Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Evenimente. Apeluri. PetitiiNr. vizualizari: 2090

Mănăstirea Sihastira Putnei face o chemare pentru strângerea de mărturii despre părintele Proclu

Tags: Proclu;
Mănăstirea Sihastira Putnei face o chemare pentru strângerea de mărturii despre părintele Proclu

 

În vederea editării unei cărţi despre viaţa şi învăţătura Părintelui Proclu, Mănăstirea Sihăstria Putnei adresează o chemare la această lucrare tuturor celor care l-au cunsocut pe părintele şi s-au folosit de sfaturile și de rugăciunile sale.

Vă rugăm să așezați în scris acele experiențe care v-au marcat din întâlnirea cu părintele Proclu, pentru ca, și prin aceasta, să fie preaslăvită lucrarea minunată a lui Dumnezeu săvârșită prin părintele Proclu.

Aşteptăm mărturiile dumneavoastră la una din adresele de mail: sihăstriaputnei@gmail.com şi mihaelaralucat@gamil.com (adresa drei Raluca Tănăseanu, redactor la Familia ortodoxă).

Îndemnul nostru este susţinut şi de către Părintele Răzvan Ionescu din Franţa, autor al cărţii  „Părintele Proclu aşa cum l-am cunoscut” (Ed. Doxologia, 2017) şi care a dat prima mărturie pentru cartea ce va fi editată de către Mănăstirea Sihăstria Putnei, la un an de la mutarea la Cer a Părintelui Proclu.

Așteptăm cu deosebit interes mărturiile dumneavoastră!

Dumnezeu să vă răsplătească osteneala!

Dumnezeu l-a luat pe părintele din această viaţă, dar noi ştim că lucrarea oamenilor duhovniceşti sporeşte după trecerea lor în veşnicie. Cu siguranţă că Dumnezeu va spori lucrarea părintelui Proclu şi prin rugăciunea părintelui Dincolo, dar şi prin osteneala celor care mici fiind şi la picioarele părinelui am primit cuvânt din partea lui.

Această mărturie pe care am primit-o trebuie să iasă la lumină, astfel încât oamenii să ştie, să afle cine a fost părintele Proclu. Eu personal nu m-am ostenit să-l fac cunoscut în timpul vieţii, pentru că am tăinuit această lucrare, dar acum este momentul să iasă la lumină. Este o oportunitate acum, ca cei care l-au cunoscut să arate prin aceste mărturii cine era părintele, pentru ca şi alţii să se folosească de rugăciunea părintelui, de cuvântul părintelui, de lucrarea părintelui.

În acest context, dacă cineva este chemat la această lucrare ne-am bucura să răspundă cu drag, pentru că este momentul ca părintele Proclu să-şi primească recunoaşterea pe care i-o datorăm pentru ce  a cultivat în sufletele noastre cât timp a fost aici.

(Părintele Răzvan Ionescu)

 

07-07-2017
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu