Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 1501

Poezii

Alina Vlad
Tags: ;
Copil ceresc
 
Prin lume treci, copil ceresc,
Purtat de aripa luminii,
Dar ochii tăi, crescând, orbesc
Şi-n tălpi îţi intră
mărăcinii.
 
Înveţi să minţi, să vrei putere,
Să iei virtutea în răspăr,
Să îl ignori pe cel ce-ţi cere
Iubire, hrană,
adevăr.
 
Înveţi din mers greşita cale
A celui mândru şi-nţelept,
Strivind pe omul, ce, cu jale,
Din Cruce-şi face
drumul drept.
 
Înveţi atâţia ani zadarnic,
Când tot ce este de folos
E să fii bun, onest şi harnic,
Să fii smerit
şi curajos.
 
Cât eşti copil ai simplitate,
Ai har în suflet, gingăşie,
Dar creşti...
şi pierzi, cu-acestea toate,
 
Cereasca ta copilărie!
 
 
 Ce e viaţa?
 
Ce e viaţa? Este ziua
ce se-ntinde înainte,

ziua-n care Domnu-ţi cere
să veghezi la cele sfinte,

să nu laşi vreo clipă timpul,
ca un duh nelegiuit,

să dărâme ce, în tine,
fu de mâna Sa zidit.

Viaţa este rugăciunea
la icoana veşniciei,

lacrima ce izvorăşte
din izvoarele prunciei,

spre-a ajunge la hotarul
suferinţei, unde firea

se-ntâlneşte, izbăvită,

cu-Adevărul şi Iubirea.
 
 
Iubind
 
Iubind, îţi pierzi, treptat, hotarul,
Şi din ce-ai fost te înmulţeşti,
Ca un copac ce-i plin de darul
Atâtor roade-mpărăteşti.

Tot sufletul din rădăcină
Se duce-n frunză, în lăstar,
Şi orice rană, orice vină
A unui ram te doare-amar.

Şi orice strop de apă vie
Îl bei la urma tuturor,
Să-i ai cu tine pe vecie,
Să-ţi fie dragostei izvor.
 
 
Doamne, a rămas Iubirea
 
Doamne, a rămas Iubirea…
S-au dus toate ca un fum
Pe cărarea minţii, care
S-a crezut pe sine drum,
Căutând, nesocotită,
Viaţa lumii-a-o-ndrepta…

Doamne, a rămas Iubirea,
Ce-i, de-a pururi, voia Ta.

N-a rămas închipuirea,
Nici vârtejul gros de gânduri,
N-a rămas vreo fantezie 
Prinsă-n plasele de rânduri,
Nici măcar o întristare,
ori vreo goală-ndreptăţire…

A rămas ce-ai pus în oameni
La-nceput: numai Iubire.
 
 
 
Mă vei uita
 
Mă vei uita! i-am spus lumii odată,
Fiindcă nu pot fi ce îţi doreşti,
Mi-e inima de multă vreme dată
Şi visele îmi sunt nepământeşti.

Eu am deja o casă, sus, în Cer,
Acolo unde păsări nu ajung,
Şi-adeseori, în clipe de mister,
Chiar eu mă mir, văzându-mă că plâng.

Tu ştii că mi-ai fost dragă şi-am iubit
În tine ce-a fost bun, curat, frumos,
Dar, dinainte de-a ne fi-ntâlnit,
Eu am plecat –

Atât, că merg pe jos...
 
25-10-2012


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu