Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, dar pot fi activate prin click pe butonul Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat prin click pe butonul Refuz)

Porunca Iubirii
Biserica şi Neamul.Politica.LumeaNr. vizualizari: 11

O lectură teologică a Imnului Național

Ioan Sergiu Lungu
Tags: imn; imnuri nationale; Romania; centenar;
 

În orice domeniu de cultură sunt implicați mai mulți factori care lucrează împreună la generarea actului de creație, la interpretarea lui cât mai adevărată și la descifrarea tuturor valențelor lui pentru a fi făcut accesibil publicului larg. Acest lucru este valabil și pentru domeniul literaturii. Autorul, luminat de inspirație, este cel care generează opera literară, o împărtășește publicului, dar interpretarea acesteia adesea aparține unei alte instanțe. De cele mai multe ori, critica literară propune mai multe lecturi, mai multe înțelegeri pentru un anumit text, fie că e în proză, în versuri sau în altă formă.

Vreau să propun o posibilă lectură în cheie teologică a Imnului nostru Național. Nu cred că se îndoiește nimeni că la originea lui a fost contextul istoric vitreg al neamului nostru de-a lungul secolelor, care după multe suferințe a întrevăzut posibilitatea Unirii și constituirii unui stat național independent. Deci, baza solidă, fundamentul de necontestat al Imnului este realitatea istorică și mesajul lui este cu precădere în această zonă. Interpretarea lui în această optică cred că s-a făcut și este limpede. Dar de ce o lectură în cheie teologică? Sau, mai întâi, ce înțeleg prin lectură teologică? Este înțelegerea pe care o propunem atunci când citim o realitate, oricare ar fi ea, luându-L în calcul pe Dumnezeu, nu epuizându-ne în realitatea exterioară, materială, istorică. Orice realitate își poate păstra sensurile inițiale, dar în același timp ne putem adânci într-o lectură mai adâncă, teologică.

M-am întrebat dacă în cazul Imnului Național poate fi făcută o lectură teologică. Răspunsul dezvoltat mi-a fost provocat de întâlnirea cu un părinte duhovnicesc care mi-a deschis mai multe înțelegeri. Una dintre ele este că cel puțin prima și ultima strofă din Imnul Național se pot înțelege duhovnicește. Dacă noi credem și mărturisim că Dumnezeu este Atotputernic și Atotprezent, El nu poate lipsi din nici una din realitățile noastre. Iubitor fiind, dorește să scoată din orice lucru al nostru ceva bun. Prin orice facem noi, caută cu înțelepciunea Lui de negândit să ne ducă la mântuire, la împlinire, să ne pună pe calea spre El.

Primele două versuri: „Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!” mi-au fost tâlcuite de părintele duhovnicesc ca o ușă spre o înțelegere mai cuprinzătoare. El spunea că somnul de moarte în care ne-au adâncit barbarii de tirani este somnul sau adormirea spirituală a tuturor popoarelor în care ne-a afundat vrăjmașul dușman. Contextul discuției a fost gândul părintelui că românismul de astăzi are un mare potențial neactualizat, care trebuie conștientizat, deoarece are în el date pozitive și un context favorabil pentru acest lucru. Actualizat, nu în duh patriotic, ci în așezare duhovnicească dreaptă. Trebuie să ne trezim din somnul spiritual în care ne-a aruncat vrăjmașul, să păstrăm lucrurile bune ale strămoșilor noștri, dar și să conștientizăm slăbiciunile moștenite. Din acestea, să căutăm să făurim un întreg bine închegat, bine cristalizat și o gândire bine pusă la punct. Cred că unele din valorile fundamentale ale strămoșilor care le-au dat putere să ducă și să străbată toate greutățile și vitregiile contextelor istorice sunt credința creștină și ascultarea, fidelitatea față de Biserica lui Hristos. Dacă con­știentizăm și îmbrățişăm aceste valori, nădăjduiesc că ne va lumina Dumnezeu și ne va da putere și dreaptă înțelegere să facem față încercărilor complexe, din ce în ce mai multe și mai provocatoare ale societății în care trăim.

Îmbrățișarea credinței trebuie secondată de vederea slăbiciunilor neamului nostru, pe care, asumându-le în duh terapeutic, să le folosim ca un prilej de smerenie și de conștientizare a ceea ce suntem. Mă îndoiesc că e folositor să ne îmbătăm cu gândul vitejesc și patriotic care caută să ascundă toate neîmplinirile și complexele din trecut. Cred că e folositor să vedem în primul rând partea noastră de vină, numită poate în strofa a cincea a imnului, oarba neunire sau mai clar dezbinare. Această smerită conștientizare va da loc lui Dumnezeu să lucreze, să ne lumineze dreapta înțelegere, să ne ajute să dibuim adevăratele provocări și să ne lărgească vederea pentru a nu ne risipi energia în false provocări, în diversiunile vrăjmașului care caută să ne consume energia cu lucruri neesențiale pentru ca, uitându-le pe cele esențiale, să ne poată birui.

Valori esențiale ale strămoșilor sunt indicate în ultima strofă a Imnului: „Preoți cu crucea în frunte! căci oastea e creștină,/ Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt./ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nostâ pământ!” Primul vers trimite la moștenirea dreptei credințe a neamului nostru pe care cred că trebuie s-o îmbrățisăm deplin asumat și cât mai conștient, cu valorile ei neștirbite.

Versul al doilea: „Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt”, și ultimul vers din strofa a patra: „Viață în libertate, ori moarte! strigă toți”, nu cred că greșesc dacă îl asociez cuvântului Mântuitorului din Evanghelia după Ioan 8, 31-32 și vv. 34-36: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul rămâne în veac. Deci dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr”.

Cuvintele evanghelice ne pot revela un alt nivel de înțelegere a libertății pe care autorul versurilor imnului probabil nu l-a avut în vedere. Dar poate fi o intuiție exprimată din fibra nea­mului creștin, din tradiția poporului. Scopul preasfânt al libertății este Adevărul care ne face liberi. Nu este doar un adevăr teoretic, ci Adevărul Existențial Personal care este Hristos (Ioan 14, 6). Doar în comuniune cu El putem să ne eliberăm de robie, să evităm „să fim sclavi iarăși în vechiul nostâ pământ!” și să realizăm deplin acea unitate nădăjduită de veacuri la nivel național, dar zădărnicită mult timp de oarba neunire, chiar depășind-o și ajungând la unitatea universală a omului în Hristos pentru care S-a jertfit: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Sursa: Ziarul Lumina

 

 

 

01-12-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu