În cuvântul prilejuit de Concertul tradiţional de colinde al Episcopiei Huşilor, Preasfinţitul Părinte Ignatie a explicat însemnătatea cuvântului „ler” foarte prezent în colindele românești. „Leru-i Doamne ler”, a spus ierarhul, semnifică „acel Aliluia despre care se vorbește mai precis în cartea Apocalipsei capitolul 19”. În acest capitol „se vorbește despre nunta Mielului și mireasa care este pregătită, îmbrăcată în porfiră, toți așteptând junghierea Mielului. Și dintr-odată, din tronul lui Dumnezeu, țâșnește acest aliluia al îngerilor”, a explicat Episcopul Hușilor.
Preasfinția Sa a numit colindele „nuntire a adevărurilor teologice ale Crăciunului cu neamul românesc” pentru că „ori de câte ori cântăm colinde nu facem altceva decât să ne asumăm acea veselie, acel zvâcnit de fericire al îngerilor”. Ierarhul a adresat îndemnul de a trăi bucuria exprimată de colinde: „Dacă noi am reuși să facem la fel de bine și de competent aceste inserții de veșnicie în timpul nostru, așa cum au reușit cei pe care i-ați auzit, cred că timpul nostru, vremea aceasta pe care Dumnezeu ne-a dat-o pe pământ, ar trece mult mai minunat, mult mai frumos.” Sursa: Basilica
Actorul Dan Puric a criticat modul în care a fost aniversat în acest an un secol de la Marea Unire din 1918, în conferința „Jertfa unirii noastre”, care a avut loc luni seara, într-o biserică din municipiul Sibiu, unde a fost prezent și Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, informează Agerpres. „Vorbim despre Centenar. (...) Realizați și dumneavoastră că în afară de Biserică, totul a fost un fiasco, un compromis tragic, o incapacitate publică de a ne apropia sufletește și moral de cei de acum o sută de ani, care au intrat sub glie ca noi să fim demni, întregi și liberi", a afirmat Dan Puric. Actorul a mai declarat că acest Centenar „a fost o probă de foc" pentru poporul român. „Vremurile pe care le trăim sunt cumplite. Vremurile sunt confuze. Nu ne putem asuma la jumătate măsura veacului acesta, trebuie să-l înfruntăm. A fost o probă de foc acest Centenar în care s-a evidențiat, într-un fel, gradul de înrobire sufletească pe care îl are poporul român astăzi", a spus Dan Puric. Câteva sute de persoane au participat la conferința susținută de Dan Puric, în biserica de pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Sibiu. Sursa: Activenews
În urma vizitei recente în România, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat o scrisoare de mulţumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul Ecumenic mulţumeşte pentru „minunata primire”, pentru „bucuria întâlnirii față către față cu cinstita Ierarhie a Sfintei Biserici a României”, dar şi pentru întrevederea cu Preşedintele României.
Sanctitatea Sa face referire şi la momentul istoric al sfinţirii Catedralei Naţionale şi la prima liturghie, despre care spune că „vor rămâne permanent în mintea noastră și adânc înrădăcinate în inima noastră”.
În cadrul documentului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu face referire şi la buna colaborare dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Ecumenică şi urează Părintelui Patriarh Daniel „cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, a Anului Nou și a Botezului Domnului, pace de sus, sănătate și înțelepciune în înalta slujire”. Text integral disponibil la sursă.
„În stadiul în care se află declinul populației și depopularea țării, fără consultarea populației și adoptarea unor programe care să răspundă nevoilor, aspirațiilor și preferințelor populației tinere șansele redresării situației demografice a țării sunt iluzorii. O astfel de abordare a fost sugerată de mai multă vreme. (În paranteză fie precizat, între timp, foarte recent, o țară din Uniunea Europeană a distribuit milioane de chestionare în gospodării ale populației pentru a afla ce măsuri ar fi preferate pentru susținerea familiilor tinere, a celor cu mai mulți copii și opinia asupra programelor flexibile de activitate profesională a mamelor).” - Interviul integral poate fi citit AICI.
În același top României îi urmează Georgia, Armenia, Grecia, Bosnia și Republica Moldova. Conform aceluiași centru de studii, pentru europeni religia este mai puţin importantă decât pentru locuitorii din Africa, America Latină ori SUA. Pew Research indică însă mari diferenţe şi între cele 34 de ţări europene analizate. Astfel, la polul opus se află Estonia, Danemarca, Cehia, unde sub 10% din cei chestionați au declarat că sunt „foarte religioși”. 50% dintre români (locul al 4-lea) declară că religia este foarte importantă în vieţile lor, 50% (locul al 2-lea) că participă la slujba religioasă cel puţin o dată pe lună, 44% (locul al 3-lea) că se roagă zilnic şi 64% (locul al 4-lea) că sunt absolut siguri că Dumnezeu există. Sursa: Basilica
Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al poporului român închinat eroilor neamului din toate timpurile, a fost sfințită la împlinirea unui secol de la Marea Unire. Zilele Sfințirii Catedralei, 25-30 noiembrie, au fost prelungite până duminică seara, 2 decembrie 2018, pentru a răspunde interesului românilor de a vizita și de a se închina în altarul nou sfințit al Catedralei ce reprezintă o încununare a Centenarului Marii Uniri. - 45.000 persoane la sfințire - La evenimentul sfințirii (25 noiembrie) a fost de asemenea o prezență notabilă. 45.000 persoane au asistat la ceremonia de sfințire și la Sfânta Liturghie oficiate de Patriarhul Ecumenic împreună cu Patriarhul României și cu un sobor de 60 ierarhi. Cei peste o sută de mii de români au venit din toată țara și din diaspora pentru a vedea împlinit un ideal care datează din vremea regilor Carol I și Ferdinand. Ei s-au închinat în Altarul nou sfințit unde se află moaște ale martirilor români și străromâni, dar și numele celor peste 350.000 eroi ai neamului cunoscuți. Catedrala Mântuirii Neamului este finalizată în proporție de 95%, iar finalizarea lucrărilor și a picturii Catedralei vor dura aproximativ trei ani, așa cum a precizat Patriarhul Daniel la slujba de sfințire: „Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfinţirea picturii în această catedrală”, a spus Preafericirea Sa. Catedrala Mântuirii Neamului are hramurile „Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor” și „Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României”. La celebrarea primului hram al CMN a fost prezent Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Sursa: Basilica
Evenimentul istoric al sfințirii Catedralei Mânturii Neamului, ce a avut loc duminica trecută, a fost prezentat în presa internațională ca fiind unul marcant pentru celebrarea a 100 ani de la Marea Unire din 1918, când România a devenit un stat naţional unitar. The Washington Post a relatat că la evenimentul de sfinţire „au participat zeci de mii de credincioși care au înfruntat vremea rece”. O altă publicaţie internaţională, Financial Times, a punctat că „sfinţirea a fost oficiată de doi patriarhi şi 100 de preoţi, în prezenţa a aproximativ 45 000 de credincioşi”, menţionându-se că proiectul a început în 2010 şi se estimează a fi terminat în 2024. Evenimentul a fost relatat pe larg şi de Radio Free Europe Radio Liberty care a amintit că sfinţirea a avut loc cu o săptămână mai înainte de aniversarea a 100 ani de când România există ca stat naţional.
Kathpress a asemănat Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti cu Catedrala Sfântul Sava din Belgrad în ceea ce priveşte simbolismul naţional. Într-un articol publicat cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale din Bucureşti, Le Petit Journal a reiterat faptul că ideea unei catedrale reprezentative pentru spaţiul românesc a apărut după Războiul de Independenţă din 1877-1878. Informaţii detaliate despre sfinţirea Catedralei Naţionale din capitala României au fost prezentate şi în La Croix. Sursa. Basilica
Linkuri la Știri:
Retrospectiva lunară - Basilica
Postul Nașterii Domnului, istorie și semnificație - Basilica
Vasile Bănescu, nu din cauza Catedralei Naționale nu avem o Românie înfloritoare - Basilica