Am avut marea şansă să întâlnesc o creştină în vârstă de 77 de ani, care l-a văzut, l-a auzit şi a discutat cu Sfântul Părinte. La văzut la Drăgănescu, în timpul prigoanei comuniste, în 1975. Într-o zi, Sfântul Părinte picta în biserică şi a ieşit la uşă, strigând-o. Celelalte femei i-au zis: „Du-te că poate doreşte părintele să-i duci vreo găleată cu apă”. S-a dus în biserică şi părintele i-a zis: „Mă, tu ţi-ai luat mâncare de acasă?”. „Nu, părinte, că azi e vineri şi nu am avut acasă mâncare de post”. S-a dus părintele şi a venit cu o bucată de pâine şi nişte măsline. I-a zis să mănânce că nu o să poată face faţă la sapă, până seara, nemâncată. Când femeia a dat să plece, părintele i-a zis: „Şi ţi-aş mai zice ceva: Mă, nu-ţi mai drăcui bărbatul”. Ea, în mintea ei, a zis că numai părintele Savian putea să o spună, că altcineva nu avea cine. Dar Sfântul Părinte a zis: „Savian nu mi-a zis nimic”!
Când apoi a aflat Sfântul Părinte că ea înfiase doi copii pe timpul lui Ceauşescu (un băiat şi o fată), i-a zis: „Mă, mare răsplată vei avea de la Dumnezeu pentru că ai luat copiii ăştia! Să ştii că nu vei avea necazuri de sănătate cu ei”. Apoi a zis ca să audă şi ceilalţi: „Creşteţi copii, mă, nu câini!”. Băiatul are acum 48 de ani şi nu a avut nici o problemă de sănătate.
Datorită unei greşeli, pe timpul lui Ceauşescu, ea a ajuns să fie condamnată. Până a afla sentinţa lor, s-a dus şi a stat de vorbă cu părintele Savian Bunescu. Părintele Savian a întărit-o, zicând: „Nu-i nimic, şi eu am trecut pe acolo şi părintele pictor a trecut pe acolo şi, dacă e de la Dumnezeu aşa, o să treci şi tu şi o să vii acasă”. Sfântul Părinte era sus, pe schelă, picta. A strigat de acolo: „Zece luni or să-ţi dea, dar nu o să le faci şi o să vii acasă”. Aşa s-a întâmplat: a fost condamnată la 10 luni de închisoare, a făcut 4 luni din ele, s-a dat un decret şi i-a eliberat pe toţi, încât rămăsese închisoarea goală.
Prin anul 1976, această femeie, fiind dusă cu vacile la păşune, a văzut un bărbat care venea spre ea. A întrebat-o: „Unde pot să-l găsesc şi eu pe părintele Arsenie Boca?”. Ea a zis: „Nu avem nici un părinte cu numele acesta. Părintele nostru de aici este Savian Bunescu. Dar mai este un părinte pictor pe care nu ştiu cum îl cheamă”. „Da, pe acela îl caut. Cum ajung la biserică?”. I-a explicat pe ce stradă să o ia şi l-a întrebat: „Dar ce aveţi cu el?”. „Dacă mai rămâi aici o să-ţi povestesc, dar acum mă duc într-acolo”. Femeia l-a aşteptat. Când s-a întors i-a mărturisit: „Eu sunt directorul închisorii şi l-am avut pe părintele Arsenie acolo. La ora 12 noaptea lacătele cădeau şi părintele era la rugăciune, în genunchi. Auzind acestea de la gardian, am dat ordin ca să vină în seara următoare alt gardian că acesta ar avea probleme cu capul. A venit altul şi acelaşi lucru mi-a zis. Am pus pe alt gardian, de la altă închisoare şi l-am adus acolo, dar acelaşi lucru mi-a zis şi acesta. Ca să mă conving, am făcut eu de pază şi aşa era: la ora 12 noaptea uşile se deschideau şi părintele se ruga în genunchi”. Femeia l-a întrebat: „Şi acum de ce l-aţi căutat?”. „Am un frate bolnav şi, după atâtea cheltuieli cu el, aş vrea să ştiu dacă mai trăieşte”. „Şi ce v-a spus părintele?”. „Să merg acasă să mă pregătesc pentru că e chemat acolo sus”…