Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 56

Patima trândăviei, în viață și literatură

Ciprian Voicilă
Tags: lenea; akedia; viata duhovniceasca; trandavia;
 
Trândăvia

Trândăvia poate fi descrisă ca o stare de inactivitate datorată lenei. Lenea și trândăvia sunt, de obicei, folosite în limbajul comun ca sinonime. O privire psihologică mai atentă sesizează, însă, diferența infinitezimală dintre ele: dacă accese de lene manifestă majoritatea oamenilor, în cazul omului trândav putem vorbi, totuși, de o lene... cronicizată. Este acea lene care, odată instaurată, se transformă în timp într-un adevărat stil de viață, în huzur.

În Jurnalul pe care Lev Tolstoi l-a ținut între 1847 și 1910, întâlnim multe pasaje în care trândăvia este demascată. Tolstoi se suspectează pe sine de trândăvie și o observă, compătimitor, la unii membri ai numeroasei sale familii. Pe 5 aprilie 1885 scrie: „Măcar de-ar înțelege că viața lor trândavă, întreținută prin muncile altora, poate avea numai o singură justificare, aceea de a-și folosi răgazul pentru a se gândi și răzgândi. Ei însă își umplu cu sârg acest răgaz cu deșertăciune, astfel încât le rămâne mai puțin timp de cugetat decât celui zdrobit de muncă.”

Lev Tolstoi considera că viața de trândăvie este efectul situației sociale privilegiate: fiind de origine nobilă, aveau multe proprietăți, în special moșia de la Iasnaia Poliana. Muncind mujicii pentru ei, membrii familiei Tolstoi, în special vlăstarele tinere, nu erau motivați - în opinia tatălui lor - să își găsească un rost în viață. Tolstoi contempla exasperat filmul vieții lor, în care scenă după scenă se derulau în deplină deșertăciune: aceștia petreceau ore nesfârșite în discuții, jucau cărți, se preocupau excesiv de ținuta vestimentară, iar fetele de toaletele prin care doreau să epateze la spectacolele de teatru sau la seratele dansante. De aceea, în Jurnalul său, Tolstoi scrie despre proiectele de redresare morală prin care visa să îi ajute pe copii să își revină din promiscuitatea în care se complăceau: „Să locuim la Iasnaia. Venitul de la Samara să-l dăm pentru săraci și școala din Samara în administrarea și sub supravegherea chiar a platnicilor. (...) Pe cei mai mici [dintre copii] să-i educăm în așa fel încât să se obișnuiască să pretindă de la viață mai puțin. Să învețe cele ce doresc, dar nu numai științe, ci știință și muncă. (...) Viața, hrana, îmbrăcămintea - toate [să fie] dintre cele mai simple. Tot ceea ce e de prisos - pianul, mobila, echipajele - să fie vândute sau împărțite. (...) Un singur scop: fericirea, a mea și a familiei, știind că această fericire constă în a te mulțumi cu puțin și în a face bine altora.” Această însemnare de jurnal ne poate fi de un real folos în propria noastră luptă cu patima trândăviei. În rezumat, Tolstoi ne spune că omul trândav are prea multe pretenții de la viață. Așteaptă mai mult de la ea decât îi oferă. Prin urmare, pentru a ieși din starea de trândăvie trebuie să ne învățăm să distingem între nevoi și dorințe și să ne simplificăm viața, limitându-ne la satisfacerea nevoilor (de hrană, de securitate, de afiliere la o comunitate umană, de autorealizare spirituală). Setea este o nevoie primară, pe când impulsul de a bea Fanta sau Coca-Cola este o dorință. Tolstoi credea că scopul vieții umane este dobândirea fericirii și că fericirea rezidă, pe lângă limitarea strictă la nevoi, în a face bine semenilor noștri - o idee pe care o vom regăsi, călătorind în trecut, la Socrate, Platon, Aristotel și la filosofii stoici.

Mai tânărul prieten al lui Lev Tolstoi, A.P. Cehov, va fi și el foarte preocupat de chipul și manifestările trândăviei. Aceasta și-a găsit expresia mai ales în piesele sale. În „Unchiul Vanea”, medicul Astrov, vorbind despre un personaj feminin, remarcă: „La om, totul trebuie să fie frumos; și fața, și îmbrăcămintea, și sufletul, și gândurile. E frumoasă, fără îndoială, dar... te uiți la ea: mănâncă, doarme, se plimbă, ne vrăjește pe toți cu frumusețea ei... Și asta-i tot. Nu cunoaște nici un fel de îndatoriri. Alții trebuie să lucreze pentru ea. (...) Dar viața în trândăvie nu poate să rămână curată.” Regăsim aceeași idee ca la Tolstoi: trândavul nu își asumă responsabilitatea propriei vieți, nu caută să se întrețină prin muncă proprie, ci se complace în a fi întreținutul altora. De altfel, atât Tolstoi, cât și Cehov cunoșteau acest îndemn al Sfântului Apostol Pavel: „Cine nu lucrează, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10).

Personajul care întruchipează desăvârșit patima trândăviei este Oblomov, plăsmuit de Ivan Goncearov. Oblomov s-a mărginit să trăiască într-o singură cameră, din cele patru ale apartamentului său. Praful depus pe mobilierul din mahon, pe covoare, pe paginile îngălbenite ale cărților rămase deschise de amar de vreme, pe fotografii este simbolul perfect pentru viața lui Oblomov, care a încremenit. El este un moșier de vreo 32-33 de ani care în trecut fusese funcțio­nar, dar, făcându-i-se lehamite de serviciu, ieșise la pensie și acum trăia, bineînțeles, din banii pe care i-i furniza moșia - între 7 și 10.000 de ruble anual. Cult, animat de sentimente nobile, empatice - aflăm despre el că „plângea uneori cu amărăciune pentru suferința omenirii” -, ajunge lipsit de voință și se lasă cucerit de trândăvie. Zace în neștire pe divan înstrăinat de lume, de societate. Orice grijă s-ar ivi la orizontul conștiinței sale, amână rezolvarea ei pe mâine. Orice schimbare îl angoasează - vrea ca „viața să nu îl tulbure”. Orice activitate, cum ar fi cititul unei cărți, îl obosește. Servitorul său, Zahar, se contaminează și el de trândăvie. Când stăpânul său i se plânge că „ți se face sete, iei sticla, dar nu găsești un pahar”, Zahar îi replică: „Se poate bea și cu sticla!” Atât de magistral a portretizat Goncearov trândăvia, dându-i chipul moșierului Oblomov, încât din secolul XIX până în zilele noastre lenea crasă a căpătat numele de „oblomovism”.

Akedia

În literatura creștină, stării de lâncezeală i se spune, de obicei, akedie. Poate că nimeni nu a analizat cu atâta finețe a observației sentimentul dizolvant al akediei cum a făcut-o Evagrie Ponticul. În spatele fiecărei patimi ascunzându-se un demon - după cum citim în scrierile ascetice ale Sfinților Pă­rinți -, Evagrie etichetează duhul akediei ca fiind un „demon al amiezei”, fiindcă „îl atacă pe monah pe la ceasul al patrulea și dă ocol sufletului până la ceasul al 8-lea”. Starea de akedie este deosebit de complexă: omul - în primul rând monahul căzut în mrejele ei - lâncezește, fiind, totodată, cuprins de iritare. Iată una dintre descrierile modului în care acționează duhul akediei, după Evagrie Ponticul: „Mai întâi el face ca soarele să se vadă zăbavnic la mișcare sau chiar ne­mișcat, ca și cum ziua ar fi de 50 de ceasuri. Apoi îl silește [pe monah] să privească necontenit la ferestre și să sară afară din chilie, să vadă cât mai e până la ceasul al nouălea și să privească în jur, încoace și încolo, dacă nu e cumva pe aproape vreunul din frați. Îi mai insuflă și ură față de locul său și de însăși viața sa și față de lucrul mâinilor, și gândul că iubirea a pierit la frați și nu mai e cine să-l mângâie”.

Prin efectele pe care le are asupra sufletului, patima akediei este extrem de periculoasă pentru viața duhovnicească: îl poate împinge pe cel care suferă din pricina ei până la limita deznădejdii și îi împietrește inima.

Evagrie Ponticul cunoștea din experiență nu doar fizionomia polimorfă a akediei, ci și remediile eficiente prin care creștinul o poate anihila: plânsul înaintea lui Dumnezeu, rugăciunea să­vârșită „cu înțelegere și încordat”, perseverența în lucrarea duhovnicească, recitarea Psalmilor, gândul frecvent la moarte. Sufletul celui care rezistă eroic ispitei akediei - ne învață Evagrie Ponticul - devine „mai încercat” și primește „cunoașterea care vine în noi prin harul lui Dumnezeu”.

Un articol de: Ciprian Voicilă - Ziarul Lumina, 20 Sep, 2019

11-10-2019
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu