Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta Tradiţie şi ereziileNr. vizualizari: 1477

Alexandru Ilie, teolog: Să nu credeți în magia albă!

Tags: magie alba; Sfanta Spovedanie; farmece;
 

“Să nu mergeți la femeile care au Biblia, icoane și crucea pe masă, nici la bioenergeticieni, parapshihologi, preoți care deschid cartea, clarvăzătoarele și prezicătoarele îmbrăcate frumos de la tv. Din păcate, în ziua de azi se promovează din ce în ce mai mult la televizor astfel de oameni, recomandați de vedetele și persoanele moderne și emancipate, care consideră Biserica învechită. Dumnezeu dă daruri minunate numai la oamenii credincioși cu viață curată, după zeci de ani de rugăciuni, post și nevoințe (suferințe). Singurul tratament adevărat îl găsim doar în Biserica Ortodoxă !”

Așa îi sfătuiește Alexandru Ilie, teolog, fost jurnalist pentru Ziarul Lumina, pe toți cei ce caută informații despre duhovnicii îmbunătățiți din Romania, pe care el i-a cunoscut și de la care a adunat sfaturi folositoare. Pe toate aceste le împărtășește pe blogul său https://dragosteavasalvalumea.wordpress.com/, tuturor credincioșilor ce întâmpină diverse probleme sau care pur și simplu își caută rostul în viață.

Alexandru Ilie a crescut la umbra unor mari “stâlpi”, după cum îi numește chiar el pe părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, sau părintele Daniil Horga, pe care îl caracterizează drept “un sfânt în viață”.

R: Ați postat foarte mult pe blog despre efectele devastatoare ale magiei, cum recunoaște cineva ca are farmece? Mulți nu cred în astfel de lucruri, mai ales tinerii…

A.I. Din nefericire, vrăjile şi farmecele sunt încă un subiect tabu, ceva fantezist pentru mulţi, dar ele sunt foarte prezente în viaţa noastră. Cei mai mulţi care au farmece, se simt foarte rău dar analizele lor medicale sunt foarte bune, doctorii le spun că sunt sănătoşi. Îţi poţi da seama dacă ai farmece atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu şi nu poţi, te ţine ceva, te împiedică ceva: nu poţi sta la slujbe, ai o repulsie pentru biserică, preoţi, icoane etc. Este foarte important de ştiut că farmecele îşi fac loc în viaţa noastră atunci când avem păcate mari, fie noi personal, fie cei din familia noastră, de aceea duhovnicul şi relaţia noastră cu biserica ortodoxă sunt esenţiale. Foarte mulţi, atunci când au o problemă, aleargă la vrăjitoare în loc să meargă la un preot. Este mare păcat şi e posibil să îşi facă foarte mult rău. Cunosc mulţi oameni care au apelat la descântătoare iar apoi au suferit ani de zile de pe urma bolilor şi duhurilor necurate. În cazul în care a fost cineva la aceste femei, trebuie neapărat să se spovedească!

R: Cum ati ajuns la parintele Justin Parvu si care a fost prima impresie despre domnia sa?

A.I.: Am ajuns la părintele Iustin în 2010, cu unul din colegii de la Teologie. Părintele avea foarte multă dragoste, îl simţeai foarte apropiat, simţeai că eşti în rai lângă sfinţia sa, nu mai voiai să pleci. Atunci când mergi cu sufletul deschis la un părinte cu viaţă sfântă, Dumnezeu parcă e atât de prezent că poţi pune degetul pe El.

R: Cum v-a schimbat personal întâlnirea cu acești mari duhovnici?

A.I.: Orice întâlnire cu un om cu viaţă sfântă, plin de harul lui Dumnezeu te schimbă, te marchează, realizezi că Hristos e viu, înţelegi că totul nu e doar o poveste, lupta duhovnicească e cât se poate de reală, iadul şi raiul nu sunt basme,  la fel şi consecinţele păcatelor noastre. Cele mai bune dovezi că Dumnezeu există sunt exemplele vii, sfinţii de lângă noi.

R: Mai există duhovnici în țara noastră cu harisme precum darul străvederii sau înainte-vederii?

A.I.: Da există, slavă Domnului, dar stau foarte retrași, prin mănăstiri din vârf de munte de obicei, nu vor să iasă în evidenţă, stau la linişte, foarte smeriţi. Nu sunt uşor de găsit, dar orice efort merită!

R: Noi, crestinii, în dezorientarea generală de astăzi, avem nevoie de buni povățuitori duhovnicești. Cum îi găsim?

A.I.:  De la an la an, prezenţa răului din lume parcă se conturează tot mai tare, e mai sufocantă. Un duhovnic bun e vital pentru omul de azi, îl recunoşti în primul rând dacă are dragoste pentru cei din jurul său, simţi că îi pasă de tine, nu e grăbit, face tot ce poate, îşi dă haina de pe el ca să te ajute. Un preot bun are o viaţă curată, îl simţi că trăieşte pentru Dumnezeu, e implicat, e serios, nu îţi cere bani, nu e superficial, şi mai ales, te învaţă adevărul de credinţă, fără să te menajeze, îţi spune unde greșești, te ceartă, nu îţi spune doar ce vrei să auzi.

R: Ce părere aveți despre aceste conferințe/cursuri pentru așa zisa ”evoluție spirituală” organizate de autointitulați “maeștri spirituali” prin toata tara?

A.I.:  Sunt foarte nocive aceste lucruri şi foarte înşelătoare. Biserica noastră are o vechime de 2000 de ani, nu e nevoie să vină aşa zişi maeştri să ne înveţe pe noi spiritualitate. Când noi construiam biserici şi mănăstiri, învăţăturile lor nici nu existau. Nu trebuie să amestecăm lucrurile, în mâncare dacă se pune puţină otravă, toată mâncarea se otrăveşte. Noi trebuie să ţinem de biserica ortodoxă, de sfinţii noştri. Domnitorii noştri şi toţi intelectualii de marcă au fost totdeauna ortodocşi, toată istoria noastră este impregnată de trăire ortodoxă.

 

Sursa: Interviu realizat de Roxana-Maria Ionescu-Pociovalisteanu pentru ziarul Impact în Gorj 

11-10-2019
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Vio Bas - 17-12-2022:

Este închinarea la îngeri și la sfinți magie alba?cum se crede de mulți oameni?

agaton - 18-12-2022:

Magia albă şi magia neagră se fac cu duhuri rele, căzute, cu îngerii căzuţi. Dau un exemplu: un inger căzut X ajută pe cineva ca să omoare un om (magie neagră), dar un alt înger căzut Y il ajută pe acel om să îl învingă pe îngerul X şi deci să nu moară, dar numai dacă apoi omul îi va sluji lui (magie albă). 
Magia este un nivel mai "sus" decât vrăjitoria. 

Deci să nu confundăm sfinţenia (care insemna iubire si smerenie) cu decăderea (care înseamnă ură, invidie şi/sau dorinţă de stăpânire)