Rugăciuni către Dumnezeu - Fiul (Rugăciunile Sfinților Părinți - Apanthisma)

 

 

Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Fiul, a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o zicea în fiecare zi

Doamne, Dumnezeul meu, Cel mare, neajuns și preaslăvit; Făcător a toată zidirea cea văzută și nevăzută; Cel ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor ce te iubesc pe Tine păzind poruncile Tale; mulțumesc Ție, acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine, arătate și nearătate, cele către mine. Te laud și Te slăvesc pentru că ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale cele nespuse, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind și ocârmuind cu cuvioșie toate cele ale mele numai pentru bunătatea și iubirea Ta de oameni. Mulțumesc Ție, că nu ai trecut cu vederea smerenia și nevrednicia mea, ci, pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni, mi-ai făcut bine și nu ai încetat a Te îngriji de mine până acum. Nu mă părăsi până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, numele cel bun, dulceața, dorirea și nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi și pe toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai întocmit spre mântuirea noastră; mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea și-mi plec genunchii sufletului și ai trupului meu arătându-Ți, Ție, Dumnezeul meu, păcatele mele. Pleacă-Ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea și lasă-mi păgânătatea inimii mele.

Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat și Te-am amărât pe tine, Stăpânul meu cel bun, hrănitorul și purtătorul meu de grijă. Și nu este niciun fel de răutate pe care să nu o fi făcut cu lucrul, cu cuvântul, întru cunoștință și întru necunoștință, cu aducerile aminte și cu obiceiurile, păcătuind din destul. Și făgăduindu-mă să mă pocăiesc de multe ori, tot de atâtea ori în aceleași păcate căzând. De aceea mai lesne este a număra picăturile de ploaie, decât mulțimea păcatelor mele, ce au covârșit capul meu și s-au îngreunat ca o sarcină grea peste mine. Că din tinerețile mele și până acum deschizând ușa poftelor celor necuvioase, am lucrat fapte fără de rânduială și am fost stăpânit de porniri neînfrânate, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, pângărindu-mi biserica trupului meu, spurcând cu totul ticălosul meu suflet cu patimile cele necinstite și lucrând toată fărădelegea și nedreptatea, pe care, de voi voi să le pomenesc în parte, nu-mi va ajunge vremea, mărturisindu-le.

Dar fiindcă Tu toate le știi, căci toate sunt descoperite înaintea ochilor Tăi, nu mă pricep ce să grăiesc către Tine, Atotștiutorule. Și mă afund întru adâncul nedumeririi, aducându-mi aminte că neîncetat am păcătuit și nici cât de puțină credință nu am arătat. Iar vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iar vremea pocăinței, nicăieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu și este plin de durere și de întristare, că este negătit. Și socotind și cercetând cele pentru mine, nu găsesc nimic vrednic de vreun răspuns, nici aflu vreun meșteșug prin care să mă izbăvesc de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, ce voi face eu, păcătosul? Și dacă prin multe scârbe se câștigă împărăția lui Dumnezeu de către cei vrednici, care au umblat pe calea cea strâmtă și necăjită a vieții, cum mă voi învrednici eu de mântuire, cel ce am petrecut totdeauna în desfătare și neînfrânare? Și dacă toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată, cum se va socoti atâta nedreptate? Și dacă pentru un cuvânt deșart se va cere seamă, ce răspuns voi da pentru atâtea păcate? Vai, suflete! Că au sporit cele rele ale noastre. Scurtă este viața și iute trece, trimițând către moarte. Iar împărăția drepților și munca păcătoșilor sunt veșnice, necurmându-se niciodată cu moarte. Deci, ce voi face? Ce voi lucra? Și în ce beznă voi fi aruncat? Că moartea este înfricoșată și cumplită, cum este scris: "Că moartea păcătoșilor este cumplită", dar mai înfricoșat lucru este a cădea în mâinile lui Dumnezeu celui viu, din care nimeni nu va putea să iasă.

Și atunci când va veni să se slăvească întru Sfinții Săi și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui; când scaunele se vor pune și nemitarnicul Judecător în chip înfricoșat va ședea, iar râul cel de foc va curge și se va arăta strălucirea ce gătită drepților; când milioanele de îngeri și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și gândită cu cutremur vor sta de față, ce voi face eu atunci, fiind plin de rușine, mustrat de conștiință și lipsit de orice îndrăzneală sau cuvânt de răspuns? Vai mie! Ce voi plânge mai întâi? Pentru ce voi suspina apoi? Ce voi tângui: lipsirea de bunătăți, chinul durerilor, nesfârșirea muncilor, sau despărțirea de Dumnezeu? Plângi, suflete ticăloase, aducându-ți aminte de acestea, ce te vor întâmpina după ieșire și te vor chinui, și strigă: Dumnezeul puterilor, Dumnezeul cel veșnic, Dumnezeul milei și al îndurărilor, să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta, ci "ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele"! Că știu milostivirea Stăpânului meu; știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni și cum că este voitor al milei, Care "nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu" și voiește "ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină", mai ales cei ce se întorc din păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, la pocăință. Și nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei ce rău pătimesc. Și în aceste rele aflându-mă, nu mă abat de la nădejdea cea bună, nici deznădăjduiesc de mântuirea mea, ci eu, cel ce sunt pământ și cenușă, vierme, și nu om, ocară oamenilor și defăimarea poporului, îndrăznesc a grăi către Tine, Domnul meu. Dă-mi cuvânt, ca să deschid gura mea, cel ce dai rugăciune celui ce se roagă! Că de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca să mă rog cum se cuvine, să cer cele de folos și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci, dobândind cele ce am nădăjduit, să mă duc bucurându-mă întru adeverirea deplină a inimii.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor! Și precum aș sta înaintea scaunului Tău de judecată, căzând la picioarele Tale preacurate, așa mă rog și cer cu inima zdrobită și smerită: Curățește-mă pe mine păcătosul, iarta-mi mie, netrebnicului și smeritului, caută din lăcașul Tău cel sfânt la ticăloșia mea, ascultă dintru înălțime rugăciunea smeritului Tău rob și să nu treci cu vederea ruga mea; slăbește-mă ca să mă odihnesc înainte de a mă duce, de unde nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, iartă-mă ca un Dumnezeu. Că Tu știi, Stăpâne, alunecarea cea lesnicioasă a firii omenești și cum că "plecat este cugetul omului spre cele rele din tinerețile lui." Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat, fără prihană și neîntinat, iar noi toți întru certări și pedepse. Adu-Ți aminte de îndurările tale cele din veac și de mila ta și să nu mă osândești pentru fărădelegile mele, nici nu-mi răsplăti mie pentru păcatele mele. Știu că mare este mulțimea fărădelegilor mele, dar știu că și noianul iubirii Tale de oameni este nemărginit și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, care Te-ai pogorât din cer pe pământ, ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută; Tu ești Păstorul cel bun, care-și pune sufletul pentru oi și ai "venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu".

Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale și nu te îngrețoșa de mine, nevrednicul, ci îndură-Te spre noi, Cel ce cruce ai răbdat și răni ai primit, spre vindecarea noastră. Unge rănile mele cu alifia milostivirii Tale și le șterge cu buretele iubirii Tale de oameni, că toate le poți și nimic nu-ți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite. Ușurează—mi mustrarea conștiinței. Primește lacrimile mele și suspinul meu, cum ai primit pe cele ale desfrânatei și ale lui Petru, verhovnicul apostolilor. Primește această puțină mărturisire și pocăință, Cel ce ai primit cunoștința cea bună a tâlharului pe cruce. Primește rodul buzelor mele, ca o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună-mireasmă. Te rog, îmblânzește-Te și Te înduplecă. A păcătuit și Manase împăratul, dar fiindcă s-a căit, nu s-a pierdut. A păcătuit și David mai înainte de acela, dar plângându-și păcatul, a fost miluit. Și multe sunt pildele de acest fel, care potolesc și mângâie mâhnirea mea, alungă deznădăjduirea și hrănesc nădejdea mântuirii mele. Mângâie și Tu, Părinte al îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea, inima mea. Odihnește-o și fă-i bine cu apele milei Tale. Multe lucruri mari și minunate, slăvite și înfricoșate ai făcut din veac, care nu au număr. Iar dacă pe mine, desfrânatul, mă vei mântui, vei face o mare minune. Că atât de mare este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni, încât faci din noroi mărgăritar, și din fiu al gheenei, fiu al împărăției.

Și încă voi striga către Domnul meu și mă voi ruga către Dumnezeul meu: Cârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta și, pentru mulțimea bunătății Tale, dăruiește-mi sfârșit bun și vrednic de iubirea Ta de oameni. Și caută cu milă și cu bunătate spre oasele și încheieturile mele și spre toată alcătuirea firii mele. Și povățuind sufletul meu cel ticălos, așază-l în loc de odihnă. Că multe locașuri sunt la Tine, pe care le împarți fiecăruia după vrednicia sa.

Și încă mă rog și mă cuceresc Ție, Doamne: Dă-mi dar și pricepere mie, nevrednicului, ca să înțeleg cele plăcute Ție și de folos mie. Și nu numai a le înțelege, ci a le și face, ca să nu lucrez cele necuvioase, ci să mă smeresc cu cei smeriți și să pătimesc împreună cu cei ce pătimesc, ca să nu fiu răpit și dus împreună cu cei răi. Și-mi dă dar, să iert celor ce-mi greșesc, pentru că știu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Și Te rog: iartă toate celor ce-mi greșesc mie, că nu ei sunt vinovați, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta și nu păzesc poruncile tale. Iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu darurile Tale cele bogate. Pe părinții și frații cei duhovnicești, pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, miluiește-i cu iubire de oameni, îndurându-Te de ei. Fă ca graiurile acestea ale rugăciunii mele să mă urmeze pe mine și aici, și după ce voi muri. Iar mărturisirea și lacrimile mele să se îndrepteze ca tămâia înaintea ta. Că eu în fiecare zi aștept moartea cea cu neputință de ocolit, când trupul meu cel ticălos, dându-se îngropării, se va strica, ca să învie nestricăcios în vremea celei de-a doua zidiri, iar sufletul meu în mâinile Tale se va duce.

Odihnește, Stăpâne sfinte, întru lumina viilor și în locașul celor ce se veselesc și pe născătorii mei, și pe strămoșii și frații noștri, robii Tăi cei binecunoscători; pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru ei. Și iartă-i pe toți cei ce s-au săvârșit întru buna credință. Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mâinile noastre către dumnezeu străin, ci numai pe Tine Te-am cunoscut, pe Tine Te-am iubit, întru Tine am crezut, Ție ne rugăm, spre Tine întindem nădejdile mântuirii noastre și Ție ne închinăm, unuia Dumnezeu în Treime. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta și ne sălășluiește întru împărăția Ta cea cerească. Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, să se împlinească acestea întru noi, cei ce nădăjduim întru Tine, întru bunătatea Ta cea multă și covârșitoare și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită. Și pentru rugăciunile preaslăvitei, prealăudatei, preabinecuvântatei și cu dar dăruitei, Preasfintei stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ale puterilor celor cerești și pentru ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin. Amin. Amin.

Rugăciunea a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Anastasie Sinaitul

Cel ce va zice această rugăciune cu umilință în fiecare seară, de se va întâmpla să vină peste el ceasul cel înfricoșător al morții, se va izbăvi de muncă, cu mila lui Dumnezeu

Îndurate și mult milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, miluiește-mă pe mine mai înainte de sfârșit. Căci știu ce judecată înfricoșătoare și strașnică mă așteaptă pe mine, înaintea a toată zidirea, când se vor arăta toate lucrurile mele cele necurate și spurcate. Și cu adevărat nu sunt vrednic de iertare, căci acestea covârșesc cu mulțimea nisipul mării. Pentru aceasta, Stăpâne, nici îndrăznesc a face cerere de iertarea lor, căci am greșit Ție mai mult decât toți oamenii. Mai mult decât desfrânatul am trăit în desfrânare. Mai îndatorat m-am făcut Ție decât cel cu zece mii de talanți. Mai mult decât vameșul am nedreptățit. Mai mult decât tâlharul m-am omorât pe mine însumi. Mai mult decât desfrânata am desfrânat eu, iubitorul de desfrânare. Mai mult decât ninivitenii am greșit, fără de căință. Mai mult decât Manase am făcut fărădelege, care au covârșit capul meu și s-au îngreunat peste mine ca o sarcină grea. Și m-am chinuit și m-am gârbovit până în sfârșit, că am mâhnit Duhul Tău cel Sfânt, că n-am ascultat poruncile Tale, că am risipit bogăția Ta, că am pângărit darul Tău, că am cheltuit în fărădelegi arvuna pe care mi-ai dat-o, că am spurcat sufletul meu cinstit cu chipul Tău, că vremea pe care mi-ai dat-o spre pocăință am petrecut-o împreună cu vrăjmașii Tăi, că n-am păzit nicio poruncă a Ta, că am întinat cu totul haina pe care mi-ai dat-o, că am stins făclia dreptei socoteli, că netrebnică am făcut prin păcate fața mea pe care ai strălucit-o; că ochii mei pe care i-ai luminat i-am orbit de voie, că am spurcat buzele mele, pe care le-ai sfințit de multe ori cu dumnezeieștile Tale taine, prin cuvinte de rușine.

Știu cu adevărat că voi sta înaintea scaunului Tău celui înfricoșător ca un osândit, eu spurcatul, și că toate cele lucrate de mine se vor vădi și nimic nu se va scunde înaintea ta. Pentru aceasta mă rog Ție, Preaîndurate și Milostive Doamne, Iubitorule de oameni, ca nu cu mânia Ta să mă

mustri pe mine și nici cu urgia ta să mă cerți. Nu zic ca să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, dar nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Și voi dobândi milă de la Tine, dacă nu cu mânia ta, nici cu urgia Ta, mă vei certa pe mine, nici vei arăta lucrurile mele înaintea îngerilor și a oamenilor, spre rușinea și ocara mea. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine; dacă mânia vreunui împărat muritor nu o poate suferi nimeni, cum voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Dumnezeului meu? Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți. Știu pe tâlharul care a cerut și îndată a dobândit iertare de la Tine; știu pe desfrânata care din tot sufletul s-a apropiat de Tine și a fost iertată; știu pe vameșul care a suspinat din adânc și s-a îndreptat. Iar eu, prea ticălosul, covârșind pe toți cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința, pentru că nu am lacrimi îndestulate, nici mărturisire curată și adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii, nu am suflet curat, nu am dragoste de Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare a trupului, nu am curăția gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu. Deci, cu ce față sau cu ce îndrăzneală voi cere eu iertare? Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine!

De multe ori, Stăpâne, am făgăduit să mă pocăiesc. De multe ori, fiind în biserică și umilindu-mă, cad la Tine, dar ieșind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, dar eu nu m-am întors. De câte ori m-ai ridicat iar eu iarăși alunecând, am căzut. De câte ori m-ai ascultat, iar eu nu Te-am ascultat. De câte ori m-ai dorit, iar eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție. De câte ori m-ai cinstit, iar eu nu Ți-am mulțumit. De câte ori, ca un Părinte preabun pe mine, cel ce păcătuiam, m-ai rugat și m-ai sărutat ca pe un fiu și, deschizându-Ți brațele, ai strigat: Scoală-te, nu te teme, stai, vino iarăși; nu te înfrunt, nu Mă scârbesc, nu te alung, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am făcut cu mâinile Mele și întru el m-am îmbrăcat și pentru el mi-am vărsat sângele. Nu mă întorc de la oaia cea cuvântătoare și pierdută, ce vine către Mine. Nu pot să nu-i dau iarăși cinstea cea dintâi. Nu pot ca să nu o număr cu cele nouă zeci și nouă de oi, că pentru aceasta și nu numai pentru aceasta m-am pogorât pe pământ, am aprins făclia, trupul Meu, am măturat casa și am chemat pe prieteni, puterile cerești, ca să ne veselim pentru aflarea ei. Deci, pe toate acestea, ca un preabun și de oameni iubitor mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, iar eu, ticălosul, defăimându-le, m-am dus în țara pierzării cea străină și depărtată. Ci Tu, Preabunule, mă întorc și iarăși, să nu Te iuțești asupra mea, a ticălosului și nici cu mânia Ta să mă mustri preamilostive, ci mai rabdă-mă și nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci ca să mă secere mai devreme din viața aceasta, ci povăuiește-mă la pocăință.

"Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt"; sunt neputincios cu sufletul, cu gândul, cu socoteala și cu voința, căci a lipsit tăria mea, am pierdut vremea și mi-am risipit în deșertăciuni toate zilele vieții mele și iată a sosit sfârșitul. Ci deschide, deschide mie, Doamne, celui ce bat cu nevrednicie și nu-mi închide ușa milostivirii Tale. Că de o vei închide Tu, cine mi-o deschide? De nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul afară de tine, Cel îndurat și milostiv din fire. "Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt." Căci m-a slăbit vrăjmașul și m-a făcut neputincios și zdrobit. Iar cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nici să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși. Deci, "miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt".

"Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele." S-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu. Iar cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute doctorul; nu poate să alerge, ca să scape de vrăjmașul. Tu dar, Stăpâne, caută-mă, Cel ce ai venit să cauți oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari, că nu m-a lăsat mort, ci cu totul mort. Iar cel neputincios zace jos, aruncat ca un stârv ticălos și nu face altceva, ci numai cheamă doctorul, strigă pe vindecătorul și așteaptă, căutând împrejur cu ochii, de va veni să-l cerceteze cel ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima, îndreptează pe cei căzuți și mântuiește pe cei deznădăjduiți.

"Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte."  Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că și în patimi sufletești am căzut, făcându-mă și cu trupul, și cu sufletul batjocură diavolilor. "Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", care alcătuiesc omul cel lăuntric, credința nădejdea, înțelepciunea, dreptatea, înfrânarea, dreapta cinstire, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. "Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte." Văd că a sosit ceasul sfârșitului meu, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Vad calea cea lungă și grea ce duce către cele de dincolo, și pe mine nepregătit pentru a merge, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că-mi cere să-i plătesc și nu am de unde, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd mulți pârâși, iar părtinitori niciunul, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare și mă înfricoșez, mă cutremur și mă înfior și mi se rup cele dinlăuntrul meu și nu știu ce să fac. Cu ce față voi vedea pe Judecătorul meu? Nu mă dumiresc, mă necăjesc, mă întunec, mă tulbur și de aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.

"Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu contenesc a mă lupta, războiul trupului meu mă aprinde totdeauna, iar gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără. Și, Doamne, până când? De ce nu te milostivești? De ce nu izbândești? De ce nu te grăbești? De ce nu mă cauți? De ce mă treci cu vederea, căci trecerea Ta cu vederea mi se face mie pricină de cădere, Preabunule Stăpâne.

Pentru aceasta "întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta". Miluiește-mă, ca un îndurat, îndură-Te ca un milostiv și mă mântuiește ca un iubitor de oameni, dar pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele, că sunt rele; nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate. Ci pentru mila Ta cea nemărginită mântuiește-mă, Doamne, mult milostive. Iar de voiești să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea; eu mărturisesc asupra mea, că sunt vrednic de moarte. Deci, mântuiește-mă pentru mila Ta, căci numai la iubirea Ta de oameni scap, Stăpâne, și nu am nimic vrednic să-Ți aduc. Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei. Adu-Ți aminte de cuvintele Tale, căci Tu, Doamne, ai zis "că gândul omului se pleacă spre cele rele din tinerețile lui" și "omul deșertăciunii s-a asemănat"; și că "zilele lui ca umbra trec"; și că "nimeni nu este curat de întinăciune"; și cum că "întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea". Iar de vei ține seama de păcatele noastre, Doamne, cine va putea suferi? Pentru aceasta, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele. Că de vei milui pe cel drept, nu este niciun lucru minunat, ci pe mine mântuiește-mă, pentru mila Ta; spre mine fă minunată mila Ta, Doamne; mie arată-mi milostivirea Ta, Stăpâne; spre mine, păcătosul, mărește iubirea Ta de oameni și arată spre mine Doamne, milele Tale cele dintru început, cel ce mântuiești pe cei drepți și miluiești pe cei păcătoși. Să nu biruiască răutatea mea bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău. Că de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea neavând ce să grăiască, nici ce să răspundă. De aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să mă pedepsești cu îngrozirea Ta, ci întoarce fața Ta de la păcatele mele și șterge toate fărădelegile mele și mă mântuiește, Doamne, pentru mila Ta. Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, în toate zilele vieții mele pe mine, cel ce rău m-am abătut de la Tine și către păcate am alergat. Deci, numai aceasta cer: mântuiește-mă pentru mila Ta. Mîntuiește-mă mai înainte de a ajunge la judecata cea de acolo sau mai vârtos adevărul să zic, la muncile cele de acolo, unde nu este mărturisire, nici pocăință. Că "în iad cine se va mărturisi Ție?". Pentru aceasta, mântuiește-mă pentru nemăsurată mila Ta, "că este în moarte cel ce te pomenește pe Tine", nici în iad cel ce se mărturisește. Că acolo nu este pocăință, nici iertare pentru cei ce aici nu s-au mărturisit, nici nu s-au pocăit. De aceea, mântuiește-mă pe mine nevrednicul robul Tău, care mă mărturisesc Ție și mă pocăiesc. Și nu pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta cea nemăsurată, căci Tu, Doamne, ai zis: "Căutați și veți afla", "bateți și vi se va deschide" și "Oricâte veți cere, crezând, veți lua". Pentru aceasta, Stăpâne, Iubitorule de oameni, mântuiește-mă pentru mila Ta, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel sfânt și preaslăvit, Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine. Ca și eu numărându-mă împreună cu toți sfinții, să Te slăvesc pe Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu cel preabun și de oameni iubitor, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Rugăciunea a treia către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Efrem Sirul

Fiule al lui Dumnezeu, Cel fără de păcat, Cel ce cu sfatul Tău cel de bunăvoie cruce ai răbdat trupește și Te-ai jertfit pentru mântuirea noastră, a păcătoșilor, și fără de stricăciune ai gustat moarte cu trupul, ca să mântuiești firea noastră cea căzută și închisă întru cele mai de jos ale pământului, Cel ce mort fiind ai izvorât viață lumii și ai omorât moartea și ai stricat temnița iadului, ploaia nestricăciunii, mărgăritarul cel scump alcătuit din Fulgerul cel dumnezeiesc, Strugurele cel putător de viață ce izvorăște vinul mântuirii pentru toată lumea, Lumina cea adevărată, neînserată, Cuvântul, Înțelepciunea și Puterea lui Dumnezeu, Strălucirea slavei Tatălui, Doamne Iisuse Hristoase, Tu, cel necuprins și neajuns, Cel singur îndurerat și preamilostiv, varsă peste mine păcătosul, bunătatea Ta cea multă și, primind rugăciunile mele, șterge mulțimea cea nemăsurată a păcatelor și fărădelegilor mele. Împlinește-mi toate cererile mele și să nu mă depărtezi de la Tine, pe mine, neîndreptatul, nici să mă lepezi de la fața Ta pe mine, leneșul și nerăbdătorul. Să nu mă întrebi pe mine, ticălosul, la a doua venire a Ta, când vei judeca toată lumea: "Ce ai răbdat pentru Mine?", că nu am nici măcar un pic de răbdare.

Căci în ziua cea înfricoșătoare ne vei zice nouă, Doamne: "Știți cu de-amănuntul ce am răbdat eu pentru voi, oamenii. Dumnezeu fiind, M-am întrupat pentru voi, nevăzut fiind, pentru voi M-am arătat și pe pământ am umblat. Pentru voi am flămânzit, am însetat și M-am ostenit. Pentru voi am fost prigonit și împroșcat cu pietre. Fără păcat fiind, am fost osândit pentru voi. Nevinovat fiind, am fost pălmuit, scuipat și răstignit pentru voi; nemuritor fiind, am fost omorât pentru voi cu moarte de ocară. Pentru voi am fost împuns cu sulița în coastă și am fost adăpat cu oțet amestecat cu fiere. Și așa pătimind, pironit fiind pe lemn, nu M-am mâniat și, batjocorit fiind, nu am blestemat. Eu, Stăpânul, Cel ce sunt mai presus de toate prihănirile, toate acestea le-am răbdat pentru voi ca să vă fac pe voi cerești sfinți. V-am dăruit vouă împărăție cerească, v-am dat vouă rai nestricăcios, v-am numit pe toți frați și v-am adus tatălui, v-am trimis pe Duhul Sfânt. Și voi, o, oamenilor, ce ați răbdat pentru Mine?"

Ce voi răspunde la aceasta, eu, ticălosul, păcătosul, răul și întinatul? Atunci mucenicii își vor arăta rănile, tăierile și mădularele lor, toate chinurile și răbdarea cea până la sfârșit. Iar pustnicii își vor arăta pustnicia lor, postirea cea îndelungată, privegherea, sărăcia, lacrimile și răbdarea lor cea până la sfârșit. Dar eu, trândavul, păcătosul și vinovatul, ce-Ți voi arăta, fără numai roadele rușinii mele: lăcomia pântecelui, iubirea de dulceață, multa vorbărie, multa trândărie, multa câștigare, nerăbdarea, slava deșartă și lenevia? Și de-mi vei cere seama, Doamne, pentru vremea ce mi-ai dat-o pentru pocăință și pe care am pierdut-o prin trândăvie, ce răspuns Îți voi da Ție? Și dacă voi fi cercetat până la cuvântul deșart, după cum este scris, până la gânduri viclene și aduceri aminte, ce frică și ce cutremur mă va cuprinde pe mine atunci și ce fel de muncă voi primi după aceea?

Cruță-mă, Doamne! Cruță-mă, Îndurate! Cruță-mă, Iubitorule de oameni! Cruță-mă, Preabunule! Și să nu mă judeci pe mine nevrednicul de îndurările Tale, nici să mă mustri cu mânia Ta. Să nu pomenești fărădelegile mele cele de demult, nici cele de curând, că la Tine, Doamne Dumnezeul meu este milostivirea și dreptatea, iar la mine, rușinea feții. Adu-Ți aminte, Doamne, că milele Tale din veac sunt peste poporul Tău din neam în neam. Adu-Ți aminte, Doamne, că Te-ai făcut scăpare și mântuire nouă tuturor celor ce nădăjduim întru Tine. Milostivește-Te și mă miluiește numai pentru bunătatea Ta. Întărește sufletul meu cel slăbănogit cu lenevia și trândăvia, Cel ce îndreptezi pe cei greșiți și vindeci pe cei zdrobiți. Că iată, fărădelegile mele sunt mari, mulțimea păcatelor mele nemărginită, învârtoșarea inimii mele mi-a uscat ochii, fierberea trupului îmi izvorăște pricini pentru păcate, lenevirea mă supără să las calea, iar rugăciunea mea este neputincioasă. Tu, Stăpâne, cunoști ticăloșia mea și toate relele ce mă luptă pe mine; Tu vezi răutatea cea mult meșteșugită a vrăjmașului, pe care o varsă asupra mea. Sprijinește-mă cu darul și cu îndurările Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi. Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești, Hristoase Dumnezeul nostru, și Ție slavă și mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra către Domnul nostru Iisus Hristos, a sfântului Isaac Sirul

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale vindecă patimile mele, cu rănile Tale tămăduiește rănile mele. Cu sângele Tău curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău, cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să tindă către Tine mintea mea, cea trasă în jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai plecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața ta cea batjocorită cu pălmuiri și scuipări să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut, nu am pocăință, nici umilință care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne, s-a întunecat mintea mea de cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Preabunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne, să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine, ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile Tale cele alese, hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și într-însa se vede strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în tot felul de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Ta, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Simeon cel din muntele minunat, pentru gânduri urâte

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de moarte, ziditorul și ocârmuitorul întregii făpturi, Fiule, Unule-Născut, care ai strălucit fără de ani din Tatăl și același, neschimbat și neamestecat precum știi Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit, Cel ce nu Te-ai despărțit de Tatăl și ai petrecut împreună cu noi, netrebnicii, lumina nepătimirii, stricătorul întunericului necunoștinței, strălucirea celor treze, bucuria ortodocșilor, dulceața îngerilor și a sufletelor, Cel ce ești frumusețea și dulceața fără de săturare, Cel ce ești poftit și dorit, bogăția cea covârșitoare a minții celei curate care Te caută pe Tine, Cel din fire preabun, preaîndurat și preamilostiv, alungă de la mine, ticălosul, gândurile cele ce mă supără pe mine. Că tu, cunoscătorule de inimi, Cel ce vezi cele ascunse ale mele, știi că sunt voia mea. Iartă-mi-le, Stăpâne al tuturor, și să nu-mi fie obișnuință spre păcat, ci, milostiv făcându-Te mie, trimite din scaunul cel sfânt al slavei Tale darul Tău care să acopere neputința mea, a robului Tău celui netrebnic. Înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale, ca să fiu viu. Vindecă rănile sufletului meu și luminează ochii cugetului meu ca să înțeleg totdeauna iconomia care s-a făcut pentru mine. Și ce voi zice, Ție, mai înainte cunoscătorule, Cel ce încerci inimile și rărunchii oamenilor? Tu știi că inima mea însetează de Tine ca un pământ uscat, deci, stăpâne preabune, trimite-mi darul Tău ca să sature foamea și să adape setea mea. Că după Tine doresc și însetez, Lumina adevărului și Dătătorul mântuirii. Pică, Doamne, o picătură a milei Tale ca să se aprindă ca o văpaie inima mea și să mistuiască mărăcinii și ciulinii din ea, gândurile cele rele. Iar mintea mea să se facă ca o roabă dorind și căutându-te numai pe Tine, Mântuitorul lumii. Izbăvește-mă, Doamne, de toți vrăjmașii cei nevăzuți care vânează sufletul meu și-mi dăruiește ca cealaltă vreme a vieții mele să o petrec în curăție și răbdare, bine plăcând Ție. Și după mulțimea îndurărilor Tale dăruiește-mi iertare greșelilor mele celor de fiecare zi.

Așa Stăpâne preabune, ascultă rugăciunea mea și-mi dăruiește cererile inimii mele, ca să fac biserică a darului Tău. Și locuind el în mine, să-mi strângă cugetul meu ca un frâu ca nu cumva rătăcind, să greșesc Ție și să fiu scos afară din lumina Ta. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru și Ție slavă, mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a șasea către Domnul nostru Iisus Hristos, a diaconului Ioan, nomofilaxul și filosoful

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cel ce Te-ai arătat în lume ca să ridici păcatul ei, Cel ce Te-ai făcut om fără de păcat, ca să ne slobozești de rătăcirea vrăjmașului și să ne dai nouă viață veșnică, cunoștința Dumnezeului celui adevărat, și să ne mântuiești, ridică de la mine toată nesimțirea și nepriceperea, lenevia și trândăvia, lucrarea cea urâtă și desfătarea, neluarea aminte și obișnuința cea rea. Schimbă, Doamne, Iubitorule de oameni, înclinarea cea iubitoare de păcat în voință bună și sârguitoare, lucrarea cu osârdie a poruncilor tale dătătoare de viață, în poftire de bunătățile Tale cele negrăite, în dorire neîncetată de împărăția Ta, care se răpește de cei silitori, și în frică și cutremur de munca cea veșnică. Pune în sufletul meu dorul dobândirii veseliei celei cerești, ca să defaim desfătările cele lumești și deșarte, ca, încă de aici de pe pământ, să iau arvunile vieții celei veșnice, și în lume fiind să petrec ca cei mai presus de lume, precum Tu, Doamne, Ziditorule minunat, ai zidit pe om din început și așa voiai să petreacă de-a pururea.

Strălucește peste mine, soare al dreptății, lumina lumii, razele Tale cele dulci și de viață făcătoare și încălzește toată firea mea cea necunoscătoare. Luminează-mi puterile sufletului meu, înțelepțește-mi mintea, întărește-mi cugetul, întemeiază-mi gândul, îndreptează-mi imaginația, păzește-mi ușile celor din afară prin care vine războiul, simțurile, înfrânează-mi ochii și povățuiește-i să văd curat și drept; deschide-mi urechile spre ascultarea înțelepciunii și a cuvintelor Tale cele sfinte și îndulcește-le de mărturisirea sunetului ce prăznuiește; îngrădește-mi mirosul și-l îndreaptă să alerge la mireasma cea bună a mirului Tău celui înțelegător, Mire cel mai frumos în podoabă decât toți fiii oamenilor; veselește-mi gustul; ocârmuiește-mi pipăirea ca mâinile mele să se întindă cu cuvioșie spre doxologia slavei Tale și spre facerea de bine spre cel de aproape, iar picioarele mele să alerge cu osârdie pe calea cea dreaptă a sfintelor Tale porunci și să vestească pacea; sădește în inima mea frica Ta cea preacurată și, prin ea, întraripează-mă către dragostea Ta.

Pune întru mine, Doamne Dumnezeul meu, pomenirea neștearsă a numelui celui înfricoșător și sfânt, de unde vine veselia cea adevărată, făcându-mă biserică ca să locuiești întru mine, să umbli, să mă luminezi, să mă veselești și să mă sfințești, venind împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Și astfel să gândesc numai ale Tale și numai ale Tale să grăiesc, să le fac și să le cuget, ca să viezi Tu întru mine și eu întru Tine. Depărtează de la mine, Doamne iubitorule de oameni, toată slava cea deșartă și mândria și înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele duh drept și inimă smerită și zdrobită. Așa, Doamne, cel ce cauți spre cele smerite, făcându-le ale Tale cu puterea Ta cea cuprinzătoare și cunoști de departe cele înalte și mândre, care nu au parte cu Tine, pune întru inima mea, Iubitorule de oameni, cugetarea cea neîncetată la moarte, care este dreptarul filosofiei celei bune, purtarea de grijă de plecarea de aici, aducerea aminte de ceasul sfârșitului meu, pomenirea despărțirii sufletului de trup. Că pământ sunt și în pământ mă voi duce. Și va fi frumusețea mea cea zidită de Dumnezeu grozavă, neslăvită și fără chip, prefăcându-se în putreziciune și mâncare viermilor. Că "deșertăciune este tot omul ce viază" și "în ce chip trece omul, dar în zadar se tulbură" și "omul ca iarba" și zilele lui trec ca umbra, căci se veștejește ca floarea, trece ca un vis și se risipește ca fumul suflarea noastră. Iar "toată slava omului, ca floarea ierbii".

Surpă, Doamne, și omoară cugetul meu cel trupesc, ca să nu lucrez ceea ce urăsc, nici să iubesc cea de care mă îngrețoșez sau să "caut la deșertăciuni și la nebunii mincinoase". Fă nelucrătoare, Doamne, toată meșteșugirea potrivnicului și stinge săgețile lui cele aprinse cu Tăria Ta cea atot puternică. Ia de la mine, îndelung răbdătorule și întru tot bunule, poftele cele lumești și pornirile cele pătimașe, ca să nu mă tulbur în zadar și să doresc a nu plăcea oamenilor, ci Ție, Stăpânului meu cel bun, Făcătorului de bine și Părintelui după dar, ca să scap de lumea cea amăgitoare și de țiitorul ei și să mă fac al Tău, Dumnezeul, Făcătorul și Mântuitorul meu. Pătrunde cu frica Ta cărnurile mele, Cel ce ai omorât pe omorâtorul și ai vădit păcatul și înșelăciunea lui, pironindu-Ți pe cruce preacuratele Tale mâini și picioare. Ridică-mă pe mine din noroiul nesimțirii, din tartarul uitării și din iadul împietririi, cel ce numai cu voirea și cu glasul Tău cel atotputernic ai sculat pe Lazăr din mormânt a patra zi și cu moartea Ta cea făcătoare de viață ai înviat pe om și ai sculat pe Adam împreună cu tot neamul. Binevoiește, Doamne, ca să petrec eu întru sine-mi și în dorirea și înfrumusețarea sufletului și a minții, în cugetarea de strălucirea cea gândită și de frumusețea cea neasemănată și în iubirea de Tine, Mirele cel gândit al sufletelor, Cel frumos cu podoaba mai mult decât fiii oamenilor și în poftirea de veselia Ta cea negrăită. Ca având toată sârguința și dorința de acestea, să nu poftesc cele veselitoare din afară și să mă împătimesc de cele lumești, nici să mă lipsesc de cele trecătoare sau să mă împodobesc cu cele vremelnice și să mă plec celor ce rău mă sfătuiesc. Spală-mi în scăldătoarea lacrimilor celor fierbinți spurcăciunea răutăților mele. Strălucește făclia mea cea sufletească turnând peste ea untdelemnul facerii de bine și al dragostei celei adevărate față de aproapele. Învrednicește-mă, Doamne, să-Ți aduc în loc de mir binemirositor și de mult preț, viață curată câștigată întru pocăință. Încredințează viața mea îngerului păcii, păzitorului celui credincios, sfetnicului celui luminos, povățuitorului, ajutătorului și apărătorului sufletului meu celui ticălos. Ca și acum, împărtășindu-mă fără de osândă și cu nevinovăție cu părticica sfințeniilor tale, cu Trupul și Sângele Tău cel făcător de viață, să mă luminez și să mă sfințesc și după viața aceasta, să fiu rânduit în corturile drepților, în locașurile sfinților și în partea celor ce din veac au bineplăcut Ție, învrednicindu-mă împărăției Tale celei veșnice, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale preabinecuvântatei Stăpânei mele Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.

Rugăciunea a șaptea către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, sădește frica Ta în inima mea; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pătrunde cu frica Ta cărnurile mele; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul Tău; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, acoperă-mă de toată bântuiala cea vicleană a potrivnicului; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, care-mi fac rău; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, alungă gândurile cele rele, cele viclene, cele urâte și hulitoare, și cârtirile de la ticălosul meu suflet; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, alungă de la mine pe vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți; Doamne Iisuse Hristoase, fă cu mine ceea ce îmi este de folos. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, învață-mă să fac voia Ta cea sfântă și să păzesc poruncile Tale. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă de limba mea. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă în ziua aceasta și în noaptea ce vine fără de păcat, fără de sminteală și nesupărat de toată bântuiala cea rea a diavolului celui urâtor de bine și stricător de suflet. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, slobozește-mă de toate patimile. Doamne, Iisuse Hristoase, izbăvește-mă de necunoștință și de uitare. Doamne Iisuse Hristoase, ferește-mă de toată ispita și de robirea minții. Doamne, Iisuse Hristoase, dă plâns și smerenie inimii mele. Doamne, Iisuse Hristoase, dă-mi suspin neîncetat, umilință și aducere aminte de moarte. Iisuse, Fiul lui dumnezeu, deschide ochii inimii mele, ca să cunosc folosul rugăciunii și al citirii. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, învață-mă cum se cade să mă rog și să chem numele Tău cel sfânt. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeule preadulce, Cel ce ai răbdat moartea cu trupul pe cruce, precum știi și precum voiești, mântuiește-mă pe mine, păcătosul și nevrednicul Tău rob. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeule și Mântuitorul meu, dulceața cea negrăită și numele cel mântuitor, dăruiește-mi mie, nevrednicul Tău rob, umilință și luminare a inimii. Și luminat fiind, să vărs cu dulceață lacrimi întru rugăciune curată, ca prin ele să șterg mulțimea cea mare a păcatelor mele și prin puțină suspinare să sting focul cel ce arde. Că de-mi vei da să plâng aici, Stăpâne, mă voi izbăvi de focul cel nestins. Și știu cu adevărat, Doamne îndelung răbdătorule, că în fiecare zi și ceas Te întărât și Te mânii peste măsură, dar bunătatea Ta și îndelunga Ta răbdare să biruiască răutatea mea. Că dacă o mamă, nefiind cinstită de copilul ei, nu poate să nu-l treacă cu vederea, biruindu-se de milostivirile sale, cu cât mai mult bunătatea Ta, mișcându-se de îndurările tale cele nemărginite, poate să biruiască răutatea mea. Așa, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, izbăvește-mă de meșteșugirile cele viclene ale vrăjmașului celui spurcat și cumplit, care în fiecare ceas ține și necăjește sufletul meu cu gânduri rele și urâte. Puterea Ta cea negrăită, Hristoase, care a certat valurile mării,  să-l certe și pe el, să-l facă nelucrător și să-l alunge departe de la mine, robul Tău. Căci în fiecare zi își înnoiește asupra mea măiestriile lui și se sârguiește să-mi stăpânească cugetul meu slab și să mă despartă de Tine și de poruncile Tale cele dumnezeiești. De aceea, Stăpâne mult milostive, trimite degrabă ajutorul Tău și alungă de la mine, robul Tău, pe balaurul cel mare împreună cu toate gândurile lui cele viclene și spurcate. Ca fiind curat, să Te laud și să te slăvesc pe Tine, împreună cu cel fără de început al Tău Părinte și cu Făcătorul de viață Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a opta către Domnul nostru Iisus Hristos, a lui Ghenadie Scolasticul, patriarhul Constantinopolului

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, Împăratul cel preaînalt, preasfânt, preabun și mult milostiv, Cuvinte de-a pururea vecuitor al lui Dumnezeu-Tatăl, Cel fără de început, Făcătorule a toată zidirea și înnoitorule al omenirii, care, pentru iubirea de oameni cea negrăită, te-ai împărtășit de trup și de sânge și ai lucrat minunat iconomia cea negrăită și mai presus de fire, cel de care niciodată nu se satură puterile cele sfinte și mai presus de ceruri, ci neîncetat laudă mărirea și strălucirea dumnezeirii Tale cu glasuri de cântare, pentru ce noi, smeriții robii Tăi, cei răscumpărați cu sângele Tău cel cinstit, să ne săturăm a Te lăuda pe Tine? Și dacă iubirea Ta de oameni și darul Tău cel fără de măsură lucrează întru noi de dimineață până seara și de seara până în cealaltă dimineață, pentru ce noi să nu-Ți mulțumim Ție, Făcătorului nostru de bine, măcar în vremuri hotărâte? Ci iartă-ne noua, Hristoase lesne iertătorule, căci întâmplările vieții acesteia vremelnice, nevoile firii și rânduiala aceasta la care ai voit de ne-ai ridicat pe noi ne împrăștie și nu ne lasă te cugetăm pe Tine neîncetat cu mintea și să te lăudăm fără tăcere cu gura. Pentru aceasta, ca pe o pârgă a gândurilor celor din fiecare zi și a graiurilor noastre, își aducem Ție slujba cea de dimineață și de amiază și de seară. Deci mă închin Ție, Ziditorului meu, împreună și Părintelui Tău cel fără de început și Duhului Tău cel făcător de viață. Îmi plec genunchii inimii și ai trupului meu, cu frică și cu cutremur, Ție, Stăpânului cel atotputernic și preabun și-Ți mulțumesc pentru toate câte ai făcut și faci cu mine. Căci cu mâna Ta m-ai zidit, cu insuflarea Ta mi-ai dat viață, cu purtarea Ta de grijă m-ai crescut, cu darul Tău mi-ai făcut cunoscută credința cea adevărată. M-ai învățat tainele sfintei tale Biserici, m-ai împodobit cu bunătățile acestea vremelnice, m-ai izbăvit de primejdii, m-ai sculat din boli, m-ai povățuit nevăzut spre cele de folos. Mă ocârmuiești și mă încălzești ca pe un pui, și făptură a dragostei Tale. Dar cum îndrăznesc să pomenesc facerile Tale de bine, căci ele sunt noian nedeșertat, adânc necuprins și înălțime nevăzută? Nu reușesc să mulțumesc pentru cele făcute mai înainte și iată că mă ajunge mulțimea facerilor de bine cele de curând. Și chiar însăși aceasta, că pot mulțumi, ce mare dar este? O, smerenia mea! O, bunătatea Ta! Căci și aceasta singură ce o aduc în locul tuturor, mulțumirea, este darul Tău. O, dragostea ta cea covârșitoare! Căci toată bogăția bunătăților Tale ai vărsat-o peste mine, o mulțumire curată știu, împlinirea voilor Tale. Dar dacă duhul va fi osârdnic, iar trupul neputincios – precum ai zis, Doamne – ce voi face? Și dacă și duhul se stinge cu osârdia din pricina gândurilor celor vremelnice? Însă Tu, Doamne, puternic ești ca și voirea să mi-o aprinzi și trupul să mi-l împuternicești. Și-Ți voi mulțumi curat, dacă voirea mea se va uni cu voia Ta și dacă toată inima mea se va lipi de dragostea Ta. Învrednicește-mă de aceasta, Hristoase Împărate, Fiule al dragostei lui Dumnezeu și Dumnezeule preabun.

Și ce voi grăi către Tine pentru cele de azi? Sau pentru cele de mâine? Ce bine îmi voi voi mie, pe care Tu să nu-l voiești mai înainte de mine? Și cine știe binele meu, fără numai Tu, care singur poți să și-l faci, necerându-l de la Tine? Iar dacă este trebuință și de rugăciune către bunătatea ta, solește pentru mine taina iconomiei Tale și crucea care Te-a primit pe Tine pironit pe ea și întru tot sfânta și fără prihană Maica ta, ceea ce mai presus de fire a slujit tainei și cei ce până la moarte s-au făcut râvnitori curați ai învățăturii și petrecerii Tale celei cerești. Și aceștia solind pentru mine, vei deschide și astăzi, după obicei, mâna Ta și mă vei umple de bună voire și mă va sprijini dreapta Ta. Iar dacă păcatele mele vor pune stavilă la izvorul iubirii Tale de oameni, totuși șterge-le, trece-le cu vederea, iartă-le și trimite-le întru adâncul uitării. Căci lucru obișnuit îți este Ție, Hristoase Împărate, a lăsa greșelile. Cugetul nostru, al oamenilor, străbate mai iute decât lumina, cuvântul este alunecător și lucrurile sunt materialnice, ale grosimii acesteia întunecoase și pentru acesta nu se va lăuda înaintea Ta niciun trup. Ci numai Tu, Doamne, fiind curat și fără de păcat, poți să ierți păcatele noastre.

Iisuse al meu preadulce, păzește viața binecredincioșilor creștini și ai robilor Tăi cei adevărați întru îndelungare de zile și cu bună sporire. Iar după viața aceasta de acum, pe care ai hotărât-o cu măsuri și cu soroace, învrednicește-ne de viața și împărăția cea pururea vecuitoare, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru bunătatea Ta, Doamne Împărate, nepomenitorule de rău. Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Părintele Tău Cel fără de început, cu care, întru unitatea Sfântului Duh, viezi și împărățești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a noua către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul meu, plouă în inima mea roua harului Tău, adapă cu el mintea mea și împodobește-o cu florile umilinței, ale smereniei, ale dragostei, și ale răbdării, căci, iată, rugăciunea mea este neputincioasă și păcatele mele sunt mari și tari. Greșelile mele mă necăjesc și neputințele mele mă silesc a striga Ție: Cel ce ai deschis ochii orbului, deschide și ochii minții mele, ca să văd totdeauna frumusețea Ta; Cel ce ai deschis gura asinei lui Varlaam, deschide și gura mea spre lauda și slava Ta; Cel ce ai pus hotar mării, pune, prin darul Tău, hotar al inimii mele, poruncile Tale, ca să nu se abată nici în dreapta nici în stânga; Cel ce ai dat apă în pustie poporului celui nesuspus și împotrivă grăitor, dă umilință inimii mele și lacrimi ochilor mei, ca să plâng ziua și noaptea în toată vremea vieții mele.

Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, și dăruiește-mi ca, din sămânța cea sfântă a darului Tău, să-Ți aduc mănunchi de umilință, smerită cugetare și dragoste. Slavă Ție celui ce mi-ai dat mie, ca să-Ți aduc Ție! Auzi, Doamne, rugăciunea robului Tău, pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi. Greșit-am la cer și înaintea Ta, Doamne Dumnezeule atotțiitorule, și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul al Tău, nici a privi la înălțimea cerului din pricina mulțimii păcatelor mele și nici a rosti numele Tău cel preaslăvit cu buzele mele cele întinate. Că m-am făcut nevrednic cerului și pământului, întărâtându-te pe Tine, Stăpânul meu preabun. Pentru aceea, mă rog Ție, Doamne, să nu mă lepezi pe mine de la Fața ta, nici să Te depărtezi de la mine, ca să nu pier. Și de nu mi-ar fi ajutat mai înainte darul Tău, aș fi pierit și eu acum ca și cum n-aș fi fost. Căci după ce Te-am părăsit pe Tine, nu m-a mai întâmpinat nicio zi bună. Iar ceea ce întru păcate se pare că este bun, mai amar este  decât toate cele amare. Iar acum de nu-mi va ajuta același dar al Tău, iarăși voi fi ca și cum n-aș fi. De aceea, nădejde tare am, că-mi vei ajuta și mă vei împuternici cu darul Tău, Doamne Dumnezeul meu, ca să mă îngrijesc de mântuirea mea. Pentru care și cad la Tine rugându-Te: Sprijinește-mă pe mine, cel ce m-am rătăcit din calea dreptății; varsă peste mine mulțimea îndurărilor Tale, ca peste fiul cel desfrânat, că mi-am cheltuit viața mea risipind bogăția darului Tău. Miluiește-mă, Dumnezeule, și nu pomeni răul pe care l-am săvârșit în viața mea cea înrăită. Îndure-te spre mine, ca spre desfrânata, spre vameșul și spre tâlharul, care urgisiți fiind de toți pe pământ, Tu, Doamne, i-ai îndreptat și i-ai făcut locuitori ai desfătării raiului. Primește-mă și pe mine, robul Tău cel netrebnic, și pocăința mea, că și eu sunt urgisit de toți. Căci ai venit să chemi nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Că Ție se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a zecea către Domnul nostru Iisus Hristos, a lui Mihail Critobol din Imbros

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ești milostiv și lesne iertător, izvorul milei și noianul cel neîmpuținat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit să chemi pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, care se pocăiesc, primește-mă și pe mine, Cel ce ai poruncit lui Petru, verhovnicul ucenicilor și apostolilor Tăi, ca să ierte de șaptezeci de ori câte șapte păcatele, arătând pe de o parte nemărginirea bunătății și iubirii Tale de oameni, și pe de alta deschizând cu milostivire și cu îndurare ușa pocăinței tuturor celor ce au păcătuit, dăruindu-le vreme de întoarcere și alungând deznădăjduirea. Însuți Stăpâne Iubitorule de oameni, Dumnezeule a toată mângâierea, Părinte al îndurărilor, Doamne al milei, adâncule al milostivirii, noianule al bunătății, izvorule al milosârdiei, vistierie neîmpuținată a îndelungii răbdări și a nepomenirii de rău, povățuitorule al celor rătăciți, îndreptătorule al celor căzuți, nădejdea celor deznădăjduiți, mângâierea celor scârbiți, Cel ce Te faci toate pentru toți și Te-ai arătat pentru mine și pentru mântuirea mea, primește-mă acum și pe mine, păcătosul și netrebnicul Tău rob, cel ce mă pocăiesc și mă apropii de Tine cu inima zdrobită, cel ce cu smerenia duhului cer dezlegare de greșelile mele cele multe și cumplite, pe care le-am săvârșit întru cunoștință și necunoștință în toată viața mea. Călcând legile Tale, lepădând poruncile Tale, nepăzind așezămintele Tale și defăimând rânduielile Tale cele bune și mântuitoare și depărtându-mă cu totul de la Tine și umblând după mintea mea cea rea, făcându-mă bucurie diavolului și dracilor lui cei vicleni și împlinind în tot felul voile lor. Și acum, Doamne, Doamne, trezindu-mă din păcat ca din somn și beție, târziu de tot venindu-mi în sine-mi și luând simțire de relele mele, cercetându-mă, m-am văzut pustiu de tot binele, gol din pricina păcatului, de podoaba cea luminată și strălucită a dumnezeieștii scăldători, cu care m-ai îmbrăcat, flămând, înfricat, ținut de toate relele, lipsit cu totul de orice bine și urgisit de toți. Și cugetând la viața cea mai dinainte întru care m-ai așezat și din care am căzut din pizmă, mi-am adus aminte și de îndurările Tale cele multe, de purtarea Ta de grijă cea părintească și iubitoare de oameni și, întorcându-mă către Tine, Stăpâne, cu îndrăzneală mă arunc la picioarele Tale, strigând dintru adâncul sufletului ca fiul cel desfrânat: Greșit-am, Doamne, la cer și înaintea Ta. Primește-mă, Bunule și Iubitorule de oameni, Doamne, pe mine cel   ce mă întorc, mă pocăiesc și mă apropii cu îndrăzneală de bunătatea Ta cea negrăită și la milostivirea Ta cea nemăsurată. Primește-mă pe mine, făptura mâinilor Tale, pe care ai cinstit-o cu chipul Tău și cu stăpânirea a toate; dăruindu-i față de celelalte vietăți cuvânt și împodobind-o cu bunătăți multe și mari. Pentru care și Lege ai dat, și prooroci ai trimis și alte nenumărate fapte ai lucrat. Pentru care om Te-ai făcut, Dumnezeu fiind și Stăpân și săvârșind toată iconomia cea înfricoșătoare, ai suferit patimi, cruce, moarte și îngropare, ca să mă slobozești pe mine de moarte, de patimi și de păcate, să mă întorci la înrudirea cea mai dinainte, de fiu al Tău după dar și să mă faci moștenitor al împărăției Tale. Și dacă toate acestea le-ai făcut și le-ai suferit pentru mine cu iubire de oameni, cum dar mă vei lăsa acum, Stăpâne, să mă fac vânat diavolului și să se laude înaintea Ta? Care nu numai că a amăgit pe om, dar l-a și alungat din petrecerea raiului și l-a lipsit de viața fericită cea de acolo. Ci încă și după iconomia Ta cea negrăită și jertfa cea înfricoșătoare, prin care Ți-ai vărsat sângele cel domnesc pentru răscumpărarea noastră, poate să răpească pe robii Tăi și să-i ducă în prăpastia pierzării. Nu, Stăpâne Iubitorule de oameni, Împărate veșnice și Doamne atotputernice, să nu aibă biruință asupra noastră vrăjmașul adevărului, nici să ne biruiască răutatea noastră.

Am greșit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, am greșit dar pe Tine Dumnezeu Te numesc, am greșit multe, o mărturisesc, dar cad la bunătatea Ta și la iubirea Ta de oameni ce nu are margine. Cât de mult am păcătuit eu, tina, încât Tu să nu poți dezlega? Ce păcat mare am făcut, ca să nu-l poți ierta? Ce nelegiuire am făcut, pe care să nu o poți lăsa? Oare atât de mult am nelegiuit, încât să nu Te milostivești? Fiind îndurat și îndelung răbdător din fire, de s-ar fi adunat toate păcatele oamenilor la un loc, ca un nimic s-ar fi socotit aruncându-le în adâncul cel nemărginit al bunătății și al iubirii Tale de oameni. De aceea, stăpâne, Iubitorule de oameni, doresc să mă îndreptez înaintea Ta, nu căutând la necurăția mea, căci sunt necurat și mai spurcat decât toți, tăvălindu-mă ca animalele în tină și în noroiul răutăților mele celor nenumărate departe de poruncile Tale, cu cugetând la milostivirea și blândețea Ta cea nemărginită și privind la înălțimea și mărimea bunătății și iubirii Tale de oameni, pe care niciun păcat de moarte nu poate să le biruiască.

Deci, primește-mă pe mine, cel ce mă întorc cu lacrimi și cu suspinuri și mă căiesc și cer iertare pentru cele ce am greșit. Pleacă-Te rugăciunilor și cererilor mele, milostivește-Te ca un milostiv, îndură-Te ca un îndelung răbdător, miluiește-mă ca un iubitor de oameni și-mi iartă toate câte am greșit Ție. Primește-mă pe mine, robul Tău, care-Ți mulțumesc că nu m-ai lepădat pe mine până acum de la bunătatea Ta cu fărădelegile mele, și-Ți cer dezlegare și iertare pentru cele greșite de mine. Și Te rog ca de acum înainte să mă întărești întru credința, nădejdea și dragostea Ta și să mă păzești neclintit de toate meșteșugurile și năpădirile vicleanului, ca să nu mă răpească răutatea spre prăpastia pierzării, nici să mă fac vânat vrăjmașului. Încredințează-mă și mă întărește să fac voia Ta și să împlinesc poruncile Tale.

Așa, Stăpâne îndelung răbdătorule, Doamne mult milostive, soare înțelegător, Împărate al slavei și milostivirea și iertarea cea desăvârșită a păcatelor mele, așa, Iisuse preadulce, răsuflarea mea, răcorirea, mângâierea, dulceața, pacea, veselia sufletului meu, bucuria cea deplină, dragostea cea desăvârșită, dorirea cea dumnezeiască, viața cea fără de mâhnire și poftirea de cele bune; așa, lumina ochilor mei, ridicarea mâinilor, mersul picioarelor, potrivirea mădularelor și întregirea trupului meu, la Tine numai, Stăpâne Hristoase iau aminte, Ție viez, pentru Tine mă mișc și pentru Tine sunt, deși am greșit mai mult decât toți. Curațește minte mea de împătimirea cea materialnică, de cugetele cele deșarte, de aducerile aminte și de obiceiurile cele necuvioase, care mă țin și mă sugrumă. Dă-mi dorire bună a sufletului, gând temeinic, cugetare neîncetată și pomenirea de Tine, Dătătorule de lumină, și de dragostea Ta cea desăvârșită, ca să contemplu de-a pururea podoaba și frumusețea Ta cea iubită. Spală-mă cu desăvârșire de spurcăciunea păcatului și mă curățește de toată împuțiciunea patimilor, de necurăția și întinăciunea trupului și a duhului și dă-mi liniște statornică și pace adâncă a gândurilor, ca prin toate, împărtășindu-mă de facerea Ta de bine, de îndelungă răbdarea și bunătatea Ta cea nemăsurată și dobândind din destul mila Ta cea dumnezeiască, să mulțumesc, să laud si să slăvesc numele Tău cel Preasfânt, împreună cu al celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și de viață Făcătorului Tău duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul, Apanthisma, Rugăciunile Sfinților Părinți, Ed. Sophia.