Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 237

Știri interne - februarie 2019 (RO)

Tags: ;
 

Prelegerile de la Conferința inaugurală IOTA sunt disponibile online

Prelegerile celor peste 250 de teologi care s-au întrunit la Iași pentru conferința inaugurală a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale (IOTA) în perioada 9-12 ianuarie 2019 au fost publicate în format video pe contul de YouTube al Asociației. Conferința inaugurală IOTA a avut loc la Iași cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și în parteneriat cu numeroase organizații teologice precum Şcoala Ortodoxă Teologică Greacă şi Institutul Patristic Pappas (Brookline, Massachusetts), Centrul de Studii Creştin-Ortodoxe al Universităţii Fordham (New York), Institutul Teologic Ortodox „Sf. Vladimir”, Institutul Ecumenic Huffington (Los Angeles), Academia Teologică „Sf. Ignatie” (Sodertalje, Suedia). Tema generală a conferinței a fost „Unitatea panortodoxă și sinodalitatea”, iar sesiunile de comunicare au inclus subiecte precum: statutul actual al teologiei dogmatice, teologia naturală în tradiția ortodoxă, creație și ecologie, Ortodoxia și provocarea islamului, sinodalitatea ortodoxă, ecumenicitatea ortodoxă după Creta etc. Înfiinţată în februarie 2017, Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională (IOTA) îşi propune să crească potenţialul formator al tradiţiei intelectuale ortodoxe, prin crearea unui forum academic interdisciplinar, unde să fie cultivate, aprofundate şi împărtăşite rezultatele cercetării în domeniul teologiei ortodoxe de cadrele didactice, studenţii din învăţământul universitar teologic, ierarhia bisericească şi diferitele organizaţii laice. Printre vorbitorii invitați la conferința inaugurală s-au numărat personalități ale teologiei academice recunoscute pe plan internațional din România, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Rusia, Finlanda, Ucraina, Liban, Austria ș.a. - Basilica

Revista „Binele de știut” este online!

„Binele de știut” este revista lunară a Agenției de știri Basilica. Proiectul a început la finalul anului 2017 și a purtat titlul „Retrospectiva lunară Basilica” până la ediția dedicată lunii decembrie 2018. Publicația pe care o puteți parcurge acum este primul număr care apare sub titlul revista „Binele de știut”. Revista este distribuită exclusiv online și poate fi parcursă atât pe ecrane, în format pdf sau pe platforma Issuu, cât și tipărită. Fiind un rezumat al evenimentelor religioase din întreaga lume ortodoxă, revista „Binele de știut” poate fi publicată și distribuită în mod gratuit spre informare și folos duhovnicesc. Articolele din revistă reprezintă o invitație la parcurgerea conținutului integral pe site având inserate în pdf link-uri, la finalul textului.Revista „Binele de știut” apare în curând și în limba engleză sub titlul ‘The Good to Know’. Nu uita să transmiți și altora Binele de știut!- Basilica

Doi ani de la trecerea în veşnicie a pustnicului Proclu Nicău

„Să răbdăm, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!”, este unul dintre îndemnurile pe care părintele Proclu Nicău le adresa adesea ucenicilor lui. Deşi s-a mutat la Domnul de doi ani, pustnicul din Mitocu Bălan ne-a lăsat pilda vieții sale plină de smerenie și blândețe. Părintele Proclu (Gheorghe Nicău) s-a născut în data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. El a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamț la vârsta de 12 ani. În  anul 1949 a fost trimis, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale. De acolo a fost alungat de comuniști, în urma decretului din 1959. Rădăcina smereniei din căinţă se naşte – Pr. Proclu Nicău

Cu binecuvântarea Părintelui Cleopa Ilie, Părintele Proclu s-a retras în satul natal, Mitocu Bălan, unde a viețuit într-o chilie la poalele pădurii. Părintele era cunoscut pentru smerenia și blândețea sa. Fiind căutat tot timpul de numeroși oameni pentru sfaturi duhovnicești, celor mai mulți Părintele Proclu le spunea: aţi venit la un moş prost de cap, fără carte, la păcătosul pământului! Viaţa mea e un deal şi-o vale, nimic folositor. „Cine capătă aceste două virtuți (dragostea şi semerenia), Duhul Sfânt îl învață mila, pentru că din dragoste izvorăște mila și dacă are milă de toți, adică de aproapele, nu poate greși, iar dacă a căpătat smerenia, nu mai judecă pe altul, nu mai cântărește pe altul. El se vede pe sine mic și păcătos”. Părintele Proclu a trecut la cele veşnice în 28 ianuarie 2017. A fost înmormântat la Sihăstria Putnei.  – Basilica 

Delegațiile CROCEU, COMECE și CEC în vizită la Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit luni, 28 ianuarie 2019, la Reședința Patriarhală, delegațiile Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană  (CROCEU), Comisiei Conferințelor Episcopale Romano-Catolice din Uniunea Europeană (COMECE) și Conferinței Bisericilor Europene (CEC), prezente la București în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene (UE) de către România la 1 ianuarie 2019. Preafericirea Sa a prezentat viziunea președinției române a Consiliului UE și prioritățile acesteia, și anume convergența și siguranța Europei, înțelegerea Europei ca actor global și ca loc al valorilor comune, solidaritatea și coeziunea acesteia. Această președinție reprezintă o ocazie de a evidenția valorile creștine centrate pe demnitatea și unicitatea persoanei umane. Biserica Ortodoxă Română, cea mai mare Biserică Ortodoxă din Uniunea Europeană, sprijină cooperarea și solidaritatea europeană și participă, în virtutea Articolului 17.3 a Tratatului de la Lisabona, la dialogul cu instituțiile europene.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Athenagoras Peckstadt, reprezentantul CROCEU, a mulțumit Preafericirii Sale pentru primire, subliniind nevoia de a include între priorități şi problema schimbării climatice, precum și necesitatea alfabetizării religioase a tineretului european prin predarea religiei în școli. Părintele Olivier Poquillon, reprezentantul COMECE, a prezentat o reflecție a Bisericii Catolice cu privire la prioritățile președinției României asupra Consiliului Uniunii Europene. Acesta a amintit provocările cauzate de revoluția tehnologiei digitale, problemele demografice generate de fenomenul migrației, atât ca mobilitate a forței de muncă în interiorul Uniunii Europene, cât și ca imigrație externă, precum și problema fragilității instituției familiei. Părintele Heikki Huttunen a prezentat din partea CEC analiza priorităților președinției române a Consiliului Uniunii Europene subliniind valorile comune creștine, provocările legate de migraţie şi discriminare, de revoluția digitală, dar și nevoia de securitate regională şi mondială. La final, Preafericitul Părinte Patriarh a mulțumit oaspeților pentru vizită și a binecuvântat activitatea acestora desfășurată pe lângă instituțiile europene. - Biroul de presă al Patriarhiei Române

În anul 2018 s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 50 de ani

Anul 2018 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din ultima jumătate de secol. Îngrijorați că natalitatea scade într-un ritm alarmant, mai mulţi primari din ţară le oferă până la 2.000 de lei tinerilor care aduc pe lume un copil. Stabilitatea financiară este grija multor tineri, astfel că tot mai mulți dintre aceștia amână să devină părinți. „Vârsta la care femeile din România hotărăsc să devină mame e din ce în ce mai mare, care nu se pliază neapărat pe vârsta la care mama ar fi cea mai fertilă. Cea mai fertilă perioadă pentru mămică este între 20 şi 25 de ani”, susține Cornelia Preda, medic primar neonatolog. Scaderea populației este cauzată și de exodul conaționalilor care pleacă să lucreze în străinătate. Sursă: a1.ro

Descoperirea dintr-o ctitorie ştefaniană i-a uimit pe oamenii de ştiinţă

Parohul Bisericii Pătrăuţi din Bucovina i-a uimit pe cercetători cu descoperirea sa din incinta lăcaşului de cult, informează Observator. Timp de 15 ani de zile, Părintele Gabriel Herea a surprins modul în care razele soarelui se proiectează prin ferestrele lăcaşului de cult, ctitorit de Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare, şi a ajuns la nişte concluzii impresionante. Rezultatele studiului său au fost prezentate şi analizate recent la Institutul de Fizică Atomică din Capitală. „Soarele ajunge să apună în uşa bisericii şi să trimită lumina sa prin trei rânduri de uşi, până în sfânta masă. O asemenea proiecție există astăzi în templul de la Abu Simbel în sudul Egiptului”. „Discutăm de o proiecţie solară la solstiţiul de iarnă, de Crăciun, iar steaua pe care o parcurge acum, e steaua întrupării lui Hristos. Lumina soarelui vine pe stea. Luminează în altar şi arată grota Betleemului”, a spus preotul paroh. Părintele Gabriel Herea a demonstrat în faţa publicului rămas impresionat de descoperirea sa, format din fizicieni, chimişti şi matematicieni, că biserica a fost construită după norme complexe de geometrie şi astronomie. Scurt istoric. Biserica Pătrăuţi a făcut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de Ştefan cel Mare. Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor din luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei. Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument UNESCO în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument UNESCO din România. - Basilica

Ce face Biserica pentru persoanele cu deficiențe de auz

Biserica Ortodoxă Română se îngrijește ca persoanele cu deficiențe de auz să aibă spații de rugăciune adecvate necesităților lor, dar și centre sociale în care aceștia să-și desfășoare activitățile educative, sociale și culturale. Un astfel de centru urmează să fie construit de Arhiepiscopia Bucureștilor pentru copiii deficienți de auz din Capitală. „Centrul de zi pentru copii cu deficiențe de auz” al Arhiepiscopiei Bucureștilor se află în prezent la stadiul obținerii avizelor pentru autorizația de construcție. De asemenea, centrul are în vedere şi organizarea unui after school. Inițiativa va fi de un real folos în condiţiile în care în ultimii cinci ani niciun tânăr hipoacuzic din Bucureşti sau Ilfov nu a promovat examenul de bacalaureat. În prezent, în Capitală există patru şcoli unde învață 490 de copii hipoacuzici. În prezent, Biserica „Sf. Vineri-Pajura” este lăcașul de cult în care se roagă credincioșii cu deficiențe de auz din Capitală. În Arhiepiscopia Alba Iuliei, persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire beneficiază de un centru dedicat lor încă din anul 2008. Aşezământul funcţionează în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, partenerii proiectului social fiind Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba. Din data de 12 mai 2002 membrii comunității hipoacuzicilor din Timișoara participă în fiecare duminică și sărbătoare la slujbele oficiate în limbaj mimico-gestual la Parohia Iosefin. Comunitatea timişorenilor cu deficiențe de auz şi vorbire a fost înființată în anul 2001, cu sprijinul Parohiei Timişoara-Iosefin. În prezent, comunitatea cuprinde un număr de aproximativ 300 de persoane. Biserica cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sfântul Efrem cel Nou din Sibiu a devenit în anul 2005 lăcaşul de cult dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din Sibiu, Făgăraș și Brașov. Acolo slujbele traduse în limbaj mimico-gestual sunt oficiate de preotul Marian Vlăduț. Paraclisul Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, al Catedralei Înălțarea Domnului din Buzău, este dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din județul Buzău. Lăcașul de cult a fost sfinţit luni, 12 februarie 2018, de Arhiepiscopul Ciprian. În Bacău, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” este destinată persoanelor cu deficiențe de auz. Acolo slujește preotul Gabriel Radu Ichim. În cuprinsul Patriarhiei Române există mai multe centre dedicate persoanelor cu deficiențe de auz și vedere.

Programe TV în limbaj mimico-gestual. Un interes deosebit pentru persoanele deficiente de auz manifestă și Trinitas TV, Televiziunea Patriarhiei Române, prin transmiterea mai multor programe dublate în limbaj mimico-gestual. De ce este Sf. Meletie ocrotitorul persoanelor hipoacuzice. Ocrotitorul persoanelor hipoacuzice este Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, cinstit în Biserica Ortodoxă în data de 12 februarie. Sf. Meletie a devenit patronul persoanelor cu deficienţe de auz în urma faptului că la Sinodul II Ecumenic a mărturisit credinţa în Sfânta Treime prin intermediul semnelor. Când a vrut să vorbească despre Taina Preasfintei Treimi, un diacon adept al arianismului i-a acoperit gura cu mâna. Atunci, Sfântul Meletie a închipuit unitatea în ființa divină a celor trei persoane ale Sfintei Treimi împreunând cele trei degete de la mână: degetul mare, arătătorul şi degetul mijlociu. Același gest este utilizat astăzi de persoanele cu deficiențe de auz, în limbajul mimico-gestual, pentru a face referire la Sfânta Treime. - Basilica

Romfilatelia promovează patrimoniul românesc printr-o emisiune de mărci poştale

Romfilatelia a introdus în circulaţie recent emisiunea de mărci poștale România, un tezaur european, emisiune care promovează valorile incontestabile ale ţării noastre, care s-a remarcat atât în Europa, cât și în întreaga lume, prin bogatul său patrimoniu cultural, spiritual și știintific. Emisiunea a fost pusă în circulaţie în contextul preluării Președinţiei României la Consiliul Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2019, informează Romfilatelia. Constantin Brâncuşi. Pe timbre veţi descoperi personalitatea celui mai mare sculptor român, care a marcat secolul XX, titan al artei mondiale, Constantin Brâncuși (1876 – 1957, imagini din București, Ateneul Român, imaginea lui Henri Coandă, imagini din delta Dunării, Palatul Culturii din Iaşi și Parcul Național Retezat. – Basilica

 

Linkuri la știri

O președinție, 10 priorități - Q Magazine

Unirea principatelor Române, baza statului român modern - Ziarul Lumina

 

 

13-02-2019


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu