Biserica Ortodoxă Rusă pune în aplicare o listă de măsuri fără precedent care vizează combaterea răspândirii coronavirusului în spațiile sale sacre la nivel național, s-a declarat într-un comunicat marți.
Biserica a stârnit controverse în ultimele săptămâni, după ce un videoclip a arătat sute de credincioși care stăteau la rând să sărute moaștele unui sfânt din Catedrala Kazan din St. Petersburg, în timp ce o persoană stătea în apropiere pentru a șterge moaștele cu o cârpă după fiecare câțiva credincioși.
Noile ordine, aprobate de liderul Bisericii Patriarhul Chiril, includ noi standarde sanitare pentru serviciile de liturghie în general, precum și pentru botez, împărtășire și alte Sf. Taine. Ele conțin, de asemenea, recomandările generale de igienă pentru biserici.
Bisericile sunt sfătuite să se abțină de a le permite credincioșilor să sărute crucea la sfârșitul liturghiei, spune documentul. În schimb, preoții pot să atingă crucea de creștetul capetelor credincioșilor. Credincioșii vor putea încă să sărute icoanele, spune documentul, dar bisericile sunt obligate să dezinfecteze icoanele după fiecare utilizare.
Conform documentului emis de Biserică, zapivka, înghițitura tradițională de împărtășanie cu apă caldă amestecată cu vin, ar trebui să fie servită cu lingurițe individuale de unică folosință. Personalul bisericii trebuie de asemenea să poarte mănuși de unică folosință atunci când servesc bucăți de anafură credincioșilor. Documentul adaugă că închinătorii ar trebui să se abțină de la sărutarea Potirului cu Sf. Împărtășanie.
Apa folosită pentru botez și pentru mirungere nu poate fi refolosită, și cristelnița trebuie dezinfectată în mod regulat, a spus Biserica.
De asemenea, personalul bisericii trebuie să-și igienizeze regulat mâinile pe tot parcursul zilei, să asigure o aerisire corespunzătoare a bisericii, și să dezinfecteze regulat suprafețele precum mobilierul bisericii și clanțele ușilor.
Coronavirusul a infectat peste 180 000 de oameni în întreaga lume și 93 în Rusia. Atacă plămânii și se transmite în primul rând prin picături de aer produse atunci când o persoană infectată tușește. De asemenea, poate fi transmis prin atingerea feței după ce a fost atinsă o suprafață infectată. Studiile spun că boala poate fi transmisă de către cei care nu prezintă simptome.
Un purtător de cuvânt al Bisericii a spus anterior că nu se vor închide bisericile sau anula slujbele religioase. În ultimul său anunț, Biserica a spus că va suspenda temporar școlile duminicale, întâlnirile parohiale, și alte adunări. - Saccsiv