Rugăciuni ce se citesc în Săptămâna Sfintelor Pătimiri (din cântările Triodului)

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI

Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.    Bucură-te şi te veseleşte, cetatea Sionului; împodobeşte-te şi te bucură Biserica lui Dumnezeu. Că iată Împăratul tău a venit întru dreptate şezând pe mânz, lăudându-se de prunci. Osana, Celui dintru înălţime ! Bine eşti cuvântat, Cel ce ai mulţime de îndurări, miluieşte-ne pe noi. 

Venit-a Mântuitorul astăzi în cetatea Ierusalimului, să plinească scriptura; şi toţi au luat în mâini stâlpări şi hainele lor le-au aşternut Lui, cunoscând că însuşi este Dumnezeul nostru. Căruia strigă heruvimii neîncetat : Osanna, Celui dintru înălţime. Bine eşti cuvântat Cela ce ai mulţime de îndurări, miluieşte-ne pe noi. Cela ce Te porţi pe heruvimi şi eşti lăudat de serafimi, ai încălecat pe mânz, Bunule; şi precum zice David, pruncii Te lăudau cu dumnezeiască cuviinţă, iar iudeii Te huleau cu fărădelege. Şederea pe mânz însemna întoarcerea păgânilor neînfrânaţi de la necredinţă la credinţă. Slavă Ţie, Hristoase, Unul cel mult-Milostiv şi iubitor de oameni. Celui ce a sfărâmat războaiele cu braţul şi a trecut pe Israil prin Marea Roşie, să-i cântăm Lui ca Mântuitorului nostru Dumnezeu, că S-a preaslăvit. Să urmăm credincioşilor curăţiei lui Iosif, celui ce a cinstit cu conştiinţă firea omenească cea cuvântătoare, vieţuind cu tot felul de pază prin fapta bună cea lucrătoare. 

Nelucrarea bunătăţilor s-a asemănat smochinului; deci, să ne ferim de aceasta, ca să nu ne uscăm ca şi acela atunci; carele mai înainte însemna sinagoga, ceea ce se acoperea cu frunze. Închipuirea Stăpânului însemnând mai-nainte Iosif, a fost băgat în groapă şi vândut de fraţii lui; toate le-a răbdat pururea lăudatul cu adevărat, spre închipuirea lui Hristos. Ferindu-ne, fraţilor, de nerodirea smochinului, să înţelegem pilda, ca să nu ne uscăm ca şi acela atunci, când întorcându-Se, Iubitorul de oameni, a venit la dânsul flămând. Mergând Iisus să pătimească de bunăvoie pentru lume, S-a dus împreună cu ucenicii Săi în cetatea Ierusalimului, spre cea de bunăvoie patimă, la care a venit ca să o pătimească. Lipindu-ne de Domnul, Carele Se sârguieşte să pătimească toate, să fim gata spre scuipare, spre ocară şi spre batjocură; ca împreună să ne preaslăvim, credincioşilor, cu preacuratele Lui patimi. 

Cu patimile Sale vindecă patimile, Cel ce a pătimit pentru noi; că voind, a pătimit, în firea omenească cea asemenea nouă, toate patimile Sale cele făcătoare de viață, ca să ne mântuim noi. Pe Domnul, Cel ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt, şi în rug a arătat lui Moise taina pururea Fecioarei, prin foc, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Cu curăţie împodobindu-ne viaţa şi cu înţelepciune păzind credinţa, să agonisim obiceiurile dreptăţii. Ca urmând lui Hristos vitejeşte, să ne răstignim împreună cu Dânsul. Altă Evă aflând pe egipteanca, patriarhul Iosif nu s-a furat cu mintea spre lucrarea cea necuvioasă; ci a stătut ca un diamant, neînvins de poftele păcatului. Trecând prin căile lumeşti, Mântuitorul meu, ai flămânzit de bunăvoie, poftind mântuirea tuturor; că de aceasta ai flămânzit, adică de întoarcerea la Tine a celor ce au greşit. Strămoşul gustând din lemn, dacă s-a cunoscut că este gol şi ruşinat, luând frunze de smochin s-a încins că mai înainte a însemnat adunarea, cea care s-a dezgolit de Hristos. Găteşte-te, suflete, mai înainte de ieşire, grijeşte-te spre viaţa cea de acolo şi te nevoieşte a pătimi, a muri şi a te răstigni împreună cu Hristos, Cel ce Se nevoieşte a pătimi pentru tine, ca să te preaslăvească. Cum nu se va înfricoşa moartea, Mântuitorul meu ? Cum nu se va teme iadul, întâmpinându-Te pe Tine, Cel ce Te grăbeşti spre patimă de bunăvoie şi văzându-Te pe Tine, Cel drept, că ai venit să pătimeşti pentru cei nedrepţi ? Văzând învierea lui Lazăr; iudeii, preoţii, leviţii şi din pizmă făcând jurământ, au dat pe Hristos lui Pilat cu vicleşug de vindere spre moarte. Mieluşeaua Ta, slujitoarea şi Fecioara văzându-Te pe Tine, Păstorul cel bun, mergând spre patimă şi punându-Ţi sufletul pentru noi, cu milostivire, ca o Maică, s-a tânguit pentru Tine. 

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MARŢI
(Denia de Luni seara)

Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale : Iată, ne suim în Ierusalim şi se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dânsul. Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreuna să ne răstignim şi să ne omorâm pentru Dânsul despre desfătările lumeşti; ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El zicând : De acum nu Mă voi mai sui în Ierusalimul cel pământesc, ca să pătimesc; ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru; şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, întru Împărăţia Cerurilor. Ajungând noi credincioşii la patima cea mântuitoare a lui Hristos, Dumnezeu, să slăvim îndelungă răbdarea Lui cea nespusă; ca prin milostivirea Lui să ne ridice împreună şi pe noi, cei omorâţi de păcat, ca un bun şi de oameni iubitor.   Doamne, venind spre patimă, întărind pe ucenicii Tăi, ai zis, deosebi luându-i pe dânşii : Cum nu vă aduceţi aminte de cuvintele Mele, care mai-nainte v-am spus vouă, că este scris, că tot proorocul nu va fi ucis într-altă parte, fără numai în Ierusalim ? Acum dar a venit vremea care am zis vouă. Că iată, mă dau în mâinile păcătoşilor să mă batjocorească; care şi pe Cruce pironindu-Mă şi dându-Mă îngropării, Mă vor socoti ca pe un mort urât. Însă îndrăzniţi că a treia zi Mă voi scula, spre bucuria credincioşilor şi spre viaţa veşnică.

Doamne, nepricepându-se mama fiilor lui Zevedei pentru taina cea nespusă a rânduielii Tale, a cerut de la Tine, ca să dăruiești fiilor ei cinstea împărăţiei celei vremelnice. Ci în locul aceleia ai făgăduit prietenilor Tăi să bea paharul morţii; care pahar mai înainte de a-l bea, însuţi ai zis că este curăţitor de păcate. Pentru aceasta strigăm Ţie : Mântuirea sufletelor noastre, slavă Ţie! Doamne, învăţând pe ucenicii Tăi să gândească cele mai desăvârşite le-ai zis : să nu se asemene păgânilor, ca să stăpânească pe cei mai mici. Că nu va fi aşa între voi, ucenicii Mei, că din voia Mea sunt sărac; ci cel mai mare dintre voi, să fie slugă tuturor şi cel ce stăpâneşte, ca cel stăpânit; şi cel ales a fi mai întâi, ca cel mai de jos. Că şi Eu, însumi, am venit, ca să slujesc lui Adam celui ce sărăcise şi să-Mi dau sufletul răscumpărare pentru mulţi, care îmi strigă: Slavă Ţie. Ia aminte cerule şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, Cel ce a venit din fecioară cu trup. Să mergem împreună cu Hristos la Muntele Măslinilor şi în taină cu Apostolii să petrecem împreună cu Dânsul. Socoteşte, smerita mea inimă, ce este pilda morţii, de care mai înainte a zis Hristos, şi te trezeşte măcar acum. Găteşte-te însuţi, o, suflete al meu, spre moarte; că s-a apropiat venirea Judecătorului, Celui nemitarnic. Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, una prealăudată, roagă pe Fiul tău pentru robii tăi. 

Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra învăţătorului, vrăjmaşul; s-a sfătuit, a gândit vânzare, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta a şi aflat răsplătire precum a făcut ticălosul : spânzurare şi moarte cu durere. Ci pe noi mântuieşte-ne, Hristoase, Dumnezeule, de soarta lui, iertare de greşale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, preacuratele Tale patimi. Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet ? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice ? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare ? Ceasul cel de apoi acum este şi ne vom despărţi de la aceste de aici. Până când ai vreme, trezeşte-te, strigând : Greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-Te, Hristoase, spre mine, cel ce strigă cu frică : Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos. Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosului cuvântul său, celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni. 

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MIERCURI
(Denia de Marţi seara)

 Întru luminările sfinţilor Tăi, cum voi intra eu nevrednicul ? Că de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădeşte că nu este de nuntă şi legat mă vor scoate îngerii afară. Curăţeşte-mi, Doamne, spurcăciunea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni. De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvind în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie. Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu, ci vesteşte minunile Lui, ca înmulţind darul, să intri întru bucuria Domnului tău. Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului, căci cu osârdie împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosul cuvântul său celui ce nu ştie tainele şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase, Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.

Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngereşti şi vei şedea pe scaunul cel de judecată, să nu mă desparţi pe mine, Păstorule cel bun; că ştii căile cele dea-dreapta, iar cele dea-stânga sunt strâmbe. Deci, să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine cel înţelenit în păcat; ci alăturându-mă cu oile cele dea-dreapta, să mă mântuieşti ca un iubitor oameni. Mire, Cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale, celei înfrumuseţate fă-mă împreună şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv. Iată, că-şi încredinţează Stăpânul talantul său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul. Ca să stai dea-dreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit: Intră slugă întru bucuria Domnului tău căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta. Mintea mea cea neroditoare, arată-o aducătoare de roadă, Dumnezeule, Lucrătorul bunătăţilor şi Săritorul celor cuvioase, cu milostivirea Ta. 

Vremea sfârşitului este; deci, să ne întoarcem, Hristos învaţă; că va veni într-o clipeală; veni-va şi nu va zăbovi, ca să judece lumea Sa. Arătând Hristos, că fără de veste va fi venirea Lui, a grăit de stricăciunea cea negândită, ce s-a adus pe pământ odinioară, pe vremea lui Noe. Cămara s-a deschis şi împreună cu dânsa s-a împodobit şi dumnezeiasca nuntă; Mirele este aproape, chemându-ne pe noi; deci, să ne gătim. Casa lui Simon Te-a încăput, Împărate Iisuse, pe Tine, Cel neîncăput pretutindenea şi femeia păcătoasă Te-a uns cu mir. Umplându-se femeia de mireasma cea de taină, Mântuitorule, s-a izbăvit de împuţiciunea cea dintâi a multelor păcate; că mirul vieţii izvorăşti. Tu însuţi, Hristoase, fiind hrana cea cerească, viaţa celor flămânzi, ai mâncat cu oamenii, arătând mai-nainte smerenia Ta. Ucenicul cel nemulţumitor lepădându-se de Tine, Hristoase, şi întorcându-se spre vinderea Ta, a îndemnat asupra Ta toată adunarea gloatelor celor fărădelege. Ție, Fiului împreună şi Tatălui şi Duhului Celui drept, unei firi mă închin şi o laud despărţindu-o după feţe şi unindu-o după fiinţă.

Mieluşeaua care Te-a născut pe Tine, Păstorul şi Mielul, Iisuse Dumnezeule, pururea se roagă pentru toţi pământenii, cei ce cred întru Tine. Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne. În deşert şi cu minte înrăutăţită se adună adunarea celor fărădelege, ca să Te dovedească vrednic de pierzare, pe Tine, Hristoase Mântuitorule; Căruia cântăm : Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne. Sfatul cel cumplit al celor fărădelege fiind cu suflet împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuieşte să ucidă ca pe un netrebnic pe Hristos cel drept; Căruia cântăm : Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne. 

Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi : Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă şi Te voi propovădui ca şi vameşii, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni. Mirul cel de mult preţ l-a amestecat păcătoasa cu lacrimi şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le. Deci, precum pe aceea îndată o ai îndreptat, dăruieşte-ne şi nouă iertare, Cela ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte. Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege. Aceea se bucura, turnând mirul cel de mult preţ; iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta s-a despărţit de Stăpânul; aceea s-a mântuit, iar Iuda s-a făcut rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cela ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi. Vai de ticăloşia Iudei ! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutate împuţită; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia Iudei, de care fereşte, Dumnezeule, sufletele noastre. 

Păcătoasa a alergat la mir, să cumpere mir de mult preţ, să ungă pe Făcătorul de bine; şi a strigat către vânzătorul de mir : Dă-mi mir, ca să ung şi eu pe Cel ce a şters toate păcatele mele. Cea cufundată în păcate Te-a aflat pe Tine liman de mântuire şi îndată turnându-Ţi mirul cu lacrimi, a strigat : Iată, Cel ce aşteaptă pocăinţa păcătoşilor ! Ci mă mântuieşte, Stăpâne, din valul păcatului, pentru mare mila Ta. Astăzi a venit Hristos în casa fariseului şi apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui strigând : Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; şi-mi dă, Doamne, iertare de răutăţi şi mă mântuieşte. Tins-a păcătoasa părul său Ţie, Stăpânului, tins-a şi Iuda mâinile sale la cei fărădelege. Aceea să ia iertare, iar acesta să ia bani. Pentru aceasta strigăm Ţie, Celui ce Te-ai vândut şi ne-ai mântuit pe noi : Doamne, slavă Ţie. Venit-a la Tine femeia cea întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale Mântuitorule, mai-nainte vestind patima Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne ? Că ai venit să mântuieşti pe păcătoase. Ridică-mă dintru adânc pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat pe Lazăr din mormânt, fiind mort de patru zile. Primeşte-mă pe mine, ticăloasa, Doamne, şi mă mântuieşte.

Cea defăimată pentru viață şi cunoscută pentru întoarcere, ținând miresme s-a apropiat către Tine, strigând : Să nu mă lepezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci lacrimile mele, Cela ce eşti bucuria îngerilor; ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doamne, pentru marea mila Ta. Naşterea zămislirii celei fără sămânţă este netâlcuită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim. Şezând Tu la cină, Iubitorule de oameni, împreună cu ucenicii Tăi şi descoperindu-le taina cea mare a întrupării Tale, le-ai zis : Mâncaţi pâinea cea de viață cu credinţă şi beţi sângele ce s-a vărsat din junghierea dumnezeieştii coaste. Cort ceresc s-a arătat foişorul, unde a săvârşit Hristos Paștile, cina cea fără de sânge şi slujba cea cuvântătoare; iar masa tainelor ce s-au săvârşit acolo, jertfelnic înţelegător. Hristos este Paştile cele mari şi cinstite, că s-a mâncat ca pâinea şi ca o oaie s-a junghiat; pentru că însuşi El S-a adus jertfă pentru noi. Deci toţi ne cuminecăm în taină cu trupul şi cu sângele Lui prin buna-credinţă. 

Binecuvântat-ai pâinea, Cela ce eşti pâinea cerească, mulţumind Tatălui, Celui ce Te-a născut; luând şi paharul, l-ai dat ucenicilor, zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu şi sângele vieţii celei nestricăcioase. Amin, a zis mlădiţelor, adică Apostolilor, viţa, Hristos adevărul; de acum nu voi mai bea băutură din viţă, până când o voi bea nouă, întru slava Tatălui Meu cu voi, moştenitorii Mei. Vinzi pe Domnul în treizeci de arginţi şi nu gândeşti, Iudo, călcătorule de lege, la taina cinei, sau la cinstita spălare? O, cum ai venit în cădere, alunecându-te de tot de la lumină şi alegându-ţi spânzurarea ! Mâinile, cu care ai luat pâinea nestricăciunii, le-ai tins de ai luat arginţi; gura ţi-ai adus spre sărutare cu înşelălăciune, cu care ai luat trupul şi sângele lui Hristos; ci, vai ţie; precum zice Hristos. Hristos, Carele este pâinea cerească şi dumnezeiască, a ospătat lumea. Veniţi dar, iubitorilor de Hristos, să primim prin credinţă, cu buze de lut şi cu inimi curate, Paștile cele ce se jertfesc şi care lucrează întru noi sfinţenie. Mai-nainte văzând profetul taina Ta cea negrăită, Hristoase, a strigat: Pus-ai tare dragoste de întărire, Părinte îndurate; că pe Fiul unul născut, Bunule, curăţire în lume L-ai trimis. 

Spre patima, ceea ce izvorăște nepătimire tuturor celor din Adam, venind Hristoase, ai zis prietenilor Tăi : Dorit-am să mănânc cu voi Paştile acestea; pentru că pe Mine, Cel Unul-Născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis. Bând din pahar, zis-ai ucenicilor Tăi, Cela ce eşti fără de moarte: Nu voi mai bea din rodul viţei, până când voi vieţui cu voi; pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis. Băutură nouă, mai presus de cuvânt, voi bea întru împărăţia Mea, zis-ai Hristoase, prietenilor Tăi, căci ca un Dumnezeu cu voi, ca şi cu nişte Dumnezei, voi fi. Pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis. Astăzi s-a adunat soborul cel viclean asupra lui Hristos şi s-au sfătuit asupra Lui cele deşarte ca să dea lui Pilat spre moarte pe Cel nevinovat. Astăzi şi-a pus asupra Iuda sugrumare pentru bani şi s-a lipsit de amândouă vieţile: de aceasta trecătoare şi de cea dumnezeiască. Astăzi Caiafa a profeţit fără de voie, zicând : Mai bine este să piară unul pentru popor. Că a venit să pătimească pentru păcatele noastre, ca să ne scape pe noi din robia vrăjmaşului; ca un bun şi iubitor de oameni. Astăzi îşi ascunde Iuda faţa cea iubitoare de săraci şi-şi descoperă chipul lăcomiei; nu se mai grijeşte de săraci, nu mai vinde încă mirul celei păcătoase, ci mirul cel ceresc şi dintr-însul dobândeşte bani. Aleargă la iudei, zicând celor fărădelege: Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe el vouă ? O, iubire de bani a vânzătorului ! Face vânzare lesne de cumpărat. Pe voia cumpărătorilor face neguţătoria Celui ce Se vinde; nu se scumpeşte la preţ, ci-L vinde ca pe un rob fugar. Că obiceiul furilor este să lepede cele de cinste. Acum ucenicul a aruncat câinilor cele sfinte; că turbarea iubirii de argint l-a făcut pe el a se întărâta asupra Stăpânului său; de a căruia ispită să fugim, strigând: Îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie. Ieșea afară şi grăia împreună, asupra Mea şopteau toţi vrăjmaşii Mei. Năravul tău este plin de vicleşug, Iudo fărădelege; că bolnăvindu-te de iubirea de argint, ai câştigat uriciune de oameni. Dar dacă iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învaţă pentru sărăcie ? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere? Spăimântează-te, soare, suspină pământule şi clătinându-te, strigă : Cela ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie. 

Nimenea să nu fie neîmpărtăşit cinei Stăpânului, o, credincioşilor ! Nimenea să nu vină acum la masă cu vicleşug, ca Iuda. Că acela luând pâinea, s-a lipsit de pâinea vieţii, fiind numai chip de ucenic, iar cu fapta ucigător de faţă. Cu iudeii veselindu-se şi cu Apostolii împreună petrecând, urât a sărutat. Şi sărutând a vândut pe Cel ce ne-a răscumpărat pe noi din blestem, pe Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre. 

Adună-se acum soborul iudeilor, ca să dea lui Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O, nelegiuiţii, o necredincioşii ! Că rânduiesc spre judecată pe Cel ce va să vină, să judece viii şi morţii; pe Cel ce vindecă patimile Îl gătesc spre patimă. Doamne, îndelung-Răbdătorule, mare este mila Ta, slavă Ţie. Iuda cel fărădelege, Doamne, care şi-a întins mâna în blid, la cină împreună cu Tine şi-a tins mâinile fărădelege ca să ia arginții; şi cel ce gândea pentru preţul  mirului, nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fără de preţ; cel ce şi-a tins picioarele să i le speli Tu, Stăpânul, Te-a sărutat cu vicleşug, ca să Te dea celor fărădelege. Şi lepădându-se din ceata Apostolilor şi aruncând cei treizeci de arginţi, n-a văzut învierea Ta cea de a treia zi, prin care miluieşte-ne pe noi. Iuda vânzătorul viclean fiind, cu sărutare vicleană a dat pe Mântuitorul, Domnul; pe Stăpânul tuturor, ca pe un rob L-a vândut iudeilor. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, unul Cel mult-Îndurat.

