Cea mai grea prăbușire vine prin tine însuți - despre duhovnicie

DISCERNÄ‚MÂNTUL ȘI PRICEPEREA DUHOVNICULUI

În vremurile de acum rolul duhovnicilor e considerat a fi unul extrem de pregnant ÅŸi de clar. Mă gândesc la Athos, cunoscut îndeobÅŸte ca un loc de rugăciune ÅŸi de reculegere care a avut ÅŸi el momente de criză, atunci când Sf. Maxim Cavsocalivitul s-a întâlnit cu Sf. Maxim Sinaitul È™i îÅŸi puneau întrebarea câÅ£i mai sunt dintre duhovnicii care pot să povăţuiască. Pentru sfinÅ£ia voastră contextul de acum, cum poate fi perceput? Mai avem duhovnici astăzi de anvergura ÅŸi de forÅ£a pe care societatea, treburile ÅŸi problemele ei le necesită?

La întrebarea precisă, doresc să vă dau un răspuns precis ÅŸi am să vă spun că partea cea mai importantă în preoÅ£ie este duhovnicia, iar cât priveÅŸte numărul, nu este atât de important. Interesează valoarea ÅŸi intensitatea luptei, a lucrării în cazul de faţă. AÅ£i amintit de Muntele Athos, supranumit grădina Maicii Domnului, patria creÅŸtinismului, dar acum Athosul nu mai e cel care a fost atunci. S-au făcut schimbări, mutaÅ£ii. Toate nenorocirile, nouă ne-au venit de la greci, deÅŸi sunt în vatra creÅŸtinismului. Mă refer la perioada de 110 ani a fanarioÅ£ilor care ne-a imprimat nouă un creÅŸtinism sumbru. Ei ne-au prăbuÅŸit toată pătura noastră intelectuală ÅŸi bisericească. O cincime din suprafaÅ£a ţării ajunsese în mâna lor până când Cuza a făcut acel act de secularizare, Cuza care a fost mason ÅŸi care făcea parte din aceeaÅŸi frăţie din care făcea parte ÅŸi Bălcescu, o ramură a rotarienilor. Åži în perioada aceea, Cuza a făcut secularizarea pentru că o cincime din averile mănăstirilor erau în mâna grecilor. Cât aur a curs din România către Sf. Munte! Åži noi avem Prodromul care este la rangul de schit ÅŸi nici apă nu i-au dat. Când am citit eu cartea despre Athos, erau 10.000 de călugări. Acum dacă mai sunt vreo mie. Sunt momente de scăzământ, de alunecare morală. Oltenia a fost pentru un timp, ca ÅŸi Bucovina, ocupată de austrieci. CitiÅ£i documentarea în Păsculescu ÅŸi primul lucru pe care l-au făcut grecii a fost să-ÅŸi asigure drepturile lor. Eu sunt din Corabia, cetatea de altădată a Sucidavei ÅŸi sunt consemnate pe hartă bălÈ›ile din care ÅŸi-au luat cota lor de peÅŸte, fără să-i intereseze ce schimbări sunt în Å£ară. Asta au făcut grecii! Era o necesitate să se facă această secularizare, deÅŸi nu s-a făcut cum trebuie, cum se fac ÅŸi azi retrocedările.

Să revenim însă la ideea esenÅ£ială: când vom avea duhovnici mari, pictori, sculptori, medici, muzicieni, arhitecÅ£i am câÅŸtigat bătălia. Åži peste toate ÅŸi deasupra tuturor este duhovnicia aceasta. Nu se poate pune temelie, nu se poate clădi fără aÅŸternut temeinic ÅŸi asta se face numai prin duhovnicie. Dumneavoastră ca om n-aveÅ£i altă cale de început. PuteÅ£i să citiÅ£i toate cărÅ£ile, dar nu puteÅ£i pune început bun decât numai printr-o mărturisire la duhovnic, care are puterea de a ierta ÅŸi de a dezlega păcatele, lăsată de Dumnezeu. Åži cu această conÅŸtiinţă curată poÅ£i să clădeÅŸti. Nu poÅ£i porni din altă parte. Nici nu reuÅŸeÅŸti decât numai prin mărturisire. Åži, într-adevăr, mai sunt duhovnici mari, unii ÅŸtiuÅ£i, alÅ£ii neÅŸtiuÅ£i, ÅŸtiuÅ£i poate numai de Dumnezeu.

VedeÅ£i dumneavoastră, medicina e ÅŸtiinţă, dar e ÅŸi artă. Cu valorile ÅŸtiinÅ£ei, omul artei aplică la caz, boala individualizată. Nu e la toÅ£i la fel. AÅŸa este ÅŸi în treaba aceasta cu duhovnicia.

Se poate vorbi de o trufie sau de un orgoliu al duhovnicului?

Asta e primejdia cea mai mare, pentru că trufia e demonică ÅŸi prin ea piere omul. E o primejdie extraordinar de mare. Mai ales asupra lor este acest lucru. AÅŸa cum un medic, printr-un diagnostic greÅŸit sau o medicaÅ£ie greÅŸită, poate distruge un bolnav, ÅŸi un duhovnic nepriceput, mediocru, poate dezorienta un penitent. Aici am avut un duhovnic mare, nu-i dau numele, a avut un accident de maÅŸină ÅŸi în regiunea lombo-sacrală niÅŸte vertebre se tasaseră. Dar între timp o doamnă îmi spunea că a luat vitamine, polivitamine ÅŸi toate lucrurile acestea. A plecat doamna, am închis uÅŸa, i-am făcut masajul ÅŸi fac o consideraÅ£ie ÅŸi îi spun: „Părinte, medicii mediocri se acoperă cu umbrela de vitamine ÅŸi polivitamine”. Åži mi-a răspuns: „Åži duhovnicii mediocri dau canoane grele”.

Ce a făcut Hristos cu femeia prinsă în adulter când i-au adus-o evreii ca să o ucidă cu pietre cum l-au ucis pe arhidiaconul Åžtefan, crezând că-l prind, că dacă spunea că nu, nu mai Å£inea legea lui Moise? Dar Mântuitorul le ÅŸtia gândurile ÅŸi le spune: „Care dintre voi e fără de păcat, să arunce primul cu piatra”. Åži scria cu degetul păcatele lor. Åži după un timp când s-a uitat, plecaseră toÅ£i pentru că ÅŸtiau că dacă aruncau cu pietre le veneau ÅŸi lor pietre în cap. Åži Hristos întreabă pe femeie: „Femeie, unde sunt pârâÅŸii tăi?”. „Au plecat, Doamne”. „Nu te-au osândit?”. „Nu, Doamne”. „Nici Eu nu te osândesc”. Acesta e superlativul în duhovnicie! Ce-i mai spune Iisus Hristos? „Mergi ÅŸi nu mai păcătui!”. Să nu mai păcătuieÅŸti, ăsta-i rostul duhovniciei!

Revin, eu nu sunt duhovnic. Dar am dreptul să am opinie. E o monstruozitate să n-ai opinie. E elementar să ai o opinie. Numai comuniÅŸtii îÅ£i puneau pumnul în gură, să spui numai că a zis Stalin aÅŸa. Sau la romani, 300 de ani, creÅŸtinii n-au avut dreptul la opinie. Cum spuneau ceva, îi martirizau. Abia Constantin cel Mare a dat dreptul la opinie. Deci e elementar să ai o opinie. Eu sunt călugăr tânăr, sunt la grădiniÅ£a călugăriei ÅŸi fac niÅŸte constatări. Rostul este să operezi asupra penitentului, să-l îndrepÅ£i să nu mai facă. CitiÅ£i-l pe părintele Arsenie Papacioc, un alt duhovnic mare, când la el vine un bătrân care era din MaramureÅŸ unde sunt foarte multe secte ÅŸi era fruntaÅŸul satului ÅŸi dacă trecea el la secte treceau toÅ£i ceilalÅ£i. Până ÅŸi nevasta lui era la sectă. Åži singur lupta. Åži fiind internat în spital, era în Vinerea Patimilor, o femeie îi dă o bucată de cozonac ÅŸi el o mănâncă. Åži părintele Arsenie îl întreabă: „Ai postit?”. „Nu, părinte, n-am postit. Am mâncat!”. Åži părintele s-a întrebat: „Ce fac cu el? Că a zis Sf. Vasile cel Mare aÅŸa? Ä‚sta a împiedicat un sat întreg să nu treacă la secte!”. Åži i-am zis: „Să posteÅŸti până mâine”. Åži până mâine mai erau câteva ore ÅŸi l-a împărtăşit. Asta înseamnă duhovnicia. Å¢ii seama de penitentul pe care îl ai în faţă, de cât e de dispus să nu mai repete păcatul. Eu nu dau lecÅ£ii de duhovnicie nimănui. Duhovnicul are puterea să ierte, să lege ÅŸi să dezlege cum i-a spus Hristos. Acest lucru este uluitor. Nu există nicio religie cu asemenea lucru.

