Prezentare:
Conferinţa părintelui Constantin Necula, Bucuria Darului, s-a vrut a fi un timp al întâlnirii bucuriei pentru braşoveni. Un dar binemeritat pentru cei trei ani de susţinere a activităţii Fundaţiei Bucuria Darului. Ani în care am învăţat că, prin deschidere şi împreună lucrare, se pot schimba în bine. Alegerea Părintelui Constantin pentru a ne fi ambasadorul bucuriei a venit de la sine, fiind omul care poate transforma teatrele, amfiteatrele şi stadioanele pline în comuniune. La fel ca în catacombele primelor veacuri de creştinsim, părintele reuşeşte să reunească oamenii care vin organic către ceva firesc.
CUPRINS