Mai multe organizații ale societății civile creștine au semnat un comunicat în care reacționează față de noile măsuri impuse de autorități privind slujbele și activitățile sociale bisericești pe baza Ordonanțelor militare. Semnatarii atrag atenția că în aceste timpuri de restriște, în menținerea echilibrului social atât de necesar gestionării acestei situații dramatice, rolul Bisericii este esențial într-o țară majoritar ortodoxă. Din acest motiv, organizațiile semnatare solicită modificarea articolelor din Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, prin care accesul credincioșilor la Sfânta Împărtășanie în lăcașurile Bisericii Ortodoxe Române a fost îngrădit, se spune în comunicat. Comunicatul integral este disponibil la sursă. - Activenews
„Profesorii noștri – învățătorii noștri”, un omagiu adus teologilor români
Editura Basilica a publicat recent lucrarea „Profesorii noștri – învățătorii noștri”, o antologie de articole menite să-i prezinte pe cei mai importanți profesori care au activat în învățământul teologic academic la învățământul teologic. Lucrarea este o încercare de a le aduce „un meritat omagiu”, mărturisește Pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu în Studiul introductiv. „Nu i-am putut cuprinde pe toți, dar avem în vedere să continuăm…”. Lucrarea are două volume. În primul sunt prezentați profesori care au activat în teologie istorică, biblică sau litere, iar în al doilea, cei din teologie sistematică și practică. „La Facultatea de teologie din București au predat iluştri profesori de teologie, care s-au făcut cunoscuți în toată lumea ortodoxă. Aici s-au format zeci de generații de teologi şi preoți. Și astăzi Facultatea aceasta este chemată să fie un model de conştiință misionară eclesială, de cercetare şi colegialitate academică, de cooperare cu alte facultăți din țară şi din străinătate”, menționează Patriarhul României în Cuvântul înainte. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28. – Basilica
Pr. prof. Ioan Sauca a fost numit Secretar general interimar al CMB
Pr. prof. Ioan Sauca va fi Secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din 1 aprilie 2020 și până la întrunirea Comitetului Executiv CMB din iunie 2020. Inițial programată în martie, aceasta a fost amânată din cauza răspândirii infecției cu virusul COVID-19. Mandatul actualului Secretar General, dr. Olav Fykse Tveit Tveit, se încheie în 31 martie, el urmând să devină Președintele Conferinței Episcopilor Evanghelici din Biserica Norvegiei. Pr. Ioan Sauca s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor în 1994 și, începând din 2014, a devenit Secretar general asociat pentru educație și formare al acestei organizații. El este și profesor de Misiologie la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția), pe care îl conduce din 2001.
În trecut, părintele Ioan Sauca a predat Misiologie și Ecumenism la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ulterior devenind consilier patriarhal la Sectorul Relații Interbisericești al Patriarhiei Române. A studiat la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București și are un doctorat de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), cu o teză despre implicațiile misionare ale eclesiologiei ortodoxe. Părintele Ioan Sauca este primul român și al doilea ortodox (după profesorul grec Nikos Nissiotis), care a ocupat o funcție înaltă la Institutul Ecumenic din Bossey și în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). – Basilica
Revista Binele de știut, pauză în tihnă la fluxul de știri
Fluxul Agenției de știri Basilica descoperă zi de zi Biserica vie în toată dinamica ei. Proiectul unei reviste online a venit din dorința de a face o pauză de la fluxul zilnic de știri pentru a rezuma și analiza cele mai importante subiecte din ultima perioadă. Revista „Binele de știut” prezintă într-un produs optim de parcurs în tihnă atât pe ecrane, cât și tipărit cele mai importante evenimente, analize, interviuri și reportaje publicate pe Basilica.ro. Vă prezentăm mai jos primul număr „Binele de Știut” publicat în 2020, PDF și pe platforma Issuu. Revista apare în curând și în limba engleză. Vezi cele opt numere „Binele de Știut” publicate în 2019. „Binele de știut” este revista Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române distribuită exclusiv online. Proiectul a început la finalul anului 2017 și a purtat inițial titlul „Retrospectiva lunară Basilica”. Fiind un rezumat al evenimentelor religioase din întreaga lume ortodoxă, revista „Binele de știut” poate fi publicată și distribuită în mod gratuit, cu indicarea sursei, spre informare și folos duhovnicesc. – Basilica
Premiul pentru „Asistentul social din domeniul protecției copilului” i-a revenit unui preot
Premiul pentru „Asistentul social din domeniul protecției copilului” din cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2020 i-a revenit anul acesta unui preot sucevean, informează Obiectiv de Suceava. Preotul Vasile Cruţ, care este şi asistent social la Așezământul de Copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, a fost nominalizat la categoria „Asistentul social din domeniul protecției copilului” în cadrul Galei amintite mai sus. În acest sens, el a putut fi votat între 17 şi 24 februarie 2020 pe site-ul dedicat Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială (ediția a VII-a). Clericul a fost declarat câştigător datorită celor 2.463 voturi din 18.058 exprimate. În această categorie au fost nominalizate peste 70 de persoane din întreaga ţară. Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială – ediția a VII-a va fi organizată în data de 17 martie 2020, la Ateneul Român, de Colegiul Național al Asistenților Sociali cu ocazia serbării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale. – Basilica
Academia Română se adresează Academiei Sârbe în numele vorbitorilor de limbă română de la Sud de Dunăre
Academia Română cere sprijinul Academiei Sârbe în normalizarea situației de la Sud de Dunăre, acolo unde vorbitorii de limbă română sunt catalogați încă drept „vlahi” care vorbesc o așa zisă „limbă vlahă”. „Sintagma de «limba vlahă», folosită până în secolul al XIX-lea în unele medii exterioare României și poporului român, a fost înlocuită, în mod oficial, cu sintagma de «limba română», aplicată tuturor dialectelor și graiurilor acestei limbi”, semnalează Academia Română. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, se adresează Președintelui Academiei Sârbe de Științe și Arte, Vladimir S. Kostić, în urma unui memoriu primit de la comunitatea românească din Serbia:
„Academia noastră, în cadrul căreia au fost și sunt cercetate chestiuni privitoare la graiurile vorbite în ținuturile dintre Morava, Dunăre și Timoc, sau la graiurile din Banatul sârbesc,este preocupată de realitățile lingvistice ale acestei arii dela sud de Dunăre, după cum este interesată și de realitățile legate de felul în care limba română este utilizată în Serbia”. „Concluziile cercetărilor științifice ale specialiștilor în lingvistică și etnologie sunt clare în această privință: numele oficial al limbii vorbite de români (numiți în trecut, de către străini, vlahi sau valahi, cu multe variante ale termenului) este acela de «limba română»”. „În numele bunei colaborări dintre instituțiile noastre și a legăturii tradiționale dintre România și Serbia, ne adresăm colegilor din Academia Sârbă cu dorința de a contribui la normalizarea situației expuse”. Vezi comunicatul integral pe site-ul oficial al Academiei Române.
Linkuri la știri:
Gata, este suficient! - marturieathonita
Proiect unic, minutul de religie - Basilica
Biserica ajută la reducerea efectelor dramatice ale pandemiei de coronavirus - Basilica