Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIINr. vizualizari: 4016

Parintele Arsenie Boca. Sfantul Ardealului (CARTE)

Tags: Arsenie Boca;
Parintele Arsenie Boca. Sfantul Ardealului (CARTE)
Editura Agnos, Sibiu, 2012, 12 RON
 
Mărturie lângă mărturie 

     În urmă cu ani, proaspăt student migrat dinspre Bucovina spre Ardeal, îl întâlneam undeva… în Banat pe Preasfinţitul Daniil Partoşanul, pe atunci Episcop de Vârşeţ. Pentru întâia oară, la acea vreme, cineva îmi vorbea, cu o nobleţe şi o consideraţie seducătoare, despre Părintele Arsenie Boca. Cele câteva ore petrecute atunci la umbra bisericuţei ce străjuieşte reşedinţa mitropolitană mi-au zugrăvit în suflet, la acea vreme, măsura unui drum împlinit, a unui om care şi-a umplut înstrăinările în dorul de Dumnezeu. 
     Acea convorbire de oarecând stă început volumului de acum. 
    În anii următori, acelei convorbiri i s-au adăugat altele… Pe unii oameni i-am căutat, rugându-i să îmi împărtăşească din împreuna lor umblare cu Părintele Arsenie. Alţii, pur şi simplu, mi-au ieşit în cale. Mărturie lângă mărturie, zicerile lor se orânduie azi în pagini de mărturisire despre viaţa şi personalitatea unui om cu totul providenţial, un Sfânt al Ardealului prin excelenţă şi un rugător de nădejde, în Biserica triumfătoare, pentru întreg Neamul Românesc. 
   Titlul volumului, Părintele Arsenie Boca. Sfântul Ardealului , l-am “împrumutat” de la PS Irineu Duvlea, Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America. Şi pe această cale, ţin să-i mulţumesc Preasfinţiei Sale pentru generozitatea cu care mi-a oferit spre publicare acest minunat material,l inserat în paginile lucrării în discuţie. De asemenea, le mulţumesc lui Valentin Iacob şi lui Ion Costin Manoliu, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui volum. Fără materialele lor despre Părintele Arsenie, această carte ar fi fost văduvită de undele dintre cele mai frumoase icoane ale devenirilor Părintelui. 
     Iar, dacă chipul de pe copertă este una din cele mai reuşite reprezentări iconice ale Părintelui Arsenie Boca, aceasta i se datorează artistei şi omului de cultura Linda Saskia Menczel. 
Volumului de faţă îi vor urma altele. Editura Agnos intenţionează să publice în curând o serie de lucrări despre viaţa, mărturia şi covârşitoare dimensiunea duhovnicească a Părintelui Arsenie. Totodată, vom rezerva un spaţiu editorial ceva mai amplu unor analize şi studii prvind perioada carcerală a Părintelui Arsenie Boca, în cea mai mare parte identificare şi corelate în demersul nostru de cerctare a Dosarelor de Securitate ale Părintelui, aflate în arhiva CNSAS. 
     Oarecând, într-un anotimp cernit de durere, Părintele multora dintre noi s-a orânduit spre Prislop, spre locul de vremelnică odihnă, trăgând după sine o parte de Cer şi lăsându-ne, drept moştenire, un munte de dor… Plecându-se spre pământ, spicul cel viu, tăiat înainte de vreme, răspândea şi răspândeşte, din inima morţii, sămânţa viitorului. 
Există un timp când trebuie să trăieşti, şi un timp când trebuie să depui mărturie pentru ce trăieşti , spunea cândva unul din marii gânditori. Părintele Arsenie Boca, într-o anumită vreme şi într-un anumit ceas al chemării, a dat, într-adevăr, mărturire despre felul în care trebuie să îţi trăieşti atât viaţa, cât, mai ales, moartea. 
      Fie ca jertfa şi pilda vieţuirii sale să ne fie leac şi merinde pe Calea către Veşnicie, adică biruinţă deplină asupra morţii. 
Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât Sfântul Ardealului ne-a arătat că… se poate! 

Romeo Petraşciuc 

    Într-adevăr, se pare că aproape nu există loc în Ardeal unde Părintele să nu fi lăsat vreo urmă. Era un om foarte smerit. Nu era năprasnic, aşa cum se spune, dar era categoric. Dacă îţi spunea ceva, la spovedanie, de pildă, musai aşa trebuia să faci! Era de statură potrivită, dar totuşi mai înalt, era roşcat la păr şi cu ochi albaştri. Tocmai de aceea, Părintele îşi picta toate icoanele - de la Maica Domnului, până la Iisus - cu ochi albaştri. Toţi pictorii pun în operele lor ceva din ei înşişi, fără să vrea. Aşa că icoanele pictate de Părintele au ceva şi din înfăţişarea lui. 
Nu ştia nimeni, atunci când a murit Părintele Arsenie, că el va face binele şi în duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormântul său sunt adevărate.

Pr. Crăciun Oprea 

Cuprins 
Mărturie lângă mărturie
Părintele Arsenie Boca. O abordare simpatetică a relaţiei tânăr - duhovnic (PS Daniil Partoşanul)
Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. “O viaţă închinată schimbării vieţii noastre) (PS Irineu Duvlea)
“Pr. Arsenie a fost un om de excepţie, prin structura lui” (Pr. Teofil Părăian)
Întâlnire cu Părintele Arsenie - convorbire între Mitropolitul Antonie Plămădeală şi Arhim. Teofil Părăian despre Părintele Arsenie Boca
“Oameni buni, închideţi ploaierele alea, că nu plouă peste noi” (Pr. Ioan Sabău) Aburul albastru. Părintele Arsenie Boca (Pr. Crăciun Oprea)
“Cu mâna asta nu vei mai da tu în nimeni, cât vei trăi!” (Pr. Nichifor Todor)
“Fericit e cel care i-a apropiat pe oameni de Iisus Hristos” (Pr. Ioan Sofonea)
“Ce deosebire este între smerenie şi neputinţă? Răspunde la întrebare!” (Simion Gheorghiţă)
“Eu nu pot să-i spun acestui minunat om al lui Dumnezeu altfel decât aşa: Sfântul Părinte Arsenie Boca!” (Bogdan Juncu)
“Ai grijă, că pe el l-a câştigat diavolul” (Sora Sanda Spânu)
Răspunsuri duhovniceşti. Se întâmplă minuni? Cum le înţelegem? (Pr. Grigore Doru Gâdea)
“Părintele Arsenie Boca este întruparea moralei creştine în fiinţa umană” (Gheorghe Alimpescu)
22-06-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Mihaela - 06-07-2012:

Impreuna cu cateva alte numemari ale ortodoxiei romanesti,Parintele a fost si este mai mult decat un mesager DIVIN-important este cati dintre noi s-au conectat la mesajul D-lui?----probabil f.putini,alrfel nu ajungeam unde suntem----

agaton - 10-07-2012:

Foarte putini politicieni! Putini tineri! Dar multi credinciosi, daca vedem cati au luat drumul Prislopului

tita ontica - 03-01-2013:

DA SUNT CU ADEVARAT CONVINSA DE SFINTUL NOSTRU ROMAN . NUMAI DACA MA GANDESC LA SFINTUL SIMT O USURARE DEPLINA. CREDETI IN PUTEREA SFINTULUI , CHEMATIL SI VA VENI IMEDIAT. ASCULTATI-L SI VETI VEDEA CUM VIATA D-TRA SE VA SCHIMBA. PARINTE SFINT ARSENIE BOCA NU NE PARASI!

Alma Petrscu - 05-08-2013:

Parintele Arsenie Boca ramane un nume al Bisericii Ortodoxe Romane,este un duhovnic respectat atat tinerilor si persoanelor in varsta.De aceea parintele Arsenie Boca ne ruga frumos sa luam cartea de rugaciuni nu sa o rasfoim ci sa citim cate patimi a indurat Hristos.