Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Evenimente, Apeluri, PromoțiiNr. vizualizari: 30

Arhiepiscopia Sibiului deschide un centru de recuperare medicală la Brașov

Tags: recuperare medicală; centru medical;
Arhiepiscopia Sibiului deschide un centru de recuperare medicală la Brașov
 

Centrul de recuperare medicală va fi pus sub ocrotirea Sfântului Luca al Crimeii și va funcționa în cadrul Centrului „Sfântului Nicolae” al Primăriei Brașov din cartierul Noua, strada Gladiolelor, nr. 4. În noul centru de recuperare al Arhiepiscopiei Sibiului vor fi tratați și persoanele cu posibilități materiale reduse.

Centrul va funcționa administrativ din 1 iulie 2019, iar primii pacienți vor ajunge aici la începutul lunii august 2019. Proiectul este rodul noului parteneriat încheiat de Arhiepiscopia Sibiului și Protopopiatul Brașov cu Primăria și Consiliul local Brașov și Direcția de Asistență Socială Brașov. O delegație a Arhiepiscopiei Sibiului din care au făcut parte vicarul eparhial, arhimandritul Ioachim Tomoioagă, consilierul social eparhial, pr. Adrian Roman, consilierul financiar eparhial, Valer Dumitrean, împreună cu protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga,s-au întâlnit recent cu partenerii în acest proiect în cadrul unei vizite de lucru pentru  stabili ultimele detalii înainte de inaugurarea acestui nou centru de recuperare medicală. Trebuie menționat că încă din 2016, când Centrul „Sfântul Nicolae” de la Brașov a fost inaugurat, a existat o colaborare între Primăria Brașov și Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Brașov, care a susținut servicii sociale în cadrul acestui așezământ medical. Prin noul parteneriat încheiat acum, Arhiepiscopia Sibiului primește gratuit baza de recuperare din cadrul Centrului „Sfântul Nicolae” și întreaga aparatură de balneo-fizio-kinetoterapie  pentru tratamentul pacienților din cadrul noului centru închinat Sfântului Luca al Crimeii.

„Centrul va funcționa în același loc unde am asigurat serviciul social în cadrul Centrul de recuperare «Sfântul Nicolae» timp de trei ani. Centrul « Sfântului Luca al Crimeii » va avea peste 20 de angajați ai Arhiepiscopiei Sibiului care va sprijini financiar întregul demers și activitatea Centrului împreună cu protopopiatul Brașov. Vom avea medici specialiști, fizio și kinetoterapeuti, contabil , recepționeri, un manager, un contabil, un maseur, îngrijitori și alți angajați. Serviciile medicale oferite vor avea tarife medii, iar procedurile se adresează tuturor din județul Brașov sau turiștilor. Trebuie menționat faptul că Arhiepiscopia Sibiului va oferi gratuit tratament în cadrul Centrului pentru toate persoanele aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Brașov”, ne-a spus consilierul social, pr. Adrian Roman.

Parteneriat pentru comunitate

Baza de recuperare a centrului este cea mai mare din Brașov, conform reprezentanților Arhiepiscopiei Sibiului, cu aparatură medicală unică în România. Procedurile medicale sunt complexe și acoperă cazuri grave, cum ar fi pacienții cu tije metalice terapeutice sau reparatorii sau postoperatorii în corp.

Arhiepiscopia Sibiului, Protopopiatul Brașov și Direcția de Asistență Socială Brașov au mai încheiat un parteneriat prin care 12 structuri comunitare, parohiale, oferă sprijin financiar și nu numai unor persoane desemnate a fi în risc social.

Galerie foto 

01-07-2019
Citeste si:


    Adaugati un comentariu:
    Nume
    Email
    (nu va fi afisat)
    Comentariu
    Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
    Antispam:
    Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


    CARTI/produse despre:
    Recuperare Medicală, Centru Medical,