Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 2268

Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii

Pr. Elpidie Vaianakis
Tags: Euharistia; Sfanta ImpartaSanie; frica; vindecare; mantuirea;
 

 

Astăzi ți se cere să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat


 

- Părinte, în ultima vreme observăm că Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii. De ce credeți că se întâmplă aceasta?

- Copilul meu, Satana se teme foarte tare de Hristos. De aceea vrea să vină într-o zi ca să conducă lumea în locul lui Hristos, ca Antihrist. Însă Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos! Atunci când preotul îi împărtășește pe oameni, ce le dăruiește? Trupul și Sângele lui Hristos sub forma pâinii și a vinului! Satana se teme de aceasta. De Trupul și Sângele lui Hristos, de Însuși Hristos! De altfel, ca să vină Antihrist, fiul lui Lucifer, să conducă lumea, va trebui să nu mai fie Sfânta Împărtășanie. Pentru că, atâta vreme cât se face Liturghie și creștinii se vor împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, Satana nu poate să pună în practică lucrările lui, nu poate să predomine, nu poate să conducă. De aceea spunea odată un mare părinte duhovnicesc: „Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum.” Am întrebat însă, de ce se va lupta așa de mult împotriva Sfintei Împărtășanii. Pentru că Sfânta Împărtășanie nu îl lasă pe Satana să-și exercite puterile demonice asupra oamenilor. Mai este vorba încă de un lucru, pe care atunci nu am putut să-l înțeleg. Dar acum pricep! Va veni vremea în care, în lupta lui împotriva Sfintei Împărtășanii, Satana va găsi o modalitate prin care nu se va mai găsi nici măcar vin. Nu știu ce se va întâmpla, și dacă se va petrece asta - pot să dea o lege să se oprească producția vinului. Asta a spus acel părinte duhovnicesc, că: "la sfârșitul veacurilor, la venirea lui Antihrist, nu va mai exista Sfânta Împărtășanie. Nu va mai exista nici vin pentru Sfânta Împărtășanie". Pricepeți ce se întâmplă? Copilul meu, Hristos, Sfânta Împărtășanie, este viața noastră. Însuși Hristos este Împăratul nostru, este Împăratul inimii noastre. Însă, inima Bisericii este Sfânta Împărtășanie. Însuși Hristos unește pe toți oamenii. Dacă nu există Sfânta Împărtășanie, nu există unire. De aceea este un lucru lipsit de minte atunci când conducătorii Bisericii spun că unitatea se face doar în Sfântul Potir, și acum [vin] să spună că nu trebuie să ne împărtășim. Sau să se împărtășească unii preoți, până va trece pandemia, așa cum s-a spus de unii mitropoliți. Care pandemie? Hristos a venit să ne curețe de greșeli, de păcate, de orice rău, de fiecare boală și păcat. Iar acum Îl au pe Hristos ca pricină de molipsire! Este posibil așa ceva? Dar, dacă crezi că Hristos te va molipsi, că Hristos nu te va binecuvânta și nu te va mântui, atunci de ce te împărtășești? Bine ar fi să nu te împărtășești! Copilul meu, dacă în vremurile vechi martirii Îl mărturiseau pe Hristos - Și ce le spuneau eparhii, împărații, toți cei care stăpâneau? „Jertfiți idolilor, aruncați puțină tămâie, iar apoi vă vom elibera îndată. Nu vă vom omorî!” Iar ei, considerând acel lucru ca pe o trădare satanicească, spuneau: „Noi în Hristos credem, pe Hristos Îl iubim și nu vom aduce în niciun chip tămâie drept jerfă dumnezeilor mincinoși.” Dar astăzi, ce ni se cere? Ceva cu mult mai rău! Îți cer să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat. Și numai acest lucru pe care îl spun, fie mireni, fie preoți, reprezintă o mare greșeală și un mare păcat!

 - Și toate aceste măsuri pe care le iau în anumite Biserici pentru împărtășire, nu aduc ofensă Sfintei Împărtășanii? Adică să ne temem, să folosim lingurițe de unică folosință, procovețe de unică folosință - nu contestăm Taina în acest fel?

- Mai bine să nu se împărtășească, căci fac un păcat îndoit! Pe de o parte nu cred, iar pe de altă parte merg cu obrăznicie să se împărtășească cu Acela - despre care spun că este iubirea lor, credința lor, Împăratul lor-, iar Acesta acum îi va molipsi. E posibil așa ceva? Nu mergem bine!  Din păcate astăzi stăpânesc în lume cele trei arme înfricoșătoare ale lui Satana (toate încep cu litera a(n.n. - în limba greacă)).

- Si care sunt acestea, Părinte?

1. Lipsa de respect, față de cele sfinte, a politicienilor. Nu începe cu a?

2. Apatia conducătorilor bisericești. Ați văzut luare de poziție a Bisericii oficiale? - Din păcate, nu. - Din contră, îi sfătuiesc pe oameni să asculte de legi anticreștine!

3. Indiferența multor creștini. Lipsa de evlavie, apatia și indiferența sunt cele trei arme prin care Satana va stăpâni. Doresc ca noi să nu le primim pe acestea, să le lepădăm de la noi.

- Așadar, o prigoană sub acoperire!

- Da, copilul meu, este o prigoană mușamalizată! Eu doresc să-L iubim pe Hristos din toată inima noastră și să credem că în Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos, Însuși Împăratul inimii noastre. Hristos este inima Bisericii! Iar atunci când scoatem inima, nu mai există viață. Nu-i așa?

 – Da!

- Urez tuturor ca Iisus al nostru, inima noastră, să fie permanent credința noastră, dragostea noastră, adorarea noastră! Și acest lucru ne va dărui putere și credință să putem răbda tot ce va veni acum. V-am mai spus și altă dată că acum începe ultima prigoană a Bisericii. Vom reintra în catacombe, dar de altă natură. Iubirea noastră pentru Hristos să nu ne părăsească nicicând, iar credința noastră să fie puternică, așa încât Hristos să se bucure și să spună: „ Acești copii ai Mei Mă adoră și Mă iubesc!”

- Amin!

- Amin! Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos, Cel care nu molipsește pe nimeni, ci doar mântuiește.

 

Pr. Elpidie Vaianakis: "Să lăsăm toate fricile în urmă și să îmbrățișăm Lumina adevărului, care este Însuși Hristos, Lumina Iubirii"


- Părinte, care credeți că este cea mai mare armă a diavolului? Prin ce armă va putea să-i înrobească pe oameni în această prigoană?

- Cred că este frica. Frica este cel mai cumplit lucru pentru suflet, îl face să se predea ușor vrăjmașului. Frica! Aș vrea să mă întrebi care este și antidotul fricii.

- Care este, așadar, antidotul fricii?

- Antidotul fricii este iubirea! Frica este arma Satanei ca să-i subjuge pe creștini, iar iubirea este puterea lui Hristos care dăruiește bucurie și fericire creștinilor.

- Pe de altă parte, Dumnezeu este Iubirea prin excelență.

- Desigur! Opusul iubirii nu este ura, ci frica! De aceea spune că "iubirea desăvârșită alungă frica" (I Ioan 4, 18). Toți vom cunoaște venirea lui Antihrist din cauza fricii pe care o va împrăștia în inimile noastre. Va face lucrurile în așa fel încât vor părea înfricoșătoare, negre și întunecoase. Și prin conducătorii noștri ne va aduce multă, multă frică.

- Așadar, o frică plăsmuită?

- Firește! Frică! Frică pentru tot! Frică să nu faci asta, frică să nu te îmbolnăvești, frică să nu săruți icoana pentru că te vei molipsi, frică să nu te împărtășești. De ce? Pentru că te vei îmbolnăvi. Și acestea le spun politicienii, miniștri și alții... Însă, să știți că frica este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni. Noi trebuie să ne aducem aminte de un lucru practic. Atunci când într-o familie - care este cel mai important component a societății noastre - intră frica între bărbat și femeie, mai este loc pentru iubire?

- Nu. Foarte greu! Se poate dezbina familia. Cu toată iubirea care a existat, se poate distruge căsnicia.

- Vezi tineri căsătorindu-se din dragoste și sunt fericiți. Dar, deodată, din cauza unei probleme sau neglijențe, unul începe să se teamă de celălalt. Din acel moment a luat sfârșit dragostea, bucuria și fericirea. Înțelegeți? Acolo unde pătrunde frica, nu vor să se mai vadă unul pe altul. Este posibil să se întâmple și acest lucru provocat de Satana, ca să ne fie frică să ne apropiem de celălalt, ca nu cumva să ne molipsim, să ne îmbolnăvim. Ce sunt toate acestea? Meșteșugirile Satanei! Mai târziu ne va înfricoșa cu alte lucruri. Îți faci cruce în văzul lumii? Vei fi prigonit. Săruți icoana? Vei fi prigonit. Vei merge la biserică? Vei fi prigonit. Pricepi? Prin intermediul fricii vor face pe oameni apoi să se ferească de izvoarele bucuriei, fericirii și mântuirii, care sunt Sfintele Taine, Biserica. Nu aș vrea să mai insist asupra acestor lucruri.

Vreau doar să țineți minte că frica este cea mai puternică armă în mâinile Satanei, ca să subjuge un suflet creștin. Iar iubirea este cea mai mare putere duhovnicească a noastră, ca să ne luptăm cu frica și să-l alungăm pe Satana. Așadar, trebuie să ne pregătim încă de pe acum, ca să vedem ce vom alege. Vom trăi cu frica, sau vom trăi cu iubirea? Copilul meu, iubirea este precum soarele. Atunci când răsare soarele, se risipește tot întunericul. Dar, dacă va pleca soarele, atunci ce se întâmplă? Stăpânește frica, ne închidem în casele noastre. Acest lucru se va întâmpla la nivel duhovnicesc, în sufletele noastre. Eu doresc să lăsăm toate fricile în urmă și să îmbrățișăm Lumina adevărului, care este Însuși Hristos, Lumina Iubirii. Să fim oameni ai iubirii, ai luminii! Atunci vom avea bucurie și fericire, și nu ne vom mai teme de nimic altceva!

- Să facem loc, așadar, în inima noastră Iubirii, care este Hristos, ca să fugă frică, care este Satana.

- Să vă temeți de frică! Aș vrea să aveți doar această frică: să vă temeți de frică! Și să adorați Iubirea și Lumina. Domnul să fie cu voi! Să ne temem de frica pe care o împrăștie Satana și să căutăm iubirea, care este Dumnezeu!

Transcrierede  Român Ortodox în Franța

10-06-2020
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Euharistia, Sfanta ImpartaSanie, Frica, Vindecare, Mantuirea,