Viaţa și sfaturile duhovnicești ale Sfântului Cuvios Iacov Tsalikis - nou canonizat

 

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.

Părintele Iacov Tsalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: „Să știți că el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar Cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea „harismele Sfântului Nectarie”.

Părintele Iacov Tsalikis, viața

Fericitul părinte Iacov s-a născut în anul 1920, pe 5 Noiembrie în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși,  l-au educat  pe calea lui Dumnezeu. În anul 1922 s-a făcut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale, fiind nevoite să plece în Grecia, au fost trasferați  în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a arătat încă din fragedă pruncie înclinatie către cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților.  Cunoscuții săi, văzând modul său de viețuire, îi spuneau “călugărul”. Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scăparea locuitorilor simpli și săraci - mai mult a refugiaților, cărora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar, au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rău. 

Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors acasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul.  În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă şi număra doar trei vieţuitori. Aceștia și locuitorii din zonă au facut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină. 

În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba îndelungată și privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o  stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deasupra mai veneau și demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.

După anul 1970, emanația duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale.  Simţea dureri nesfârșite, însă emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său  strălucea necontenit nespusa bucurie a învierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.

În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Prea Sfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru  chipul îmbunătățit al vieții sale, veneau la stareț oameni din toată Evvia și din Atena, pentru a-l vedea, a-l asculta, si a se mărturisi, cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.

Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât după anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tromboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea și povățuia neîncetat.  În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele și os. Numai fața lui a rămas curată, luminată, dând impresia că este imaterială. Bătrânul duhovnic răspândea în jurul său o pace dumnezeiască.

Pe 21 noiembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului  în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești. Mormântul fericitului stareț Iacov se află în partea de miazăzi a Bisericii, între biserica - unde a liturghisit de  nenumărate ori și s-a învrednicit de semne dumnezeiești - și chilia  sa, unde s-a nevoit mai presus de om.

După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care  amintim două:

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfântului Ioan Rusul l-a văzut pe fericitul stareț  în biserică. Starețul i-a cerut să-i  aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. l-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: "Luati-l pe Cuviosul". Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se închine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiți, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan. Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și  i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

Sfaturi și povestiri duhovnicești

Aveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de  70 de ani.

Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâția ani.

Totdeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră.

În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre.

Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie.

Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat.

Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală. 

Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrânare de răutăți, să ne ierte de păcate.  

Nu deznădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta.

(Sfânta Mănăstire Pantocrator)

* * *

„Harul sfinţilor noştri există chiar şi în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi când a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scândură mare şi grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ştersese cu timpul şi icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întâmplat deci următoarea minune: când turcul s-a dus dimineaţa la stâna lui a găsit laptele vărsat pe pământ, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înţeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, şi-a zis cu mânie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul ştia că lemnul era o icoană veche a creştinilor. A luat securea şi a lovit în icoană să o despice şi să o ardă, însă la prima lovitură securea s-a înţepenit în lemn şi a început să curgă sânge din icoană. Sângele a izvorât din tăietură şi curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoşat şi tremurând, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înţepenise bine. A luat aşa icoana cu securea şi punând-o pe umăr a alergat în satul creştinilor. Sătenii au văzut minunea şi au ascultat mărturisirea înspăimântată a turcului. Au luat icoana şi au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea"...

***

Stareţul spunea: 

„Nu este permis ca un duhovnic să schimbe canonul altui duhovnic. A venit la mine o bătrână şi s-a mărturisit. I-am dat canon să nu se împărtășească trei ani.

Preotul şi duhovnicul parohiei a întrebat-o pe bătrână de ce nu se împărtășește. Ea i-a răspuns:
- Mi-a dat canon Părintele Iacov să nu mă împărtăşesc trei ani.

- Pentru ce ţi-a dat asemenea canon?

Şi când bătrână i-a spus motivul, preotul i-a răspuns:

- Nu, bunico, nu fi supărată. Părintele Iacov este un călugăr neînvățat. Ce ştie el despre aceasta? Eu sunt cu învăţătură şi îţi dezleg canonul. Să vii Duminică să te împărtăşeşti. 
Când bătrâna s-a dus să se împărtășească a simţit în gura ei sfânta linguriţă goală şi rece.

«O linguriţă goală şi rece», după cum mi-a spus. Nici nu a simţit gustul Dumnezeieştii împărtăşanii în gura ei. Aceasta a impresionat-o mult.

Când s-a întâmplat acelaşi lucru şi în următoarele două Duminici, ea s-a neliniştit şi a venit din nou la mănăstire şi mi-a mărturisit ce i s-a întâmplat.

- Copilul meu, canonul nu se şterge. Trebuie să faci canonul pe care ţi l-am dat.

Canoanele trebuie să ne vindece".

***

Stareţul spunea: 

«Preoţii nu trebuie să se tundă. în Asia Mică, când se pieptănau puneau un prosop alb, şi câte fire de păr cădeau le adunau într-o pungă şi când mureau le-o punea împreună cu ei. Aceasta pentru că Duhul Sfânt cînd coboară la hirotonie şi sfinţeşte preotul, atunci şi firele de păr se sfinţesc».

Un fiu duhovnicesc care 1-a auzit, s-a gândit: «Bine, firele de păr le adunau, dar unghiile însă când le tăiau le aruncau?».

Atunci Stareţul, cu harisma pe care o avea, a cunoscut gândurile lui şi i-a zis: «Şi unghiile lor le adunau». Nimic nu-i era ascuns. Prin Duhul Sfânt toate i se descopereau, «goale şi în amănunt».

***

Stareţul spunea:

«Un preot care a slujit cu mine, atunci când s-a împărtăşit a simţit că l-a ars Dumnezeiasca împărtăşanie. El mi-a zis:

- M-a ars Dumnezeiasca împărtăşanie!

- Eu nu am simţit să mă ardă Dumnezeiasca împărtăşanie! i-a răspuns Stareţul».

***

Stareţul spunea:

«Când proscomidiesc, văd sufletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. 

Când preotul scoate părticele şi pomeneşte numele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca rugăciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie. Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfântă. Când am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plângere:

- Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

- Cum, maică, nu v-am pomenit? în fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

- Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atât ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

Gândiți-vă ce mare câștig şi folos primește sufletul când îl pomenește preotul la Sfânta Proscomidie».

***

Stareţul spunea:

În privinţa copiilor, Stareţul ne sfătuia ca aceştia să nu aibă prieteni şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar dacă vor fi judecaţi de alţii că sînt anormali. Îi sfătuia pe copii să nu ia nimic de la străini, nici o bomboană, nici un suc, pentru că este mare pericolul drogurilor, pericol care astăzi captează pe mulţi tineri.

***

Stareţul spunea:

«De la omul pe care nu-l cunosc nici Anaforă nu iau, pentru că poate să-ţi spună că este Anaforă şi să nu fie, dar poate avea înăuntru lucruri diavoleşti».

«Când ne îmbolnăvim, ne sfătuia Stareţul, să mergem şi la doctor, să facem ascultare pentru vindecarea noastră. În Postul Mare, cu toate că era post, am luat 600 de pastile. Să fim atenţi cu sănătatea noastră, pentru că pe doctori şi pe medicamente Dumnezeu le-a lăsat şi nu trebuie să fim indiferenţi».

***

Stareţul spunea:

Vorbind despre televizor, Stareţul a spus: «Televizorul - cutia diavolului - face mare pagubă, în special la copii. Pentru aceasta televizorul trebuie să iasă din casă». Copilului pe care-l mărturisea, fiului său duhovnicesc care îi ceruse să vadă unele discuţii, spectacole şi desene animate, nu i-a dat binecuvântarea, ci i-a interzis, zicând-i: 

«Nu cu televizorul în casă. Dacă vrei să vezi la televizor ceva, să asculţi un preot, să auzi un cuvânt duhovnicesc, nu este păcat. Dar de multe ori televizorul are şi lucruri necuviincioase, după cum îmi spun mulţi creştini. Acestea nu ne sunt de folos. Mai bine să luăm şi să deschidem Sfânta Scriptură şi să citim, ori să facem un Paraclis la Maica Domnului, ori să facem cinci metanii, să spunem cinci psalmi a lui David decât să privim la televizor. Trebuie să ne ferim copiii de lucruri necuviincioase şi urâte. De aceea trebuie să-i ferim de televizor. Pentru ştiri există radioul de unde pot să le asculte părinţii».

***

Stareţul spunea: 

Unii părinţi îl întrebau pe Stareţ ce să facă cu copiii lor când nu ascultă. Stareţul îi sfătuia: Să faceţi rugăciune cu credinţă, iar pe copii să-i dojeniţi, cât se poate cu dragoste şi cu scop bun. Cu asprime nu merge, căci îţi zice: «mă scol şi plec», şi se duce... şi s-a făcut astăzi Sodoma şi Gomora şi chiar mai rău". 

Pe Sfântul Ioan Rusul, Stareţul îl vizita regulat, în special când mergea la Atena la doctorii care se îngrijeau de el. «Odată m-am dus, spunea Stareţul, şi-l văd pe Sfânt viu, în racla lui, şi-i zic:
- Sfinte al meu, cum ai petrecut în Asia Mică? Ce virtuţi ai avut de te-ai sfinţit? Sfîntul mi-a răspuns:

- Dormeam în peşteră, în iesle. În timpul iernii mă înveleam cu paie ca să nu îngheţ. Am avut şi smerenie şi credinţă.

Peste puţin mi-a zis:

- Aşteaptă puţin, Părinte Iacove, că au venit acum doi oameni şi mă roagă pentru un copil bolnav. Aşteaptă că mă duc să-i ajut.

Deodată a rămas racla goală, pentru că Sfîntul a plecat. Peste puţin timp s-a întors din nou. Nu l-am văzut cum s-a întors, dar l-am văzut că se aşeza în raclă, ca un om viu»

Către un fiu duhovnicesc de-al său, Stareţul a zis:

„Cât mă bucur, fiul meu, că te văd cu mâneci lungi, modest şi atent!".

Către un alt fiu duhovnicesc, căruia i se desfăcuse un nasture de la cămaşă (şi i se desfăcuse cam necuviincios), i-a zis cu discernământ:

„Încheie, fiul meu, nasturele acesta, ca să nu răceşti".

Atât de atent era Stareţul în privinţa modestiei!

Ascultarea, întotdeauna îl arde pe diavol.

Acelaşi fiu duhovnicesc al Stareţului s-a întâlnit cu o persoană care era îndrăcită şi care i-a zis:

„Încheie-ţi, bre, acest nasture, de ce eşti ca un slab de minte!".

Atunci şi-a adus aminte sfatul Stareţului referitor la acest neînsemnat lucru.

La alt fiu duhovnicesc, care de mic venea regulat la mănăstire, Stareţul i-a zis:

«Fiul meu, nu văd vedenii, dar îţi văd sufletul înăuntru în biserică, înăuntru în chilia mea...»

 

 

Marturii despre parintele Iacov Tsalikis

Teologul grec Stelianos Papadopoulos care a scris și cartea cu viața "Fericitului Iacov Tsalikis" spune despre acesta: "Părintele Iacov n-a citit opere teologice și niptice adânci ale Sfintilor Părinți ai Bisericii. Nu știa deloc de Filocalie. Lua aminte însă mult la cele scrise în cărțile liturgice. Cu trecerea  anilor le înțelegea mai bine fără să studieze greaca veche. Penticostarul, Triodul... le sorbea în adevăratul sens al cuvântului.  Dar cartea care i se potrivea cel mai bine era Penticostarul. Bucuria și triumful învierii din troparele lui intrau în inima părintelui Iacov."

Un ucenic al părintelui Iacov spunea că atunci când pleca de lângă el simțea că pleacă din rai. Și ceea ce simțea era un lucru foarte firesc, pentru că în fața acestui stareț fericit se oglindea  Dumnezeu. Mintea și inima sa erau sălaș al energiilor  dumnezeiești care se oglindeau și se arătau în sfințita lui față.  Acest fapt era de la sine înțeles, văzând pe fața lui atâta lumină  și pace, blândețe și dragoste, în chipul acesta se descoperea și  se slăvea Dumnezeu. Cu alte cuvinte în felul acesta închinătorul  gusta ceva din rai, ceva în mic din împărăția lui Dumnezeu.

 

Surse web: http://www.scribd.com/doc/31308328/povestiri-si-sfaturi-ale-staretului-iacov-tsalikis; https://www.impantokratoros.gr/staretul_iacov_talikis.ro.aspx;  CrestinOrtodox