Strategii antihristice de rupere a creștinilor de Biserică și de Dumnezeu

Hristos a înviat!

Așa, încetul cu încetul, ajungem să revenim la normalitate, prin mila lui Dumnezeu. Să ne rugăm mai departe lui Dumnezeu să ne întărească pe calea aceasta spre firescul nostru creștin. Deși știm că istoria, așa cum este, așa cum am învățat-o, nu se repetă. Se repetă patimile omenești, dar istoria în sine nu se repetă. Patimile și virtuțile. Fiecare generație are oamenii ei de vârf, fie pozitivi, fie negativi, după cum într-un fel am spus că fiecare generație a avut antihriștii ei și sfinții ei. În timpul Bisericii primare, Nero a fost considerat primul dintre antihriști. Sunt convins că și prin alte zone ale lumii acesteia unde cuvântul Evanghelia a ajuns să fie propovăduit au fost stăpânitori ai lumii care s-au opus. Și totuși, iată că Biserica a supraviețuit. Nu numai că a supraviețuit, a înflorit! Înflorirea Bisericii nu înseamnă neapărat propășirea ei în lumea aceasta. Nu înseamnă c-o ducem bine în lumea aceasta. Nu pentru aceasta a venit Hristos, ca să ne dea binecuvântarea unei vieți îmbelșugate. Aceasta a fost o concepție parazitară care a crescut în Vechiul Testament și nu numai acolo, ci și în lumea protestantă. Cu cât ești mai bogat, cu atât se vede mai mult, spun ei, binecuvântarea lui Dumnezeu peste tine, uitând practic – mă refer la protestanți [calviniști, în special, n.n.] – de cea de a treia ispită a Mântuitorului, ispitirea Mântuitorului de către diavol în Carantania, când i S-a pus la picioare toată lumea aceasta și i S-a spus de către diavol, satana: Închină-Te mie și toate acestea vor fi ale Tale!

Deci Hristos n-a venit ca să ne dăruiască sănătatea trupească. Nici bunăstarea trupească. Hristos a venit ca să ne dăruiască mântuirea și cele de folos mântuirii. Că sănătatea trupească ne este de mare folos pentru mântuire e evident. Pentru noi, care suntem sănătoși. Dar am cunoscut destul de mulți bolnavi ajunși la înțelepciunea cea duhovnicească, care fără a-și fi dorit boala, pentru că era boală cruntă și care s-a și terminat cu moartea, au mulțumit lui Dumnezeu pentru că abia în timpul bolii au învățat să se roage cu adevărat. N-o spun, Doamne-ferește, să ne dorim boala! O spun doar dintr-o constatare. Până atuncea – îmi spunea respectiva persoană, dar am auzit de mai multe ori – părinte,  mergeam tot timpul la biserică, eram tânăr, eram cu soțul împreuna, mergeam la biserică, ne rugam frumos, stăteam la priveghere, eram tineri mulți, mergeam la mânăstiri… De-abia în momentul în care am aflat că am cancer și de-abia în momentul în care am realizat că nu mă voi vindeca și că voi muri repede de cancer, de-abia atunci am început să mă rog cu adevărat. E bună sănătatea trupească, e bună liniștea lumească. Dar s-ar putea ca în această sănătate trupească și în această liniște lumească să ne jucăm de-a rugăciunea, să ne jucăm de-a trăirea cu Dumnezeu. În loc să fim cu adevărat dornici să ne întâlnim cu Hristos, să ne așezăm în fața lui Hristos, să ne jucăm de-a creștinismul. Or, lumea aceasta nu ne este dată pentru o joacă de copii. E bine să fim copii nevinovați cu virtutea și cu inima, dar e bine și trebuie să fim înțelepți cu mintea. Să nu fim copii, prunci la minte, cum  ne învață Sf. Apostol Pavel, ci să ajungem la vârsta bărbatului desăvârșit cel în Iisus Hristos.

Am trecut și suntem într-o perioadă grea. Faptul că stăm afară, faptul că încă avem obligația de a sta cu masca pe figură în magazine, faptul că trebuie să stăm la distanța aceasta unii de alții, faptul că încă nu ne putem mișca chiar liberi, toate acestea arată că nu suntem încă în normalitate. Bineînțeles că întrebarea este de ce nu suntem în normalitate și dacă noi, creștinii, putem să tragem o învățătură din aceasta. Unora le-au prins bine cele două luni în care n-au putut participa la Sfânta Liturghie. Altora, nu. Am învățat cu toții în aceste două luni cât n-am putut să fim împreună că a fi creștin însemnă să-ți asumi și niște riscuri. Cu cât ne apropiem mai mult de sfârșitul lumii acesteia, cu atât riscurile respective sunt mai mari.

Pentru că au fost în fiecare generație sfinți și antihriști, dar la sfârșitul lumii va fi Antihristul acela, cu A mare, cel care va căuta în tot chipul să-l scoată pe Hristos din sufletele oamenilor. Pe Hristos a doua oară nu mai poate să-l omoare. Asta știe prea bine și satana, și antihristul. Hristos, Care a murit o dată, nu mai poate să moară și a doua oară. A murit o dată pe cruce, a înviat, este intangibil de-acum pentru cei care vor să-I facă rău. Însă pot să ne omoare pe noi, lipsindu-ne pe noi de Hristos. Anume lipsindu-ne pe noi de Sfânta Biserică. Pentru că nu este Hristos în altă parte mai vădit decât în Sfânta Biserică. Că poate unul sau altul, cine știe cum, au ei întâlniri, descoperiri minunate, dar harul desăvârșit este lăsat de către Mântuitorul la Cincizecime, în Sfânta Biserică. Sfânta Biserică nu înseamnă numai lăcașul, numai clădirea. Sfânta Biserică însemnă o credință și o altă structură a Bisericii. Cum a fost la început: apostolii și credincioșii. Apoi Apostolii, diaconii și credincioșii. Apoi Apostolii, episcopii, preoții, diaconii și credincioșii. De clădire ne putem lipsi. Nu ne putem lipsi de acea structură vreme îndelungată.

Iar Antihristul, dacă va lupta cu noi ca să-l scoată pe Hristos din inimile noastre, ca să ne omoare de fapt, pe de-o parte ne va ispiti cu îndulcirile. ”Orice este mai bine decât să fii creștin. E mai simplu. E mai dulce”. E mai ușor să stai la televizor sau în realitatea virtuală când s-o da drumul la așa ceva mult mai mult. ”De ce să te duci la biserică? Simte-te bine acasă la tine. De ce să faci efortul de a merge la biserică? De ce să faci efortul de a te trezi dimineața? Poți să-ți pui slujba și la 2 după-amiaza. O ai înregistrată”. Sau îndulciri mai grosolane: ”uită-te la sport, la filme, la show-uri de divertisment, la documentare. Fii un om inteligent!” Mulți vor cădea. Va mai fi cealaltă ispită: ”De ce să fii creștin ortodox așa cum te învață Sfânta Biserică și așa cum au fost din neam în neam aicea, la noi, părinții noștri, moșii și strămoșii noștri. Fii tu creștin [în felul tău] , să ai credința ta! Ce, nu te mântuiește credința ta? Crezi că trebuie s-asculți neapărat de ce spun popii și de toate obiceiurile astea din Evul Mediu întunecat?!” Alții vor cădea. Și vor considera că credința lor este mai importantă decât credința cea adevărată, propovăduită de Biserică. Și, în cele din urmă, cei puțini care nu vor cădea, vor începe să fie amenințați din ce în ce mai mult și se va ajunge la acea celebră marcare cu 666, care trebuie înțeleasă [și] duhovnicește [în sensul că va implica și o lepădare de credință]. […]

Problema mea este că în momentul acesta se lucrează asupra psihicului nostru, al fiecăruia dintre noi. S-a cultivat demult, cu mult înainte de aceste zile ale pandemiei, sentimentul acesta al nevoii de cunoaștere medicală. Filme, seriale pe care le vedeți și dumneavoastră la televizor, cei care vă uitați, sunt vreo 3-4 chiar și zilele astea. (…) Cultivându-se toate acestea, oamenii încep să se uite și au impresia că știu câte ceva în zona de medicină. Însă cei care au rude directe studenți la medicină, știu că mai toți studenții au impresia că trec prin toate bolile pe care le învață. Cam asta se întâmplă și cu noi. Am fost pregătiți de zeci de ani cu toate serialele astea, cu tot felul de boli, le vedem și se întâmplă: „Aoleu! Dacă am și eu așa ceva?! Cum să mă feresc de asta? Ați văzut ce-a pățit ăla acolo!”. Filme! Au la fel de multă legătură cu realitatea istorică, ca un film, dacă vă uitați, din zilele noastre, cu realitatea noastră. Filmul e artistic. E făcut special ca să impresioneze, să te marcheze afectiv, să-l urmărești, să te tenteze. N-are legătură cu realitatea. În momentul în care am fost astfel pregătiți, s-a ajuns la momentul acestei gripe. Și iată că acuma unii dintre noi care oricum aveau acestă ispită de a se considera mai bolnăvicioși – poate [unii chiar] erau mai bolnăvicioși – de a considera că trebuie să ia niște măsuri suplimentare ca să se păstreze sănătoși, acelora li s-a dat foarte multă apă la moară. Bineînțeles că s-a încercat și se încearcă să fim cu toții convinși de necesitatea de a fi [protejați] de această boală. E un virus. Pe noi, pe fiecare dintre dumneavoastră, oricât ne-am spăla, avem 2kg de microbi, bacterii, viruși. Oricare dintre dumneavoastră poate declanșa oricând… Dacă eu încep să mă gândesc la el mai mult la el decât la Hristos, atunci am o mare problemă. Dacă am impresia că exagerând – nu că nu fac nimic, că mă spăl pe mâini, strănut în șervețel, normal – dar exagerând cu măsurile de sănătate pot să-mi păstrez eu viața sănătoasă, sunt în mare înșelare. Mai ales că aceste măsuri încep încetul cu încetul să mă preocupe mai mult decât gândul la Hristos. Și uite cum, dintr-o măsură aparent bună, se ajunge la ruperea noastră de Hristos. Și mă trezesc nu deodată, nu mâine, nu poimâine, într-o lună, într-un an, în cinci ani că Hristos e o poveste undeva, departe, mintea mea și preocupările mele sunt ca să-mi păstrez sănătatea trupească. Și încă mă mai trezesc și la sfârșitul vieții, pentru că oricum voi fi muritor, cu mască sau fără mască, poate mor în câteva ore sau poate mor într-o sută de ani, la sfârșitul vieții mă trezesc că toată viața sau o mare parte din viață, din atenția mea mi-am dus-o ca să-mi păstrez sănătatea trupească, și de fapt mi-am pierdut cu totul sănătatea sufletească.

Întreg Occidentul – nu în sens de 100%, totdeauna or să existe și acolo nuanțe, or să existe oameni sfinți și acolo – dar mentalul occidental este concentrat pe  lumea aceasta, pe bunăstarea de-aici și pe sănătatea de-aici [din lumea aceasta]. De aceea, acum au ajuns să aibă bisericile goale, să fie transformate în cluburi, în biblioteci, Doamne-ferește și în altele mai rele, să scoată la vânzare biserici, pentru că Hristos nu-ți asigură bunăstarea trupească. Iar dacă interesul meu este pentru lumea aceasta, atunci de ce să mă mai ocup de Hristos? Pentru că a fi cu Hristos înseamnă un efort. Și un efort mare. La început, mai ales, și în anumite momente ale vieții. E greu să fii creștin. Sunt multe alte tentații, aparent benigne în lumea aceasta, decât a fi cu Hristos: să citești o carte frumoasă, să te uiți la un film frumos, să ieși la plimbare, să te uiți chiar și la sport, așa, distant, fără să strigi pe-acolo, să asculți un concert, dar nu este Hristos acolo. Că Hristos poate fi în adâncul oricăror dintre acestea, da. Dar dacă acestea devin pentru mine centrul preocupărilor, deja mă împiedică de a mă apropia de Hristos.

Și acum ce se va întâmpla? Pe de o parte, Antihristul va bate și va încerca să spargă Biserica. Așa cum a încercat să vă rupă pe dumneavoastră de Sfânta Împărtășanie și încearcă mai departe, va încerca să rupă Biserica și în structura ei, încrederea dumneavoastră în Biserică. Totul în Biserică se bazează pe încredere. De fapt, multe în lumea aceasta se bazează pe încredere. Când pun masca, am încredere că masca mă ferește, [deși] nimeni nu mi-a demonstrat asta. Am dovezi? Am „dovezi” citite, ascultate… Iarăși, am încredere în acele „dovezi”. Când iau [un medicament], am încredere că [medicamentul acela] îmi folosește. […]. Deci totul în lumea asta se bazează pe încredere. Or, ceea ce încearcă Antihristul acuma a încercat dintotdeauna și va încerca mai acut este să surpe încrederea dumneavoastră și a noastră, a tuturor, în Hristos așa cum este El în Sfânta Biserică și să mute această încredere pe altceva. Încrederea în Știință, în știința medicală, de pildă. Care știință medicală a dat un mare rateu, având în vedere că n-a avut altceva mai bun de făcut decât să ne închidă pe toți două  luni în casă. Asta nu-i știință medicală, e… știința penitenciarelor. Încrederea în descoperirile științei. Oamenii de știință au arătat că o să fie și mai rău [au avut niște predicții și estimări catastrofice despre pandemie, care s-au dovedit cu totul false – n.n.]. Oamenii de știință au arătat că dacă vrei să-ți fie bine, trebuie să faci asta. Eu am fost nu om de știință, dar am avut și am și eu o pregătire tehnică și am de-a face cu oameni de știință. Să nu vă închipuiți că oamenii de știință sunt așa un corp omogen în care au toți aceeași părere. În știința înaltă, și mă refer la fizică, la matematică, deci științe precise, nu mai vorbesc de medicină, sunt teorii diferite și dacă înțelegi puțin mai bine cum se impun aceste teorii, uneori vezi că nu au nicio legătură cu realitatea științifică.

În ce voi avea încredere? În ce mă-nvață unul sau altul sau în ce mă învață Sfânta Biserică? Voi avea încredere în Hristos, sau Îl pun pe Hristos deoparte și mai degrabă am încredere în masca mea pentru că așa mi s-a spus? Și mai departe. Am văzut în vremea comuniștilor, mai ales în prima perioadă, pe care eu n-am trăit-o, dar o știm foarte bine, ceva ce se cheamă ”lupta de clasă”. Și știți foarte bine că muncitorimea era clasa muncitoare care trebuia să zdrobească burghezia. Și știți pre bine că asta a generat în tot răsăritul comunist, [deci] și la noi, sute de mii de victime, dacă nu milioane, și sute de mii de morți la noi, și în Rusia mult mai mulți. Dar era o luptă de clasă falsă. Nimeni n-a crezut efectiv în ea. Era clar că este o ideologie și mulți au aplicat-o, dar n-au crezut cu adevărat. De data asta, lupta de clasă s-a mutat în altă parte, mult mai ușor de crezut: lupta pentru sănătatea mea! trebuie să-mi păzesc sănătatea și sănătatea celui de lângă mine. Așa este. Sănătatea este bunul cel mai de preț. Așa este?  Nu! Hristos este bunul cel mai de preț. Dacă eu cred că sănătatea este bunul cel mai de preț și pe Hristos îl ”rezolv” pe urmă, am o problemă. În momentul Judecății voi avea o problemă. Sănătatea trupească nu-mi va fi de niciun folos. Dar pentru acest gând că sănătatea este bunul cel mai de preț, care este adânc intrat în mulți din societatea noastră, se ajunge la această luptă de clasă pe bază de sănătate: cei care poartă mască față de cei care nu poartă mască.  Pentru că cei care poartă mască sunt buni, sunt pozitivi, sunt cei care respectă sănătatea, în timp ce ceilalți trebuie să fie disprețuiți, eventual anihilați. Sunt mecanisme care au funcționat în istorie și au dat mari drame. Antihristul, Satana din spatele Antihristului devine și el nu mai înțelept, ci mai șmecher. Și dacă așa-zisa lupta de clasă n-a putut să țină decât vreo 10-15 ani propriu-zis – pe urmă nu s-a mai putut vorbi despre lupta  de clasă, deși comunismul a continuat să fie – lupta pentru sănătate atinge o coardă mult mai intimă a fiecăruia dintre noi. Și dacă noi cu adevărat ne lăsăm manipulați, iarăși o spun, ne vom trezi la un moment dat fără Hristos, ba uitându-ne chiar urât la cei care ne explică că Hristos e mai presus decât sănătatea noastră.

Am vorbit despre toate acestea ca să știți spre ce ne îndreptăm. Pe de o parte, spre învrăjbirea noastră, între cei care poartă mască cu mult spor, ascultând de indicațiile celor care ne cer să avem încredere în ei, dar, de fapt, nu dau dovadă că merită încrederea noastră, și cei care nu poartă mască, pentru că se uită și deschid ochii.

Și vom mai vedea, în al doilea rând, [ceea ce] am avut parte și avem parte mai departe, din păcate: ruperea dumneavoastră de Sfânta Împărtășanie.

Și vom vedea și următorul [pas], încercarea de discreditare totală a oamenilor Bisericii pentru păcatele unora dintre ei, așa încât să nu mai aveți încredere în Biserică, să nu mai veniți  la biserică, să trăiți fiecare cu „dumnezeul” dumneavoastră.

Cu multă luare aminte, nu vă pot sfătui decât să țineți foarte strâns legătura cu duhovnicul dumneavoastră. Dacă nu aveți duhovnic, căutați-vă unul în care să aveți încredere. Dacă acel duhovnic vă trădează încrederea, sfătuiți-vă cu un alt prieten, alt preot, alți 2-3. Căutați oameni în care să aveți încredere. Oameni! Nu televizor, nu net. Oameni! Că l-ați auzit pe net, poate ați auzit predica la un moment dat de la un prieten, ”vreau să-l văd și eu pe părintele acela, vreau să-l cunosc”. Încrederea noastră și mântuirea noastră stau în Hristos. Dar ca să pot cu adevărat să mă apropii de Hristos, trebuie să am dragoste pentru cel de lângă mine și trebuie să am încredere în cel de lângă mine. Și dacă am încredere în cel de lângă mine în numele lui Hristos, să știți că Hristos ne va da ceea ce este de folos pentru noi aici.

Dacă va trebui să suferim boală și neputință cum a fost orbul de astăzi, vom suferi boală și neputință. Dar la sfârșitul vieții Îl vom putea dobândi pe Hristos. Viața aceasta este trecătoare. Ea ne este dată ca să ne apropiem de Hristos, să creștem în credința noastră în Hristos și în dragostea noastră pentru Hristos și pentru cei din jur. Este trecătoare viața, dar, spre deosebire de cei care nu cred, noi avem această mare nădejde. Chiar dacă avem aici căderi și neputințe, dacă încercăm să ne ridicăm, dacă încercăm să avem inimă bună și curată, dacă nu ne lăsăm manipulați, atunci cu adevărat căutarea lui Hristos pe care o facem în viața aceasta își va dobândi o pregustare încă de-aici, dar își va dobândi desăvârșita împlinire în viața viitoare.

Amin!

Cuvântul Ortodox