Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 122

Știri externe - decembrie 2019 (EXT)

Tags: ;
 
GRECIA: „Corpul morților nu este gunoi de reciclat”. Reacție a Bisericii Ortodoxe din Grecia după inaugurarea primului crematoriu uman din țară

„Corpul morților nu este gunoi de reciclat'”. Cu acest puternic mesaj inclus într-un pliant distribuit duminică în toate parohiile din țară, Biserica Ortodoxă greacă a dorit să arate clar că nu acceptă incinerarea, nici îngroparea urnelor, nici slujbe funerare pentru cei care optează pentru această soluție, transmite Agerpres. Biserica a reacționat astfel la recenta inaugurare a primului crematoriu din Grecia, ultima țară din Uniunea Europeană care încă nu avea incineratoare. Rezistența clerului a fost acerbă, astfel încât proiectul de a deschide un crematoriu a fost amânat timp de decenii. Crematoriul inaugurat în urmă cu două luni la Ritsona (70 km de Atena) este unul privat deoarece, deși există multe localități care au avut în vedere astfel de inițiative de când s-a aprobat legea corespunzătoare în 2006, presiunea ierarhiei ecleziastice este foarte puternică. „Îngroparea corpului uman este ceva natural, iar Biserica nu are dreptul să meargă contra naturii”, spune, pentru EFE, Serafim Dimitriu, preot într-o parohie din Atena. Pentru acesta, lucrurile sunt foarte simple: corpul lui Iisus a fost îngropat și asta trebuie să se întâmple cu orice creștin care moare. De aceea, urnele nu își au locul într-un cimitir ortodox. Cu toate acestea, legea nu o împiedică, deoarece cimitirele sunt în responsabilitatea municipalităților. Patriarhia Constantinopolului, cea mai înaltă instanță a Bisericii ortodoxe, nu numai că acceptă incinerarea, ci chiar a modificat ușor slujba funerară pentru a include persoanele care au optat pentru aceasta, a declarat Andreas Aryirópulos, teolog și profesor de religie. - Activenews

 
RUSIA: Patriarhul Kirill a ÎNTRERUPT COMUNIUNEA EUHARISTICĂ cu primatul Bisericii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim/ Primatul Bisericii Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom, critică atât Fanarul, cât și Moscova, optând pentru NEUTRALITATE

Patriarhul Kirill nu a pomenit numele primatului Bisericii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim, în timpul liturghiei de duminică de la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, ceea ce înseamnă că s-a rupt comuniunea euharistică cu primatul Bisericii Greciei, informează interfax-religion. Numele Arhiepiscopului Ieronim a fost îndepărtat din dipticele (ordinea în care sunt menționați întâi-stătătorii bisericilor ortodoxe surori la liturghie) Bisericii Rusiei. Sinodul Bisericii Rusiei informase pe 17 octombrie că „încetează comuniunea euharistică cu acei episcopi ai Bisericii Greciei care au intrat sau vor intra în comuniune cu reprezentanții comunităților schismatice non-canonice ucrainiene.” Acesta a fost răspunsul la decizia luată de majoritatea ierarhilor greci, la recomandarea Arhiepiscopului Ieronim, de a recunoaște autocefalia ex-schismaticilor urcaineni. La scurt timp după aceste evenimente, Ieronim a răspuns scrisorii trimise de Epifanie, liderul noii structuri ecleziastice din Kiev create de Patriarhia Ecumenica, făcând astfel ultimul pas al recunoașterii oficiale.

Arhiepiscopul Hrisostom, primatul Bisericii Ciprului, a caracterizat decizia patriarhului Kirill drept „inacceptabilă”. „Nu întrerupem comuniunea cu întâistătătorii bisericilor doar pentru că nu suntem de acord cu unele din deciziile lor. Întrerupem comuniunea doar când devin eretici. Din câte știu, nici Patriarhul Ecumenic, nici Arhiepiscopul Atenei nu sunt eretici. Totuși, asta nu înseamnă că sunt de acord cu ei. Am încercat să ajutăm pregătind o întâlnire, pentru a găsi o soluție, dar nu le-a plăcut. De aceea nu am mai insistat. Nici Patriarhul Ecumenic, nici Patriarhul Moscovei nu vor să pregătească o astfel de întâlnire. Astfel că Biserica Ciprului a decis să ia o poziție neutră. Nu suntem de acord cu pozițiile celor două părți, astfel încât păstrăm comuniunea cu ambele biserici”, a afirmat Hrisostom în cadrul liturghiei. – Cuvântul Ortodox

RUSIA: Serialul dedicat Sfintei Matrona este disponibil integral cu subtitrare în engleză

Serialul documentar „The Wonderworker Woman (Făcătoarea de minuni)” dedicat Sfintei Matrona din Moscova poate fi vizionat integral cu subtitrare în engleză. Șapte luni de muncă laborioasă au fost necesare ca toate cele 12 părți ale seriei să fie puse la dispoziția publicului și cu subtitrare în engleză, informează Orthochristian. Filmul a fost realizat pe parcursul a nouă ani, perioadă în care au fost strânse informaţii cu privire la minunile realizate de Sfânta Matrona. Unele întâmplări prezentate sunt inedite, nefiind cunoscute publicului până la momentul lansării. Serialul poate fi vizionat pe Youtube. Începând cu anul 2019, sfânta a fost înscrisă şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost adoptată de Sfântul Sinod reunit în şedinţă la începutul anului 2018 în Reşedinţa Patriarhală. - Basilica 

SUA: Peste 4000 de credincioși din întreaga lume au participat la înmormântarea Părintelui Efrem Filotheitul

Fostul stareţ al Mănăstirii atonite Filoteu a fost înmormântat miercuri la mănăstirea „Sfântul Antonie” din Arizona. Peste 4000 de credincioși l-au însoțit pe ultimul drum pe ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul (va fi canonizat în curând de Patriarhia Ecumenică). Monahul a trecut la cele veşnice duminică la ora 07:00 (ora României) la vârsta de 92 de ani. Slujba înmormântării a fost oficiată de Arhiepiscopul Elpidofor al Americii și de Mitropoliții Alexie al Atlantei, Gherasim de San Francisco și Isaia al Denver-ului, informează Orthodoxia News Agency. Funeraliile au fost transmise în timp real pe site-ul agenției de știri pentru toți cei care au dorit să-l însoțească pe Părintele Efrem pe ultimul drum, dar n-au ajuns. Părintele Efrem s-a născut în Volos – Grecia, în anul 1927. A avut o copilărie grea şi a fost inspirat de vieţuirea evlavioasă a mamei sale, care a intrat în monahism spre finalul vieţii. A mers în Sfântul Munte Athos, unde a devenit ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul. A fost tuns în monahism în 1948, primind numele Efrem. În 1973 a devenit stareţ al mănăstirii Filoteu. În a doua parte a vieţii sale, părintele Efrem s-a mutat în Statele Unite ale Americii unde a întemeiat peste şaptesprezece aşezăminte monahale.

ANGLIA: Prințul Charles a inaugurat în Londra o expoziție dedicată împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie ’89

Moștenitorul Coroanei Britanice a inaugurat la Institutul Cultural Român din Londra (ICR), expoziția de fotografie „Aperturile unei Revoluții” dedicată împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie ’89. Manifestarea a fost organizată de Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu Ambasada României și Agenția Națională de Presă AGERPRES. Cu această ocazie, ambasadorul Dan Mihalache i-a mulțumit Prințului de Wales pentru înalta onoare de a celebra împreună cu poporul român momentele excepționale de curaj, în căutarea libertății, din Decembrie 1989, informează Ambasada României în Londra pe Facebook. Evenimentul a continuat cu proiecția filmului documentar „După revoluție”. La sfârșitul vizitei, ambasadorul Dan Mihalache și doamna Claudia Nicolae, director AGERPRES, i-au oferit ASR Prințul de Wales o fotografie din expoziție, care are mesajul „Copiii noștri vor fi liberi”. Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri până în 10 ianuarie 2020 la sediul ICR din Londra. - Basilica

FRANȚA: Colinde pentru familia Smicală, la Paris: Nepsis Winter Festival

Festivalul de colinde Nepsis Winter Festival, organizat săptămâna trecută la parohia Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan din Cachan (Île-de-France), a fost dedicat familiei Smicală care trece printr-o situație dificilă. În urmă cu patru ani, statul finlandez i-a luat în custodie pe copiii Cameliei Smicală după ce românca a divorțat de soţul ei violent. După o perioadă foarte grea, cei doi copii, Maria şi Mihai au fugit din centrele de plasament în care se aflau împotriva voinţei lor, în prezent fiind căutaţi de autorităţile finlandeze. „Nepsis şi cei prezenţi au dorit să sensibilizeze autorităţile române în vederea soluţionării acestui caz (…). Astfel, în timp ce tinerii colindători cântau, pe peretele adiacent au fost proiectate imagini cu cei doi copii şi mesaje de solidaritate cu aceştia, iar la final, cei prezenţi au participat la o fotografie de grup, ţinând în mâini logo-ul dedicat sprijinirii celor doi copii”, au transmis organizatorii. Gestul făcut de NEPSIS Franţa pentru familia Smicală, prin implicarea Mitropolitului Iosif, se adaugă apelului la rugăciune pe care Preasfinţitul Părinte Macarie al Europei de Nord l-a transmis la începutul lunii decembrie. Nepsis, care în limba greacă înseamnă „trezvie” sau „a fi treaz”, este numele generic al diferitelor asociaţii şi grupări ale tinerilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale şi Meridionale. - Basilica

AUSTRIA: Biblia pentru tineri a fost prezentată la Viena de IPS Serafim și Pr. Nicolae Dura

„Biblia pentru tineri” în limba germană a fost prezentată sâmbătă seara la Biserica „Sf. Ap. Andrei” din Viena de Mitropolitul Serafim împreună cu Pr. Nicolae Dura, coordonatorul lucrării. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel semnează prefața Bibliei pentru tineri, în care a subliniat faptul că „Sfânta Scriptură este experiența iubirii lui Dumnezeu față de oameni, de-a lungul istoriei”. La prezentarea făcută sâmbătă seara după slujba vecerniei, Mitropolitul Serafim a spus că „Biblia de față se adresează tinerilor. Dar cum în Biserică toți sunt tineri, de diferite vârste, cum spune Patriarhul nostru Daniel, ea se adresează tuturor! S-o citim cu credință și cu dragoste și ne vom bucura de mult folos duhovnicesc!”. Pr. Prof. Dr. Nicolae Dura a prezentat etapele şi caracteristicile speciale ale acestei Biblii, pentru tinerii ortodocşi cunoscători de limbă germană. Biblia pentru tineri este ilustrată cu reprezentări celebre: „Sfânta Treime” pictată de Sf. Andrei Rubleov acum 600 de ani, Icoana Mântuitorului din Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai (1400 ani vechime), icoane de la Sf. Munte Athos pictate de Panselinos, dar şi fresce românești de la Mănăstirile Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa ş.a. Biblia a preluat din versiunea germană catolică selecția de texte biblice, unele imagini şi grafica creată de Alexander von Lengerke (Köln), grafică ce ajută în mod esenţial la înţelegerea textului alăturat. Textele biblice alese au explicaţii marginale din Sfinţii Părinţi şi mari teologi ortodocşi, dar şi din marile personalităţi culturale ale umanităţii: Dostoievski, Kant, Beethoven, Descartes, Pascal, Steinhardt, Vieru ş.a.. Pr. Nicolae Dura a spus că se dorește realizarea unei astfel de Biblii și în limba română dacă vor fi obținute drepturile de publicare din Germania. - Basilica

KENYA: În Kenya a fost înfiinţat un schit în cinstea Sfintei Ana

În localitatea Nyeri din Kenya a fost înfiinţat un schit în cinstea Sfintei Ana, informează Orthochristian. Deschiderea oficială a aşezământului monahal a avut loc în data de 19 noiembrie. Schitul face parte din Eparhia de Nyeri şi Muntele Kenya – Patriarhia Alexandriei. „Bine aţi venit la Schitul Sfintei Ana. Este finalizat şi pregătit să îşi primească obştea monahală” a scris Episcopul Neofit de Nyeri pe pagina de Facebook a eparhiei. Ierarhul a adus mulţumiri maicii Ioana de la Schitul Sf. Arhanghel Mihail din Missouri – SUA, care s-a ocupat de organizarea mănăstirii în timpul şederii sale de două luni în Kenya. În postarea de pe Facebook el a făcut referire şi la cele monahii originare din Kenya aflate în obştea unor mănăstiri elene. Mă rog lui Dumnezeu ca ele să se întoarcă într-o zi în Kenya şi să contribuie la renaşterea monahismului în Eparhia de Nyeri, a notat Preasfinţia Sa. În Nyeri a mai funcţionat un aşezământ monahal în anii 1980. Mănăstirea a fost înfiinţată de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei în timpul misiunii sale pe continent african, dar şi-a încheiat activitatea după ce ierarhul a fost numit conducătorul Bisericii din Albania. - Basilica

 

Linkuri la știri:

165 000 de creștini sunt așteptați în Israel în perioada Nașterii Domnului - Basilica 

Propunere din SUA contra celor care nu vaccinează copiii - Saccsiv 

Patriarhul bulgar își exprimă susținerea pentru Mitropolitul Onufrie al Ucrainei - Saccsiv 

17-12-2019


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu