Să-L iubim pe Hristos, să ne punem nădejdea noastră în El, și să învățam să ne rugăm pentru alții, pentru toată lumea, pentru cei morți, pentru toți oamenii, rude sau străini, care se confruntă cu dificultăți, suferințe. Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, și această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască. Nimeni nu-și poate imagina că este posibil să-și trăiască viața fără să trebuiască să treacă prin dificultăți. Oricine suntem, sfinți sau păcătoși, mergem la judecată. Cum este firea vieții noastre, așa este și viața noastră. Si necazurile fac parte din ea. Dumnezeu, desigur, nu este vinovat pentru ele; El nu ne trimite necazuri pentru a ne ispiti, așa cum mulți oameni își imaginează în "simplitatea" lor: "Dumnezeu ne-a trimis nenorociri și necazuri să ne ispitească!" - ca și cum Dumnezeu nu ar ști dacă credința noastră este puternică sau slabă și El ar vrea să ne pună puțin pe foc, pentru a înțelege cine suntem cu adevărat. Dumnezeu nu ne ispitește în acest sens. Și când spunem: "sunt în mijlocul ispitei", înseamnă că "mă îmbunătățesc". Ispita mă face mai bun; "încercat în ispită" înseamnă "experimentat". Firea vieții noastre este așa, pentru că boala, necazul, suferința și moartea au intrat în om după căderea sa în păcat. Moartea în sine este un lucru înspăimântător pentru om, nu ne place, pentru că nu face parte din firea noastră. Nu am fost creați să murim și nu vrem moartea. Dar ea este și va rămâne până când Dumnezeu o va nimicnici definitiv la cea de-a Doua a Sa Venire, în ultima zi a Veacului acestuia. Și până atunci, noi toți, fără excepție, vom rămâne supuși stricăciunii și morții. Timpul trece zi după zi. Ce este asta, dacă nu moartea? Am început acest interviu la 7:30. Este 7:35; au trecut cinci minute. Aceste cinci minute au trecut din viața noastră, și nu se vor mai întoarce niciodată. Suntem cu cinci minute mai în vârstă, mai bătrâni, mai ramoliți. Asta este! Adâncind reflecția noastră, ne întrebăm Cine ne poate da soluția, Cine poate să ne elibereze din această realitate care este în mod natural grea și ne împinge la disperare? Hristos! El ne poate da răspunsul în măsura în care numai El singur a învins moartea și îi oferă omului posibilitatea să o depășească. Cum? Prin Învierea Sa, venirea Lui, prin anticiparea Împărăției Sale. Este minunat să vedem cum omul se simte puternic și tare în încercări, datorată harului lui Dumnezeu...
O rugăciune pentru alții este o mare milostenie
Cu alte cuvinte, întrebarea esențială este: "Cum primim greutățile?". Nimeni nu-și închipuie că nu o să aibe vreuna. Trebuie să fim pregătiți și trebuie să știm că de-a lungul întregii noastre vieții va trebui să trecem prin ele. Căci aceasta face parte din viața credincioșilor și a ateeilor, a tinerilor și a bătrânilor, a bogaților și a săracilor, a sfinților și a păcătoșilor. Toți, fără excepție, suntem supuși acestora. "Cum poate omul să depășească greutățile?"; în asta constă esențialul. Dacă învățăm să o întâmpinăm cu răbdare, putere, rugăciune și nădejde în Dumnezeu, atunci încercarea noastră se va întoarce spre noi cu mângâiere. Apoi nu ne vom prăbuși, vom continua să mergem mai departe, iar întunericul nu ne va scufunda sufletul și dulcea lumină a lui Hristos va străluci mereu în existența noastră, pentru că unde este Dumnezeu, totul este plin de mângâiere și dragoste. Hristos este cheia. Este foarte important să înțelegem: chiar de am fi în iad, dacă Hristos este cu noi, iadul devine paradis. Și dacă ajungem în rai, dacă Hristos nu este cu noi, raiul va deveni un iad, pentru că El este totul pentru noi, El este Lumina lumii, Viața lumii. Când ne confruntăm cu greutăți sau când vedem pe cineva într-o situație dificilă, trebuie să fim foarte atenți. Mai întâi de toate, trebuie să ne rugăm pentru frații noștri care sunt în necaz. Știți că este foarte important să vă rugați pentru cei care sunt în nevoi și greutăți? Rugăciunea pentru alții are o însemnătate imensă și o mare putere. De îndată ce auzim că cineva suferă, că se confruntă cu probleme, greutăți, chiar dacă rugăciunea noastră are doar două cuvinte, ea are o mare putere. Într-adevăr, așa învățăm să-i iubim pe frații noștri și împreună ne întărim unul pe celălalt și înțelegem că nu suntem indivizi izolați în ei înșiși, ca în niște cochilii, gândindu-ne: "Bine că acest rău nu s-a abătut asupra casei mele, că nu trebuie să sufăr eu, nici rudele mele, nici cunoștințele mele, nici oamenii din orașul meu, nici cei din țara mea ...“. Indiferent de locul unde s-a dezlănțuit răul, toți suntem frați, suntem un singur Trup, și când ne rugăm pentru frații noștri în necazuri, încercați de durere, ispită și suferință, învățăm de fapt să-i întâmpinăm pe ceilalți ca pe frații noștri și să-i vedem pe toți oamenii ca fiind familia noastră, ca fiind un singur Trup. Pentru că așa este în realitate, noi suntem fiii și fiicele lui Adam și ai lui Dumnezeu. Suntem cu toții frați după trup în măsura în care provenim de la același Dumnezeu și de la aceiași strămoși, Adam și Eva, și suntem cu toții chemați să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, este important să ne rugăm pentru alții. Să consacrăm fie și două cuvinte din rugăciunea noastră pentru frații noștri care suferă, chiar și atunci când nu am auzit de niciun eveniment dureros - acesta se poate întâmpla fără cunoștința noastră și nu trebuie să uităm sau să ne imaginăm că nu survine nimic.
Nevoile fraților noștri să ne înmoaie sufletul
Când ne rugăm seara, să ne gândim la cei care sunt atunci în spitale, în sălile de operație, la familiile împovărate cu probleme, la copiii și la oamenii care sunt înfometați, la cei care sunt afectați de mizerie, încercări, ispite. Și să ridicăm rugăciunea noastră plină de durere și iubire. Atunci, vom ajuta cu adevărat, în primul rând pe noi înșine, și apoi pe frații și surorile noastre în încercări. Să nu credeți că Dumnezeu nu vă aude. Dumnezeu aude rugăciunile noastre, Dumnezeu aude rugăciunile pe care le ridicăm pentru frații și surorile noastre... Mai bine este să te rogi pentru cineva decât să-i dai zece euro. Desigur, dacă are nevoie, trebuie să-i dați și cei zece euro, dacă îi aveți. Dar, dacă nu avem nimic ce putem da, sau când nu este necesar să dăm? Rugăciunea pe care o ridicăm la Cer pentru cineva este mult mai valoroasă. Și, în plus, câte zeci de euro am putea da? Nu putem da la toată lumea! Putem oferi la cinci, zece, o sută de mii de oameni, dar ce-am putea face pentru toți ceilalți? Rugăciunea noastră, frații mei, este o binefacere de amplitudine mondială: ea cuprinde întreaga lume și chiar ajută foarte mult. Din experiență vă vorbesc, pentru că eu însumi am simțit de multe ori rugăciunile altora și înțeleg că ei mă ajută în strădaniile mele, că mă protejează și că atrag harul lui Dumnezeu. De aceea, este important să ne rugăm pentru alții, pentru că în acest fel mergem dincolo de propriul nostru ego și participăm la durerea fraților noștri, iar celălalt primește o mare putere care îl ajută să-și continue lupta. Știți că rugăciunea pentru aproapele ne-a permis să vedem minuni, transformări ale oamenilor, evenimente.
Rugăciunea face posibilă schimbarea cursului istoriei lumii. Dacă oamenii se roagă pentru aceasta cu suficientă forță, o schimbă... Când suntem singuri, Dumnezeu aude rugăciunea noastră, dar rugăciunea comună, rugăciunea mai multora pentru alții, are o mare putere. Am putut observa asta și a fost dovedit și științific. Un psihiatru creștin a povestit următoarea experiență. Pacienții sunt împărțiți în două grupuri de câte cincizeci. Facem un al treilea grup de cincizeci de oameni care sunt însărcinați să se roage zilnic pentru bolnavii din primul grup. Nimeni nu s-a rugat pentru al doilea grup. Pacienții nu au fost informați despre această experiență. În mod evident pacienții din primul grup, pentru care se făceau rugăciuni, erau mult mai puternici și sănătatea lor s-a îmbunătățit substanțial. Astfel, chiar și în astfel de circumstanțe, rugăciunea se dovedește puternică. Cu cât mai mult este așa când ne rugăm în Biserică, ca Trup al lui Hristos? Rugăciunea comună pentru cei apropiați are o mare putere. Deci, nu putem să rămânem nepăsători atunci când, de exemplu, Biserica ne cheamă să ne rugăm pentru o cauză sau alta, sau pentru a face o slujbă de mijlocire, priveghere sau o Liturghie pentru un scop anume. Să mergem apoi, să ne rugăm ca un singur Trup, știind că suntem Trupul lui Hristos, și nu elemente izolate, indivizi, atomi incapabili de a se dărui, incapabili de a se împărtăși cu alții într-o slujire comună. Suntem persoane legați de frații noștri prin dragoste. Să ne grăbim să participăm la rugăciunea comună, la slujbele comune, căci atunci devenim ipostas și dobândim puterea Bisericii; Însuși Hristos a spus: "unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"(Matei 18, 20). Și dacă Hristos este printre noi, El aude rugăciunea noastră comună...
Știi ce fel de beneficii primește cel care se roagă pentru ceilalți? Un mare beneficiu pentru că este vorba de porunca iubirii, este vorba despre iubirea adevărată. În acest fel, purtăm jugul fratelui nostru, jugul întregii lumi. Înțelegeți, astfel, ce fel har primește cel care se roagă în sufletul lui pentru frații săi, pentru frații săi decedați?! Aceștia au nevoie mai mult decât cei vii, pentru că acolo unde sunt au nevoie de rugăciune pentru a primi harul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-i poată ajuta, să-i întărească și să-i mângâie prin prezența Sa, în acel spațiu spiritual unde se găsesc. Ce generează punerea în practică a iubirii, prin rugăciune, milostenie, sprijin și orice faptă de iubire? Beneficii spirituale! Vedem inutilitatea a tot ceea ce este uman, vedem vanitatea acestei vieți, a omului și ajungem să ne spunem: "Ce mai are sens în viața aceasta pe care o trăim? Cu ce ne vom alege în cele din urmă?" Adesea, ne plângem: "Cineva sau altcineva m-a ofensat, m-a acuzat pe nedrept! El este bogat și eu sunt sărac! A luat ceea ce-mi aparținea!" Și tot așa, toate lucrurile care ne preocupă în fiecare zi. Și, apoi, ne gândim: dar toate acestea vor avea un sfârșit, absolut totul. Cu toții ne vom afla înaintea lui Hristos și acolo vom vedea cine este înțelept și cine nu, cine a reușit și cine a eșuat, cine este cu adevărat bogat și cine este cu adevărat sărac. Ce spune Apocalipsa? Pentru că ești sărac și orb și gol, vino să-ți dau bogăție, bogăția Mea, hainele mele albe și tot ce am. (cf. Apoc. 3, 17-18). Ceea ce aveți este fals, efemer, lipsit de valoare, inutil. Ești gol, sărac, mort, porți un nume, te crezi în viață, dar ești mort. În cele din urmă, ceea ce are un sens este să înțelegem că trăim când suntem aproape de Dumnezeu, suntem bogați când suntem aproape de Dumnezeu, reușim atunci când trăim lângă Dumnezeu. Tot restul nu este solid, este zadarnic, deșertăciunea deșertăciunilor. Și toate acestea vor avea, mai devreme sau mai târziu, o mică importanță, deoarece moartea se apropie inexorabil de fiecare, chiar și la o vârstă înaintată. Să avem, așadar, discernământ și să judecăm viața prezentă, nu după circumstanțele actuale, spunând: "Ah, aceasta este foarte bine!", ci în funcție de viața de dincolo.
Trecutul va fi evaluat la final, acest sfârșit se va imprima asupra omului ca o pecete a reușitei sau a deșertăciunii sale.
Trebuie să judecăm viața noastră nu în termenii a ceea ce este lumesc sau uman, ci prin criteriile lui Dumnezeu; atunci vom fi de trei ori fericiți când Dumnezeu este cu noi. Mi s-a spus: "Nu am reușit asta, am eșuat în cealaltă, nu am devenit ceea ce mi-am dorit, ce am visat". De ce am vrea toate aceste lucruri trecătoare și inutile? Singurul Care are valoare și merită să fie atins este Dumnezeu. Ai ajuns la Dumnezeu? Il ai pe Dumnezeu în inima ta? Aspiri tu la Împărăția lui Dumnezeu? Iată ce are valoare. Tot restul nu durează decât un scurt moment. Și când ajungem la toate aceste obiective lumești, ce am obținut? Cei care au, trebuie să fie ca cei care nu au, așa cum spune Apostolul (1 Cor. 7, 30). Păstrăm asta doar pentru un scurt timp, apoi îl pierdem. Aceste lucruri nu le păstrăm toată viața. Când vine timpul dificultăților și problemelor, lucrurile, și cele mai dragi ființe, nu sunt lângă noi. Dar Dumnezeu, El întotdeauna este alături de tine, în El trebuie să-ți pui nădejdea, în Hristos. Pe El trebuie să-L căutăm. În viața noastră, toate dificultățile noastre ne învață că, în cele din urmă, de Hristos avem nevoie. Așa cum spunea Sfântul Porfirie: Hristos este totul. Când Îl ai, nu mai ai nevoie de altceva. Dar când nu-L ai pe Hristos, nu mai ai nimic. Oricât de multe bogății și proprietăți ai putea achiziționa, niciodată nu va fi de ajuns, pentru că este imposibil să găsești pacea în ceea ce este fals. Să-L iubim pe Hristos, să ne punem nădejdea noastră în El, și să învățam să ne rugăm pentru alții, pentru toată lumea, pentru cei morți, pentru toți oamenii, rude sau străini, care se confruntă cu dificultăți, suferințe. Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, și această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască.
Articolul complet la sursa Român Ortodox în Franța: traducere din La lorgnette de Tsargrad: Métropolite Athanasios de Limassol: La Prière (1/4), (2/4), (3/4), (4/4)