Deci, partea superioară a preoÅ£iei este duhovnicia. Se mai comite totuÅŸi o eroare. Să înÅ£elegem un lucru: fiecare om este o personalitate, o entitate. Nu trebuie făcut roboÅ£el la strung. În aceasta stă superioritatea creÅŸtinismului. Dacă are un duhovnic, se întâmplă ca acesta să vrea să-l facă exact cum e el. Mare eroare! Să caute personalitatea ăstuia, să vadă ce are bun ÅŸi în asta să-l îndemne să dezvolte. Nae Ionescu niciodată nu Å£inea acelaÅŸi curs. Găsea mereu problematici noi, îÅŸi spunea neliniÅŸtile, întrebările, în faÅ£a oamenilor. AÅŸa e ÅŸi cu duhovnicia aceasta. Este părerea mea, bazată pe o observaÅ£ie de cinci ani de mănăstire. Åži mai am un avantaj: câÅ£iva ani făcuÅ£i la închisoare, vreo 20 ÅŸi ceva unde a fost o ÅŸcoală mare acolo care este ocultată astăzi, cum e ocultat ÅŸi Paulescu. Ocultarea aceasta este o armă iudaică, talmudică: să nu se ÅŸtie, ca ÅŸi când n-ar exista. În Talmudul lor ÅŸi în Tora nici nu-L numesc pe Hristos, Cel ce nu poate fi numit, Îl numesc: spânzuratul pe lemn, spurcatul. CitiÅ£i pe Åžahal, care este un nou apostol Pavel al lor care scrie „Trei milenii de povară iudaică”. L-au publicat englezii, după aceea l-am tradus ÅŸi noi. CitiÅ£i ÅŸi pe Paulescu. Eu îi spun divinul Paulescu pentru că nimeni nu a demonstrat esenÅ£a divină a lui Dumnezeu ca Paulescu.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, sunt niÅŸte probleme de fond, de esenţă, de miez, de adâncime. Mi-aÅ£i pus o întrebare ieri ÅŸi eu nu v-am răspuns, dar vă răspund astăzi. M-aÅ£i întrebat despre esenÅ£ial. EsenÅ£ial este să crezi în Dumnezeu. La greci, în cetatea antică, cine nu credea în zei, era socotit ciuma cetăţii. Erai expulzat din cetate. Importantă este profesia, dar ÅŸi viaÅ£a de familie. PoÅ£i să fii excepÅ£ional de bine pregătit profesional, dacă nu ai reglată viaÅ£a de familie, îÅ£i dă peste aripi, Å£i le frânge ÅŸi nu poÅ£i să zbori. Åži secundar e tot ce Å£ine de biologic. Ne hrănim, ne îmbrăcăm, ne distrăm ÅŸi trebuie să-mi recunoaÅŸteÅ£i un lucru care nu poate fi contestat. În toate mediile, din nefericire, toÅ£i trăiesc în secundar: sport, politică, femei, alcool, modă. Åži cu ce valori operezi, aÅŸa rezultate ai. Nu mai spun de cei care ne conduc.

Părinte, în închisoare, l-aÅ£i cunoscut pe părintele Ioan Iovan. AveÅ£i o părere în legătură cu fenomenul de la VladimireÅŸti?

Ar fi dezastru să nu avem o opinie. Uniformitatea a fost Å£inta comunismului, care este o imposibilitate. În niciun regn nu este uniformitate. Åži în cer există ierarhie: heruvimi, serafimi, arhangheli, domnii, stăpânii… Uniformitatea, să fim toÅ£i egali, convine prostimii. Asta nu este posibil. Deci avem dreptul la opinie. Părerea mea este că trebuie să ne ferim de fenomenele aÅŸa-zis supranaturale. Trebuie multă rezervă în toate teofaniile, arătările acestea. Nu ÅŸtim cât adevăr este în fenomenul de la VladimireÅŸti, ca ÅŸi în cel de la Maglavit, deÅŸi în cel de la Maglavit profesorul neurolog Nicolae Marinescu, elevul strălucit al lui Charcot cu care a descoperit psihiatria, a scris o carte care se numeÅŸte Maglavit. Mai este un profesor pe nume Popescu Simion. Am stat închis cu el în lagăr la Peninsula. El a stat trei zile cu ciobanul acela ca să vadă dacă simulează sau nu. Åži nu simula. Deci sunt fenomene din acestea. Iuda a fost apostol ÅŸi a căzut din apostolie. O societate poate prăbuÅŸi pe cineva, cum l-a prăbuÅŸit pe Petrache Lupu. L-au dus să vorbească de regele Carol al II-lea, îl purtau prin biserici. AÅŸa ÅŸi fenomenul acesta. Poate că iniÅ£ial a fost ceva cu maica Veronica, nu ÅŸtim. Eu spun aici pe toate căile: „PăziÅ£i-vă de arătări, de toate treburile acestea că pot fi înÅŸelătorii. MergeÅ£i pe calea aceea bătută, aia este sigură”. Creierul de la VladimireÅŸti nu a fost maica Veronica. Ä‚ÅŸtia după principiul rusesc au scos din mănăstiri pe toÅ£i ceilalÅ£i. Eu am stat în închisoare cu toÅ£i care au fost arestaÅ£i la VladimireÅŸti. VedeÅ£i, fenomenul credinÅ£ei este aÅŸa de mare, este uluitor de mare. Este propriu oricărei credinÅ£e, filosofii, convingeri, să facă adepÅ£i, să se facă cunoscută. Fenomenul acesta al credinÅ£ei este aÅŸa de uriaÅŸ, încât cheamă el, atrage el ca un magnet. La fel a fost ÅŸi acolo, la mănăstire, unde a fost călugărită ÅŸi sora asistentului universitar Iordache Nicoară, Marieta Nicoară, care a murit la Miercurea Ciuc. A murit ca o sfântă, ea însăşi profesoară. Fratele ei a fost împuÅŸcat. Atunci a trecut ea la monahism. Eu am cunoscut-o ÅŸi ea organiza mănăstirea. Când ruÅŸii au intrat la VladimireÅŸti, au dat peste ea care se ruga ÅŸi n-au îndrăznit să o atace.

Părintele Ioan Iovan, când a ajuns acolo, era foarte tânăr. S-a purtat cu multă demnitate în închisori. A fost arestat ÅŸi după 1964, contrar tuturor legilor ÅŸi angajamentelor cu Geneva, cum s-a întâmplat ÅŸi cu părintele Calciu. A mai fost acuzat că practică spovedania în masă, aÅŸa cum a fost la începuturi. AÅŸa a fost ÅŸi pe front. Părintele Bejan a împărtăşit soldaÅ£ii după ce mâncaseră, au intrat apoi în ambuscadă ÅŸi au murit toÅ£i. A greÅŸit el că i-a împărtăşit? Nu! E vechea luptă între formă ÅŸi fond. Oamenii aceÅŸtia merg la esenţă, la fond. PreoÅ£ia nu consistă în diploma pe care ai luat-o că ai făcut patru ani, Teologia. La începuturile creÅŸtinismului, ăia nici nu ÅŸtiau carte. Înfigeau o cruce făcută de ei în nisip, dar le venea inspiraÅ£ia de la Dumnezeu ÅŸi aveau puritate ÅŸi făceau ÅŸi minuni cum nu pot face ăştia de azi cu toată teologia lor. Iar călugăria nu se făcea ca acum când trebuie să ai de la moaÅŸa comunală atestare ca să fii călugăr: acesta îl făcea pe celălalt. Asta e linia călugăriei. Sigur să spovedania în masă este o greÅŸeală, pentru că este o taină. Dacă e o taină între mine ÅŸi dumneata, spunând cu voce tare, aude ÅŸi celălalt ÅŸi oamenii n-au această tărie să descarce suspensiile acestea, drojdia asta care e în fiecare, noroiul din ei ÅŸi atunci se simt mai mulÅ£umiÅ£i dacă o fac în public, deÈ™i spovedania e o taină cu atâtea noduri. Duhovnicul nu are voie să vorbească. CredinÅ£a zideÅŸte bisericile, nu oamenii. Asta ar fi cu fenomenul acesta, cu maica Veronica. Astea sunt niÅŸte stele căzătoare. Nu ele dau notă credinÅ£ei.

„ACESTA E SECRETUL: ARHETIPUL NE TREBUIE!”

Părinte, am dori să faceÅ£i un comentariu asupra unor virtuÅ£i creÅŸtine, dar ÅŸi asupra unor ispite, să zicem despre înfrânare, despre desfrânare, despre iertare, despre iubire.

HaideÅ£i să plecăm puÅ£in mai sistematic. Evanghelia Sf. Ev. Ioan începe aÅŸa: „La început a fost Cuvântul ÅŸi Cuvântul era la Dumnezeu”. În atributele pe care le are Dumnezeu, de iubire, iertare, lumină, bucurie, dreptate, armonie, Dumnezeu este ÅŸi Cuvânt. Primul punct de contact în cunoaÅŸtere este Cuvântul. Prin Cuvânt ne cunoaÅŸtem noi, dar Cuvântul are valenÅ£e. În afară de ce spune omul, trebuie observat, ce face omul, dacă e armonie între ceea ce spune ÅŸi ceea ce face. Cineva poate să zică ceva să facă ÅŸi să nu facă. Dar nici aceasta nu e de ajuns. Trebuie observat felul în care face omul. Abia aceasta certifică valoarea omului. Åži nici aceasta nu e de ajuns. Trebuie observat cât este omul de constant în ceea ce spune, în ceea ce face ÅŸi în felul cum face. Aceasta îl poate defini ca om de caracter. De aceste caractere avem noi nevoie, de arhetipuri, de puterea exemplului. Nicio lege nu îndreaptă pe nimeni decât exemplul. Dacă preoÅ£ii de mir ar fi exemple – ÅŸtiÅ£i afirmaÅ£ia lui Nae Ionescu, „că în Å£ara asta sunt două feluri de preoÅ£i: preoÅ£i de Dumnezeu ÅŸi preoÅ£i de colac” – n-ar mai fi secte. Åži în familie tot secretul este exemplul. Poate să fie tata cât de filosof, să vorbească cât de frumos, dacă fumează, va fuma ÅŸi copilul, dacă e alcoolic ÅŸi copilul va bea ÅŸi mai transmite prin genă ÅŸi urmaÅŸilor lui. Acesta e secretul: arhetipul ne trebuie! Arhetip de preot, de judecător, de poliÅ£ist ÅŸi de celelalte profesii.

GeneraÅ£ia dumneavoastră este intoxicată de o jumătate de secol ÅŸi mai bine. În drept este un principiu: „AscultaÅ£i părÅ£ile”. Actul justiÅ£iar nu este satisfăcut dacă nu asculÅ£i părÅ£ile. Dumneavoastră sunteÅ£i intoxicaÅ£i cu violenţă, cu tot ce poate fi mai rău. Noi vorbim de bine ÅŸi noÅ£iunea nu e aceeaÅŸi la toÅ£i. De aceea trebuie să definim bine noÅ£iunile, să mergem la esenţă. NoÅ£iunea comună a binelui e că e bine când mi-e mie bine. Dar ca entitate în faÅ£a lui Dumnezeu este neamul, iar neamurile nu sunt ceea ce vor, ci ceea ce a rânduit Dumnezeu despre ele. AÅŸa credem noi, creÅŸtinii. CitiÅ£i pe Paulescu, toate lucrurile au o cauză primă, scop ÅŸi finalitate. Numai ceilalÅ£i, necredincioÅŸii, evoluÅ£ioniÅŸtii, spun că e hazard ÅŸi întâmplare. Elevul nostru e crescut în zig-zag. Istoria o scriu învingătorii ÅŸi o scriu cum vor ei. Timp de patru decenii, Roller a scris că suntem slavi. Åži s-a demonstrat că nu suntem, dar fiecare scrie când îi convine ÅŸi cum îi convine. AÅŸa ÅŸi în materie de credinţă. Au fost rabini care s-au convertit, ca Lazarov ÅŸi ăştia fac mărturisirile. CitiÅ£i pe părintele Calciu. În America e un curent foarte important de convertire a evreilor. Nu îi mai satisface religia lor ÅŸi vor ceva mai mult, încât au fost nevoiÅ£i să formeze alt curent ca să demonstreze că n-a venit Hristos. L-aÅ£i citit pe Serafim Rose, pe Sf. Ioan Maximovici… În materie de credinţă nu pot fi două adevăruri, se exclud. Parte de adevăr au ÅŸi musulmanii ÅŸi catolicii ÅŸi protestanÅ£ii. ToÅ£i au principii morale, dar cu partea nu te poÅ£i mântui. Adevărul este unul singur ÅŸi depozitarul acestui adevăr este Biserica Ortodoxă, aceasta însemnând ÅŸi cuvântul ortodox, drept păstrător.

CreÅŸtinismul a suferit influenÅ£e datorită ţărilor unde s-a însămânÅ£at. CreÅŸtinarea Germaniei înseamnă germanizarea creÅŸtinismului. Ei sunt de fel protestatari ÅŸi a urmat Luther cu tot felul de nenorociri. A fost un dezastru. Altoit pe spada romană, că era cel mai mare imperiu, s-a vrut catolicos, adică universal. Åži au introdus tot felul de lucruri care n-au existat până acum: cu primatul papal, cu Filioque. La ei se vorbeÅŸte de papa mai mult decât de Dumnezeu.

La slavi, însămânÅ£ată sămânÅ£a creÅŸtină a suferit proporÅ£iile spaÅ£iului haotic. Eu vreau să demonstrez că o icoană pusă pe perete spune mai mult decât 20 de icoane. Te poÅ£i concentra cu gândul mai mult la ea. Asta este la slavi. CunoaÅŸteÅ£i muzica lui Dunaevski cu acorduri lungi, care te înfioară, Å£i se face părul măciucă. Nimeni n-are muzica slavilor. Åži mai a e un lucru de remarcat: un neam care cântă, nu piere. Åži acesta e un semn de mare întrebare. Nimeni nu are corala ruÅŸilor, a grecilor. Åži noi o avem pe a noastră, dar a lor este uluitoare, colosală, pe proporÅ£iile spaÅ£iului. Ei sunt haotici în toate: în credinţă, în necredinţă, în beÅ£ie, în speranţă, în deznădejde, toate sunt pe proporÅ£iile spaÅ£iului. Ei au crezut că ÅŸi-au găsit chemarea sub Petru cel Mare, în comunism. Åži n-au găsit-o. De ce? Pentru că tăria lucrurilor stă în principiu. Principiul comunist a durat în Rusia 70 de ani de zile. Putea să dureze 700, nu ar fi durat. Cea mai grea prăbuÅŸire vine prin tine însuÅ£i. Toată lumea spera că îl dărâmă americanii. Asta e o diversiune. Marx spunea că „aceste idei se vor realiza într-un stat industrializat”. S-au realizat într-un stat neindustrializat, la ruÅŸi. De ce? Å¢arii voiau să fie cezarii de altădată. Nu mai ascultau de ceilalÅ£i ÅŸi i-au prăbuÅŸit. Bulganin, sergentul care a împuÅŸcat familia rusă, a fost trimis de regina Angliei. Politicii i se mai spune ÅŸi politică cocotă. E un nume mai trivial. Aici nu mai sunt scrupule, sunt numai interese. Cine bănuia că americanii, imperialiÅŸtii ÅŸi capitaliÅŸtii, vor da mâna cu ăştialalÅ£i? Dar aveau interes să facă treaba aceasta. Ei au perspectiva în vedere. În China sunt 1 miliard de locuitori ÅŸi mai mult chiar. În India încă un miliard, iar ruÅŸii au o mie de km. graniţă cu ei ÅŸi îi susÅ£in pe ruÅŸi că au în vedere un viitor comun. E o naivitate, o prostie, o debilitate mintală să crezi că se vor mai confrunta vreodată. Deci la baza acestor lucruri stă interesul. Nu e nimic moral în materie de politică. Dacă în ÅŸtiinÅ£ele exacte, matematică, fizică, chimie, există legi ÅŸi axiome, în politică nu există decât oameni de conjunctură. Noi înÅŸine, datorită oamenilor de conjunctură, am făcut unirea principatelor, războiul de independență, de neatârnare a ţării ÅŸi de reîntregire a ei. Dacă ai oameni capabili… Åži puteam să avem ÅŸi acum Basarabia. Dar nu s-a vrut. Ideea de neam ÅŸi de religie la noi e indisolubil legată: individ-neam-Dumnezeu. Treburile acestea nu pot fi despărÅ£ite. Neamurile nu sunt create la întâmplare.

(Interviu apărut în Revista Atitudini, Nr. 41)