Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 349

Măsuri extreme în Bisericile de pretutindeni din cauza noului coronavirus

Tags: coronavirus;
 

Măsurile extreme luate de state în contextul epidemiei coronavirusului afectează grav viața Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.

Cazul cel mai izbitor este cel al Greciei, unde Sinodul BOG a căutat, în pofida presiunilor guvernamentale, să obțină măcar slujirea liturghiei în formulă „prescurtată” (vezi comunicatul sinodului mai jos). Reacția premierului (conservator! – n.n.) a fost însă de a interzice explicit slujirea de orice fel și sub orice format în biserici, acestea rămânând deschise doar pentru rugăciunea personală cel puțin până pe 30 martie.

În Cipru, deși nu există încă interdicții explicite asupra slujirii în biserici, Sinodul a cerut credincioșilor să nu vină la biserici până pe 10 aprilie. Arhiepiscopul Hrisostom a lăudat măsurile draconice luate de guvern, adăugând că credincioșii nu ar trebui să se simtă vinovați că nu vin la liturghie. Între episcopii ciprioți, se disting IPS Atanasie de Limassol și IPS Neofit de Morfou, care au anunțat public că vor ține rânduiala liturgică ca și până acum (comunicatele mitropoliților sunt traduse mai jos).

În Bulgaria, unde s-a decretat stare de urgență, Patriarhul Neofit a emis o circulară în care a cerut ca bisericile să rămână deschise și să țină rânduiala liturgică obișnuită; Sfânta Euharistie va fi dată celor care o cer și care sunt pregătiți duhovnicește, ca și până acum, în circulară precizându-se că împărtășania nu poate fi vector de contagiune; bisericile trebuie curățate și dezinfectate, cei bolnavi sunt sfătuiți să rămână acasă și să nu participe la slujbe.

În Serbia, unde, de asemenea, există stare de urgență, Sfântul Sinod face un apel la credincioși de a da dovadă de moderație și de a nu neglija recomandările autorităților. Totodată, Sfântul Sinod readuce aminte că dăruiește celor credincioși „remediul unic al veșniciei, Sfânta Împărtășanie, precum și harul Sfintelor Taine și al tuturor sfințeniilor sale.”

În Republica Moldova, unde guvernul pusese interdicție pe toate adunările publice, Sinodul Mitropoliei dependente de Moscova a decis ca în următoarele două duminici ale Postului Mare liturghiile să fie săvârșite în aer liber.

În Georgia, Sinodul bisericii locale a îndemnat credincioșii să nu părăsească țara, iar pe cei care manifestă simptome specifice să rămână acasă. Rânduiala liturgică se va ține ca și până acum, cu precizarea că se vor înlocui păhărelele cu vin diluat folosite după împărtășirea cu Sfintele Taine cu unele de unică folosință. „Vrem să subliniem că biserica este un locaș de cult specific și că liturghia ce se slujește în acesta este actul cel mai important de pe pământ. Participând la slujbe, noi primim Trupul și Sângele lui Iisus-Hristos cel Viu, care este sursa vieții și a păcii, a nădejdii și a bucuriei, și nu trebuie să ne lipsim de acest har”, a comunicat sinodul georgian. De asemenea, ierarhii georgieni au cerut preoților să țină procesiuni și să stropească cu apă sfințită străzile pentru a combate, astfel, răspândirea molimei. În plus, clopotele vor fi trase în toată țara (și în diaspora) și se vor citi rugăciuni speciale în comun.

Arhiepiscopia greacă a Americii a îndemnat credincioșii să nu vină la biserică, aceasta nefiind, se spune în comunicat, un păcat, ci o faptă de dragoste față de aproapele. De asemenea, Sinodul Arhiepiscopiei a cerut conformarea la regulile impuse de autorități, „indiferent de cât de stringente ar fi acestea.” - Cuvântul Ortodox

 

18-03-2020
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


CARTI/produse despre:
Coronavirus,