Taina Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, o școală despre moarte

”Înaltă, peste mijlocie, foarte zveltă, cu mâini şi picioare delicate şi frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt; era foarte tăcută şi activă. Tot ce făcea era desăvârşit, se mişca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată… Toată înfățişarea şi purtarea ei erau atât de dumnezeieşti, încât dacã n-aş fi ştiut că nu-i ea Dumnezeu, m-aş fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu.” - Descrierea Maicii Domnului făcută de Sfântul Dionisie Areopagitul (+96) care a vizitat-o pe aceasta la casa Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului reliefează preacinstirea acordată de Biserică Maicii Domnului și în același timp cuprinde perspective legate de cel mai sigur lucru din viață: moartea. Sfârșitul pământesc al vieții, neprivit prin lentila firească a credinței autentice, denotă absurdul, teroarea și neîmplinirea, factori ce clatină serios abordarea creștină a morții. Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare mariologică a finalului de an bisericesc, poartă cu sine dimensiunea profundă a vieții prin imperiosul gând la moarte ce este surprins în mod tainic de această sărbătoare.

Pentru a evidenția caracterul sacru al vie­ții și perspectiva creș­tină față de moarte, Biserica numește această sărbătoare cu un termen ce învăluie o veritabilă taină a morții: adormirea. Prin acest cuvânt suntem provocați să privim, și mai ales să gândim, moartea ca pe o stare de repaus, de așteptare a dimi­neții veșnice a învierii. Dacă adormirea trupească, firească, este menită să revigoreze trupul de ostenelile de peste zi, moartea poate deveni prilej de revigorare a realităților pe care le propo­văduiește credința creștină. Pentru oamenii aleși de Dumnezeu, în care Acesta Își face sălaș în diferite chipuri, moartea nu reprezintă o stare amorțită, ci una dinamică în care legătura lor cu viața pământească tinde să fie, în unele cazuri, foarte concret simțită. Cinstirea sfinților și îndeosebi preacinstirea Maicii Domnului accentuează legătura dintre viață și moarte, lămurind înțelesurile referitoare la taina vieții și morții lor. Se naște astfel o adevărată școală în care materia principală de studiu o constituie viața și continuarea acesteia dincolo de mormânt.

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, școala trecerii și a mutării

Slujba praznicului Adormirii Maicii Domnului, regăsită în Mineiul pe luna august, este precedată de o zi specială de îna­inte-prăznuire ce subliniază im­portanța sărbătorii tocmai prin pregătirea acesteia cu o anticameră menită să-l adapteze și să-l introducă pe cel credincios în atmosfera tainică a preacinstirii Fecioarei Maria la momentul trecerii sale din această lume: „În chimvale să glăsuim, în cântări să strigăm, începând Înainte-prăznuirea cea de mutare, și cântări deasupra gropii luminat să cântăm. Că Maica lui Dumnezeu, sicriul cel cu totul de aur, se gătește acum să treacă de pe pământ la cele de sus, la strălucirea cea pururea vie și dumnezeiască mutân­du-se” (prima stihiră de la Vecernia Înainte-prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, 14 august). Doi termeni pot sintetiza înțelesul acestei zile: trecere și mutare. Aceștia se vor regăsi treptat și în celelalte alcătuiri imnografice, atât ale slujbei de înainte-prăznuire, cât și în ziua praznicului însuși: „Toată firea pământenilor să dănțuiască; că iată Fecioara, fiica lui Adam, la cer se mută” (a doua stihiră de la Stihoavna zilei); „Popoare îna­inte dănțuiți, din mâini bătând cu credință și cu dragoste vă adunați astăzi bucurându-vă și luminat cântând toți cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pămân­tești la cele de sus cu preamărire” (troparul Înainte-prăznuirii): „Minunate sunt tainele tale curată: Celui de Sus scaun te-ai arătat, stăpână, și de pe pământ la cer te-ai mutat astăzi” (a doua stihiră de la Vecernia praznicului). Trecerea și mutarea devin astfel cuvintele-cheie spre înțelegerea creștină a morții. Chiar dacă acești termeni presupun și o despărțire, fapt ce întristează într-o primă etapă, ei au menirea de a argumenta o realitate de dincolo de mormânt, realitate înnobilată de o considerabilă taină.

Taina lumii nevăzute

Troparul acestui praznic introduce legătura lumii nevăzute cu cea văzută: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții, și prin rugăciunile Tale, izbăvești din moarte sufletele noastre”. Caracterul aparte al mijlocirii Maicii Domnului, întărit tocmai prin această trecere la cele veșnice, este surprins magistral. Implicarea Fecioarei Maria în viața credincioșilor devine lucrătoare prin această chemare a sufletului ei în lăcașurile cele cerești. Ca una ce a fost aleasă ca Născătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, Maica Domnului pri­mește, la trecerea ei în veșnicie, darul de a mijloci pentru oameni înaintea lui Dumnezeu. Legătura dintre lumea nevăzută și cea văzută devine posibilă: „A ta Adormire măresc: Stăpâniile, Scaunele, Căpeteniile, Domniile, Puterile, Heruvimii și Serafimii. Se bucură pământul, înfrumu­sețându-se cu dumnezeiască mărirea ta. Înaintea ta cad împă­rații, cu arhanghelii și cu îngerii, cântând: Cea plină de har, bu­cu­ră-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă!” Accesibilitatea oamenilor către lumea nevăzută este înlesnită de trecerea în veșnicie a Maicii Domnului. Lucrarea ei mijlocitoare se împlinește: „Fericiți suntem și noi folositoare pe tine avându-te, că ziua și noaptea te rogi pentru noi, iar tăria poporului tău cu rugăciunile tale se întărește” (fragment din Ipacoi, Utrenia praznicului). Iată cum Adormirea Maicii Domnului dezvăluie realitatea lumii nevăzute din care activează mijlocitor Preacurata Maică. Cuvintele de mai sus pot certifica autenticitatea lumii nevăzute, precum și influența persoanelor de acolo asupra celor de aici, de pe pământ. Însă la profunzimea acestor gânduri se poate ajunge numai printr-o credință cu adevărat autentică, necesară fiecărui om care își dorește o limpezime a rostului vieții sale. O lume care se termină în moarte devine o lume chinuită, fără sens. Acumulările de tot felul de pe parcursul vieții, dar mai ales cele legate de împlinirile sau năzu­ințele duhovnicești se cer înnobilate cu astfel de gânduri prin care lumea nevăzută pare a-și ridica vălul tainic spre a se face prezentă și cunoscută. Adormirea Maicii Domnului oferă astfel prilejul fiecăruia de a fi con­știent de această realitate a lumii nevăzute, de a înțelege perspectiva creștină față de moarte și a beneficia de mijlocirea Fecioarei Preasfinte.

Un alt fel de pedagogie

În marea Lui iubire de oameni, Dumnezeu permite ca noi, cei vii și dornici de o legătură autentică cu El, să cunoaștem, fie și în parte, tainele lumii nevăzute. A intui faptul că persoane aparte din istoria mântuirii pot contribui consistent la desăvârșirea noastră reprezintă un prim pas al actului pedagogic lăsat de Dumnezeu la îndemâna oamenilor. A gândi moartea ca o etapă din care rezultă o revelare a nevăzutului, precum și potențiala mijlocire a celor aleși de Dumnezeu pentru cei credin­cioși reprezintă o altă treaptă la care suntem chemați să medităm și să acți­on­ăm creștinește. Perspectiva ce se deschide odată cu în­țe­le­surile Adormirii Maicii Domnului îmbogățește tezaurul ancestral al credinței. Moartea nu mai devine, din acest punct de vedere, înspăimântătoare sau înfricoșătoare, ci dezvăluie șan­sa ascuțirii simțurilor du­hov­nicești pentru a întrezări rea­li­tăți pe care suntem tentați să nu le luăm în seamă, fiind prea tributari unui mod de viață strict pământesc. Școala creș­tină despre moarte trebuie să cu­prindă astfel de gânduri extrase din manifestarea cultică a credinței. Curajul de a mărturisi moartea ca perspectivă a cunoașterii lumii nevăzute cu toate mijlocirile ce pot rezulta din ea poate fi alimentat numai printr-o angajare sinceră pe acest drum al căutării lui Dumnezeu, brăzdat de multe încercări cu rol pedagogic. A rămâne credincios acestor valori poate echivala cu o adevărată sănătate duhovnicească, în special în zilele noastre, când moartea tinde să ne înspăimânte mai mult decât este cazul. Adormirea Maicii Domnului se propune așadar a fi o școală despre înțe­lesurile morții, o școală a rea­li­tății mijlocirii Fecioarei Maria pentru noi: „Înălțându-ți mâinile cu care ai îmbrățișat pe Dumnezeu trupește, ceea ce ești cu totul fără de prihană, ai zis cu îndrăzneală ca o maică către Cel pe care L-ai născut: Pe cei pe care mi i-ai dat mie în veci îi păzește, că strigă către Tine: Pe Făcătorul singur să-L lăudăm cei mântuiți și să-L preaînălțăm în veci” (al treilea tropar de la cântarea a opta a Canonului praznicului Adormirii Maicii Domnului). - Un articol de Pr. Ic. Dr. Grigore-Alexandru Meșteroaie pentru Ziarul Lumina