dulcea sărutare” – Glikofilousa, „Fecioara alăptând” – Galaktorophousa etc. Tipul de icoană Galaktorophousa – „hrănitoarea cu lapte” – se află pe pereții catacombei Sfânta Priscila din Roma.

Cele mai frecvente icoane

Încă din epoca lui Constantin cel Mare, iconografia închinată Fecioarei s-a orientat spre tipul impunător al Împărătesei (ca urmare și în paralel cu chipul de Împărat al Domnului Hristos). După Sinodul de la Efes (431), Fecioara Maria a fost recunoscută „oficial” ca Maica Domnului, dezvoltându-se iconografia ei cea mai cunoscută: „Fecioara cu Pruncul”. Fecioara Maria mai apare în icoane și singură: Îndurerata de la Diveevo, a Sf. Serafim de Sarov, Ocrotitoarea Athosului – Gherontița (Athos), Călugărința (Rohia), Oranta, Acoperământul Maicii Domnului (Pokrov-ul). Unele icoane poartă numele localităților din care provin: Kazan, Vladimir, Smolensk, Prodromița etc.

Tot de la începuturi, unele dintre icoanele Maicii Domnului au dovedit puteri miraculoase, devenind astfel cunoscute icoane făcătoare de minuni. Cea dintâi icoană „făcătoare de minuni” se pare că aparține tot Sfântului Luca. Despre aceasta s-a spus, de exemplu, că în secolul al X-lea a fost apărătoarea Constantinopolului, ori a polonezilor în luptă împotriva suedezilor din 1662.

La noi, cea mai vestită dintre icoanele făcătoare de minuni de astăzi este icoana de la Mănăstirea Neamț. În „Viața Preasfintei Fecioare Maria”, monahul Gamaliil Păvăloiu redă istoria acestei icoane. În jurul anului 35, pe când Sfântul Apostol Petru se afla la Lida, credincioșii au ridicat o sfântă Biserică. Au făcut icoane simbolice: semnul crucii (ca simbol al credinței), ancora (speranța creștină) etc. Minunea nu a întârziat și, pe stâlpul Bisericii, a apărut chipul Fecioarei Maria, cu toate că în acele timpuri Fecioara trăia în Ierusalim. Auzind despre această minune, ea a venit la Lida și a binecuvântat icoana creștină, aceasta primind astfel darul de a face minuni. Prima copie a acestei icoane a ajuns în Moldova fiind dăruită pe la 1400 de împăratul Ioan Paleologul Mitropolitului Iosif al Moldovei. Mai apoi Alexandru Mușat Vodă a dăruit-o Mănăstirii Neamț, unde se află și astăzi. Alte icoane ale Prea Sfintei Fecioare cunoscute ca fiind făcătoare de minuni sunt la Mănăstirea Hotin (1672), Mănăstirea Dintr-un lemn, Nicula, Bistrița (Neamț) ș.a.

Sursa: http://basilica.ro