SIMPOZION ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI REGIONAL
„BISERICA, ȘCOALA, FAMILIA CREȘTINĂ”
Ediţia a VI-a
25 MAI 2017
Argument:
Simpozionul este închinat cinstirii sfintelor icoane .
Ne propunem să cinstim sfintele icoane şi să învăţăm tinerii să le preţuiască pentru că sfinţii sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos.
De aceea, când Biserica îi cinsteşte pe sfinţi, ea preamăreşte, de fapt, lucrarea şi prezenţa harică a lui Hristos în ei.
Prin activităţile sale, simpozionul promovează respectul faţă de sfintele icoane şi faţă de cei care le creează.
Scop: Simpozionul constă în stimularea importanţei cinstirii sfintelor icoane, ca mijloace de mărturisire a credinţei ortodoxe în Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi ca fereastră de lumină către împărăţia lui Dumnezeu.
Obiective:
-
Formarea unor noi competenţe de interacţiune.
-
Stimularea implicării profesorilor în promovarea cinstirii sfintelor icoane în rândul tinerilor.
-
Promovarea calităţii educaţiei religioase şi dezvoltarea creativităţii.
-
Implicarea preoţilor, profesorilor şi tinerilor în crearea atelierelor de pictare a icoanelor pentru a continua tradiţia Bisericii Ortodoxe.
În cadrul simpozionului există:
SECŢIUNEA I : Comunicări ştiinţifice şi practice susţinute de invitaţi.
SECŢIUNEA II : Expoziţie de icoane realizate de pictori iconari.
SECŢIUNEA III: Concurs de eseuri pentru elevi:
Gimnaziu: compunere liberă dedicată cinstirii sfintelor icoane.
Liceu: eseu tematic pe una din temele:
1. Icoana ortodoxă – lumina credinţei.
2. Icoana în viaţa creştinului ortodox: comuniune cu sfinţii şi cu Biserica Ortodoxă.
3. Icoana în şcoală: semn al iubirii lui Dumnezeu pentru tineri.
Grup ţintă: profesori de religie, preoţi, elevi.
Loc de desfăşurare: Colegiul ,, Aurel Vijoli” - Făgăraş; Aleea Combinatului nr.3
Data: joi, 25 mai 2016, ora 13,30.
Parteneri: Protopopiatul Ortodox Român Făgăraş I
Protopopiatul Ortodox Român Făgăraş II
Parohia Făgăraş – Combinat
Asociaţia Ortopraxia- Făgăraş,
Muzeul Ţării Făgăraşului ,,Valeriu Literat”
Responsabilităţi, atribuţii şi organizare:
De organizarea, coordonarea şi evaluarea simpozionului regional răspunde comisia constituită în cadrul Colegiului ,, Aurel Vijoli” Făgăraş în colaborare cu partenerii săi.
Regulament de participare:
-
Participarea se poate realiza in mod direct pentru profesorii din Ţara Făgăraşului şi indirect pentru cei din afară.
-
Participanţii vor primi diplome .
-
Organizatorii vor asigura locaţia şi vor răspunde solicitărilor în funcţie de posibilităţi.
-
Orice alte detalii vor fi anunţate în timp participanţilor.
Înscrierea se va face pe e- mail, până luni, 22 mai 2017.
Persoană de contact: Ileana Pandrea e-mail ileana_pandrea@yahoo.com, tel. 0768 766784
Condiţii de redactare a lucrărilor :
Gimnaziu: compunere cu desen sugestiv (care să cuprindă jumătate din prima pagină), textul să fie scris de mână, maxim o pagină, cu titlu la alegere. Textul va fi încadrat în chenar de pagină stilizat, astfel: stânga 2,5 cm (pentru îndosariere).
Liceu : eseu scris de mână cu desen (care să cuprindă prima jumătate de pagină), maxim 2 pagini, textul încadrat în chenar de pagină stilizat, astfel: stânga 2,5 cm. (pentru îndosariere).
Sub titlul compunerii și al eseului sunt precizate datele de indentificare ale lucrării: numele și prenumele elevului, clasa, școala și profesorul coordonator.
Fiecare profesor de religie coordonator poate participa cu o singură lucrare, fie pe gimnaziu, fie pe liceu.
Director: Coordonator:
Prof. Ing.LILIANA SPIRIDON Prof. ILEANA PANDREA