Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 2117

Referendumul pentru redefinirea Căsătoriei, organizat în această toamnă?!

Tags: casatorie; referendum;
 

Redactorii de la Cuvântul-Ortodox fac o trecere în revistă a principalelor reacții ale actorilor implicați în campania pro și contra redefinirii Căsătoriei prin modicicarea Constituției. Redăm în continuare un articol pe acest subiect.

Digi24: Dragnea: Vrem să organizăm referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei în toamnă

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă seara, la Mamaia, că atât la nivelul grupului senatorial al partidului, cât şi la cel al grupului din Camera Deputaţilor, precum şi la nivelul Guvernului s-a decis organizarea, în această toamnă, a referendumului pentru modificarea Constituţiei, în vederea definirii familiei.

„E o decizie politică”, a precizat Liviu Dragnea.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei,astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

ActiveNews: Coaliția pentru Familie, după anunțul lui Dragnea privind organizarea referendumului pentru modificarea Constituției: Un semn de normalitate și respectarea unui angajament pe care partidele politice mari și l-au asumat încă de-acum un an

Avocatul Ana Săcrieru, purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie, apreciază că anunțul președintelui PSD, confrm căruia atât Guvernul, cât și grupul de la Senat și Camera Deputaților au decis organizarea unui referendum privind modificarea Constituției, reprezintă un semn de normalitate. Comitetul Național de Inițiativă Cetățenească se alătură demersului inițiat de PSD și susține demararea unui referendum, care  este doar expresia cea mai firească a respectării legii, a subliniat Ana Corina  Săcrieru.

„Comitetul național de inițiativă cetățenească privind revizuirea Constituției apreciază declarația d-lui Dragnea ca un semn de normalitate, fiind urmarea respectării unui angajament pe care partidele politice mari și l-au asumat încă de acum aproape un an.Potrivit legii, după avizarea inițiativei cetățenești de către Curtea Constituțională, demararea procedurii referendumului este obligatorie. Dacă legea prevede această obligativitate și dacă România este un stat de drept în care voința a trei milioane de cetățeni nu poate fi desconsiderată, atunci organizarea referendumului este doar expresia cea mai firească a respectării legii”,, a declarat purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie, avocatul Ana Corina Săcrieru, pentru stiripesurse.ro.

Camera Deputaților a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției pe tema definiției familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituție urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Nota Cuvântul Ortodox

Nu doar digi24, ci și alte surse media “prietene” continuă să redacteze știrile despre subiect vorbind despre o imaginară și falsă “definire a familiei”. În realitate, cum de nenumărate ori s-a explicat, este vorba, firește, despre clarificarea definiției CĂSĂTORIEI.

Și nu lipsesc cronicile negative ale anunțului liderului PSD, cum vedem aceste titluri din

Adevărul: Cum vor să schimbe PSD şi Coaliţia pentru Familie Constituţia. „Urmează o toamnă care va scutura serios societatea românească” 

În acest articol, se reușeste performanța să fie citate doar opinii negative, partizane, despre referendum, cu dume de genul “se întoarce Romania în timp” și deraiază de pe traseul democratic (ca să o păstrăm trebuie, pasămite, să o desființăm, nu?).

Hotnews – prin vestitul Dan Tapalaga: Furtuna perfectă. Ce ascunde referendumul pentru familia tradițională anunțat de Dragnea 

Referendumul ar fi, pentru Tapalagă, o perdea de fum care să acopere ce face PSD cu Justiția (adică, mai exact, ce se întâmplă cu organele de repesiune și de poliție de tip DNA). Și, desigur, veșnica sperietoare a îndepărtării de Occident și apropierii de Visegrad.

Cu un element în plus:

Cât privește fondul problemei, și anume refendumul pe tema familiei tradiționale, este încă o temă care ne apropie de grupul de la Visegrad și ne îndepărtează de Occident. Nu știu însă dacă Biserica Ortodoxă, lovită în plin de o serie de scandaluri cu înalți prelați acuzați că au întreținut relații homosexuale, mai are vreun interes să susțină tema Coalitței pentru Familie. Mă tem că s-ar face de râs. Cu cine va defila în campania pentru referendum pentru familia tradițională: cu alde Pomohaci și cu soborul de înalți prelați acuzați de realații homosexuale?

Asta ce să fie? Aluzie sau avertisment? 

Remarcăm că elementele comune sunt cele legate de turbulență: “furtuna perfectă”, “scutură serios”.

Cu alte cuvinte, strategia oponenților CpF nu mai e minimalizarea, ci exagerarea amenințării și ducerea subiectului până la paroxism, ca să obțină demotivarea celor care nu sunt foarte siguri dacă merg sau nu la vot. Și, desigur, ducerea temei la cote paroxiste chiar servește unora de perdea de fum pentru a lichida țintele prestabilite sau politice. 

 

04-09-2017
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu