Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 188

Știri externe - decembrie 2018 (EXT)

Tags: ;
 

GRECIA: „Crăciunul fără Hristos născut în sufletul fiecăruia este sărăcie, este un eşec al vieţii” - Arhiepiscopul Ieronim al Atenei

Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei a oficiat Slujba Vecerniei în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul lăcaşului de cult. În omilia rostită, Arhiepiscopul a subliniat că în apropierea sărbătoririi Naşterii Domnului Iisus Hristos „trebuie să ne pregătim casele, dar și sufletele”. În continuare, a explicat trei expresii identificate în troparul Sfântului Ierarh Nicolae.

  • „Canon al credinţei”, care „nu permite să apară greșeli”, Sfântul Nicolae fiind cunoscut ca un apărător ferm al credinţei.„Credința trebuie însuşită în mod corect și acest lucru este menționat în tropar, adică trebuie să îl urmăm pe sfânt în ceea ce spune și face”, a spus Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi a toată Elada.
  • „Model de blândețe”, ce se traduce prin „calm interior și exterior” care îl caracterizează pe Sfântul Nicolae „de la începutul şi până la sfârșitul vieții sale”.
  • „Model de înfrânare”, Arhiepiscopul subliniind că refuzul sau ignorarea înfrânării poate aduce multe probleme.

Sfântul Ierarh Nicolae, pomenit anual în 6 decembrie, este considerat ocrotitorul copiilor, dar şi al marinarilor. Sursa: Basilica 

ATHOS: A fost ales noul stareţ al Mănăstirii athonite Dohiariu

Ieromonahul Amfilohie a fost ales noul stareţ al Mănăstirii athonite Dohiariu pentru continuarea misiunii monahale a predecesorului său, informează Ekklisia Online. Alegerile au avut loc în contextul trecerii în veşnicie în 23 octombrie 2018 a Arhimandritului Grigorie, fostul stareţ al aşezământului monahal. Monahul a fost înhumat în aceeaşi zi în biserica mănăstirii pe care a condus-o timp de câteva decenii. Starețul Grigorie a fost originar din Paros și absolvent al Universității din Atena. Înainte de a se stabili în Sfântul Munte Athos, el a viețuit în Paros și Patmos, fiind ucenic al Sfântului Amfilohie Makris și al Părintelui Filotei Zervakos. A fost stareț al mănăstirii din Myrtia și al mănăstirii Prousou din Karpenissi, apoi stareț al mănăstirii athonite Dohiariu, pe care a restaurat-o cu succes. Sursa: Basilica 

SERBIA: Cu ocazia aniversării a 800 de ani de autocefalie (1219 -2019), sub patronajul Sfântului Sinod, Biserica Ortodoxă Sârbă organizează la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad o conferință internațională dedicată acestui moment aniversar.

Evenimentul are loc în perioada 10-14 decembrie 2018 și are scopul de a scoate în evidență contribuția Bisericii Ortodoxe Sârbe în istoria, teologia și cultura universală. Mai mult de o sută de oameni de cultură din Serbia și din afara graniței iau parte la conferință, informează, site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă din Belgrad. Autocefalia Bisericii Sârbe. Înscăunarea Sfântului Sava ca arhiepiscop primat (întâistătător) al Bisericii sârbe în 1219 a precedat recunoașterea autocefaliei din partea Patriarhului Ecumenic Manuel I Charitopoulos.

Autocefalia a fost pierdută în anul 1766 dar, după dobândirea independenţei naţionale din 1878, Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea a oferit în 4/16 mai 1879 actul de autocefalie Mitropolitului Mihail de Belgrad. Sursa: Basilica

GEORGIA: Biserica Ortodoxă a Georgiei a primit luni un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Tamara Mărturisitoarea, o cneaghină de origine gruzină care a fost arestată de comuniști și trimisă în exil în zona Irkutsk în 1931.

O delegație a Patriarhiei Moscovei condusă de Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk s-a întâlnit luni, 10 decembrie, cu Patriarhul-Catolicos Ilia al Georgiei la reședința patriarhală din Tbilisi. Delegația rusă a adus un fragment din moaștele Cuvioasei Tamara Mărturisitoarea, o sfântă canonizată de Biserica Georgiei în 2016 și inclusă în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse. Moaștele cuvioasei au fost descoperite în luna iunie 2018 la cimitirul german Vvedenskoye din Moscova, acolo unde schimonahia Tamara fusese înmormântată în 1936. Potrivit site-ului Departamentului de Relații Externe Religioase al Patriarhiei Moscovei(DECR), moaștele au fost oferite de Patriarhul Kirill ca urmare a solicitării venite din partea Patriarhului Ilia, întrucât sfânta este cinstită atât de credincioșii georgieni cât și de cei din Rusia. „Astăzi o cinstim pe cuvioasa mărturisitoare Tamara ca ocrotitoare cerească a ambelor noastre Biserici și popoare”, a spus Mitropolitul Ilarion. „Doresc să îmi exprim speranța că rugăciunile acestei bineplăcute a lui Dumnezeu ne vor însoți în lucrările noastre comune spre binele sfintei Ortodoxii”, a adăugat președintele DECR. După acest moment, au fost discutate probleme actuale de ordin interortodox. Sfânta Tamara Mărturisitoarea este sărbătorită de Bisericile Georgiană și Rusă în data de 23 iunie, ziua trecerii ei la Domnul. Sursa: Basilica

ISRAEL: Locul Botezului Domnului, redeschis pentru public

După aproximativ 50 ani, locurile sfinte unde Mântuitorul Iisus Hristos a primit Botezul urmează să fie redeschise publicului spre sfârşitul anului viitor, pe măsură ce ultimele mine sunt îndepărtate din zonă. Marcel Aviv, cel care conduce Autoritatea din cadrul Ministerului Naţional al Apărării privind acţiunea de deminare, a spus că speră ca acest proces de înlăturare a minelor antipersonal să fie încheiat în cursul lunii decembrie 2019. „Israelul a plasat toate minele între 1967 și 1971 pentru că a existat un război, dar acum este o graniță a păcii”, a spus Avi pentru The Times of Israel, citat de Pravmir. Sit-ul istoric localizat la aproximativ 10 km est de Ierihon este casă a mai multor biserici creştine. Zona Qasr Al-Yahud găzduiește biserici din opt denominațiuni diferite, printre lăcaşurile de cult deteriorate fiind şi schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul. Aici a slujit sfântul cuvios de origine română Ioan Iacob de la Neamţ (cinstit de Biserica Ortodoxă în data de 5 august). Pentru refacerea Schitului românesc, și implicit a deminării zonei, Patriarhia Română a inițiat în 2016 o campanie de strângere de fonduri, iar cei interesați pot dona în conturile deschise pentru acest scop. Sursa - Basilica

SUA: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la 70 ani de la adoptare: Cum este definită familia?

Declarația Universală a drepturilor omului a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 10 decembrie 1948, fapt pentru care în această zi este serbată Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Cel mai tradus document din lume, disponibil în peste 500 limbi, Declarația Universală a Drepturilor Omului definește familia ca fiind formată prin căsătoria liber consimțită de un bărbat și o femeie. Cum este definită familia? Articolul 16 din Declarație afirmă că familia constituie „elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”. „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei”, precizează primul alineat din Art. 16. România a semnat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în 14 decembrie 1955, atunci când a fost admisă în rândul statelor membre ONU. Sursa: Basilica

ALBANIA: Mai mulți reprezentanți ai celor mai importante agenții de știri din țările europene au discutat în perioada 3-4 decembrie 2018 despre dezinformarea în mass-media la Conferința „Agențiile de știri vs. știrile false”. 

La acest eveniment care a avut loc la Tirana, Albania, au participat și reprezentanți din România, informează Agerpress. Conform unei statistici europene, în prezent aproximativ 65% din populația europeană folosește platformele de socializare ca primă sursă de informare, în timp ce mijloacele tradiționale de informare au ajuns la o cotă critică și totodată istorică. „Astăzi, știrile false nu mai sunt un fenomen, ci o adevărată strategie de comunicare în mâinile a câtorva oameni care încearcă să folosească cea de a patra putere în stat pentru scopuri ostile”, a spus în deschiderea evenimentului directorul general al Agenției Telegrafice Albane (ATA), Armela Krasniqi. Directorul macedonian al Agenției de presă MIA, Marian Tanushevski, a adăugat că știrile false pot lua diferite forme și conținutul lor poate afecta viețile cetățenilor, funcționarea corectă a unor instituții politice, și, cel mai important poate influența decizia democratică. În cadrul intervenției sale, directorul Agenției de presă grecești ANA-MPA, Michalis Psilos, a subliniat că „știrile false au existat din totdeauna și nu este ușor pentru consumatori să discearnă între fapt și minciună”. ”În orice caz există tehnici pentru a separa aceste știri și este un obiectiv important pentru agențiile de știri din întreaga lume să o facă, pentru că știrile false atacă sistemul de informare al societății și ridică dubii în privința credibilității mass-media”, a evidențiat Michalis Psilos. Evenimentul a fost organizat de Agenția Telegrafică Albananeză (ATA) și au participat în total 14 agenții de presă din Europa. Sursa: Basilica

TURCIA: Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 27- 29 noiembrie 2019, fiind prezidat de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.  

În cadrul întrunirii a fost reconsiderat statutul Exarhatului pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiţie Rusă din Europa de Vest, încredinţând credincioşii ierarhilor care aparţin de Patriarhia Ecumenică. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat propunerea Bisericii Autonome din Finlanda de a canoniza doi sfinţi autohtoni: Ioan de Valmo (1873-1958) şi Ioan de Ilomantsi (1848-1918). Totodată, potrivit comunicatului emis de Patriarhia Ecumenică, în cadrul şedinţei sinodale a fost aprobat Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Sursa: Basilica

EGIPT: La propunerea Preafericitului Părinte Teodor, Sinodul Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi a decis în ședința din 26 noiembrie 2018 înființarea Mitropoliei de Katanga şi a următoarelor Eparhii: Malawi, Gulu și Estul Ugandei, Toliara și Sudul Madagascarului, Goma şi Kisangani.

La conducerea Mitropoliei de Katanga a fost ales Arhim. Teodosie Tsitsivos, iar ca nou mitropolit de Axomi a fost ales Arhim. Daniel Biazis, secretarul Sfântului Sinod. Episcopia de Malawi apare ca urmare a divizării Mitropoliei de Zambia și Malawi, și va fi condusă de Arhimandritul Fotie (Hadjantoniou), starețul Mănăstirii „Sf. Sava” din Alexandria, care s-a născut în Nikaia, Attica, în 1954. Arhimandritul Fotie este absolvent al Facultății de Filosofie și Teologie a Universității Națională și Capodistriană din Atena. A fost hirotesit arhimandrit în 9 noiembrie 1980, informează Orthodoxia.info. Episcopia nou-înființată de Gulu și Estul Ugandei va fi condusă de Arhimandritul Silvestru (Kisitu) slujitor în Mănăstirea „Sf. Sava” din Alexandria. Episcopul ales al Episcopiei de Gulu și Estul Ugandei s-a născut în Uganda. A studiat Teologia în Grecia și a slujit ca preot în Mitropolia de Rodos. Episcopul ales de Toliara și Sudul Madagascarului, arhim. Prodromos Katsoulis s-a născut în Sparti, Grecia, în 16 februarie 1982. Tot luni, Patriarhia Alexandriei a hotărât ca Episcopul de Rwanda să fie ridicat la demnitatea de mitropolit. Sursa: Basilica

JAPONIA: Arhimandritul Gherasim, starețul mănăstirii Sf. Nicolae al Japoniei din orașul Ajiro a oficiat în 24 noiembrie 2018 prima Sfântă Liturghie în lăcașul de cult al așezământului monahal.

Prima Sfântă Liturghie a avut loc în noaptea dintre 23 și 24 noiembrie, după slujba de priveghere în cinstea Sfântului Teodor Studitul, un mare apărător al venerării icoanelor, informează OrthoChristian. Slujba a început în jurul orei 1:00 AM și a durat până la ora 5:00. „Ce poate fi spus mai mult de atât? Senzația din timpul slujbei te face să te simți ca în noaptea de Înviere! Păcat că s-a terminat”, au descris călugării experiența slujbei pe pagina de Facebook a mănăstirii. Slujba a avut loc la trei săptămâni după ce Mitropolitul Ortodox Daniel al Tokyoului și al întregii Japonii a oficiat prima slujbă de Te Deum în biserica cu hramul cinstirea icoanei Maicii Domnului „Axion Estin” din cadrul mănăstirii. Pământul pentru  mănăstirea Sf. Nicolae al Japoniei a fost achziționat în iunie 2018 în preajma orașului Ajiro, iar în 3 iulie, trei călugări ai mănăstirii au oficiat prima slujbă de Te Deum pe șantierul mănăstirii.

Biserica Ortodoxă din Japonia. Biserica Ortodoxă din Japonia este o biserică autonomă, al cărei conducător este confirmat de Patriarhia Moscovei. Sfântul Nicolae al Japoniei (cu numele de botez Ivan Dimitrievich Kasatkin) a dus Ortodoxia în Japonia în secolul al XIX-lea. În 1861 el a fost trimis de Biserica Ortodoxă Rusă la Hakodate, Hokkaido, ca preot al capelei consulatului rus. În afară de câteva călătorii scurte, Sfântul Nicolae a rămas în Japonia chiar şi în timpul războiului ruso-japonez (1904-1905) şi a răspândit Ortodoxia în toată ţara, fiind hirotonit primul episcop al Bisericii Ortodoxe a Japoniei. Sfântul Nicolae a fondat Catedrala din Tokyo, în districtul Kanda, şi a petrecut peste jumătate de secol acolo; de aici numirea de Nikorai-Do dată de credincioşii Catedralei Învierii Domnului din Tokyo. Sursa: Basilica

 

Linkuri la știri:

Creștinismul a murit, trăiască noua religie a minorităților... EVZ

Unirea românilor s-a produs deja în diaspora - Timpul.md 

 

 

 

12-12-2018


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu