Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta Tradiţie şi ereziileNr. vizualizari: 638

Sf. Sofronie Saharov: despre despotismul episcopilor și pericolul ecumenismului

Tags: Sofronie Saharov;
 

DIN SCRISORILE ARHIMANDRITULUI SOFRONIE, recent canonizat de Patriarhia Ecumenică

Scrisoarea a XVIII-a[1]

Dragă È™i adânc preÈ›uite părinte Gheorghe!

MulÈ›umesc pentru scrisoare. MulÈ›umesc pentru bunul cuvânt. Începutul nostru aici a fost în multe privinÈ›e cât se poate de prielnic. Dar aceasta nu a înlăturat neînÈ›elegerile È™i nemulÈ›umirile, de care vorbeaÈ›i tocmai ca fiind mărturii ale unui bun început. Cel mai dureros este faptul că acele ostilități È™i nemulÈ›umiri le întâlneÈ™ti mult mai mult în mediile bisericeÈ™ti cele mai apropiate, decât la cei de altă naÈ›ionalitate È™i credință.

Eu nu exclud putinÈ›a venirii voastre la noi înainte de conferinÈ›a de la Oxford, cu o maÈ™ină din Londra sau chiar din Oxford. Părintele Vasilie va fi hirotonit episcop aici, la Londra, pe 14 Iunie. Cred că îl vor hirotoni exarhul, episcopul Nikolai (Eremin) È™i episcopul Antonie (Bloom). Titlul noului episcop: de Volokolamsk, postul: al 2-lea ca vicar al exarhatului.

În legătură cu aceasta, gândul mi s-a oprit iarăși la problema structurii ierarhice a Bisericii. ToÈ›i înÈ›elegem că nu se poate evita, nici îndepărta ierarhia. Nu cred că este cineva între ortodocÈ™i care să se fi ridicat împotriva acestei „instituÈ›ii”, acestei „orânduiri”. Însă experienÈ›a istorică a dovedit că atunci când inegalitatea, neapărat legată de ideea oricărei ierarhii, depășeÈ™te anumite limite, dispare putinÈ›a legăturilor normale între treptele ierarhice. Ajungând în „clasa” ierarhică cea mai înaltă, din nefericire majoritatea episcopilor îÈ™i pierd consideraÈ›ia de rigoare față de cei aflaÈ›i pe treptele mai prejos de ei, adică preoÈ›ii. În viaÈ›a bisericească, cea una, se introduce elementul străin de ea al „relaÈ›iilor de clasă”. Episcopii prea adesea încetează a mai fi fraÈ›i, darămite părinÈ›i. Ei se simt a fi mai întâi de toate stăpâni („despoÈ›i” – stăpâni, poruncitori), È™i chiar prea adesea înclină către „despotism”. Dacă în trecut o asemenea „inegalitate” evidentă între episcopi È™i preoÈ›i (de monahism nici nu mai vorbesc) corespundea cumva cu structura „socială” È™i cu realitatea situaÈ›iei (raritatea educaÈ›iei, de pildă), acum însă a păstra aceeaÈ™i distanță între preoÈ›i È™i episcopi a devenit total dăunător vieÈ›ii Bisericii.

Sunt adânc convins că, la începutul revoluÈ›iei (este vorba de revoluÈ›ia bolÈ™evică rusească din Octombrie, 1917. n.tr.), astfel de fenomene precum „Biserica vie” (precum È™i alte miÈ™cări „prezbiteriale”, în alte vremi È™i în alte împrejurări) au fost provocate tocmai de faptul că înÈ™iÈ™i episcopii, în ceea ce-i privea, prea mult scoteau în relief „inegalitatea”. În momentul de față urmăresc cu adâncă durere cum tot mai mult apare tendinÈ›a episcopatului de a „delimita” între ei È™i tot restul Trupului Bisericii. Față de lupta împotriva ideii „împărăteÈ™tii preoÈ›ii” (Cf. 1 Pt. 2:9) a tuturor creÈ™tinilor, lupta împotriva ideii sobornicității ce include, pe lângă episcopi, È™i pe preoÈ›i, È™i pe monahi, È™i pe mireni, față de năzuinÈ›a de a vedea episcopatul în întregul său ca purtător al infailibilității È™i al dreptului exclusiv de a povățui, È™i altele asemenea, eu observ o reacÈ›ie violentă care se va putea răsfrânge în mod dezastruos asupra soartei Bisericii în viitor.

După părerea mea, aceasta poate fi privită ca datorându-se masivei decăderi a nivelului teologic în conÈ™tiinÈ›a bisericească a zilelor noastreȘi teamă mi-e că de acum va fi greu a lupta împotriva acestei decăderi. Nu pot spune că nu am întâlnit vreodată episcopi care să nu încerce a îndepărta prăpastia de netrecut dintre treptele ierarhice È™i să rămână, personal, fraÈ›i, prieteni, împreună-truditori È™i împreună-slujitori la Altarul lui Dumnezeu. Din nefericire însă, acest fenomen nu se observă adesea. Este uimitor ce influență pot avea formele sociale ale vieÈ›ii fiecărui moment istoric asupra vieÈ›ii bisericeÈ™ti! Este uimitor cât de rar întâlnim conÈ™tientizarea creÈ™tinismului nostru ca fiind religia absolută (adică singura care uneÈ™te cu Absolutul – n.n.) È™i, deci, că trebuie a se ajunge la conÈ™tiinÈ›a neatârnării lui de tot restul lumii, unde fiecare „formă de guvernare”, fiecare „regim”, fiecare „rânduială” poate fi „prost folosită”, denaturată, folosită spre a exploata, cu consecinÈ›a deplinei degenerări.

Dacă ne întoarcem către tema Bisericii, către ceea ce vedem în viaÈ›a ei în ultimele două veacuri, nu este cu putință a rămâne indiferent față de faptul că episcopii care au apărat principiile duhovniceÈ™ti (esoterice/lăuntrice, tainice) È™i teologice ale Bisericii au fost aproape niÈ™te excepÈ›ii. È˜i în trecut, luptători precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, sau Cuviosul Simeon Noul Teolog, sau sfinÈ›itul Grigorie Palama (înainte să devină episcop) au fost nevoiÈ›i să biruiască influenÈ›a duhovnicească È™i teologică decăzândă a episcopilor. Apogeul înÈ›elegerii denaturate a „ierarhiei bisericeÈ™ti”, esoterică în esenÈ›a ei, este, bineînÈ›eles, Vaticanul. Slavă Domnului, aceasta la noi nu există. Dar tendinÈ›ele de a înfăptui autoritatea exterioară se întâlnesc la noi într-o măsură mai mare decât s-ar cuveni.

S-ar putea ca în curând să apară traducerea în germană a cărÈ›ii StareÈ›ul Siluan. Aceasta va fi cu mult mai completă decât versiunea engleză. Traducătoarea se temea să nu împovăreze, È™i a scurtat mult, dar la editură (Patmos Verlag, Duesseldorf) i-au cerut să omită cât mai puÈ›in. Ea se ocupă acum cu această lucrare, locuind la noi, la Old Rectory.

Domnul să vă păzească sănătos, binecuvântându-vă trudele cu belÈ™ug de roade nestricăcioase asupră-vă È™i asupra celor care vă ascultă È™i pe care îi învățaÈ›i.

Cu dăruire, arhimandrit Sofronie, The Old Rectory (Essex, England), 29 Mai 1959

DESPRE ECUMENISM: „ToÈ›i cei care vorbesc de unirea bisericilor nu cunosc nici mentalitatea ortodoxului È™i nici înălÈ›imea Ortodoxiei”.

„AÈ™ vrea să spun aici ceva despre faptul că în vremea de acum o mare parte a CreÈ™tinismului din lume înclină a primi una din cele mai primejdioase erezii, ce pretinde că în zilele noastre nu mai este o singură Biserică, care să fi păstrat deplin adevărul învățăturii lui Hristos, care stăpâneÈ™te deplin cunoaÈ™terea tainei sfintei vieÈ›i harice în privinÈ›a moralei-nevoinÈ›ei, erezie care socoteÈ™te că multe din «bisericile» care se numesc ale lui Hristos au har egal, È™i deci trebuie să se facă o unire a «bisericilor» într-un oarecare program de obÈ™te al tuturor. Mi-am îndreptat cuvântul către cele de mai sus numai pentru a-È›i spune că mult aÈ™ dori (È™i mă rog lui Dumnezeu) să nu te laÈ™i înÈ™elat de ele, ci să fii adânc convins în inimă È™i în minte că există pe pământ acea una adevărată Biserică pe care Domnul a întemeiat-o, că acea Biserică păstrează nestricată învățătura lui Hristos, că ea în întregul ei (iar nu în vreunul din mădularele ei) deÈ›ine deplinătatea cunoaÈ™terii È™i a harului È™i este negreÈ™alnică. Că ceea ce unora li se pare a fi nedeplinătate a învățăturii nu este altceva decât nesecată È™i nemărginită bogăție a ei, care lasă încă putinÈ›a unei elaborări È™tiinÈ›ifice, ceea ce însă nicidecum nu contrazice cele spuse mai sus în privinÈ›a faptului că deÈ›ine deplinătatea cunoaÈ™terii. Cele rostite în Soboarele a toată lumea, ca formă finală a învățăturii Bisericii, nu pot fi supuse niciunei schimbări, toată elaborarea È™tiinÈ›ifică ce urmează trebuind neapărat să se acorde cu ceea ce a fost deja dat de dumnezeiasca descoperire È™i de învățătura Bisericii SoborniceÈ™ti a toată lumea”[2] .

„Mi se pare cât se poate de limpede că o «credință adogmatică» neapărat va duce la nivelul unei doctrine etice È™i chiar al unui moralism mediocru ce nu deranjează pe nimeni. MiÈ™cările ecumenice nu salvează situaÈ›ia, întrucât unirea creÈ™tinilor se caută la un nivel mai prejos decât cel cuvenit, cu lepădarea căutării unei deplinătăți, numită «maximalism»”[3].

„E de ajuns să schimbăm un element din conÈ™tiinÈ›a noastră dogmatică pentru a vedea imediat cum se modifică starea noastră duhovnicească È™i evoluÈ›ia lăuntrică. Dimpotrivă, cea mai mică abatere de la Adevăr din viaÈ›a noastră lăuntrică va schimonosi viziunea noastră dogmatică. Duhul învățăturii lui Hristos exclude «relativismul» ce împuÈ›inează dinamica tinderii noastre către Adevărul integral”[4].

„Mai înainte de a mă duce de la voi – iar sfârÈ™itul vieÈ›ii mele, bineînÈ›eles, este aproape – aÈ™ dori ca voi să vă mântuiÈ›i de aberaÈ›ia de care suferă lumea contemporană în planul teologiei, ca să nu scoată cineva vreo teorie neadevărată despre Dumnezeu care să dezbine lumea creÈ™tină. GândiÈ›i-vă că la Geneva, în Centrul Mondial la unirii bisericilor, se află mai mult de 200 de doctori în teologie cu păreri diferite! De unde aceasta? Căci Dumnezeu unul este. Și cum se întâmplă că există confesiuni care urăsc pe celelalte È™i le prigonesc? Acum prigoana împotriva Dreptei Slăviri este în lumea întreagă. (…) Eu nu iau parte la MiÈ™carea ecumenică. Dar ideea mea ar fi următoarea: adunaÈ›i-vă È™i socotiÈ›i cum este cu putință a trăi fără de păcat. Se adună 200 de doctori în teologie È™i fiecare îÈ™i vorbeÈ™te prostiile, dezvăluindu-È™i propria neÈ™tiință È™i ignoranță. De pildă, una din rătăciri: ei studiază toate religiile È™i în cunoaÈ™terea teoretică o istoriei tuturor religiilor È™i a cuprinsului învățăturii lor îÈ™i văd propriul universalism. Dar Domnul ne spune: „Unul este Tatăl vostru È™i unul Învățătorul – Hristos”. Iar acest Învățător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire. Și aÈ™a, noi vom urma paÈ™ilor lui Hristos, Care poartă în conÈ™tiinÈ›a Sa această tragedie È™i moare pentru credinÈ›a Sa. (…)

Și se ceartă oamenii pentru nimicuri: când începi să înÈ›elegi pentru ce se ceartă, nici nu poÈ›i pricepe cum oamenii aceÈ™tia învățaÈ›i pot fi atât de ignoranÈ›i, dar nu despre aceasta vreau să vă vorbesc astăzi. Altcândva voi spune câteva cuvinte despre ceva ce ar trebui să fie evident din Descoperire. Și cum oamenii nu o pot înÈ›elege. Dar ce am la inimă: ca voi să È™tiÈ›i despre acestea È™i să nu vă înÈ™elaÈ›i È™i să nu rătăciÈ›i. Vedem că uneori oameni duhovniceÈ™ti ignoranÈ›i, trăind o viață contrară duhului lui Hristos Cel răstignit din dragoste, se află la baza curentelor de idei bisericeÈ™ti. Aici este tragismul istoriei”[5].

DESPRE APUSENI[6]

„Disciplina impusă de ceilalÈ›i nu prea ajută la pocăință È™i nu ajută sufletul să se deschidă, să se dezvolte, pentru a deveni persoană. Una este disciplina, alta este autodisciplina È™i alta este ascultarea. Toate mănăstirile în Apus care au început cu disciplina s-au închis”.

„EterodocÈ™ii trăiesc în necunoÈ™tință, în ignoranță, Dumnezeu îi va judeca în funcÈ›ie de ce cred. Dar pentru noi, ortodocÈ™ii, mântuirea este îndumnezeire, adică unirea noastră cu Hristos în sfintele Sale porunci, prin Sfintele Taine”.

Erezia Filioque are mare influență în firea apusenilor È™i de aceea este foarte greu ca ei să devină ortodocÈ™i. Există foarte multe diferenÈ›e între Apus È™i Răsărit: un apusean care se botează ortodox va avea nevoie de mulÈ›i ani în Biserica Ortodoxă, cu călăuzirea unui duhovnic încercat, pentru a dobândi cuget curat ortodox. Până atunci nici nu poate È™i nici nu trebuie să facă pe învățătorul față de oamenii care au trup ortodox, care s-au născut È™i au trăit ca ortodocÈ™ii. Acesta este motivul pentru care nu se poate face aÈ™a-zisa unire a Bisericilor. Prin discuÈ›ii se poate ajunge la o oarecare cunoaÈ™tere, care poate ajuta «politic», fără ca asta să afecteze Ortodoxia, însă unirea Bisericilor este imposibilă, este un subiect deosebit de greu. ToÈ›i cei care vorbesc de unirea bisericilor nu cunosc nici mentalitatea ortodoxului È™i nici înălÈ›imea Ortodoxiei.

Nu doresc să se facă, cel puÈ›in acum, unirea Bisericilor, deoarece latinii nu se vor schimba, iar ortodocÈ™ii se vor strica. Vesticii au pierdut credinÈ›a È™i au căzut într-o viață trupească, dar au o cultură chiar raÈ›ionalistă sau umanistă care îi È›ine într-un anume nivel. Au coborât încet-încet, dar au, într-un mare grad, o politeÈ›e care îi opreÈ™te să cadă mult mai jos. OrtodocÈ™ii însă, atunci când îÈ™i pierd credinÈ›a, nu au o cultură umanistă care să-i È›ină È™i atunci merg direct în cel mai de jos.

Vesticii au pierdut Ortodoxia, care le arată drumul către mântuire; astfel unii dintre aceÈ™tia se sprijină pe raÈ›iunea despărÈ›ită de inimă, raÈ›ionalismul, iar alÈ›ii se sprijină pe sentimente, rupte de raÈ›iune, sentimentalismul. Numai în Duhul Sfânt se poate reuni mintea cu inima, È™i omul să devină din chip asemănare a lui Dumnezeu.

În Vest există o cultură distinctă de tot ceea ce există în Răsăritul ortodox. Este vorba de o cultură a raÈ›iunii; se roagă cu raÈ›iunea È™i nu È™tiu deloc despre rugăciunea inimii, de aceea atunci când apusenii vin la Ortodoxie trebuie să treacă ani mulÈ›i pentru a-È™i coborî rugăciunea în inimă È™i a se adapta dumnezeiescului har. Este nevoie de răbdare în încercările È™i în poticnirile lor implicite. Dacă vreunul vrea să devină ortodox È™i după botez se întoarce în locul de baÈ™tină, unde nu există atmosfera liturgic-ortodoxă È™i condiÈ›ii duhovniceÈ™ti potrivite pentru a se dezvolta, trăieÈ™te o mare tulburare”.

[1] Extras din Arhim. Sofronie, Corespondență cu protoiereul Gheorghe Florovski, Ed. Accent Print, Suceava 2016, tr. de ierom. Rafail Noica, pp. 98-101.

[2] Arhim. Sofronie, NevoinÈ›a cunoaÈ™terii lui Dumnezeu, Scrisori de la Athos către D. Balfour, nr. 11, Reîntregirea, Alba lulia, 2006, pp. 158-160

[3] Arhim. Sofronie Saharov, Taina vieÈ›ii creÈ™tine, p. 160

[4] Arhim. Sofronie Saharov, Taina vieÈ›ii creÈ™tine, Ed. Accent Print, Suceava, 2014, p. 157; Taina VieÈ›ii creÈ™tine, pp. 157-158

[5] Cuvântări duhovniceÈ™ti, vol. 1, pp. 162-165

[6] Frag. din Cunosc un om în Hristos, Părintele Sofronie de la Essex de Mitropolit Ierothéos Vlachos

(Material preluat din Revista Atitudini Nr. 47)

 

02-12-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu