Dialog sincer şi real: importanţa vederii feţelor

         O vorbă de pateric spune că sfârşitul lumii va fi atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin. Situaţia de azi, când tinerii petrec tot mai mult timp în faţa monitorului şi tot mai puţin în întâlniri vii, faţă către faţă, când bătrânii ştiu mai bine programul tuturor telenovelelor decât problemele vecinului bolnav, când părinţii îşi mai văd copiii doar seara, pierzându-i treptat în surogate insuficiente numite bonă, program prelungit sau televizor, ne semnalează că drumurile noastre de întâlnire cu cel de lângă noi au nevoie să fie bătătorite. Despre această lipsă tot mai mare a întâlnirilor faţă către faţă, persoană cu persoană, ochi în ochi, şi despre consecinţele ei – ne-a vorbit Părintele Emil Jurcan în conferinţa ţinută la Făgăraş în luna martie.

 

           Fuga în spatele tastaturii – ascunderea feţei

          Când eram copil şi făceam câte o prostie nu mă uitam la mama sau la tata. Evitam privirea lor; simţeam că nu am făcut bine. Când am ajuns mai în vârstă, mi-am dat seama că asta este falsitatea feţei. Dumnezeu ne-a creat „prosopon”, adică „faţă”, în limba greacă. Şi când zici „faţă” zici fiinţă dialogală. Eu nu sunt cifră, nu sunt statistică, nu sunt ins. Eu sunt faţă.

           Din această cauză avem criză în lume. Avem aceste crize multiple (economică, socială, financiară, familială) pentru că oamenii nu se mai privesc în faţă. Şi când zic „faţă” zic un om serios, hotărât, precis pe ceea ce vrea în viaţă. Să luăm un exemplu: criza familiei. Ce cifră mare de divorţuri! De unde pleacă? De la faptul că oamenii nu mai stau faţă în faţă. Soţul cu soţia. Gândiţi-vă bunăoară la cât de mult dialogau bătrânii noştri, pentru că ziua lucrau împreună, seara sfărâmau porumb, stăteau la masă, mâncau împreună; nu aveau fuga în anonimat. O mare problemă este omul anonim, omul care îşi pierde numele, îşi pierde faţa şi se ascunde în spatele tastaturii. Fuga în spatele tastaturii înseamnă fuga de responsabilitate şi declanşarea păcatului anonim: îl fac că nu mă vede nimeni, nu mă ştie nimeni; acolo pot să îmi dau drumul la vulgarităţi, pot să scot ce am urât şi mizerabil în mine. În momentul în care apare faţa, mă jenez. De aceea şi Judecata lui Dumnezeu nu este o judecată ca un proces uman, cu pârâşi şi celelalte. Nu. Este întâlnirea feţei cu Faţa. Şi e suficient. De aceea se spune că judecata se va face într-o clipită. Dumnezeu n-are nevoie de avocaţi sau de procurori. Faţa este suficientă.

 

           Dialogul sincer exclude criza – prezenţa reală în dialog real

           Sfântul Siluan spunea că omul care dobândeşte harul lui Dumnezeu are faţa strălucitoare. Harul îţi dă acea verticalitate de bunătate, de iubire în care simţi că tu Îl transmiţi pe Hristos prin faţă; ţi-i drag să vezi feţe. Ţi-i drag să îl vezi pe fiecare om, pentru că nu vei mai vedea cute şi riduri, ci prin faţă vei vedea faţa pe care o cauţi, faţa lui Hristos. Aceasta este faţa dialogală.

          Teologia ortodoxă vorbeşte foarte mult despre dialog. Faţă dialogală. Omul ca persoană este entitate dialogală, faţă în dialog. Şi când zic faţă în dialog exclud orice criză care ar putea să existe în lume. Ce înseamnă criza economică? O mână de oameni avuţi care vor să dea un bum mondial financiar şi se ascund într-un anonimat. Nu ştii de unde a plecat o cărămidă scoasă de sub piciorul unei bănci care s-a dus pe spate şi au început să cadă toate ca nişte bucăţele de domino, una peste alta, pentru că totul stătea pe acest anonimat al rapacităţii, al lăcomiei. Dacă oamenii ar fi fost sinceri, şi-ar fi vorbit sincer, s-ar fi văzut unii pe alţii ca şi chipuri ale lui Dumnezeu, nu s-ar fi putut păcăli, să-şi tragă unii altora preşul de sub picioare…

            Criza politică. Ce înseamnă politica? Caracteristica principală a politicianului este: să te mint; să îţi zâmbesc, pentru că nu pot să fac politică încruntat; trebuie să te fac să te simţi bine, de aceea îţi creez un facius zâmbăreţ; şi mai înseamnă să îţi promit; îţi promit, ca tu să te simţi bine. Ce înseamnă asta? Fuga de dialogul real al feţei lui Hristos. Fuga de maturitate. Când ajungi om matur, mergi pe textul biblic: ce e da, da; ce e nu, nu. Îţi spun ce pot să fac pentru tine şi ce nu. Dar nu te mint.

 

             Divorţul începe când soţii nu se mai privesc în ochi

            Criza familiei pleacă în primul rând de la minciuna feţei. Când începe totul? Divorţul sau ruptura nu apare când ea îl găseşte pe el cu o altă prietenă. Atunci este deja punctul final. Începutul rupturii este atunci când încep oamenii să nu se mai privească în ochi, când fiecare fuge în sfera lui: unul la taste, celălalt la televizor. Şi fiecare îşi face propria lui realitate: „realitatea mea, a ego-ului meu”. Şi ei de fapt trăiesc ca două entităţi separate. Oamenii aceştia nu mai vorbesc de mult. Comunică doar prin: „Da, da…”; „Nu.”; „Da.”; „Îmhî”. Dar ei nu mai dialoghează, nu se mai privesc în ochi, în faţă. Oamenii maturi în Hristos îşi dau seama că acest lucru este foarte important.

 

(extras din conferinţa ţinută la Făgăraş, 6 martie 2012)