Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 89

Acatistul și canonul Sfântului Vasile cel Mare

Tags: ;
 

Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

1 Ianuarie

Troparul Sfântului Vasile cel Mare, glasul 1

În tot pământul a ieşit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor le-ai împodobit, împărătească preoţie. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Icosul 1

Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 2

Al Păstorului păstorilor de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasile, ai îmbogăţit Biserica cu înţeleptele tale învăţături; pentru care cântam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Ai fost, preasfinte părinte, totdeauna la înălţimile vredniciei arhiereşti şi întru adâncul smereniei; pentru care noi minunându-ne cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te veseleşti în Biserica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul Hristos primeşti binecuvântare;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cereşti;
Bucură-te, înţelepte tâlcuitor al celor teologiceşti;
Bucură-te, magistrul ştiinţelor frumoase;
Bucură-te, că ţi-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucură-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucură-te, cu heruvimii de Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;
Bucură-te, cu mucenicii împreună-şezătorule;
Bucură-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuţeşti gurile ereticilor; iar noi credincioşii, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Împotrivindu-te, părinte, lui Iulian prea păgânul împărat şi mărturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai ruşinat păgânatatea lui, făcându-te mucenic de bunăvoie; pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, sabie ascuţită cu focul Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;
Bucură-te, propovăduire puternică a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adânc-grăitoare a Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioşilor mijlocitor;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciţi, spre îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, cel ce pe popor de foame l-ai scăpat;
Bucură-te, al iubirii de argint săgetătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 4

Văzut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele îngereşti şi poruncind mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian, vrăjmasul Fiului său; iar după ce te-ai încredinţat că ai fost ascultat, îndată ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multă bărbăţie l-ai mustrat, preaînţelepte părinte; pentru care te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înţelept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învăţătorule;
Bucură-te, munte aspru al pocăinţei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinţei;
Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoţiei povăţuitorule;
Bucură-te, al dascălilor învăţătorule;
Bucură-te, mare învăţător al fecioriei;
Bucură-te, grădina cea împodobită a curăţiei;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptăţită de eparhul cetăţii, cerând de la tine a-i face mijlocire; iar tu, înfricoşându-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurându-se, ţi-a adus mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Următor făcându-te Mântuitorului, preaînţelepte părinte, te-ai arătat mare apărător celor nedreptăţiţi; pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptăţiti;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce pe împăraţii cei fără de lege i-ai mustrat;
Bucură-te, ca pe eparhul spre milă l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cununa mucenicească ai dorit;
Bucură-te, că mărturisitor a fi te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăţie pierzătoare n-ai adunat;
Bucură-te, ca întru sărăcie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 6

Primit-ai, mare arhipăstorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât l-ai silit a trimite prin văzduh zapisul tânărului prin care se vânduse; de care minune spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare: Aliluia!

Icosul 6

Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viaţa ta cea plină de sfinţenie, părinte Vasile, cuviosul Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălţa la cer şi a auzit glas zicând: "În acest fel este Vasile". De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Avut-ai, preasfinte părinte, inima ta din pruncie locaş curat Sfântului Duh, prin care te-ai făcut mare între aleşii lui Dumnezeu; pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, sfeşnicul luminii celei neînserate;
Bucură-te, fântâna scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;
Bucură-te, muză de credinţă învăţătoare;
Bucură-te, înţelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucură-te, că de înţelepciunea ta s-au mirat împăraţii;
Bucură-te, că de frumoasa ta grăire au amuţit ereticii;
Bucură-te, râu de apele vieţii revărsător;
Bucură-te, crin de mireasma împodobitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 8

Precum când erai în viaţa aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele poporului, aşa acum, prealăudate ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalţă ca o jertfă rugăciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasile, şi îndrăzneala ta către Hristos o ai dovedit şi după moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem ţie:
Bucură-te, cu numele împărăţiei numite;
Bucură-te, al Bisericii mare părinte;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, apăratorul dogmelor cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul tainelor celor cereşti;
Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;
Bucură-te, celor credincioşi către aceea povăţuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;
Bucură-te, seceră apostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, roua cerească de arşiţa păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 9

Zis-ai, preaînţelepte părinte, că "filozofia cea adevărată este gândirea la moarte". Dă-ne deci nouă cu rugăciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu să trecem fără primejdie prin porţile morţii şi, ajungând la viaţa cea fericită, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul 9

Împodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu înţelepciunea ta preaînaltă şi cu dumnezeiasca sfinţenie; pentru care aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, ostaşul cel ager al armelor celor duhovniceşti;
Bucură-te, slujitorule cu puterile cele cereşti;
Bucură-te, cel ce întru împodobirea Bisericii pe mulţi ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;
Bucură-te, că teologului Ioan ai urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpă a arhieriei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoţiei;
Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin uşa oilor în staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdeaţa Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a pastoriei icoană vie te-ai văzut;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 10

Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasă şi dându-ţi hârtia cea pecetluită în care erau scrise păcatele sale, pe care se ruşina a le mărturisi, tu degrab, alergând la rugăciune către Dumnezeu, ai facut prin minune a se şterge păcatele ei. Pentru aceea noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate părinte, zid nebiruit ridicat prin înţelepciunea Lui la înălţime; pentru care cu laude ca şi cu nişte flori te încununează pe tine, zicând:
Bucură-te, vioara Duhului cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina raiului cea de viaţă adunătoare;
Bucură-te, muza de cele cereşti cântătoare;
Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărţeşti;
Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israel îl povăţuieşti;
Bucură-te, stâlpul credinţei cel de viaţă purtător;
Bucură-te, fagure de miere din izvorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoştinţă;
Bucură-te, ajutătorul grabnic celor ce te cheamă cu credinţă;
Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;
Bucură-te, că împodobeşti ceata păstorilor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Părinte Vasile, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în sfinţirea dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a diaconului, ai făcut a se despărţi prin perdele altarul de adunarea credincioşilor; de care minunându-ne cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul 11

Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, bine-plăcutule al lui Dumnezeu Vasile, căci sculându-te de pe patul morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că după a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ţi prelungi viaţa;
Bucură-te, că ţi s-a încredinţat ca evreul să dobândească credinţa;
Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scăpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munţilor cereşti;
Bucură-te, înger iubit al puterilor îngereşti;
Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ţi-ai împodobit;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările ce nu se pot grăi cu limbi omeneşti;
Bucură-te, că acum te desfătezi în cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, caută cu milostivire din înălţimea munţilor cereşti spre noi care luptăm cu multe necazuri în marea acestei vieţi şi, primind micile noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Arătându-ţi-Se Însuşi Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, vrednicule de laude părinte, te-a învăţat lucrarea dumnezeieştii Liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoabă de mare cuviinţă; pentru care, cu smerenie lăudându-te, zicem ţie:
Bucură-te, al altarului diamant nepreţuit;
Bucură-te, al păstorului fluier aurit;
Bucură-te, cunoscătorul dogmelor şi al canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor şi al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiscă mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoţiei;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, a celor leneşi trimbiţă deşteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel Bisericii luminător;
Bucură-te, ca Petru de ceresca împărăţie descuietor;
Bucură-te, gura Cuvântului din cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 13

O, preaminunate părinte al părinţilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind puţina noastră cântare, precum Mântuitorul banii văduvei, soleşte pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morţii, ca învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieştii împărăţii, să cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 1

Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

1 Ianuarie

Troparul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, glasul 1:

În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor. Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale. Ci tu, părinte, îngăduitor fiind, ca un părinte, ne dai har din belşug.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săltarea cea pătimaşă a tiraniei trupului ai înfrânat cu dragostea de înţelepciune. Pentru aceasta locuieşti întru Împărăţiile cele nestricăcioase, Sfinte Părinte Vasile.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând pe calea cea aspră a faptelor bune, ai ajuns la Cerescul podiş, cel neted şi liniştit şi pildă tuturor te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Patimile sufletului împreună cu ale trupului le-ai tăiat, Părinte Vasile, cu folos, cu sabia Duhului iar pe tine jertfă te-ai adus Stăpânului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai tâlcuitor al celor Sfinte, Ierarhe Vasile, diadema lui Hristos şi în Tainele preoţiei ne-ai povăţuit, părinte, luminându-ne pe noi, în chip vădit cu Lumina Treimii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cine va putea să destăinuiască zămislirea ta, cea mai presus de cuvânt? Că ai născut pe Dumnezeu cu Trup, Preasfântă, Cel Ce S-a arătat nouă, tuturor, Mântuitor.

Catavasie:

Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.

Catavasie:

Umblat-a Israel pe valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul aşternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Care ai omorât cu Lemn păcatul; şi sădeşte frica Ta în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plin fiind de toată învăţătura, nu numai de cea lumească şi defăimată, ci, mai vârtos şi de cea mai bună decât aceea, te-ai arătat lumină lumii, Sfinte Ierarhe Vasile.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frica Domnului fiind întemeiat, că aceasta este începutul înţelepciunii, la iubirea de înţelepciune cea mai bună te-ai înălţat, o, Părinte Vasile!

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Vasile, cu înţelepciune te-ai ridicat la lucrare, iar lucrarea ai arătat-o mai Sfântă decât cugetarea la cele Dumnezeieşti şi ai pătruns în chip lămurit în cunoaşterea celor ce sunt.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună cu sărbătorile Naşterii lui Hristos a sosit şi împreună a strălucit pomenirea ta, părinte, a Cărui nespusă Taină ai lămurit-o cu învăţăturile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără sămânţă ai zămislit în pântece pe Dumnezeu şi L-ai născut, în chip de negrăit Întrupându-Se Cel spre Care Puterile cereşti a căuta nu îndrăznesc, Curată, pururea Fecioară.

Catavasie:

Domnul, Cel Ce dă ocârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept fără numai Tu, Doamne.

Catavasie:

Câţi ne-am dezlegat din cursele cele vechi, de leii cei mâncători sfărâmându-li-se dinţii, să ne bucurăm şi să lărgim gura, împletind cuvântul din cuvintele cântării cu care de la noi se îndulceşte de daruri.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum se împodobeşte cu naşterea lui Hristos Mireasa Biserică, aşa se înfrumuseţează şi cu pomenirea ta, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînduplecat te-ai arătat, luptând pentru Dumnezeu, Sfinte Vasile, cel ce te-ai plecat tuturor poruncilor Lui.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngrădire ai fost dat Bisericii de Dumnezeu şi adăpost tare, Sfinte Vasile, Preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Secure cu două ascuţişuri tăietoare şi foc care mistuie înşelăciunea te-ai arătat, Părinte Vasile, celor potrivnici lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugămu-te pe tine, Curată, care ai zămislit pe Dumnezeu fără de sămânţă, să te rogi pururea pentru robii tăi.

Catavasie:

Auzitu-s-a Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău, cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Catavasie:

Curăţindu-se cu lumina privirii celei Tainice, cântând proorocul a oamenilor înnoire, a glăsuit, mişcat fiind de Duhul, arătând Întruparea Cuvântului Celui Negrăit de Care s-au sfărâmat stăpânirile celor puternici.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, îndreptează-ne pe noi întru lumina poruncilor Tale; că afară de Tine, pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica prăznuieşte astăzi cu adevărat Praznic îndoit: Tăierea împrejur, ca un Prunc, a Stăpânului arătându-Se pe pământ şi pomenirea slugii celei înţelepte şi de trei ori fericite.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odihnind întru tine, cuvioase, Lumina Cea Necuprinsă, făclie luminoasă te-a arătat lumii pe tine, Hristos. Pentru aceasta lăudăm pomenirea ta, Sfinte Părinte Vasile.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici tocmitorul de Lege Moise, nici Iosif cel mai înainte de Lege n-au fost ca tine măsurători de grâu pentru mâncare; că tu, cu Dumnezeiescul trup, însuţi împărţitor te-ai arătat, Părinte Vasile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Facerea lumii cea slab istorisită de Moise în Sinai, tâlcuind-o tu, din Dumnezeieştile vistierii ai arătat-o lămurit tuturor, Preafericite Ierarhe Vasile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie, celei ce ai născut pe Hristos, Ziditorul tuturor, strigăm: Bucură-te Curată! Bucură-te Ceea ce ai Răsărit nouă Lumina! Bucură-te Ceea ce ai Încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput!

Catavasie:

Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam cel întâi zidit; iar curăţire, ca unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care, omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

Catavasie:

Cei care ne-am spălat prin Curăţirea Duhului de veninul spurcatului şi întunecatului vrăjmaş, plecat-am pe calea cea nouă, fără rătăcire, care duce la Bucuria Cea Neapropiată, Apropiată numai celor împăcaţi cu Dumnezeu.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Adâncul cel mai din urmă al păcatului m-a înconjurat; ci, Doamne, Doamne, precum pe proorocul Iona l-ai scos, scoate şi viaţa mea din stricăciune.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hrănit-ai din destul sufletele săracilor cele sfârşite de foame, Sfinte Vasile şi inimile flămânzilor le-ai umplut de toată Dumnezeiasca Veselie.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hrănit-ai sufletele cele flămânde cu Cerească hrană; că pâinea îngerilor este Cuvântul, al Cărui preabun împărţitor de grâu ai fost, Sfinte Părinte Vasile.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunat-ai cu sârguinţă, ca o albină, Ierarhe Vasile, floarea a toată fapta bună; şi iscusit făcându-te într-însele, te fericim toţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nevoitu-te-ai a te despărţi de lume şi a trăi cu Dumnezeu. Pentru aceasta, Părinte Vasile, ca un înţelept, ai câştigat în locul celor nestătătoare şi trecătoare pe cele trainice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugul cel ce s-a împreunat fără de ardere cu focul în Sinai, mai înainte te-a închipuit pe tine, Maică, pururea Fecioară Nenuntită, Născătoare de Dumnezeu, Marie.

Catavasie:

Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, Luceafărul mergător înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că iată, de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

Catavasie:

Pe Cel dorit L-a arătat, cu Preafericit Glas Tatăl, pe Care din pântece L-a Născut. Adevărat, zice, Acesta de o Fire fiindu-Mi Fiu, Luminat a ieşit din neamul omenesc: Cuvânt al Meu Viu şi Om după rânduială.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Arătatu-te-ai temei neclintit Bisericii, dând tuturor oamenilor domnia cea nestricată, pecetluind-o cu dogmele tale, Sfinte Vasile Cuvioase, grăitorule de cele cereşti.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera; şi în mijlocul focului fiind aruncaţi, răcorindu-se, au cântat: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chipul Tatălui este Fiul şi Chipul Fiului este Duhul; iar tu, Sfinte Părinte Vasile, eşti oglindă nepătată a Duhului şi casă a întregii Preasfinte Treimi. Fericită este pomenirea ta; şi cei ce o măresc pe ea se vor preamări.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Afundându-ţi mintea întru Adâncurile lui Dumnezeu Cele Nepătrunse şi adunând mărgăritarul cunoştinţei cel de mult preţ, ai îmbogăţit lumea cu înţelepciunea şi ai învăţat-o a striga: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, potrivire de simţire a minţii şi sfinţită pereche! Că tu, Sfinte Ierarhe Vasile, eşti cu Sfântul Grigorie ca un suflet neîmpărţit în două trupuri; şi tu, Părinte Grigorie, fiind acum unul ca Sfântul Vasile, prin Dumnezeiască dragoste, rugaţi pe Hristos pentru turma voastră.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tatăl orfanilor şi ocrotitor văduvelor, bogăţie săracilor şi bătrâneţilor toiag, învăţătură tinereţilor şi călugărilor dreptar al faptei bune te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-ţi mintea, Sfinte Ierarhe Vasile, de toată întinata spurcăciune, ai asemuit cele duhovniceşti cu Duhul cel dorit de tine. Pentru aceasta lăudând pe Sfânta Treime, cu îndrăzneală ai strigat: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Rug Arzând mai înainte te-a văzut Moise în Muntele Sinai, Curată, care fără ardere ai primit Raza Cea Strălucitoare a Negrăitei Fiinţe, Una dintre Sfintele Ipostasuri din Ea, unindu-Se cu nimicnicia unui singur Trup.

Catavasie:

Pe tinerii cei binecredincioşi care au intrat în cuptorul cel de foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dumnezeiescului Înger i-a păzit. Deci, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Catavasie:

Ars-a cu apă capetele balaurilor Cel Ce a potolit văpaia cea înălţată a cuptorului în care erau tinerii cei binecredincioşi. Negura cea grea, care este din păcat, toată o spală cu Roua Duhului.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul, Care cu negrăită înţelep­ciune toate le-a alcătuit şi dintru nefiinţă le-a adus, binecu­vântaţi-L lucrurile Domnului, ca pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ziua cea de-a opta a sărbătorii Naşterii lui Hristos s-a împreunat, după cum se cuvine, preamărita pomenire a ierarhului; pe care cinstind-o, cu credinţă, lăudăm pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cel Ce a dăruit, cu nespusa pronie, lumii, pe Sfântul Vasile, lumină a dreptei cinstiri de Dumnezeu şi trâmbiţă a teologiei, pe Domnul binecuvântati-L toate lucrurile Domnului.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cel Ce cu îndestulată lucrare S-a Sălăşluit întru Înţeleptul Părinte Vasile şi printr-însul cu dreaptă cinstire a fost teologhisit, pe Domnul binecuvântaţi-L toate lucru­rile Domnului.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce ne-am desfătat cu Dumnezeieştile tale cuvinte, Părinte Vasile, prăznuind neîncetat pomenirea ta, strigăm: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Trimis-ai în lume, Sfinte Părinte Vasile, razele cuvintelor, care au luminat-o a cinsti o Fire a Treimii, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu Cuvântul, Care a ieşit din Tatăl mai înainte de veci şi fără de ani, iar mai pe urmă a Răsărit din Fecioara, pe Domnul binecuvântaţi-L lucru­rile Domnului.

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Taină minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi să îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul; pe Care Îl binecuvântează popoarele şi Îl preaînalţă întru toţi vecii.

Catavasie:

Slobodă făptura se cunoaşte şi fii Luminii sunt cei mai înainte întunecaţi. Singur domnul întunericului suspină. Acum toată moştenirea neamurilor, ceea ce era mai înainte ticăloasă, cu osârdie să binecuvânteze pe Pricinuitorul.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cel între ierarhi Sfântul Vasile cel Mare.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Ierarhul Vasile cel Mare, cel din Cezareea.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe luminătorul lumii cel preastrălucitor.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cel ce a înfrumuseţat Biserica lui Hristos.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânia Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţite.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea prin care am fost izbăviţi din blestem.

Sfinte Vasile, te-ai ţinut ca o oaie credincioasă pe urmele cele aducătoare de viaţă ale Arhipăstorului Hristos; că tu, cu desăvârşire, părinte, ţi-ai dat viata tiranului înfruntând vitejeşte primejdia pentru Biserică, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tiranul făcător de rele văzând preasfinţita adunare a Bisericii lui Hristos împodobită cu arhieria ta, a căzut ca trăsnit de fulger; că nu a putut răbda raza cea dintru tine, Preafericite Părinte Vasile.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scaunului Apostolilor şi cetei purtătorilor de biruinţă ai lui Hristos, cortului patriarhilor, desfătării drepţilor şi bucuriei proorocilor te-ai învrednicit, Sfinte Vasile, că închinător ai fost al Născătoarei de Dumnezeu şi slujitor al Preasfintei Treimi.

Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ceea ce eşti Nimicitoarea asprei hotărâri de demult, Îndreptătoarea strămoaşei, Pricina de împăcare a omului cu Dumnezeu şi Podul cel către Dumnezeu, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Catavasie:

Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cânta ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa, că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.

Catavasie:

O, minunile naşterii tale celei mai presus de minte, Mireasă Preacurată, Maică Binecu­vântată, prin care dobândind desăvârşit mântuire, cântăm după vrednicie Făcătoarei de bine, aducând ca dar, cântare de mulţumire.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Propovăduitorule al Luminii, deschizându-ţi gura, ai vestit cuvântul lui Dumnezeu şi lumii Dumnezeiască înţelegere ai semănat. Că în adevăr, întărind învăţăturile părinţilor, te-ai arătat, ca şi Apostolul Pavel, apărător al credinţei. Pentru aceasta te găseşti şi cu îngerii împreună cetăţean şi te arăţi împreună vorbitor cu ei, Fericite Părinte Vasile. Cel Ce faci Dumnezeirea cunoscută, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

12-01-2020


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu