GRECIA: O lege dată de Parlamentul grec a BULVERSAT Biserica greacă
„Dacă femeile urcă pe Muntele Arthos vine sfârşitul lumii”. Aşa cum se ştie, Parlamentul grec a trecut o lege la jumătatea lunii octombrie, care permite schimbarea de sex de la 15 ani. Acest lucru poate însemna că schimbarea sexului se poate face și fără obligația de a trece printr-o intervenţie chirurgicală, aşa cum era până acum. Opinia publică, o parte a clasei politice dar mai ales Biserica Ortodoxă din Grecia a fost bulversată la aflarea veştii că legea a trecut. Aşa cum a fost prezentat şi adoptat acest proiect de lege, "permite persoanelor schimbarea sexului doar printr-o simplă declarație în fața instanței, ceea ce obligă autoritățile publice să modifice mențiunea cu privire la sex și să emită un nou act de stare civilă". Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a cerut deputaților să arate „eroism politic“ şi să voteze proiectul de lege privind schimbarea de sex la 15 ani: „Trăim în Europa, a declarat, acest lucru înseamnă că ne străduim pentru progres, mai degrabă decât să rămână în obscurantism. Extindem drepturile omului și modernizăm țara … Nici o tradiție, nici o religie nu poate sta deasupra drepturilor omului”.
Reacţia Mitropolitului Ieremia de Gortina este următoarea: „Da, trăim, dacă nu exact în vremurile Antihristului, trăim în vremurile premergătoare fiarei din cartea Apocalipsei, cea cu zece coarne și cu șapte capete.
Preoţii de pe Sfantul Munte, au reacţionat de asemenea: „Daca femeile intră aici, vine sfârșitul lumii. Așa ne-au învățat bătrânii noștri, așa au profețit sfinții noștri, care erau făcători de minuni, cuvioși, asceți sau nebuni pentru Hristos.”, titrează ortodoxinfo.ro.
Sfânta Chinotită a Sfântului Muntele Athos a trimis o scrisoare către Ministerul Educației și Ministerul de Justiție din Grecia, cerând retragerea legii: „…suntem cuprinși de neliniște pentru ce ne rezerva viitorul. Chiar este permis in tara noastră ortodoxă ca în mod legal și flagrant să sfidezi legea divină? Deci Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, i-a creat femeie și bărbat (Facerea 1, 27)”. Monahii athoniți și-au exprimat indignarea și față de faptul că, în timp ce reprezentanții minorităților religioase primesc educație confesională, elevilor ortodocși le este inoculată ideea că "toate religiile sunt egale”, îndreptându-i pe aceștia spre agnosticism și ateism. Călugării athoniți și-au încheiat scrisoarea cu un cuvânt al Sfântului Paisie Aghioritul: „În aceste vremuri grele, fiecare dintre noi trebuie să facă tot ceea ce este omenește cu putință, iar ceea ce este cu neputință, să lase în voia lui Dumnezeu. Astfel conștiința noastră va fi liniștită pentru că am făcut ceea ce am putut. Daca nu opunem rezistență, atunci strămoșii noștri se vor ridica din morminte.” (Sursa: Evenimentul Zilei)
TURCIA: Mormântul Sfântului Nicolae s-ar află sub o biserică din Antalya
Arheologii turci susțin că au descoperit locul în care a fost înmormântat Sfântul Nicolae. Lucrările au relevat un templu intact sub biserica Sfântul Nicolae din Antalya, unde se crede că s-a născut acesta, potrivit The Guardian. Șeful Autorității Monumentelor din Antalya, Cemil Karabayram, a declarat că a obținut "rezultate foarte bune, dar munca reală abia acum începe". Acesta a mai spus că speră că va găsi corpul neatins al Sfântului Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea și este cunoscut în întreaga lume pentru ajutorul acordat săracilor. În ultimii ani, biserica din Demre (Antalya), situată în apropierea locului de naștere al Sfântului, a fost restaurată și primește zilnic mulți vizitatori. Demre este construit pe ruinele orașului Myra în care Sfântul Nicolas a trăit. S-a crezut ca rămășitele acestuia au fost transferate din Demre de către marinari, în orașul Bari din Italia. Totuși, pe baza documentelor obținute, arheologii turci cred că rămășitele aparțineau unui preot local și că transferul trupului Sfântului Nicolae a avut loc după ce biserica a fost arsă și restaurată. Cercetătorii au descoperit recent ca există un templu sub biserică și spun că este aproape intact. (Sursa: Hotnews, Foto: Agerpres)
Papa Francisc a apărat luni "status-quoul" din Ierusalim, "orașul sfânt în care toți oamenii ar trebui să poată să trăiască în pace", în ziua în care suveranul pontif l-a primit la Vatican pe patriarhul ortodox Teofil al III-lea al Ierusalimului, informează AFP. "Orice formă de violență, de discriminare și manifestări de intoleranță față de credincioșii evrei, creștini și musulmani sau contra lăcașurilor de cult trebuie să fie respinse cu fermitate", a adăugat suveranul pontif. Papa a alcătuit și un bilanț negativ al situației din regiune: "Incertitudinea situației și lipsa de înțelegere dintre părți continuă să creeze insecuritate, restricții ale drepturilor fundamentale și plecarea unui număr mare de persoane de pe pământurile lor". Cu ocazia unui pelerinaj întreprins la Ierusalim în 2014, papa Francisc a lansat, de asemenea, un apel pentru "liberul acces" al tuturor credincioșilor evrei, musulmani și creștini în locurile sfinte din Ierusalim și oprirea "violenței și manifestărilor de intoleranță".
Luni, suveranul pontif a mulțumit patriarhului grec ortodox pentru contribuția sa la restaurarea recentă a mormântului din Biserica Sfântului Sepulcru din Ierusalim, unde, potrivit tradiției creștine, Iisus Hristos a fost înmormântat. Această biserică se află în orașul vechi al Ierusalimului, lângă locuri sfinte din iudaism și din islam, precum Zidul Plângerii și Esplanada Moscheilor. Papa Francisc și-a exprimat speranța, luni, că diferitele comunități creștine care trăiesc în Țara Sfântă "vor continua să fie recunoscute ca parte integrală a societății, ca cetățeni și credincioși cu drepturi depline". Liderul de la Vatican a îndemnat, de asemenea, comunitățile să continue "să progreseze spre unitate" și să coopereze în mod concret "pentru a susține familiile creștine și pe tineri, pentru ca aceștia să nu fie forțați să își părăsească zonele natale". Sursa: Agerpres
ANGLIA: Absurditatea corectitudinii politice
În școlile din Anglia nu se vor mai folosi termenii „î. Hr.”, „AD” și „d. Hr.” pentru a nu-i ofensa pe non-creștini. Aceștia vor fi înlocuiți cu „era noastră” și „înaintea erei noastre”. În Marea Britanie, „corectitudinea politică” dă pe-afară. Ca să nu-i ofenseze pe evrei și musulmani, școlile din Sussex și Essex, în care se predau ore de religie au decis să interzică termenii „CE” (Christian Era), AD (Anno Domini) sau „BC” (Before Christ - Înainte de Cristos). Aceștia vor fi înlocuiți de sintagmele „era noastră ” și „înaintea erei noastre”, scrie Daily Mail. Măsura luată de autoritățile în materie din aceste orașe britanice, sub pretextul de a nu-i ofensa pe musulmani și evrei, este paradoxală, în condițiile în care până și Arabia Saudită a adoptat recent Calendarul Gregorian, notează ziarul britanic.
Autoritățile care decid programele de educație religioasă declară că acești termeni, Christian Era, Anno Domini și Before Christ, pot deranja minoritățile religioase sau non-creștinii. Imediat au apărut și contestarii acestui demers absurd, calificându-l drept o „capitulare în fața corectitudinii politice”. Fostul arhiepiscop de Canterbury, Lordul Carey, a consideră că hotărârea este „o mare rușine”. Liderii comunităților musulmane și evreiești spun, la rândul lor, că sunt surprinși de acest demers, afirmând că niciodată nu s-au simțit ofensați de acești termeni familiari. Președintele Campaniei pentru Educației, Chris McGovern, a declarat: „Eliminarea termenilor BC și AD este o capitulare în fața corectitudinii politice”. Același argument, cum că nu dorește să nu-i ofenseze pe cei care nu sunt credincioși l-au adus cei de la BBC în urmă cu 6 ani, când au anunțat că elimină termenii „Înainte de Hristos” , „După Hristos” și „Anno Domini” pentru delimitările în timp. (Sursa: Active News)
ANGLIA: Primarul musulman al Londrei cere sprijin Israelului
Într-un interviu pe care primarul musulman al Londrei, Sadiq Aman Khan, la acordat unuia din cele mai mari portale evreiești de știri din Marea Britanie, Jewish News, el a spus că primăria lui se află în contact permanent cu autoritățile pentru securitate din Israel pentru a afla cum să facă cel mai bine față unui val de atacuri teroriste într-un centru urban mare.
De asemenea, Khan a înaintat guvernului britanic cererea ca Miliția Hesbollah să fie declarată neconstituțională în Marea Britanie. Și tot el a declarat: ”Antisemitismul are la fel de puțin loc în orașul nostru ca oricare altă manifestare inspirată de ură”. (Știri din Israel, 10/2017)
ISRAEL-PALESTINA: Mii de femei israeliene și palestiniene au mărșăluit pentru pace
Circa 5.000 de femei israeliene și palestiniene au mărșăluit prin deșert și au ajuns până la malurile Iordanului într-un demers în favoarea păcii, informează Reuters. Femeile, dintre care multe erau îmbrăcate în alb, au coborât dealurile aride până la râu, unde au ridicat un "cort al păcii" în numele roabei egiptene Hagar și al stăpânei sale Sara, mamele biblice ale lui Ismael și Isaac, frați vitregi. Evreii sunt descendenți ai lui Isaac, fiul lui Avraam. Arabii sunt descendenți ai lui Ismael, și el fiul lui Avraam. "Suntem femei de dreapta, de stânga, evreice și arăboaice, din orașe și de la periferie și am hotărât că vom pune capăt următorului război", a declarat Marilyn Smadja, una dintre fondatoarele grupului organizator, Women Wage Peace (Femeile fac pacea). Organizația a fost înființată după războiul de 50 de zile din Gaza, din 2014, când peste 2.100 de palestinieni, în majoritate civili, au fost uciși, potrivit Reuters, care relatează că numărul morților în rândul israelienilor a fost de 67 de militari și șase civili. (Sursa: Agerpres)
FRANȚA: Monumente luminate în roșu pentru martirii creștini ai zilelor noastre
Sângele martirilor creștini, uciși pentru credința lor în diverse colțuri ale planetei, va „lumina” și în acest an cele mai importante monumente din lume. Pentru ca jertfa celor care și-au dat și își dau viața din cauza credinței și cărora în aceste vremuri tulburi le este negată libertatea religioasă să nu fie uitată, spun organizatorii. Inițiativa pornită anul trecut de asociația de drept pontifical „Ajutor Bisericii care Suferă”, prin luminarea în roșu a celebrului monument din Roma, Fontana di Trevi și a catedralei, a abației Westminster din Londra și a statuii lui Christos din Rio de Janeiro va continua și anul acesta.
Joi, 12 octombrie, fațada bisericii Sacre Coeur de Montmartre din Paris va fi luminată în roșu, ca parte a programului de manifestări cuprinse sub genericul „24 de ore pentru libertatea religioasă”, organizat de secția franceză a asociației, informează agensir.it. Prin inițiativa din 12 octombrie de la Paris, martirii vor fi din nou protagoniști și vă asigur că asociația va continua să lumineze alte monumente cunoscute din numeroase țări, pentru a nu permite ca omenirea să închidă ochii în fața jertfei celor care și-au dat și își dau viața din cauza credinței și în fața destinului pe care îl au cei cărora, chiar și în timpurile noastre, le este negată libertatea religioasă”, a afirmat directorul secției italiene a asociației, Alessandro Monteduro. (Sursa: Activenews)
Linkuri la știri
Polonezii se roagă pentru salvarea Europei de islamizare – Activenews
Efecte ale căsătoriei gay în Marea britanie – Cultura Vieții
Europa regiunilor a eșuat, se revine la statele naționale – Ziare.com
Premierul ungar laudă BOR – Activenews