Iuda, sluga şi vicleanul, ucenicul şi pizmătăreţul, prieten şi diavol, din lucruri s-a arătat că urma învăţătorului, dar întru sine cugeta de vânzare. Că zicea întru sine : Să-l dau pe acesta şi voi dobândi banii ce se adună; şi cerca să vândă şi mirul şi pe Iisus să-L prindă cu vicleşug. Dat-a sărutare şi a vândut pe Hristos. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat unul cel milostiv şi iubitor de oameni. Pe Carele Isaia mai-nainte miel L-a numit, vestindu-L, Acela a venit spre junghiere de bunăvoie şi şi-a dat spatele spre bătăi şi fălcile spre lovire cu palme şi faţa nu şi-a întors despre ruşinea scuipărilor şi S-a osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit, Cel fără de păcat, ca să dăruiască tuturor învierea cea din morţi. Cinei Tale celei de taină, astăzi Fiul lui Dumnezeu părtaş mă primeşte; că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda. Ci ca tâlharul mă mărturisesc Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta. Având să luăm mare facere de bine, credincioşii să alergăm cu bună cucernicie la cinstita spălare. Nu întinăciunea trupească spălând, ci sufletele în taină sfinţindu-ne. Că Hristos, Mântuitorul nostru, Cel ce caută pe pământ şi-l face de se cutremură, Se pleacă însuşi pe Sine şi Se atinge de tălpi de lut, dăruind tare înălţare asupra a toată puterea potrivnică. Acestuia cu bună mulţumire să-i strigăm : Cela ce ne-ai arătat nouă cale preabună înălţare, smerenia, mântuieşte-ne, Bunule, ca un iubitor de oameni. 

Petru se sfia să se spele picioarele, de preacuratele mâini, cu care Adam s-a zidit; dar a auzit : De nu te voi spăla pe tine, nu ai parte cu mine. Şi aşa de multă frică fiind cuprins, a strigat Ţie: Doamne, nu numai picioarele să-mi speli, ci şi mâinile şi capul. O, mari darurile Stăpânului ! că făgăduieşte a face părtaşi darului Său pe ucenici şi a avea parte cu dânşii întru slava cea negrăită; precum şi la paharul cel de taină a zis; că-l va bea acela nou împreună cu dânşii, întru Împărăţia Cerurilor. Cărui pahar învredniceşte-ne şi pe noi, ca un milostiv şi de oameni iubitor. Astăzi, cel neapropiat după fiinţă, lucru de rob a luat; cu ştergătorul S-a încins, Cela ce îmbracă cerul cu nori; apă a turnat în spălătoare, Cela ce a despărţit Marea Roşie; şi plecând genuncliile, a început a spăla picioarele ucenicilor şi a le şterge cu ştergătorul cu carele era încins. Şi când le-a spălat picioarele, ucenicilor Ie-a zis: Voi curaţi sunteţi, dar nu toţi; însemnând pe cel ce L-a vândut. 

Mai bine ar fi fost, Iudo, de nu te-ai fi zămislit în pântecele maicii tale; mai bine ar fi fost ţie, vânzătorule, de nu te-ai fi născut, înstrăinatule de la Fiul lui Dumnezeu. Că prin tine s-a rupt cununa ucenicilor lui Hristos şi via cea adevărată o a cules tâlharul cel ce s-a răstignit. Prin tine s-a tăiat îngrădirea şi Biserica cea nefăcută de mână o au stricat călcătorii de lege. Fie, că de mirul celei păcătoase te-ai ruşinat, că era de mult preţ; dar cum nu te-ai temut a vinde celor fărădelege sângele Celui drept ? Mai bine ar fi fost vânzătorule de nu te-ai fi născut, înstrăinatule de la Fiul lui Dumnezeu. Întunericul sufletului meu risipeşte-l Dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cela ce ai gonit întunericul cel mai dinainte al adâncului şi-mi dăruieşte lumina poruncilor Tale, Cuvinte; ca mânecând, să Te slăvesc pe Tine. S-a înfrumuseţat cina şi Ţi s-a gătit Pasha, precum ai zis, Hristoase; ci Iuda se învăţa spre vânzarea Ta şi fiind cu Tine, afară se unea cu iubirea de argint pentru preţul Tău. Se scoală de la cină şi cu fota îşi încinge mijlocul de voie Hristos şi-şi pleacă grumazii, dar Petru striga : Nici odinioară nu vei spăla picioarele mele, Făcătorul meu; spală-le însă! 

A primit pâine în mâini, spre vânzarea Ta, Iuda, vicleanul ucenic, carele Te-a şi vândut cu vicleşug; după ce şi el şi-a întins picioarele, pe care însuţi le-ai spălat şi le-ai şters cu fota. Cu sărutare vicleană îşi deschidea atunci gura către Tine, Iuda, sărutând trupul Tău şi strigând: Bucură-te, învăţătorule ! el, vânzătorul, sluga şi vicleanul. Petru văzând cele ce se petreceau atunci, de spaimă fiind cuprins, fiind întrebat de o slujnică, s-a lepădat de Tine, Domnul, nu numai precum ai zis, ci precum ai ştiut, Cela ce toate le ştii. Se pălmuieşte Ziditorul şi se bate zidirea prin batjocorirea Lui; se loveşte de voie cu trestie şi cele din înălţime se pleacă; se scuipă Judecătorul şi toate temeliile pământului se clătesc. Pentru învierea lui Lazăr, Doamne, pruncii iudei au strigat Ţie, Iubitorule de oameni, Osanna! Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.  La cina Ta, Hristoase Dumnezeule, zis-ai mai-nainte ucenicilor Tăi : Unul din voi va să Mă vândă. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă. Întrebând Ioan, Doamne, cine este cel ce va să Te vândă, l-ai dovedit pe acela prin pâine. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă. 
Cu treizeci de arginţi şi cu sărutare vicleană Te căutau iudeii să Te ucidă, Doamne; iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă. La spălarea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai poruncit ucenicilor Tăi : Aşa să faceţi, precum vedeţi. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită, zis-ai ucenicilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă. ouă lucruri şi rele a făcut fiul meu cel întâi născut, Israil : Pe Mine, izvorul apei vieţii M-a părăsit, şi şi-a săpat luişi puţ sfărâmat. Pe Mine M-a răstignit pe lemn, iar pe Baraba l-a cerut şi l-a slobozit. Spăimânta-tu-s-a cerul de aceasta şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israile, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat. Iartă-le lor, Părinte Sfinte, că nu ştiu ce au făcut. Fiecare parte a Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi : capul, spini; faţa, scuipări; fălcile, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe Cruce; încheieturile, cuie şi coasta, suliţă. Cela ce ai pătimit pentru noi şi ne-ai mântuit pe noi din patimi; Carele Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi. Răstignindu-Te Tu, Hristoase, toată făptura văzând s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clintit de frica puterii Tale. Că înălţându-Te astăzi, a pierit neamul iudeu. Catapeteasma Templului s-a rupt în două şi morţii din mormânturi au înviat; sutaşul văzând minunea, s-a înfricoşat; iar Maica Ta, stând lângă Tine, a strigat, plângând ca o Maică şi zicând : Cum nu voi plânge şi nu mă voi bate în piept, văzându-Te pe Tine spânzurat pe lemn, gol ca un vinovat ? Cela ce Te-ai răstignit şi Te-ai îngropat şi ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie. 

Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce, răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate. Cel ce ai răbdat pentru noi de voie, Doamne, slavă Ţie. Poporul cel păgânesc şi fărădelege, pentru ce a cugetat cele deşarte ? Pentru ce a judecat spre moarte pe Cela ce este viaţa tuturor ? Minune mare ! Că Făcătorul lumii S-a dat în mâinile celor fărădelege şi S-a înălţat pe lemn Iubitorul de oameni, ca să scoată din iad pe cei legaţi, care strigă: Îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie. Astăzi văzându-Te pe Tine, Cuvinte, Fecioara cea fără prihană, spânzurat pe Cruce, tânguindu-se cu milă ca o Maică, s-a rănit la inimă cu amar şi suspinând cu durere dintru adâncul sufletului, sgâriindu-şi obrazul şi părul smulgându-şi, încă şi în piept bătându-se, a strigat cu jale : Amar mie, dumnezeiescule Fiu; vai mie ! lumina lumii ! Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu ? Pentru Carele cetele celor fără de trupuri s-au cuprins de spaimă, strigând: Cela ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie. 

Pe lemn răstignit văzându-Te, Hristoase, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul tuturor, ceea ce Te-a născut fără sămânţă, a strigat cu amar : Fiul meu, unde a apus frumuseţea chipului Tău ? Nu sufăr a Te vedea fără dreptate răstignit. Însă grăbeşte de Te scoală, ca să văd şi eu învierea Ta din morţi cea de a treia zi. Astăzi Stăpânul făpturii a stătut de faţă înaintea lui Pilat şi răstignirii S-a dat Făcătorul tuturor, aducându-Se ca un miel de bunăvoia Sa; cu piroane S-a pironit, în coastă S-a împuns şi cu buretele S-a adăpat, Cel ce a plouat mană. Cu palme peste obraz S-a lovit, Mântuitorul lumii.; şi de robii Săi S-a batjocorit Făcătorul tuturor. O, iubirea de oameni a Stăpânului ! Pentru cei ce L-au răstignit S-a rugat Părintelui Său, zicând: Iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu călcătorii de lege ce lucru fără dreptate fac. O, cum adunarea cea fărădelege a osândit spre moarte pe împăratul făpturii ! Nu s-au ruşinat de binefacerile care aducându-le aminte, le-a adeverit zicând către dânşii : Poporul Meu, ce am făcut vouă ? Au n-am umplut Iudeea de minuni ? Au n-am înviat pe morţi numai cu cuvântul ? Au n-am vindecat toată boala şi neputinţa ? Dară cu ce Mi-aţi răsplătit ? Pentru ce nu vă aduceţi aminte de Mine ? În locul tămăduirilor, răni aţi pus asupra Mea. În loc de viață, M-aţi omorât, răstignindu-Mă pe lemn, ca pe un făcător de rele, pe Mine, Făcătorul de bine. Pe dătătorul de lege, ca pe un călcător de lege, pe împăratul tuturor, ca pe un vinovat, îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie. 

Înfricoşată şi preaslăvită taină se petrece astăzi : Cel nepipăit S-a prins şi s-a legat, Cel ce a dezlegat pe Adam din blestem, Cel ce ispiteşte inimile şi rărunchii, fără dreptate S-a întrebat. În temniţă S-a închis Cel ce a închis adâncul. Stă înaintea lui Pilat Acela Căruia îi stau înainte cu frică puterile cereşti. Cu palme S-a lovit de mâna zidirii, Ziditorul. Pe lemn a Se pierde S-a judecat, Cel ce judecă viii şi morţii; în mormânt S-a închis stricătorul iadului. Cela ce toate le-ai răbdat cu milostivire şi pe toţi i-ai mântuit din blestem, îndelung-Răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.  Pe Tine, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu un veşmânt, pogorându-Te de pe lemn Iosif cu Nicodim şi văzându-Te mort, gol, neîngropat, luând plângere cu umilinţă şi tânguindu-se au zis : Vai mie preadulce Iisuse ! pe Carele cu puţin mai înainte văzându-Te soarele pe Cruce răstignit, cu întuneric s-a îmbrăcat şi pământul de frică s-a clintit şi catapeteasma Templului s-a rupt. Ci iată, Te văd acum pe Tine, supunându-Te morţii de bunăvoie pentru mine. Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu ? Sau cum Te voi înfăşoară cu giulgiuri ? Sau cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat ? Sau ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici, Îndurate ? Slăvesc patimile Tale, cu cântări laud îngroparea Ta împreună şi învierea, strigând: Doamne, slavă Ţie. Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive. 

Văzându-Te mort, Iubitorule de oameni, pe Tine Cel ce ai înviat pe cei morţi, rău mă rup şi mă rănesc cu inima; aş fi vrut să mor cu Tine, grăia Preacurata, că nu pot răbda să Te văd mort fără suflare. Văzându-Te pe Tine, prea bune Dumnezeule şi îndurate Doamne, fără slăvire, fără suflare şi fără chip, mă mir şi plâng ţinându-Te precum nu m-am nădăjduit să Te văd ! Vai mie, Fiul meu şi Dumnezeule! Nu grăieşti roabei Tale cuvânt, Fiul lui Dumnezeu ? Au, îndura-Te-vei Stăpâne, de ceea ce Te-a născut pe Tine ? grăia cea curată, suspinând şi plângând şi săruta trupul Domnului său. Mieluşeaua văzând pe Mieluşelul său tras spre junghiere, mergea pe urmă Maria cu părul despletit împreună cu alte femei, strigând aşa : Unde mergi, Fiule ? Pentru ce faci călătorie grabnică ? Au doară este şi altă nuntă în Cana Galileei şi acum Te grăbeşti a merge acolo, ca să le faci vin din apă ? Dar merge-voi cu Tine, Fiule ? Sau aştepta-Te-voi ? Dă-mi răspuns, Fiule, nu mă trece tăcând, Cela ce m-ai păzit curată. Că Tu eşti fiul şi Dumnezeul meu. Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Carele slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim. 

De acum nu se va mai lipi de mine bucuria niciodată, suspinând, grăia cea fără prihană. Că lumina mea şi bucuria mea în mormânt au apus. Ci nu-L voi lăsa singur; aici voi muri şi mă voi îngropa cu Dânsul. Rana sufletului meu, vindecă-o acum fiul meu, striga Preacurata lăcrimând; înviază şi-mi potoleşte durerea şi necazul. Că poţi, Stăpâne, câte vei vrea să faci, măcar de Te-ai şi îngropat de voie. Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească; că împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti, cu toată căpetenia şi puterea heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântare : Aliluia, Aliluia, Aliluia.