Învățătura de credință ortodoxă despre sexualitate și procreare. Atitudinea pastorală față de homosexuali

 

Promovarea homosexualității este o mentalitate păgână, precreștină, o cădere „în păcat și în istorie”

Prima mențiune biblică pe această temă o găsim în Facerea 1, 28: „Și Dumnezeu a zis: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți.”

Desigur, semnificația acestui verset este atât una literală cât și una duhovnicească: poate însemna atât „creșteți numeric” cât și înmulțiți-vă și creșteți duhovnicește.”

Prima relație trupească menționată în Sfânta Scriptură este exprimată metaforic prin expresia „a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”. (Facerea 4, 1)

Această relație este heterosexuală și procreatoare.

În Facerea cap 4 sunt arătați și urmașii lui Cain și Abel, apoi în cap. 5 – numele patriarhilor de la Adam până la Noe.

Actul procreării este posibil prin însuși actul creației și pentru a-i releva importanța esențială Sfânta Scriptură înșiră descendenți de la Adam prin numele lor și succesiunea generațiilor. Căci nu este șansă și lucrare mai mare a unui om, decât „să facă alt om.”

Există mai multe pasaje în Biblie când neputința procreării este vindecată miraculos de Dumnezeu, firea este depășită, forțată, pentru ca descendența să fie înfăptuită și profețiile împlinite. (Facerea 18, 10):

„Zis-a Unul: „Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu.”

Ana, soția lui Elcana s-a rugat fierbinte la Domnul să-i dea un fiu și de va fi așa îl va da Domnului:

„Atotputernice Doamne, Dumnezeule  Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Ție ….” (I Regi 1, 11).

Și așa s-a născut prorocul Samuel.

Ioan Botezătorul cel care trebuia și vroia să fie Înainte Mergător lui Hristos, s-a născut învingând legile firii (Luca 1, 11-15):

„Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.

Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el.

Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan.

Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura.

Căci va fi mare înaintea Domnului.”

Pentru că un procent însemnat de homosexuali menționează în antecedentele lor incestul, iată ce zice Leviticul despre însoțirile nelegiuite:

„Nimeni să nu se apropie de nici o rudă după trup, cu gândul ca să-i descopere goliciunea.” (Leviticul 18, 6)

„Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.” (Leviticul 18, 22)

Episodul „Sodoma și Gomora” arată ce au pățit homosexualii care nu s-au pocăit de păcatul lor:

Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.” (Facerea 18, 20)

Pedeapsa pentru sodomie:

orbirea „de la mic până la mare” (Facerea 19, 11)

ploaie de pucioasă şi foc din cer  (Facerea 19, 24-28)

stricarea cetăților, toate împrejurimile, toți locuitorii și toate plantele

Sodoma și Gomora a devenit o unitate de măsură a pedepsei pentru păcate grele. Despre cei care nu îi vor pomeni pe apostolii trimiși de Domnul și „nu vor asculta cuvintele lor”: „Mai ușor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Matei 10, 14-15)

„Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta ….  Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Marcu 6, 11)

În Romani cap 1, 25-27 este menționată cauza acestui păcat:

„Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!

Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;

Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.

Deoarece n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, și s-au închinat făpturii în loc să se închine Creatorului, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.” (Romani 1, 28)

Dar cea mai mare tragedie pentru sodomiții nepocăiți este pierderea împărăției lui Dumnezeu:

„Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 9-10)

Apostolul Paul îi amintește lui Timotei că legea a fost dată pentru:

• cei fără de lege şi răzvrătiţi
• necredincioşi şi păcătoşi
• necuvioşi şi spurcaţi
• ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă
• desfrânaţi
• sodomiţi
• vânzătorii de oameni
• mincinoşi
• cei care jură strâmb
• tot ce stă împotriva învățăturii sănătoase (I Timotei 1, 9-10)

Apostolul Petru scrie în II Petru cap. 2, 6 că Dumnezeu a osândit la nimicire cetățile Sodomei și Gomorei ca pildă nelegiuiților din viitor.

Iar în versetul 7 și 8 scrie că Domnul l-a izbăvit pe dreptul Lot pentru că era chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi și prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite.  

Sexualitatea exprimă conform textelor biblice și patristice mai multe semnificații în funcție de modul cum este interpretată și practicată:

procrearea (Facerea 21, 1-2): Apoi a căutat Domnul spre Sarra, cum îi spusese, şi i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise. Şi a zămislit Sarra şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu.

ferirea de păcatul desfrânării, înfrânarea: Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.

castitatea, curăția: hotărârea unui creștin de a nu avea relații sexuale, ca viață ascetică pentru Domnul și ca metodă de înaintare spre apropierea de Dumnezeu.

adulterul, desfrânarea, practicarea relațiilor trupești în afara căsătoriei binecuvântată prin Sfânta Taină a Nunții.

Sodomiții care – după textul biblic – dați unor „patimi de ocară” (Romani 1,26) … „săvârşind ruşinea” (Romani 1, 27) ….. „s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului” (Romani 1, 25)… „i-a lăsat la mintea lor fără judecată”… (Romani 1, 28).

Căsătoria monogamă caracterizează nunta creștină ridicată la rangul de Sfânta Taină comparată cu Biserica. Familia creștină este „mica Biserică” în care comuniunea dintre „cei doi” se desăvârșește prin procreere în comuniunea  „celor trei”, căci Hristos spune: unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20).

Relațiile sexuale dintre doi soți nu sunt un scop în sine, nici metodă de a dobândi plăcere trupului, ci metodă de a nu cădea în desfrânare prin ispitirea Satanei „din pricina neînfrânării voastre.” (I Corinteni 7, 5).

În vremea Noului Testament, nu nașterea de prunci este motivul principal al împreunării ci ferirea de desfrânare.

Pr. Marc – Antoine Costa de Beauregard descoperă semnificații teologice și duhovnicești profunde al heterosexualității trăită în Sfânta Taină a Nunții în cartea „Heterosexualitatea și Homosexualitatea din perspectivă creștină” (Ed. Christiana, București, 2004).

După modelul relației Dumnezeu – om, când Creatorul și creatura fiind ființe deosebite prin natura lor își manifestă iubirea prin alteritate tot astfel bărbatul și femeia fiind ființe diferite prin genetică și antropologia lor cresc, trăiesc, se iubesc jertfelnic și procreează prin alteritatea lor (Costa de Beauregard, Teologia sexualității: Heterosexualitatea și Homosexualitatea, Ed. Christiana, p.21).

„Bărbatul și femeia sunt totodată aceeași și alții după cum Dumnezeu și omul sunt totodată aceeași după chip și alții după fire.” (Costa de Beauregard, Teologia sexualității: Heterosexualitatea și Homosexualitatea, Ed. Christiana, p. 21)

Iubirea reciprocă este – paradoxal – generată și amplificată de diferență, pentru că are ca mecanism lucrător și eficient „ispita” cunoașterii. Despre Adam nu se spune în Sfânta Scriptură că a avut o relație trupească sau că s-a împreunat cu Eva, ci că „a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”.” (Facerea 4, 1)

Pr. Costa de Beauregard spune că heterosexualitatea (desigur în Taina Nunții) este sfântă, căci este „simbolul existențial al alterității”. (p. 28)

Prin heterosexualitate s-a împlinit versetul „Creşteţi şi vă înmulţiţi.” (Facerea 1, 28)   

Prin heterosexualitate s-au născut prorocii, apostolii, poporul ales, apoi noul popor (creștin), sfinții, martirii.

În veacul viitor heterosexualitatea va dispărea prin natură căci persoanele umane vor fi „ca îngerii lui Dumnezeu în cer, căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită”.(Matei 22, 30)

Grăbirea sfârşitului lumii și venirea veacului viitor se poate face pe două căi:

una îngerească prin naturile monahale, feciorie, abstinență, în care heterosexualitatea este „ca și când nu ar fi”.

Alta drăcească, demonică prin avorturi sau homosexualitate.

Cel mai de preț cuvânt care se poate spune despre heterosexualitate, este formularea textelor biblice și a Sfinților Părinți: cunoaștere și iubire, întărirea Bisericii prin nașterea de noi mădulare în interiorul ei și educație creștină a fiilor Bisericii pentru a întări Biserica în fața porților iadului.

Educația pentru heterosexualitate este o misiune sfântă a creștinilor pentru a feri trupul fiecărei persoane și trupul Bisericii, de păcat și de riscul pierderii mântuirii.

„Homosexualitatea comportă pericolul morții” (Costa de Beauregard,op. cit., p. 36) deoarece conform textului de la Romani cap.1, homosexualitatea este consecința idolatriei, adică slujirea făpturii în locul Făcătorului (Romani 1, 25). Atunci Dumnezeu „îi lasă la mintea lor, fără judecată” (Romani 1, 28).

Și ce poate fi un dezastru mai mare decât acesta?

Studiile științifice au dovedit că homosexualitatea nu are un determinism genetic în sensul embriologic sau anatomic al cuvântului. Ea este un păcat care evoluează de la ispită la săvârșire și devine manifest prin slăbiciunea omului prin cucerirea sufletului și trupului lui de către diavol, prin tentațiile căderii așa cum în orice om nou născut există dispoziția spre cădere moștenită de la căderea protopărinților din Eden.

Costa de Beauregard: „Homosexualul este în mijlocul nostru ca un semn dureros al umanității dedate la păcatul idolatriei de sine”. (op. cit. p. 63)

Promovarea homosexualității este o mentalitate păgână, precreștină, este o cădere „în păcat și în istorie”; uneori este păcat mai mare decât acela de a fi homosexual căci poate contribui la smintirea și „homosexualizarea” multor semeni nu doar a lui însuși.

Homosexualul botezat – adică „homosexualul creștin” s-a rupt de Hristos și de Biserică, adică și-a pătat (înnegrit) taina Botezului.

Din punctul de vedere al conceptului de medicină creștină, homosexualitatea este un păcat, adică o boală (o suferință) spirituală. Ea nu se încadrează, conform clasificărilor nosologice actuale în noțiunea de boală psihologică sau biologică.

Dar orice despărțire de Dumnezeu prin păcat este o boală (suferință) spirituală și – fără pocăință – riscă moartea sufletului prin separarea de Dumnezeul lui.

În plus conform textului de la I Corinteni 3, 16 trupul este un templu al Duhului Sfânt și practica homosexuală lezează grav sacralitatea trupului, a templului.

Dar pentru că poartă în el de la Creație chipul lui Dumnezeu, care este incoruptibil și indestructibil, șansa lui de vindecare este absolută. Și metoda este una sigură: pocăința, lacrimile, asceză, renunțare la păcat.

Care este atitudinea pastorală față de homosexuali?

Homosexualul are dreptul și șansa mântuirii ca oricare alt om. Lui îi este accesibilă Împărăția prin Sfânta Taină a pocăinței.

Biserica trebuie să lupte „lupta cea bună” pentru vindecarea și recuperarea lor, în primul rând pentru a celor botezați în numele Sfintei Treimi, pentru că aceștia sunt mădulare ale Bisericii.

Sintagma de acum clasică dar în același timp foarte veche „Să urâm păcatul și să-i iubim pe păcătoși” este adevărată și trebuie să funcționeze.

Eclesial vorbind el este „fratele nostru homosexualul” și Biserica merită să lupte pentru salvarea lui iar el merită să fie salvat.

Lupta homosexualilor pentru a demonstra că ei nu sunt bolnavi ci sunt doar o „variantă a sexualității normale” este penibilă și înșelătoare. În conceptul de medicină creștină ei sunt căzuți și bolnavi spirituali adică s-au separat de Dumnezeu și cu risc maxim de a-și pierde mântuirea dacă nu se pocăiesc și nu se vindecă.

Cel mai mare efect terapeutic asupra lor îl are adevărul și iubirea, adică nejudecarea și necondamnarea lor, primirea și îmbrățișarea lor cu compasiune și speranța vindecării lor în Hristos și în comunitatea eclesială.

Atitudinea noastră trebuie să fie ca a unui om pe care îl paște același risc de a deveni netrebnic de numele de creștin și să ne rugăm pentru ei.

Atât ei (homosexualii) cât și cei care promovează homosexualitatea și vor să legifereze acest păcat, cât și cei care îi mână din urmă, se manifestă adeseori ca vrăjmași ai creștinilor și ai Bisericii.

Înainte de a le răspunde cu aceeași monedă să ne amintim de rugăciunea pentru vrăjmași a Sfântului Nicolae Velimirovici: „Doamne binecuvântează pe vrăjmașii mei!”… „sluga blestemă pe vrăjmași căci nu știe, iar Fiul îi binecuvântează căci știe. Fiul știe că vrăjmașii nu pot să se atingă de viața Lui, de aceea El pășește liber între ei și se roagă liber pentru aceștia.”

 

Sursa: fragment din lucrare în curs de apariție, sub semnătura  Perdeaua de Fum, Cultura vieții