Răbufniri ale naturii sau război meteorologic?

Meteorologia ca știință se ocupa cu studiul fenomenelor atmosferice și a proceselor climatice care le însoțesc. Ea studiază mișcarea curenților de aer, care formează vânturile, a norilor, a precipitațiilor și a descărcărilor electrice, care formează fronturile atmosferice. Monitorizează  pe o suprafață determinată, temperatura, presiunea și umiditatea atmosferică, împreună cu alți parametri, în baza cărora elaborează hărți sinoptice, avertizări și prognoze meteorologice pe termen scurt, mediu și lung. Prognozele au un grad mai mic sau mai mare de probabilitate, ele sunt corecte în proporție de 75-80% .

Viața și activitatea umană depind fundamental de mișcarea maselor de aer în jurul pământului, care împrospătează aerul, disipă căldura solului și transportă umiditatea. Aceste mase de aer deplasează norii generatori de precipitații, care colindă oceanele și continentele, făcând posibilă circulația apei în natură, circulație, de care depinde viața.

În decursul istoriei, oamenii au încercat permanent să controleze vremea. Cele mai mari eforturi s-au depus pentru combaterea secetei, sau pentru alungarea norilor de ploaie cu grindină. Ploaia aduce recolte prospere, dar și inundații devastatoare sau zone răvășite de grindină cu recolte compromise.

Cu mii de ani în urmă, în Egiptul antic, se credea că inundațiile Nilului puteau fi oprite prin jertfirea unei fete tinere. La fel vedem și în imperiul incas, unde se sacrificau deținuți pentru îmblânzirea soarelui, prin ritualuri religioase. Dacii apelau la preoți pentru invocarea ploii, iar romanii la paparude. La noi ploaia era adusă sau întoarsă din drumul iei, prin felurite descântece sau prin rugăciuni. Marele scriitor Ion Creangă în Amintiri din copilărie amintește de mama sa care îi zicea: „Ieși, copile, cu părul bălai și râzi la soare, că poate s-o îndrepta vremea”. Tot el ne spune ca mama lui „înfigea toporul în pământ, dinaintea ușii” pentru a feri satul de norii negri, încărcați cu grindină.

Ca fenomen meteorologic, grindina se formează în norii de dezvoltare verticală, de tip cumulo-nimbus. Când picăturile de ploaie, formate la mare înălțime în partea superioară a norului, traversează o zonă de curenți descendenți foarte reci, care coboară prin centrul lui, îngheață și își măresc dimensiunile prin ciocniri succesive cu alte picături înghețate, ajung la sol sub forma bulgărilor de gheață, formând grindina. Mărimea ei diferă mult, de la dimensiunea unui bob de grâu, până la bulgări de 50 mm în diametru. Greutatea bulgărilor diferă în funcție de mărimea acestora. Cea mai mare grindină a fost consemnată în Bangladesh de aproape 1kg. În funcție de mărimea și greutatea lor, forța de lovire a bulgărilor de grindină este diferită și din acest motiv diferă și efectele asupra culturilor, plantelor, animalelor, caselor, mașinilor și chiar a oamenilor.

Din timpuri vechi, pentru a feri satele și orașele de norii negri de furtună, se trag clopotele la biserici, deoarece s-a constatat că undele sonore produse în acest fel, nu permit gheții să se lipească în timpul căderii în bulgări mari, și grindina va fi mai mică sau nu va fi deloc, deoarece se topește până la atingerea solului.

Pe acest principiu, al undelor sonore direcționate, s-au inventat tunurile antigrindină. Aceste tunuri nu sunt similare cu tunurile de artilerie, ele nu aruncă obuze sau proiectile la mare distanță. Ele lansează în aer unde sonore foarte puternice 120-130 db., sub forma undelor de șoc, cu salturi de presiune și densitate, care zboară cu viteze mari, către straturile înalte ale norilor de furtună. Aceste unde puternice modifică parametri fizici de formare a gheții, deci a bulgarilor de grindină.

Tunurile antigrindină au apărut în Austria, în anul 1896, iar construcția lor începe masiv în 1899, fiind susținută de guvernele Austriei, Franței și Italiei. În jurul anului 1900 se vindeau mii de tunuri antigrindină care încercau să protejeze zone întinse agricole din Europa. Există și astăzi controverse privind eficacitatea lor, care se presupune a fi în jurul valorii de 50% – 60%.

În prezent, pe lângă acest tip de tunuri, avem la dispoziție și alte sisteme de combatere a grindinei, din care amintesc rachetele antigrindină. În țara noastră rachetele sunt produse de o întreprindere din Ploiești și pot acoperi o suprafață de 15-20km pătrați de culturi, zburând la peste 9000 m înălțime. După lansare, o dată ajunse la înălțime, descarcă în atmosferă aerosoli de iodură de argint și iodura de potasiu, care împiedică înghețarea picăturilor de ploaie.

În cadrul Ministerului Agriculturii din țara noastră, s-a dezvoltat o Direcție antigrindină, care coordonează activitatea punctelor de lansare, amplasate în diferite zone din țară. Sistemul actual poate acoperi o suprafața de aproximativ 270.000 ha, cu o eficiență de 75-80%.

O altă preocupare importantă a oamenilor din toate timpurile, este generarea ploii, în anotimpurile secetoase sau în zone deșertice. La noi, din bătrâni se știe că scoaterea icoanelor făcătoare de minuni din mânăstiri sau din biserici, poate aduce ploaia în vreme de secetă. Se povestește că într-o vară, seceta a lovit câmpurile din vecinătatea unui sat. Preotul locului, împreună cu enoriașii săi, se rugau la Dumnezeu, ca să îi milostivească și să le dăruiască ploaie. Dar rugile nu au avut efect și ei au hotărât să meargă la un călugăr bătrân, ce trăia singur, mai sus, către munte. Ajunși la el bătrânul călugăr i-a ascultat, după care i-a întrebat de câteva ori: „Măi, voi v-ați rugat, sigur v-ați rugat?”. „Da, părinte”, au răspuns cu toții, „dar fără folos”. „Ei, atunci hai să ne rugăm împreună”, a zis bătrânul și s-au așezat cu toții în genunchi.  Bătrânul călugăr a ridicat mâinile către cer, înălțând fierbinte rugă. La un timp, a început ploaia și ploua din ce în ce mai tare, iar apa creștea câte puțin… La un moment dat, un mirean zice: „Părinte, te rugăm, lasă mâinile în jos că ne ia apa”.

Studiile științifice au început în urmă cu peste 100 de ani, dar concret, doar în ultima perioadă putem vorbi de tehnici aplicabile și eficiente economic. Generarea ploilor se poate face atât prin modificarea  factorilor climatici, cât și prin procedee tehnice de formare a nucleelor de condensare în aerul umed, declanșând ploaia.

Modificarea factorilor locali climatici se face prin împăduriri, ecologizări, reducerea emisiilor de dioxid de carbon, reducerea emisiilor electromagnetice care perturbă ionosfera și altele. Metode tehnice directe presupun însămânțarea norilor cu diferite substanțe chimice, ca zăpada carbonică, săruri radioactive și ionizate, creșterea în nori a radiațiilor ionizante de la distanță etc.

Omul care a adus pentru prima dată ploaia pe pământ, a fost o româncă, Ștefania Mărăcineanu, care a studiat și a lucrat la Universitatea București, fiind colaboratoare a profesorului Dimitrie Bunghențianu. Sprijinită de acesta și împreună cu profesorul Vasilescu Karpen, inventatorul pilei electrice Karpen care funcționează perfect din 1936 până în prezent, și cu ajutorul prințului aviator Bâzu Cantacuzino, în 1931 prin tehnica însămânțării norilor cu săruri radioactive lansate din avion, a provocat în Bărăgan prima ploaie artificială din lume, lucru consemnat de presa vremii, dar și de personalitățile  științifice prezente la eveniment.

Autoritățile acelor vremuri au ignorat total această descoperire iar inventatoarea, pentru aș putea continua studiile, pleacă în Franța, unde lucrează în laboratorul soților Curie. În 1934 provoacă primele ploi artificiale în Sahara. Se presupune că în urma experiențelor sale, la 62 de ani moare, răpusă de cancer.

Ulterior, experiențele au continuat atât în Franța, în SUA, cât și în URSS, dar progresiv ele au intrat în sfera de interes a armatei, având un înalt grad de secretizare. Vedem doar efectele operațiunilor speciale de însămânțare a norilor, care au determinat  prelungirea artificială a sezonului ploios în timpul războiului din Vietnam, cu scopul îngreunării aprovizionării trupelor din prima linie. Americanii au provocat ploi torențiale și în nordul Laosului. China a reproșat sovieticilor, că intervin și ei în războiul din Honduras și Guatemala, provocând precipitații abundente.

O altă mare provocare pentru specialiștii din America este încercarea de a controla uraganele, care se formează deasupra Oceanului Atlantic și lovesc coasta Americii de est, provocând morți și pagube de miliarde de dolari.

Statele Unite ale Americii au construit începând din 1993 un puternic centru de studii ale ionosferei terestre cu ajutorul undelor electromagnetice în Alaska. Programul era denumit HAARP, High Frequency Active Auroral Research Program, adică, program de cercetare asupra frecvențelor aurorale active și a presupus construirea uni câmp de antene pentru emisii electromagnetice de mare putere, având fiecare generator propriu de unde. Acest program a fost desfășurat sub direcția Departamentului Apărării al Statelor Unite. Datele reieșite în urma experimentelor sunt ținute la secret, dar de multe ori presa a speculat că această instalație poate modifica atmosfera terestră și respectiv clima pe glob. De multe ori s-au văzut în zona respectivă nori circulari, sau sub formă de suluri, structurați pe orizontală și pe verticală.

Ionosfera este zona superioară a atmosferei terestre compusă din ozon, azot și alte elemente, înalt ionizate de radiațiile ultraviolete ale soarelui, care se găsește la înălțimea de 85- 600 Km de la suprafața pământului. Mare parte din undele radio, în special cele emise în benzile de unde scurte direcționate către ionosferă, sunt reflectate înapoi către pământ și de acolo din nou către ionosferă, ajungând să înconjoare pământul. S-a speculat în presă că o asemenea instalație, ca cea din programul HAARP, poate modifica condițiile meteorologice oriunde pe glob, adică poate provoca furtuni devastatoare la mare distanță. O altă speculație este că, aceasta instalație ar putea provoca subțieri locale a ionosferei sau găuriri ale acesteia. Acest lucru determină pe o anumită suprafață țintă, creșterea radiațiilor ultraviolete emise de soare, care trec și ajung pe pământ, fără a mai fi filtrate și reduse de ionosferă, radiații care atacă tot ce este viu și deșertifică acea zonă. Datorita supraîncălzirii locale apar fenomene extreme, vânt puternic cu furtuni care se declanșează rapid. Toate aceste lucruri se petrec deoarece aerul supraîncălzit se ridică permanent, creând o scădere puternică a presiunii locale, iar masele de aer mai rece cu presiune ridicată vor să îi ia locul. Permanent natura tinde să compenseze agresiunea suferită din partea oamenilor inconștienți. Departamentul Apărării al SUA și-a încheiat cercetările în 2014, iar laboratorul a fost dat facultății de fizică din Alaska în 2015.

Programul HAARP nu a apărut din senin pe fața pământului, el a avut ca înaintaș  un program secret desfășurat de URSS după 1981, numit SURA, având ca bază laboratorul situat lângă Vasilsursk în Rusia. Aici există un centru de studii a ionosferei, cu ajutorul undelor radio, care are emițătoare de mare putere radiată de câmpul de antene. Emițătoarele operează, pe unde scurte, cu modulație de joasă și foarte joasă frecvență. Este interesant de arătat, că acest laborator aparține Institutului de cercetări radio-psihice din Novgorod. Cercetările acestui centru sunt secrete, dar se crede că unele din ele au fost puse în practică prin construirea de stații mobile, operaționale în teritoriu care pot crea ploi, ceață și alte  fenomenele meteorologice, în anumite zone țintă.

Anglia, China și India, desfășoară propriile programe de cercetare în domeniul controlului fenomenelor meteorologice atât în scopuri militare, cât și civile.

Generalul Emil Străinu este un cunoscut cercetător al noilor arme, care compun arsenalele războiului neconvențional. El afirma că România nu este ocolită de fenomene meteorologice greu de explicat. Pentru că țara noastră a refuzat invadarea Cehoslovaciei, în 1969, am primit drept „mulțumire”, în primăvara anului 1970, cele mai mari inundații cunoscute la noi.La fel în 2005, am primit iarăși „un cadou, conținând inundații la pachet”, deoarece în urma intrării României în NATO, America hotărâse înființarea a două baze militare la noi.

Despre fenomenele meteorologice întâmplate în vestul țării, din 18.09.2017, un lucru a atras atenția specialiștilor. Frontul de furtună cu o dezvoltare aproximativ lineară se deplasa de la sud-vest către nord-est compact și se apropia treptat de granița de vest a țării. La un moment dat o celulă formată dintr-un pachet de nori cumulonimbus, măresc viteza de deplasare, se desprind și o iau înaintea frontului atmosferic pe o direcție oarecum diferită. Odată cu această mișcare cresc pe verticală iar dedesubt vijelia lovește vestul țării cu ploaie și vânt puternic de 90 până la local 130Km/h, lăsând în urmă 8 morți și 137 răniți, acoperișuri smulse, zeci de copaci rupți, mașini distruse, terase de restaurante devastate, localități fără curent electric și multe alte pagube materiale. Nimeni nu poate afirma cu certitudine că a fost vorba de un fenomen produs de o armă meteorologică, dar datele arătate și mai ales efectele surprinzător de puternice, ne duc cu gândul la aceasta. Celula noroasă nu a fost văzută de radarele meteorologice, ceea ce ridică un alt mare semn de întrebare. Comportarea ei ciudată a fost fotografiată de sateliții meteorologici. Se știe că baza sistemului de alertă imediată meteorologică, referitor la ploi și furtuni, o constituie radarele meteorologice. Faptul că această grupare de nori cumulonimbus, care ajungeau foarte sus pe verticală, nu a fost detectată radar, ridică mari semne de întrebare.

Dar lucrurile ciudate nu se opresc aici, frontul atmosferic a înaintat cu viteză normală către centrul și estul țării, dar înainte de a atinge noaptea aliniamentul Râmnicu Sărat – Focșani, se dezlănțuie în zona orașului Focșani un potop de fulgere și tunete, dintre care câteva au fost trăsnete, fără a cădea o picătură de apă. Fenomenul a durat aproximativ 15 minute deasupra orașului, dar a fost de mare intensitate, ca număr de fulgere produse la mică altitudine, multe din ele produse mai jos de 300 m. Nu s-au înregistrat pagube materiale. După ce aceste descărcări au părăsit orașul, la câteva minute, au apărut și stropii de ploaie parcă dați prin strecurătoare. A mai durat o oră, până au venit norii frontului atmosferic și a început ploaia adevărată. În acest caz apare ca probabilă folosirea unei arme meteorologice, care a produs un grad ridicat de ionizare, în fața frontului atmosferic, declanșând avalanșa de fulgere. Scopul probabil a fost de a încerca din nou o accelerare a unui grup de nori, pentru a obține efecte devastatoare.

Întrebarea care se pune permanent este: ce putem face noi pentru a ne feri pe noi și familiile noastre, casele și ogoarele, de asemenea fenomene meteorologice periculoase? În urma dezastrelor din acest an, din vestul țării, guvernul a hotărât introducerea unui sistem de avertizare prin SMS, transmis pentru zona respectivă, de toate rețelele de telefonie mobilă. Acest lucru este foarte util, pentru a avea un mic timp la dispoziție pentru a ne putea adăposti, a aduce copiii în casă etc. Sperăm că acest sistem va funcționa cât mai curând. Un alt sistem este atenționarea populației cu sirenele de avertizare antiaeriene. În practică acest procedeu mai are deficiențe, deoarece sirenele de multe ori nu se aud la distante mari, iar în caz de rafale de vânt puternic sunetul poate fi atenuat. Un alt sistem de avertizare foarte bun este tragerea clopotelor la biserici și atunci tot creștinul află de pericol. Dar să ne ferească Dumnezeu de asemenea alarme!

Alături  de adăpostire, șansă reală de a scăpa de pericolele naturii dezlănțuite, s-a dovedit din timpuri străvechi a fi rugăciunea. S-a demonstrat științific că moleculele de apă răspund sentimentelor și gândurilor transmise de noi, cu atât mai mult rugăciunilor noastre. Trebuie să ne rugam cu toții Domnului Iisus Hristos, să ne ierte pentru păcatele noastre și să ne izbăvească de furtună. Grabnic ajutătoare în caz de primejdie este Maica Domnului, care de multe ori domolește vijeliile și ne ocrotește sub acoperământul său, pentru a ne salva.

Părintele Justin spunea când ne miruia: „Ajutorul, de la Domnul”.

(Articol de Lt. Comandor(r) Aurelian Chirica preluat din Revista Atitudini, Nr. 52)