PR. JUSTIN PÂRVU ȘI DAN LUCINESCU DESPRE PR. ARSENIE BOCA: UN SFÂNT!

D.L: Părintele Pârvu mi-a spus cu mulți ani în urmă: „Tare mult e de muncit după plecarea comuniștilor acestora! Mare muncă trebuie dusă!”.

P.J: Dar munca cea mai mare este realizarea noastră morală, sufletească!

D.L: Dl. Filip crede că ar trebui să înființați o Fundație care să renască spiritul acesta românesc, tradiția, ortodoxismul. Mi-a venit aici, sub inspirația mediului acesta binecuvântat de Dumnezeu, stând cu Părintele aici, mi-a venit în minte ce nume să-i dăm: Fundația Arsenie Boca. Nu numai că nu-i canonizat, dar nu-i pomenit nicăieri!

P.J: Dacă îl pomenim în treaba asta este de-ajuns. Toată lumea care merge acolo, se închină ca la cel mai mare canonizat. Canonizarea este numai oficială dată, în sfârșit de Biserică, dar…

D.L: Este o formalitate, oamenii îl consideră sfânt.

P.J: Canonizarea o fac credincioșii.

D.L: Părintele Arsenie înainte de a muri a spus: „Să nu mă plângeți când mor, pentru că eu de dincolo vă pot ajuta mult mai mult”. A fost un sfânt. La Canal, l-au dus într-un grup cu bătrâni care nu făceau norma și nu primeau mâncare. Când a venit Părintele Arsenie, dintr-odată au venit și milițienii, toți făceau norma. Uite așa, așa creșteau munții de pământ! Și el a căpătat simpatia gardienilor de acolo. „Măi frate, a venit preotul ăsta și uite cum crește pământul, așa, mormane!”. Își făceau norma, primeau bătrânii de mâncare. La un moment dat, Părintele Arsenie îl roagă pe gardian: „Îmi dai voie să mă odihnesc vreo trei ore?”. Și spune: „Da, păi, datorită dumitale au crescut munții ăștia, fac norma, sigur, odihnește-te pentru că meriți!”. Și asta a fost dimineață. Pe la 11 vine un control de la Ministerul de Interne cu numărarea deținuților din sector: „Unul lipsește! Alarmă!”. Nu era spart nimic. „Unde-i?”. Îl căutau. Nicăieri! S-a auzit la Ministerul de Interne. Peste vreo patru ore, a început din nou verificarea, poate au greșit. Când au numărat iar după vreo patru ore, a ieșit numărul. Și îl văd pe Părintele Arsenie. „Dar dumneata, unde ai fost?”. „Păi nu v-am cerut voie și mi-ați dat voie?”. „Da!”. „Dar, unde-ai fost, că nu te-am văzut?”. „Am fost la înmormântarea mamei mele de la Vața de Sus”, o distanță de 800 de kilometri. S-au uitat unul la altul. Coloneii de Securitate au dat repede telefoane să se confirme declarația. Vine răspunsul: „Da, preotul Boca, fiul «moartei» a fost la înmormântare”. Au făcut un consiliu și au spus: „Domnule, dacă omul ăsta se duce cu toată paza unde vrea, de ce să-l mai ținem? Pentru că el pleacă când vrea și unde vrea”. Și i-au dat drumul de la Canal. Asta e absolut adevărat, adevăr confirmat.

Dan Lucinescu, fost detinut politic

Avea o forță extraordinară. Inițial, l-au luat de la Sâmbăta de Sus și l-au dus la pușcăria Făgăraș să-l mai izoleze de masele de oameni. Când lumea a aflat, a blocat drumul mașinilor Securității. Părintele Arsenie a spus: „Lăsați-mă pe mine!”. A coborât din mașină și a spus: „Oameni buni, vedeți-vă de treabă. Eu mă duc, pot să mă elibereze. Voi aveți probleme, gospodării, copii. Dați-vă la o parte! Lăsați-mă să mă duc!”. Și a spus: „Mergeți pe linia muntelui că nu o să mai ajungeți cu mine până la Făgăraș”. Și au ajuns la Făgăraș și l-au băgat într-o celulă. Se uitau pe vizetă, o măsuță mică, o lumânare aprinsă și Evanghelia și Părintele se ruga. Când se uitau la el, el se ruga. La un moment dat vine un securist în grad mare de la Brașov, că era regional la Brașov, deschide ușa, probabil ca să-l tulbure în rugăciune. Când deschide ușa, celula goală. Alarmă! Nebunie! Îl ia pe ăsta: „Ce s-a întâmplat?”. „Domnule, era aici!”. Și închide ușa celulei că nu avea rost și când se uită, el era acolo: „Uite, domnule, că este! Uită-te!”. Desface ușa, nu era! Când venea să-l tulbure din rugăciune, el nu era! Pe vizetă era! Și au venit de la Brașov. Au chemat  un psihiatru, au chemat vreo șapte medici. Toți se bâlbâiau între ei și până la urmă au spus: „Domnule, gata! Ne facem de râs!”. Și l-au trimis de acolo. I-au dat iarăși drumul și până la urmă l-au trimis la Baia Sprie. La Baia Sprie l-au trimis înainte de condamnarea administrativă pe care i-au dat-o pentru Canalul Dunăre – Marea Neagră. Iar la Baia Sprie erau foarte mulți deținuți politici, ofițeri, condiții grele. Domnule, era o binefacere. Nu l-au băgat în mină și el se plimba printre oameni. În momentul când și-au dat seama că se face grup, gata! Și atunci au rugat să vină câte unul-doi. Și a fost o binecuvântare, domnule, s-a înseninat! Până la urmă au spus: „Domnule, să-l luăm și de aici!”. Și l-au dus la Canal, iar la Canal pleca când voia el. Deci, până la urmă, cu două luni înainte de căderea lui Ceaușescu, l-au omorât. L-au ucis în chinuri mari. Cine are urechi de auzit să audă![1]

[1] Fragment dintr-o convorbire, ce a avut loc în trapeza mănăstirii Petru Vodă - Sursa